Printre amneziile selective ale nostalgicilor perioadei ceaușiste se numără și uitarea cultului personalității care ajunsese la cote fără precedent în Europa și care inunda zilnic toate canalele media.
Îmi aduc aminte de începuturile acestui cult, în august 1968, după invazia Cehoslovaciei de trupele statelor comuniste în frunte cu URSS, la care România nu luase parte, Ceaușescu a convocat un miting în Piața Palatului, vorbind de la balconul clădirii Comitetului Central al PCR (același balcon care avea să-i aducă sfârșitul peste 21 de ani) și înfierând invazia Cehoslovaciei de către țările frățești.
Veneam din Cișmigiu, de la fotbal, și auzisem scandări dinspre Sala Palatului. Atunci am auzit pentru prima oară scandat numele lui Ceaușescu. Aparent, liderul PCR era realmente popular pe atunci în rândurile populației.
După aceea aveam să remarc tot mai des manifestări “populare” la care se scanda Ceaușescu-PCR.
În școala generală, la 1 mai 1972, am fost luați la un spectacol pe Stadionul Republicii (acum dispărut în furia megalomanică a lui Ceaușescu, care a distrus tot cartierul Dealul Spirii a să construiască Casa Poporului) la dansuri populare, după ce făcusem repetiții timp de o lună. Evident, la tribuna oficială erau “tovarășul” și ”tovarășa” (Elena Ceaușescu), care între timp a devenit o figură obligatorie a cultulu personalității, alături de “iubitul conducător”.
Peste doi ani, tot de 1 mai și tot pe Stadionul Republicii urma să aibă loc un alt spectacol, de data asta, noi, elevi de liceu, îmbrăcați în uniforme albastre de premilitară, urma să facem cu corpurile noastre tablouri pe gazon, înfățișând o turbină și o hidrocentrală. După ce am repetat iar o lună de zile (evident, în acest timp nu am mers la cursuri), spectacolul a fost contramandat din cauza vremii proaste.
Influența lui Mao și Kim Ir Sen
Toate aceste spectacole grandioase îi fuseseră inspirate lui Ceaușescu de vizite efectuate în China și Coreea de Nord în 1970. A fost începutul unei epoci de re-stalinizare, confirmată de “Tezele de la Mangalia”, de la o plenară PCR din vara lui 1971, care au constituit practic baza teoretică a cultului personalității lui Ceaușescu și, ceva mai târziu, a familiei lui.
Pe măsură ce nivelul de trai al populației se deteriora, acest cult al personalității se accentua.
1 Mai a dispărut practic din calendarul sărbătorilor oficiale, fiind mult prea internaționalistă, în schimb, pe măsura intensificării naționalismului din discursul oficial, ziua de 23 august devenea tot mai importantă, fiind transformată din “insurecție” în “revoluție de eliberare națională anti-fascistă și anti-imperialistă”. Defilările de 23 august au devenit tot mai clar momente de glorificare a liderului suprem, denumit în anii ’80 “Geniul Carpaților” sau ”Dunărea Gândirii”.
Am mai participat la o astfel de manifestație, pe stadionul “23 August”, la “plăcuțe”, în 1985. Timp de o lună am mers câteva zile pe săptămână, fiind “scoși din producție” pe stadion, la tribuna a II-a, unde fiecare dintre noi avea un set de vreo 40 de plăcuțe de carton, fiecare dintre ele compunând, atunci cân erau ridicate, câte un tablou.
Unele dintre ele îi reprezentau pe “tovarășul” și ”tovarășa”, iar cel care ne dirija prin megafon (1,2,3, plăcuța…SUS, JOS plăcuța) de pe copertina de deasupra tribunei I, avea întotdeauna grijă să ne spună că urmează un tablou foarte important și că trebui să manifestăm atenție deosebită.
Repetițiile aveau loc pe o căldură sufocantă, dar noi, cei de la “plăcuțe”, nu eram cei mai oropsiți căci, de bine de rău, chiar dacă stăteam în soare, nu eram alergați de colo-colo ca bieții pionieri și “șoimi ai patriei” de pe gazon.
În ziua evenimentului, difuzat în direct la TV a a vut loc un incident. La un moment dat, pe stadion s-a întrerupt curentul electric – nu s-a mai auzit nimic și s-a făcut o tăcere mormântală. După un moment de uluială, securiștii și activiștii PCR din primele rânduri au început să scandeze “Ceaușescu – PCR”, o parte dintre cei prezenți su început să strige și ei și pe urmă, după circa 30 de secunde de întrerupere, a revenit curentul electric și spectacolul a continuat.
Nu vreau să închei această rememorare fără să vorbesc despre TV, radio și presa tipărită, care erau pline de osanale la adresa clanului Ceaușescu. Programul TV fusese redus la două ore în zilele de lucru și mare parte era dedicat “iubitului conducător”. Mi-aduc aminte, era o sâmbătă, 26 ianuarie, ziua de naștere a lui Ceaușescu și la TV era un program de romanțe și cântece populare. La ora 22 programul nu s-a încheiat și a continuat până spre miezul nopții. După aceea, a apărut zvonul că “tovarășul” însuși intervenise ca să nu se oprească emisie, dat fiind că erau difuzate cântecele sale preferate.
În sfârșit, mai sunt și reprezentările artistice ale cuplului Ceaușescu, reprezentări care bat orice record de ridicol, dar clanul conducător al României între 1965 și 1989 era complet lipsit de simțul ridicolului.
Ce este trist e că azi sunt nenumărați nostalgici ai acelei perioade care, fie nu-și mai aduc aminte sau, mai probabil, se fac că uită de acest cult grotesc al personalității unor analfabeți funcționali, care au condus România cu incompetență, ca pe propria lor moșie, iar neajunsurile perioadei actuale au rădăcini profunde în Epoca de Aur.
In clasa I-a invatatoarea, plina de bun simt, ne-a invatat o zicala „Numele magarului pe toate gardurile!” care a fost confirmata si de infierarea cultului personalitatii lui Stalin si Gh.Gheorghiu Dej. Cu atat mai ridicol mi s-a parut cand, prin anii 1970 (dar poate mai devreme), textul raportului citit de Ceausescu la congresul PCR era impanat precizari inutile precum (aplauze, ovatii). La scurt timp, intr-o seara am auzit la televizor celebrul cantec cu refrenul „Partidul Ceausescu Romania”. Nu-mi venea sa cred ca asa ceva se putea intampla in…zilele noastre. Fiind in tabara la Costinesti am intrat la un spectacol al Cenaclului Flacara, dar curand mi-am croit, prin multime, drumul catre iesire, dupa ce l-am auzit pe Paunescu scandand transfigurat versuri despre „carmaci”. Apoi lucrurile au degenerat. Cuplul Ceausescu era omniprezent la TV, radio si in presa scrisa. Ani de zile, mi-am varsat naduful (deja profesoara fiind) intrand in cate o sala de clasa libera in care trona portretul „Tovarasului intr-o ureche” si apoi „in doua urechi”, imi scoteam limba catre el si-i adresam cateva cuvinte in limba maghiara, (fiind mai savuroasa la injuraturi). Evident ca nu indrazneam sa fac asta de fata cu altcineva.
A trait ca un rege, a murit ca un maidanez turbat. Domnule Clej,am o intrebare. Am auzit ca la inceputurile lui, Ceasca era un simplu hotz care a vrut sa fure o geanta de pe o banca, o geanta care era plina de manifeste comuniste. Comunistii au crezut ca e omul lor si de atunci Romania a primit un Geniu Carpatin …first class. Insa, se mai zice ca nu el a fost vinovat de cultul asta si cei din jurul lui care au vrut sa parvina si sa traiasca ca boierii. O fi adevarat?
Am auzit și eu legenda asta. Nu cred că mai are vreo importanță dacă era adevărată sau nu.
D-le Clej
In perioda „luminosului” au fost multe subiecte „tratate” in revistele acelor zile!
Unul din subiectele care a produs mare valva in revista Flacara si cenaclul Flacara a lui Paunescu a fost „cazul Covalitin” si cei implicati in subiect (medicii care erau in centrul subiectului -urologii de la spitalul Panduri/ prof Burghele ,unul din ei fiind dr Erwin Rugendorff- „transfugul hotul si tradatorul de patrie muma”)
Stiu ca acest subiect nu este legat de cultul personalitatii lui Ceausescu dar cateva luni in anii 70 nu se deschidea ziarul fara a fi amintit cazul.Nu mai tin minte exactitati dar poate,in arhive se mai gaseste ceva!Poate aveti ceva in memoria computerizata si cine stie ,un subiect de dialog despre cercetatori,medici,oameni de stiinta care au parasit tara in acea perioada
Cu multumiri
Stefan
Domnule Stefan Israel, n-am auzit in viata mea de acest caz, nu obisnuiam sa citesc Flacara si va recomand sa apelati la memoria computerizata Google pentru informatii.
Domnule Clej, n-are importanta ce? Ca oameni de calitate discutabila ajung in posturi de conducere in Romania sau ca cei din jurul lor il ling in fund in loc sa-i atace si sa-l dea jos? Eu cred ca aia care-l pling pe geniul carpatin azi ar trebui sa stie mai bine ca nea Ceasca si Elena ( savanta ) ii numeau „Prostimea” si aveau de gind sa bage un mirofon in fiecare televizor vindut. Are mare importanta din cauza ca azi il pling multi si l-ar vrea inapoi din cauza ca guvernele impotente ale Romaniei nu le ofera minimum de trai decent. Cultul personalitatii a renascut, Basescu se bucura teribil de el, scrie in ziarele romanesti pe internet. Partidul socialist din Romania, corupt canceros la fel ca ceausistii incearca aceleasi metode. Romanii dau vina pe evrei ca au adus comunismul in Romania dar niciunul nu s-a opus cind comunismul a fost adus.( plus, minus) Romanii ar trebui sa dea vina pe un pungas de strada, un golan care pur si simplu a avut noroc. 🙂 In orice legenda e ceva adevarat 🙂