La întrebarea asta există atâtea răspunsuri câti gay locuiesc în această ţara. Ce înseamnă să fii rom, persoană cu dizabilitate, de o altă rasă în Republica Moldova? Fiecare vă poate povesti experienţa sa, similară sau diferită de cealaltă, însă realitatea va fi una şi aceeaşi – profundă marginalizare.
Din punct de vedere exterior, tu, fiind gay, poţi duce o viaţă fericită, împlinită, fără nicio problemă şi discriminare; poţi fi respectat, acceptat şi iubit până nu vei destăinui cuiva că, de fapt, eşti gay, astfel spargând monopolul social la heteronormativitate şi compromiţând „valorile tradiţionale”. Nu pot vorbi in numele tuturor gay-ilor din Moldova, însă şi experienţa mea pe care o trăiesc în fiecare zi poate servi ca un exemplu pentru ceea ce înseamnă să fii gay în ţara mea.
Eu m-am născut la Bălţi, al treilea copil al unor părinţi rusofoni, simpli muncitori sovietici, aduşi de părinţii lor în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească după cel de-al Doilea Război Mondial. Niciodată n-am avut probleme cu acceptarea propriei sexualităţi ca atare. Câteodată chiar am impresia că m-am născut deja cu închipuirea clară referitor la faptul că în orientarea mea sexuală nu e nimic condamnabil, la fel şi nimic prea deosebit. Însă majoritatea oamenilor care mă înconjurau îşi aveau propriile viziuni despre „normalitate” şi moralitate, transmise din generaţie în generaţie, care pe mine, pe măsura ce mă maturizam, mă determinau să mă închid în mine şi să ridic un zid al înstrăinării fata de oamenii apropiaţi, nelăsându-i să se apropie de mine mai mult decât în anumite limite.
Niciodată n-am simţit o necesitate deosebită să mă destăinui mamei, surorii sau fratelui că-mi plac bărbaţii şi doar ei. După natura mea, sunt un introvertit şi chiar dacă mi-au apărut dorinţe de a împărtăşi emoţiile şi trăirile cu cineva, eu repede le înăbuşeam; n-am avut prieteni apropiaţi. De asemenea, n-am fost tachinat cu întrebări referitor la fete, prima dragoste şi experienţe sexuale – nu mă propteau la perete cu întrebări pe care nu aş fi putut să le evit. Eu mă simţeam destul de relaxat şi mă bucuram de faptul că nu trebuie să spun minciuni şi să inventez anumite istorii. Am fost un copil de casă şi mult timp am avut convingerea că sunt unicul gay în oraşul meu Bălți. Înghiţeam avid orice informaţie despre oamenii asemeni mie de la televizor, radio, din ziare (despre Internet în acele timpuri nici nu era vorba).
În momentul când am fost nevoit pentru prima oară să spun o minciună cu scopul justificării că nu voi rămâne să dorm acasă, am înţeles că urmează să fac ceva cu viața mea. Aş putea să nu spun ceva până la capăt din cauza introvertităţii mele pronunţate, însă eu detest să înşel oamenii apropiaţi sufletului meu şi să duc astfel o viaţă dublă. La „coming out” mereu m-am gândit în toţi anii cât am fost adolescent, dar nu m-am putut decide s-o fac, fiindcă mă temeam de posibila reacţie a familiei mele. Cea mai simplă ieşire din această situaţie s-a dovedit a fi plecarea în alt oraş, mai bine zis, am mers să fac studii la una din universităţile din Chişinău. Acest fapt m-a ajutat, dar nu pentru mult timp.
Majoritatea zdrobitoare a gay-ilor din Republica Moldova nici nu îndrăznesc să admită faptul că au demnitate şi drepturile care trebuie fi respectate, nu îndrăznesc să viseze măcar la acceptarea de către familiile lor. Probabil nici eu n-aş fi îndrăznit să gândesc la aşa ceva dacă nu plecam printr-un program de schimburi studenţeşti în SUA pentru zece luni, care au şi schimbat definitiv viziunea mea referitor la varietăţile sexualităţii umane, ale culturii, ale valorilor individuale şi „coming out-ului”, desigur.
Acasă eu m-am întors cu o mare dorinţă să-mi deschid inima surorii şi mamei mele. Voiam să fiu cinstit până la capăt şi, mai întâi de toate, cu mine însumi. Tot ar fi putut fi altfel, dacă oamenii mei apropiaţi nu ar fi ascuns suspectarile lor referitore la orientarea mea sexuală şi m-ar fi întrebat direct pe parcursul acelor ani îndelungaţi dacă nu sunt gay. Părerile altora nu m-ar fi interesat nici pe departe, prin urmare, ceea ce actualmente se discută în societatea occidentală ca „hărţuire” sau „bullying”, eu le-am răbdat cu stoicism la şcoala medie şi liceu, neiniţiind cu succes familia în detaliile respective. Am o profundă convingere că sunt unul din foarte puţini gay şi lesbiene din Moldova care sunt acceptaţi şi iubiţi necondiţionat de familiile, rudele şi prietenii lor. Probabil de aceea şi îmi este uşor să lupt pentru drepturile mele şi ale altor persoane homosexuale – sunt susţinut de familia şi prietenii mei.
Problema cea mai mare a societăţii din Republica Moldova, după părerea mea, referitor la homosexualitate, şi chiar sexualitate, este ignoranţa completă, lipsa de educaţie şi dorinţa de a gândi critic şi a cunoaste mai mult, toate acestea fiind menţinute de indoctrinarea religioasă din partea diferitor biserici cu influenţă nelimitată. Republica Moldova ca societate, ea însăşi diversă din toate punctele de vedere, încă nu a depăşit etapele de patologizare şi medicalizare a homosexualităţii pentru a trece la etapa discuţiilor civilizate cu privire la socializarea acesteia.
Din problema aceasta iese şi cealaltă – sexualizarea excesivă a homosexualilor. Înţeleg că termenul ca atare e de vină, dar numai puţini conştientizeaza faptul acesta. Despre ce mai poate fi vorba, dacă aproape toate întrebările pe care mi le punea Cristian Tabără în cadrul unei emisiuni televizate (menită să arate moldovenilor un homosexual viu, cu faţă deschisă, care și vorbeşte româneşte) au fost legate de păcatul care-l trăiesc şi de „cum tata poate fi mamă” (acesta se referea la cuplurile gay).
Ce înseamnă să fii gay în Republica Moldova? Înseamnă să auzi în fiecare zi la televizor, in ziare, la radio, voxpop-uri şi barometre ale opiniei publice că eşti păcătos, spurcăciune, pervers, animal demn să fii împuşcat, trimis în Siberia sau luat intr-o barcă şi înecat în Marea Neagră. Toate aceasta tocmai le-am auzit săptămâna trecută. Tot săptămâna trecută, în dată de 23 februarie, Consiliul Municipal Bălţi (dacă mai ţineţi minte, este baştina mea) cu 23 voturi (ai consilierilor comunişti) din 35 prezenţi la şedinţă, au adoptat decizia, evident ilegală, „Cu privire la proclamarea municipiului Bălţi drept zonă de susţinere a Bisericii Ortodoxe din Moldova şi interzicerea propagandei agresive a orientărilor sexuale netradiţionale”. În ce constă propaganda sau cine intră în categoria orientărilor sexuale netradiţionale nu se specifică.
Moldova se află departe de un stat civilizat, de drept, unde fiecare persoană este apreciată la justa sa valoare, demnitatea căreia este respectată iar drepturile garantate. Poate eu nici n-aş fi vrut să ma gândesc la faptul că eu sunt gay, mai ales în Moldova, dar în fiecare zi cineva îmi amineşte de aceasta. De aceea, în fiecare zi, făcând astfel de alegere, continui să lupt pentru drepturile mele şi demnitatea umană pentru că nu sunt o propagandă – eu sunt om.
Superb acest articol, Artiom. O lecție pentru extremiștii de toate felurile, de la homofobi la șovini.
Bun-venit (dacă nu ți-a mai spus-o nimeni), d-le Zavadovsky, la clubul discriminaților! Ceea ce mă determină să mă adresez astfel, a fost o afirmație a lui Florin Buhuceanu, președintele asociației „Accept”, din România. L-am văzut într-o emisiune de talk-show, și mi-a făcut o impresie excelentă! Și se pare că nu numai mie, ci și unei domnișoare care a telefonat în direct spunându-i că ea ar fi oricând dipusă să… se mărite cu el! Emisiunea era în reluare pentru un post românesc internațional, că altfel puneam și eu mâna pe telefon, spunându-i că deși nu am nici naivitatea, nici… vârsta acelei d-re, mi-ar fi plăcut mult de tot să am un fiu ca d-lui. Acest Florin Buhuceanu a spus, într-o altă emisiune, că el se consideră… evreul societății heterosexuale, făcând desigur aluzie la discriminarea etnică, din nefericire foarte puternică, încă, în România! Așa că vă rog să înțelegeți din acest unghi de vedere modul în care vă „salut” la începutul acestor rânduri. Indiferent dacă se numește rasism, sau antisemitism, sau homofobie, sau…misoginism, discriminarea… tot discriminare rămâne! În fond, indiferent de genul discriminării, mecanismul este același: când nu i se poate reproșa nimic unui om, atât sub aspect cetățenesc, nici profesional, nici moral, atunci cei care în fapt nu-i iartă nici cea mai mică reușită, își amintesc subit că este fie evreu, fie de rasă neagră, fie gay, și se năpustesc pe el!
Chiar în emisiunea în care l-am „cunoscut” pe dl, Buhuceanu, a intervenit telefonic o d-nă avocat, care m-a făcut să înțeleg un alt mecanism al discrirminării, cu atât mai ticălos, cu cât este mai greu de sesizat! În România comunistă, nu vedeai ca un evreu, sau un ungur, sau un rom să fie condamnat pentru ceea ce este, în schimb un gay… vedeai, sau auzeai! Chiar dacă după căderea comunismului în România s-a renunțat la acest „delict” sancționat de lege, nu știu dacă ai văzut ce circ a făcut Becali, mobilizând o demonstrație la care oamenii strigau „Vrem moralitate, nu perversitate”, dovedind încă o dată sfertodoctismul în privința înclinațiilor sexuale respective, care practic, nu au nici o treabă cu… perversitatea! De la unul ca Becali, m-aș fi așteptat, dar ca d-na avocată să recurgă la un mecanism (ăsta pervers!) adică al manupulării de opinie, specific oricărei discriminări, asta m-a înfuriat la culme. Ca să mă explic, este vorba cu mecanismul reunirii nepermise a două domenii fără nici o legătură unul cu altul, cel al justiției și cel al… sexologiei! Dacă n-aș încerca să-i explic asta semianalfabetului Becali, m-aș fi așteptat ca avocata, fiind de profesie, nu numai să nu aibă nevoie de explicații, ci să nici nu debiteze tâmpeniile proferate în acea emisiune. Dacă homosexualitatea a încetat să mai fie considerată un „delict” (scuzați-mă), atunci ce treabă mai avea cu… rigorile legii? Dacă un heterosexual comite un delict încadrat în categoria celor cu specific sexual, (viol, seducție, relații intime cu minori, etc), care-i deosebirea dacă un gay comite același delict? Nu trebuie să suporte și unul și altul aceleași rigori ale legii? Asta în condițiile în care respectiva avocată ar fi dovedit bună-credință și mai ales, probitate profesională! Astfel încât, îți doresc mult curaj și forță sufleteaască să te confrunți cu… soarta noastră, a discriminaților! Cu toată prietenia… nedescriminatorie și cu toată admirația!
Am citit cu mare interes articolul. Sunt si eu homosexual si am crescut, am intilnit iubirea vietii tot in aceasta tara! In perioada sovietica a fost si mai greu, fiindca riscai sa ajungi la duba (atunci toti cei diferiti de turma urmau sa ajunga la duba), mai tirziu parea ca a devenit mai simplu, dar BA! Societatea moldoveneasca e extrem de patriarhala si nu cred ca voi ajunge sa vad RM ca o Olanda, o Belgie, o Spanie… E si ortodoxia mult prea agresiva fata de minoritati… Si imi pare rau! Daca vrei sa fii fericit ca cuplu gay – trebuie sa parasesti RM si sa fii fericit. Tu ai ales calea luptei pentru drepturile minoritatilor, iti spun Chapeau! Esti curajos! Eu am ales prima cale, nu fiindca as fi un tradator sau un las, din contra, n-am dorit sa fiu supus umilintelor, n-am dorit sa-mi intristezi parintii,fratii si surorile si nu mi-am dorit sa testez prietenii. In schimb sunt fericit si implinit alaturi de barbatul iubit, nu lupt cu morile de vint si toate drepturile imi sunt respectate pe deplin! Dar mai stiu ca exista si in RM cupluri gay fericite si nu-i prea inteleg, deoarece traiesc o viata dubla, le este frica si de propria umbra, dar sunt frumosi, fiindca iubesc si stiu ce inseamna o dragoste adevarata!
merci tsie pentru curaj
:*
Ai un curaj grozav si te admir. Deasemenea, ma bucura faptul ca familia te accepta exact cum esti, pentru ca esti un fiu bun, un frate bun,curajos, cu o minte deschisa. Parintii si ceilalati din familie trebuie sa fie mindrii de tine. Eu nu te cunosc si ma bucur ca am facut cunostinta cu tine prin acest articol.
Te admir pentru curajul tau.Iti urez succes si sper intr-o Moldova in care drepturile minoritatilor sa fie respectate,iar homosexualii sa nu mai fie un subiect tabu.
Felicitari, draga Artiom, pentru demnitatea si perseverenta cu care duci aceasta lupta pentru drepturi egale, intr-o societate retrograda si lipsita de perspective.
Pentru mine personal, traind in Canada, o tara lipsita de prejudecati, e foarte trist sa aflu despre aceste discriminari care au loc in Republica Moldova si iti marturisesc sincer ca amestecul bisericii ortodoxe in aceste probleme mi-a lasat un gust amar.
Deunazi am intalnit intr-un restaurant un cuplu de gay, avand langa ei un carucior cu un bebelus in el. Era ceva firesc, nimeni nu i-a privit piezis, unii chiar intrasera in vorba cu cei doi, evident felicitandu-i pentru minunatia de copil pe care il cresteau impreuna.
Succes in continuare in lupta pe care o duci cu atata demnitate.
Articol excelent, care prezinta punctul de vedere al homosexualilor educati din generatia tanara din RM (si Romania, as adauga).
Am cateva precizari de facut, referitor la discutiile de mai sus.
Sintagma „noii evrei” pentru homosexuali(„les nouveaux juifs”), folosita si de Buhuceanu, a fost lansata cu 32 de ani in urma in presa franceza (mai precis de ziarul „Le Monde”). De acolo s-a raspandit in lume. Presa franceza a facut observatia (corecta) dupa care diferite categorii defavorizate au luat, rand pe rand, „stafeta tzapului ispasitor” din vremurile de demult (le bouc émissaire). Cu alte cuvinte, spuneau ei, dupa ce antisemitismul vehement a pierdut din viteza dupa al doilea razboi mondial, locul lui a fost luat de homofobia virulenta. Totul se intampla ca intr-o succesiune previzibila.
O alta observatie, legata de textul articolului de data asta: este foarte corecta observatia autorului dupa care insusi termenul „homosexual” este vinovat de sexualizarea excesiva a categoriei din care facem parte. Acest subiect a fost amplu dezbatut in literatura de specialitate (psihologie si chiar psihiatrie) cu multi ani in urma. Fapt este ca datoram aceasta istoriei acestui cuvant.
„Inventatorul” termenului de homosexualitate, un jurnalist ungur pe nume Kertbeny, a combinat un cuvant grecesc cu unul latin ca sa fabrice aceasta notiune.
Notiunea concurenta in acea vreme era cuvantul francez „homophile, care ar fi fost cu mult mai neutru si mai adecvat. Originea vine tot de la cuvantul grecesc „homoios”, care inseamna acelasi, la fel, si evident philos (atras de).
Din nefericire varianta propusa de Kertbeny (care de frica politiei prusace si-a schimbat numele in Von Benkert!)a avut succes atunci.Trebuie adaugat ca el s-a auto-inobilat („Von”) pentru ca nobilii nu puteau fi batuti de politie.
Mai am de facut cateva completari:
Toata lumea pare convinsa ca situatia homosexualilor in SUA si Canada este „normala”. Nu este!
Cel mai recent caz de proces de mare rasunet (cazul Tyler Clementi) se refera la un tanar de 18 ani, student, care a fost filmat de colegul lui de camera sarutandu-se cu un barbat. Dupa ce colegul de camera a pus pe internet acel video clip,
Tyler a lasat o nota scurta si s-a sinucis aruncandu-se de pe un pod.
La liceul din vecinatatea locuintei mele s-au sinucis patru elevi din motive legate de orientarea sexuala. Presa dezbate in mod curent asemenea probleme. Un alt elev care frecventeaza un liceu cu aproape 2000 de tineri a declarat ca „in total sunt numai trei homosexuali” in scoala lui. Asta arata ca lucrurile nu stau bine de loc. Adica numai trei elevi au avut curajul de a recunoaste ce sunt?
Un serial recent canadian (care e transmis si in SUA),”Degrassi” arata viata unui liceu din Canada. Lucrurile aratate sunt foarte asemanatoare cu ceea ce am cunoscut in Romania. Singura diferenta consta in faptul ca situatia a inceput sa fie discutata. In Romania de exemplu, nici macar psihologii nu au ideie despre sensul notiunii de „homofobie interna”, iar cartile de terapie cognitiva publicate la Bucuresti sunt de-a dreptul comice, daca nu tragice.
De exemplu un elev care s-a plans la psiholog ca ii e frica sa nu cumva sa fie homosexual a fost „sfatuit” sa nu se mai gandeasca la asta!
Cat despre nivelul de cunostinte generale despre sexualitate, cred ca exemplul cel mai elocvent este dat de un dialog surprins la „anti-demonstratia” de protest la o parada gay din Bucuresti. Un ziarist (de la „Ziua”) l-a intrebat pe un barbat care protesta vehement: „domnule, va rog sa-mi spuneti daca dumneavoastra sunteti heterosexual”. La care idiotul respectiv a dat un raspuns demn de antologie: „Las’ ca va stiu eu pe toti astia cu sexul, toti sunteti niste perversi”.
Asociatiile psihologilor si ale psihiatrilor romani nu au dat publicitatii nici macar o singura carte stiintifica referitoare la orientarea sexuala in ultimele decenii. Au aparut ce-i drept, niste carti care trateaza marginal acest subiect, dar nimic stiintific.In schimb s-a publicat destula maculatura religioasa semnata de zeci de semidocti care au aparut ca ciupercile dupa ploaie.
Totusi, repet, situatia pentru homosexualii tineri este mai buna decat situatia generatiei mele. Cand eram eu de varsta lui Artiom, eram convins ca trebuie sa ma „tratez”, astfel incat m-am adresat unor psihiatri „ca sa ma schimbe”. Am avut niste experiente de un comic inimaginabil!
Unul dintre ei m-a intrebat: „ce carti citesti”. Acum citesc „Amintiri din casa mortilor” de Dostoievski, am raspuns eu. „Da-l dracului de rus!” Mi-a raspuns medicul. „Si ce mai citesti?”
„Eugene ionesco” am raspuns!
Raspunsul lui a fost clasic:
„Sa nu mai citesti autori jidani!”
Acesta a fot unul din „tratamentele ” mele!Jur ca e adevarat!
Se pare ca l-am ascultat partial devreme ce am renuntat sa mai citesc…Biblia!LOL
In schimb la Einstein, Feinman, Gell-Mann, Lederman si alti fizicieni evrei nu renuntz nici in ruptul capului!
Domnule Zavadovsky,
Deși nu-mi place să dau vești neplăcute la prieteni, am găsit acum pe Facebook o știre care m-a scos realmente din sărite: guvernatorul orașului Sankt-Petersburg a făcut o propunere de lege „anti propagandă gay”, prin care s-ar interzice, sub orice formă (scrisă, orală, artistică), difuzarea oricărui material referitor la homosexualitate și amenințând… delincvenții cu sancțiuni aspre, cu închisoarea. Singură în casă, nu vă pot reda reacția pe care am avut-o, de s-a auzit, cred, până la vecini. Dar odată și-odată tot cred că am să scriu un eseu despre valoarea psihoterapeutică a înjurăturii! Am deschis linkul, și am găsit expusă declarația prin care posibilii turiști previn că vor exclude Sankt-Petersburgul din planurile lor turistice, dacă această lege va fi votată. Mi-am dat e-mail-ul, numele, prenumele și am semnat. La rubrica în care ți se cerea să-ți motivezi semnătura, am scris că n-aș călca într-un oraș care promulgă o lege discriminatorie. În materialul informativ care precede declarația, se menționează că Rusia a alocat 8 miliarde de dolari pentru ameliorarea imaginii sale în lume și promovarea turismului din statele europene! Dacă se votează legea, vor fi aruncat acești bani pe apa… Nevei! Sper cel puțin! Dar în același timp, vă scriu fiindcă în multe cazuri, tâmpenia este… molipsitoare, „epidemia” ar putea ajunge și în Republica Moldova, așa că luați-vă măsuri de precauție, cum credeți de cuviință. Sper să nu vă par o bătrână ridicolă.
Moldova, şi România şi încă multe, multe alte ţări, nu sunt ţări în care unui om să-i fie uşor să-şi trăiască viaţă şi să fie fericit în felul în care vrea el, şi cu atât mai mult unuia care iese din comun prin ceva.
Ce trebuie să facă?
Este greu de spus în general, dar iată părerea mea despre ce *nu* trebuie să se simtă *obligat* să facă: nu trebuie să se se simtă obligat să-i reeduce pe concetăţenii săi şi să lupte contra tuturor pentru a fi acceptat aşa cum este. În particular, nu este obligat să-şi dezvăluie particularităţile, în măsură în care nu sunt vizibile. Şi asta nu numai pentru că şansele de succes sunt minime, ci în primul rând pentru că nu este *dator* să se sacrifice pentru vreo cauza.
*Poate* să aleagă să facă astea, dacă pentru el asta înseamnă să-şi trăiască viaţă şi să fie fericit în felul în care vrea el. Altfel, trebuie să-şi trăiască viaţă pentru sine, pentru că numai una are.
Această concluzie este adevărată pentru oricine, nu numai pentru homosexuali. În particular, acesta este motivul pentru care nimeni nu este obligat să rămână într-o ţara dată din aşa zisă obligaţie patriotică. Patria este cea care trebuie să te merite, şi nu invers.
Pentru AlexL:
Punctul tau de vedere este vechi de cat lumea. Numai ca el a fost intotdeauna infirmat de practica, din mai multe motive.
Da, ai dreptate in cazul cand traiesti in Iran sau Arabia Saudita sau in mult-laudatul …Nepal (unde o „vrajitoare” a fost ucisa chiar acum cateva zile!).
La fel, da, in cazul in care respectivul homosexual este un copil minor care sta cu parinti habotnici si needucati (cum sunt 90% din toti parintii din Romania).
De exemplu la Bucuresti un profesor de gegrafie si-a dat afara baiatul din casa si l-a lasat sa doarma in parcuri sub banci (unde acesta a mai si luat bataie de la o asociatie „crestina” cu insemnele Noii Drepte) pana cand i l-a adus politia acasa.
Insa in situatiile in care cineva poate trai pe picioarele lui, acesta este cel mai prost sfat. Cunosc ambele tipuri de situatii si pot spune ca din punctul de vedere al sanatatii mintale este infinit mai bine sa nu te ascunzi toata viata ca un progonit de soarta.
Eu m-am simtit alt om din momentul cand nu m-am mai ascuns! Iti creste stima de tine ca nu te mai ascunzi dupa deget!Te simti eliberat cand poti sa nu mai cheltuiesti atata energie ca sa ascunzi cine esti!In plus, se intoarce roata: in loc sa mai rada altii de tine, razi tu de altii.
De altfel aceasta problema a fost valabila si pentru evrei, cu ani in urma. Aveam in clasa de liceu patru colegi evrei care spuneau ca sunt „unguri” cand toata clasa stia ca sunt evrei, si era penibil chiar pentru ei sa se tot ascunda.
Cum ar fi spus un banc idish: unguri-shmunguri!
Schita lui Caragiale despre sotul unei tinere plecate cu trenul cu seful ei este geniala: cei doi barbati cu care discuta rad pe infundate cand aud ca ea e draguta si ca si seful lui e frumos foc („cu palaria aia rosie pe el:)). Dar in momentul cand ei afla ca acestia sunt de fapt frate si sora, le dispare buna dispozitie. „Acum nu mai ai haz”, ii spun ei respectivului.
Exact asa s-a intamplat in cazul meu: cand ma ascundeam dupa deget si toti stiau de fapt, prietenii radeau pe infundate cand luam pozitie pro-gay in discutii. Dar din momentul cand le-am spus: da, sunt homosexual, mi-au spus ca acum le-am stricat pofta de a rade!
„Nu mai ai nici un haz acum”. au spus ei.
Articolul lui Artiom, scris in termeni simpli, fara importanta de sine intalnita in unele comentarii pe marginea textului, dezvaluie o realitate trista, a unei societati primitive si fanatizate in ura fata de homosexuali. Revista ACUM va fi intotdeauna, asa cum a fost in ultimii patru ani, alaturi de toti cei discriminati, fie oficial – ca in Republica Moldova, fie mascat. Le promitem tuturor homofobilor care vor indrazni sa se manifeste aici o replica pe care nu o vor uita prea usor.
Anton, spui că nu eşti de acord cu punctul meu de vedere, însă din obiecţiile pe care le aduci reiese că nu ai înţeles care anume este punctul meu de vedere.
Eu nu am spus ce trebuie sau nu trebuie să facă cineva. Eu nu am dat nici un sfat. Eu am scris numai despre ce nu trebuie să se simtă *obligat* cineva să facă.
Anume, am scris că nu trebuie să se se simtă obligat să-i reeduce pe concetăţenii săi şi să lupte contra tuturor pentru a fi acceptat. În particular, nu este obligat să-şi dezvăluie particularităţile. În general, am scris că nimeni nu este *dator* să se *sacrifice* pentru vreo cauza. Să te sacrifici înseamnă să faci ceva care crezi că este împotriva intereselor tale.
Dacă nu eşti de acord cu mine, înseamnă că crezi următoarele:
– că fiecare din noi este obligat să-i reeduce pe concetăţenii săi
– că este *obligat* (OBLIGAT!) să lupte contra tuturor pentru a fi acceptat aşa cum este, indiferent de cât de rău i-ar face
– că trebuie să-şi dezvăluie particularutatile chiar când crede că este împotrivă interesului propriu
Sunt convins că nu crezi astea. Reciteşte obiecţiile tale, precum şi ce am scris eu mai sus, mai gândeşte-te, şi vei vedea că obiecţiile tale nu infirmă deloc ceea ce am afirmat eu de fapt.
AlexL:
Cu precizarile ce le faci, nu cred ca am avansat prea mult in intelegerea a ceea ce vrei sa spui.
Evident ca nimeni nu te poate contrazice daca spui ca nimeni nu trebuie obligat sa faca ceva. Acesta este un truism.
Dar eu vad o problema aici.
Fiecare om face ceea ce crede ca ii asigura in conditiile riscului minim, succesul maxim (indiferent de criteriul succesului).
Numai ca, vezi tu, uneori a nu face nimic este mai riscant decat a face ceva!!
Desi riscul meu a fost mare cand am plecat din tara, riscul de a fi ramas a fost si mai mare.
Teatrul national din Bucuresti si-a inceput piesa „Richard al treilea” de Shakespeare cu cuvintele:
„Nimic in lume nu e de schimbat
Cand raul in tacere e rabdat”.
Repet: daca spui ca nimeni nu este obligat sa faca nimic, acest lucru nu are sens sa fie discutat. Dar, riscul de a nu 9ncerca sa-i educi pe concetatenii tai, cum spui, te poate atinge si pe tine.
Sigur ca nimeni nu este obligat nici sa lupte; numai ca uneori rasplata merita riscul asumat.
La fel, in general este o prostie sa dezvalui lucruri personale impotriva interesului tau. Pana la un punct!
Eu mi-am asumat acest risc si am pierdut multi „prieteni” si am incasat multe injuraturi. dar pe ansamblu consider ca am…castigat mai mult decat am pierdut!
Puteam sa ma ascund intr-un coltz. Crezi ca m-as fi simtit mai bine?
Nu.
Fiecare isi face deciziile personale. Numai ca putin curaj uneori este mai productiv decat foarte multa frica.
Si mai e cev: tu nu ai calculat aici rasplata curajului in termeni de sanatate mintala. Te asigur ca am vazut homosexuali care se ascund ca in gaura de sarpe si mi-ar fi scarba sa am calitatea vietii lor.
Am pretentii mai mari de la viata si s-a dovedit ca putin risc calculat m-a ajutat, nu m-a incurcat.
Mai vreau sa spun ceva: una din greselile cele mai mari pe care le-am facut, cand mi s-a cerut parerea, a fost sa le sugerez tinerilor romani sa ia legatura cu parintii lor si sa fie sinceri cu ei.
S-a dovedit ca oricat de evoluati si educati par parintii romani, cand vine vorba de copiii lor ei sunt catastrofali.
Odata dintr-un grup de 50 de tineri homosexuali, s-a dovedit ca ni unul nu le-a spus nimic parintilor. Reactia lor a fost: ce, esti nebun? Nu pot sa fac asa ceva!
Pacat!
Repet: ce am spus este că nu trebuie SĂ TE SIMŢI OBLIGAT să faci ceva care crezi că nu este în favoarea ta. De exemplu nu trebuie să te simţi OBLIGAT să spui adevărul, să devii militant, etc., dacă n-ai chef. Criteriul trebuie să fie numai bunăstarea ta personală; altruismul nu-şi are aici loc. Dacă crezi că astea sunt truisme, cu atâta mai bine.
Cinismul lui AlexL nu are limite. Comparați cu ce este scris în articol și contrastul devine izbitor.
Domnule AlexL, de unde scoateti aceste „retete” de genul „nu trebuie să te simţi OBLIGAT să spui adevărul, să devii militant”? Aveti cumva vreun set axiomatic la indemana ce mie mi-a scapat? Pentru multi dintre noi spusul adevarului este ceva reflexiv, nu ne gandim la „rentabilitatea” adevarului. Spunem ce spunem nu din „obligatie” ci fiindca credem in ce spunem. Asa cum Domnul Artiom Zavadovsky crede in propriile sale trairi, experiente, adevaruri personale (si il felicit din toata inima pentru a fi atins un subiect inca considerat drept tabu de multi). Dar…dumneavoastra in ce credeti? In afara de polemica sterila (scris de dragul combaterii) pe care ne-ati exemplificat-o deja cu brio in contextul articolului legat de misoginism semnat de Dna Popoescu. Si…chiar asa, ce faceti pe aici? Sunteti cumva un…”troll”?
Domnule AlexL:
Eu nu te voi face de doua parale pentru ca gandesti altfel. Cred ca nici nu este productiv si nici nu este la obiect.
Vreau numai sa raspund in mod direct la intrebarile dtale, mai ales ca in realitate exista foarte multi oameni care gandesc ca dta. Mai ales dintre homosexuali!
Spui:
„Repet: ce am spus este că nu trebuie SĂ TE SIMŢI OBLIGAT să faci ceva care crezi că nu este în favoarea ta.”.
Am raspuns in mod direct la asta: este un truism. Bineinteles ca nu trebuie sa te simti obligat sa faci nimic din ceea ce nu vrei. De exemplu, nu te poate obliga nimeni sa nu stai in cap toata ziua daca dta vrei asta! Exista intrebari care nu merita raspunsuri, pentru ca de fapt…nu sunt intrebari deloc!
Problema mea este cu partea a doua a intrebarii: „ceva care crezi că nu este în favoarea ta.”.
Sa precizez: aproape intotdeauna exista probleme legate de adevarul celor „crezute”.
Daca e vorba de o situatie de mare risc (ca de exemplu a afirma ca esti homosexual intr-o biserica fundamentalista, intr-o sinagoga fundamentalista sau intr-o geamie musulmana, atunci da, ce spui dta este adevarat. Numai atunci perceptia dtale e corecta. Si nici chiar atunci intotdeauna! De cele mai multe ori insa lucrurile nu stau asa.
Pe frontispiciul unei universitati catolice din Franta sta scris:
„Mieux vaut faire un faux pas en avans et se relever avec courage que de rester stationnaire”. Mai bine sa faci un pas gresit inainte si sa te remarci cu curaj decat sa ramai pe loc.
Sigur ca nimeni nu te poate obliga sa nu alegi sa traiesti o viata mizerabila intr-o gaura de sobolan ferindu-te si de umbra ta. E de la sine inteles.
Problema cea mare consta in faptul ca acei care aleg aceasta alternativa judeca de obicei gresit, si nu iau in calcul toate aspectele. De exemplu, poti vedea chiar dta pe youtube cat de multi oameni (acum, mai mult copii!) spun ca se simt de o mie de ori mai bine (psihologic) dupa ce recunosc in mod public adevarul despre ei insisi! Asta le ia o povara de pe inima!
Ca sa nu mai spun ca in marea majoritate a cazurilor cei care se ascund astfel gresesc.
Sa dau exemplul bursei de valori: cei care cu zeci de ani in urma au ales sa-si puna economiile la ciorap in loc sa le investeasca, au pierdut in proportie de …100%.
Pot da si exemplul Coreei de Nord, cu doctrina ei (similara in esenta) numita Ciu-ce. Unde au ajuns?
Cand te ascunzi in gaura de sobolan sfarsesti prin a dobandi o mentalitate de sobolan si prin a duce si o viata de sobolan.
Ceea ce este cu mult mi riscant decat ceea ce dta crezi ca „ar fi in favoarea ta”.
E bine ca si alti homosexuali sa stie asta!
Anton,
În primul rând: scrii „Eu nu te voi face de două parale…”
În mod normal nu se cade să faci pe cineva de două parale, dar există oameni de tot felul, aşa că, cel puţin prin comparaţie, apreciez foarte sincer gândul tău bun.
Apoi:
Lucrurile pe care le-am spus, înţelese corect(!), nu sunt deloc banalităţi la care aderă toată lumea. De exemplu, multă lume aderă spontan la dogma datoriei *absolute* de a spune adevărul, care înseamnă: indiferent de context, în ciuda dreptului superior la privacy sau chiar la viaţă. De asemenea, mulţi sunt convinşi că prima noastră obligaţie este faţă de oricine altcineva în afară de noi înşine şi cei ce ne sunt dragi, de exemplu sub formă „ai părăsit România – eşti trădător” şi alte variante ale (ne)mâncatului salamului cu soia 😉
Mai concret. Ai scris „…există foarte mulţi oameni care gândesc ca dta”. Scrie-mi te rog cum anume crezi că gândesc eu, adică cum ai înţeles cele spuse de mine. Sunt convins că astfel o să lămurim neînţelegerile (malentendus) pe care le discern în comentariul tău.
Lafel şi „Când te ascunzi în gaură de şobolan sfârşeşti prin a dobândi o mentalitate de şobolan…”. Care frază de-a mea te-a făcut să crezi că *recomand* ascunsul?
AlexL este campionul absolut al despicării firului în patru sau al bătutului apei în piuă. Uitați-vă cum a deturnat discuția de la acest excelent articol.
Ar fi corect să vedeți și părerea societății nu doar s-o acuzați. Societatea este împotriva unuei astfel de practici (homosexualitatea) din mai multe motive:
– este o practică scârboasă și păcat
– este o practică periculoasă – faptul că elevii de liceu practică așa ceva înseamnă că unii din ei au fost supuși perversiunilor sexuale la vârste mai mici, sau ei vor perverti pe cineva. În plus, 50% din violuri (pedofilie) le săvârșesc homosexualii.
– viața de homosexual înseamnă o viață îmbibată de boli venerice.
– homosexualii nu sunt fericiți că practică așa ceva, și nu din cauza neacceptului de către societate ci din cauza conștiinței proprii.
Din motiv ce homosexualitatea este bazată pe sentimente (nu este o boală ci o alegere) ar fi corect să nu enunțați discriminarea sau lipsa educației într-o țară întreagă.
Hai să demontăm minciunile și gogomăniile lui Alexandru:
Ar fi corect să vedeți și părerea societății nu doar s-o acuzați. Societatea este împotriva unuei astfel de practici (homosexualitatea) din mai multe motive:
– este o practică scârboasă și păcat
Says who?
– este o practică periculoasă – faptul că elevii de liceu practică așa ceva înseamnă că unii din ei au fost supuși perversiunilor sexuale la vârste mai mici, sau ei vor perverti pe cineva. În plus, 50% din violuri (pedofilie) le săvârșesc homosexualii.
Minciună. Relațiile homosexuale nu sunt perversiuni, violul nu este pedofilie și majoritatea violurilor și a acetelor de pedofilie sunt heterosexuale.
– viața de homosexual înseamnă o viață îmbibată de boli venerice.
Minciună. Care este sursa acestei afirmații? Iată aici un studiu pe această temă: http://aje.oxfordjournals.org/content/112/6/836
– homosexualii nu sunt fericiți că practică așa ceva, și nu din cauza neacceptului de către societate ci din cauza conștiinței proprii.
Aha, deci homosexualii nu sunt fericiți, atunci de ce nu abandonează această practică? „Alexandru” și fanaticii homofobi primitivi nu acceptă ideea expusă de Artiom că orientarea sexuală poate fi înnăscută și că nu se poate schimba prin efort de voință.
Din motiv ce homosexualitatea este bazată pe sentimente (nu este o boală ci o alegere) ar fi corect să nu enunțați discriminarea sau lipsa educației într-o țară întreagă.
Gogomănia gogomăniilor. Adică datorită faptului că homosexualii au sentimente (ca orice om, indiferent de orientare sexuală) nu trebuie criticată ignoranța și fanatismul acestei societăți primitive, al cărei reprezentant strălucit este acest homofob fanatic care se ascunde sub aliasul „Alexandru”.
@Alexandru
„Societatea este împotriva unuei astfel de practici (homosexualitatea)”
In numele carei societati vorbiti,de ce nu specificati ca e vorba de societatea homofobilor.Nu de altceva dar eu nu impartasesc ideile dvs.,insa ma consider unul din societate.Si ca mine mai sunt destui,nu toata lumea a ramas cu ideile in urma cu secole.Nici homosexualii nu sunt in afara societatii,chiar daca gandirea incuiata a multora ar vrea sa-i plaseze acolo.
„faptul că elevii de liceu practică așa ceva înseamnă că unii din ei au fost supuși perversiunilor sexuale la vârste mai mici”
Aveti vreun argument?Eu ma indoiesc profund.Se stie foarte bine ca violurile la varste mici sau chiar la adulti provoaca de obicei sila si repulsie fata de sex in general,de ce ar crea asaceva „pofta” de acelasi sex de care a fost fortat cineva?
„- homosexualii nu sunt fericiți că practică așa ceva, și nu din cauza neacceptului de către societate ci din cauza conștiinței proprii”
Daca ati fi citit cu putin interes macar articolul si nu cu ideile gata formate in cap,ati fi inteles mult mai mult,si n-ati mai afirma asaceva.Mai rar asa articol scris pe aceasta tema, cu atata stapanire de sine si pe intelesul oricui,fiind chiar homofob inversunat.
Dar sunt convins ca n-ati reactionat la articol decat la tema ei.
@Alexandru
„Societatea este împotriva unuei astfel de practici…”
Ati auzit de drepturi individuale inalienabile? Ele sunt cele care protejeaza pe indivizi impotriva „societatii”. In particular, nimeni nu are dreptul sa dicteze ce au si nu au voie sa faca oamenii in intimitatea lor, atat timp cat o fac de buna voie.
Sa ne vedem de viata noastra proprie si sa ne bagam mai putin in viata altora.
AlexL:
Am fost foarte clar cand am spus ca fiecare „are dreptul” de a sta in cap toata ziua daca asta prefera. Sigur ca este un drept inalienabil!Daca asta a vrut sa afle AlexL, sa-i fie de bine!
Vad ca el reactioneaza ca si cum nu a priceput nimic si bate aceeasi toba.
Am spus ca intr-adevar exista si „dreptul inalienabil” de a sta in gaura de sobolan toata viata!
Dar asta nu rezolva nici o situatie!
Exista un singur caz in care, evident, a te deschide fatza de restul lumii trebuie sa fie un lucru foarte bine cantarit: cazul copiilor!
Cum s-a vazut aici, exista indivizi care considera ca orientarea sexuala este sinonima cu comportamentul sexual, atatand un grad avansat de incultura. Deci exista un grad mare de lipsa de educatie, prejudecati si confuzie la unii analfabeti!
Nu este recomandabil ca un copil apartinand unui asemenea incult sa „se deschida” in fata tatalui sau! Care poate fi, cum se vede, un marlan idiot!
Pe de alta parte faptul ca unii nu cunosc nimic despre orientarea sexuala (de exemplu faptul ca in majoritatea cazurilor ea este constientizata foarte devreme in viata)este legat de nivelul scazut de cultura al unor grupuri sociale. De exemplu in occident, in cazul celor cu mai mult de patru clase primare, o asemenea confuzie te marginalizeaza.
Avand in vedere faptul ca si acesti analfabeti pot avea copii, nu este de recomandat pentru copiii lor sa „se consulte” cu parintii. De aceea , pentru cine are curiozitatea de a cauta „coming out” pe you tube, nu va fi nici o surpriza faptul ca de la copii de 11 ani la batrani de 75 de ani oamenii se sfatuiesc intre ei in asemenea ocazii. Indiferent daca locuiesc in SUA, Australia, Anglia sau chiar…Rusia.
Majoritatea lumii nu are la indemana psihologi educati ca sa se consulte, si atunci adpta cea mai buna metoda: schimbarea informatiilor „pe orizintala”.
Alexandru, spui:
„Societatea este împotriva unuei astfel de practici (homosexualitatea) din mai multe motive:”
Domnule ignoremus, una este practica sexuala si alta orientarea sexuala.
Cand vei incerca sa te autoeduci?
citeste si dumneata mai intai materiale de cultura generala; apoi treptat poti incerca sa vezi si ce spun psihologii si psihiatrii si de ce.
Cat despre faptul ca dumneata confunzi totul si faci un gulas din toate, pot spune ca ignoranta nu justifica nimic.
As fi fost inclinat sa cred ca acest „Alexandru” si-a facult educatia la oi, in „academiile” din Chiscareni sau Cecolteni. Insa e clar ca lucrurile nu stau asa!
Pentru ca de curand am citit un dialog dintre un crescator american de berbeci de monta si un asa-zis crestin fundamentalist.
Spunea crescatorul de berbeci de monta: „azi nimeni din cei care lucreaza in aceasta industrie nu-si poate permite sa fie ignorant in privinta subiectului orientarii sexuale, pentru ca daca cineva nu ar tine cont de faptul ca 8% din berbeci sunt oricum homosexuali, ar da faliment”. Intr-adevar nimeni nu isi poate permite sa astepte sa piarda bani cand se incapatineaza sa creada ca orientarea sexuala rezulta prin „corupere” sau imitatie. Si a pierde 8% pe an, an de an, inseamna „bancrupcy”, adica faliment, chiar si pentru un dobitoc fundamentalist!
Sigur ca „Alexandru” face parte din cei care „stiu foarte putin si anume nimic”, dupa o expresie mai recenta.
Si nici macar nu ma poate acuza ca eu „l-am facut” dobitoc, cand stie ca numai „Dumnezeu” l-a putut face asa!
„Alexandru” poate fi sigur ca americanii, asa practici cum sunt, ar fi introdus in staulul lor pana si „pornografie ovina”, cu oi cu coada in sus, daca ar fi crezut ca orientarea sexuala poate fi schimbata!
Il asigur eu pe acest monument de ignoranta: americanii ar fi facut orice ca sa castige ceva mai multi bani! Chiar si „pornografie ovina”!
Din păcate, sunt mulți ignoranți în Republica Moldova ca acest „Alexandru”, poate chiar majoritatea populației.