caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Condițiile de viață și studiu ale studenților în Epoca de Aur

de (26-2-2012)
19 ecouri

Universitatea din Timișoara

Am început studiile universitare în toamna anului 1986, la Timișoara. Intrasem a cincea în urma examenului de admitere la Facultatea de Științe Economice, a treia la secția Economia Industriei, Construcțiilor și Transporturilor. Eram fericită, dornică de noi începuturi, priveam cu optimismul tinereții spre viitorul limitat de perioada în care ne aflam, “Epoca de aur”. La vârsta de 18 ani speram ca în urma absolvirii acestei facultăți voi primi un post de economist într-una din instituțiile economice apropiate orașului în care am crescut, Aradul. Pe vremea aceea posturile se obțineau prin repartiție. Cine își putea închipui atunci, că peste câțiva ani vor avea loc schimbări fundamentale în societatea în care trăiam?

Plecam de acasă pentru prima oară, urma să locuiesc într-unul din căminele complexului studențesc. Nu cunoșteam pe nimeni, aveam câteva colege de liceu care intraseră la seral, cei mai mulți dintre foștii colegi reușiseră la medicină, politehnică, matematică, filologie. Universitatea din Timișoara deținea totuși câteva dintre căminele cele mai bune din complexul studențesc; camerele erau mici, acomodând doar două persoane.

Ne-am prezentat în fața căminelor unde urma să ne cazăm, într-o dimineață caldă de septembrie. Așteptând ore întregi repartizarea, am intrat în vorbă cu studente arădene și astfel mi-am ales prima colegă de cameră. Într-un târziu, după lungi așteptări și nenumărate frustrări, am intrat în posesia cheii. O cameră mică, destul de luminoasă, două paturi, două mese de studiu, două rafturi, două dulapuri și o chiuvetă cu oglindă. Acesta urma să fie cuibul nostru timp de patru ani de zile. Evident că în urma prieteniilor legate în primul an de facultate, mi-am schimbat colega de cameră , dar căminul era mereu același (numărul 12), camerele standard arătau la fel, indiferent de etaj.

Complexul studențesc Timișoara

Deși considerate “mai bune” decât în alte cămine studențești, condițiile de trai se dovediseră de timpuriu extrem de sărăcăcioase, agravându-se odată cu venirea frigului.

Paturile metalice erau atât de vechi și uzate, încât în momentul în care te întindeai, aveai impresia că te culci într-un vălău. Nu te puteai întoarce de pe o parte pe alta, la cea mai mică tentativă, alunecai înapoi, în jgheabul în care dormiseră nenumărate alte generații înaintea ta.

Masa de studiu avea o suprafață atât de mică, încât abia dacă încăpea o carte și un caiet. În plus, situată lângă geamul de sub care trăgea un curent constant, degetele îți înghețau, urechile îți vâjâiau. Așa că orele de studiu le petreceam ori la biblioteca studențească, unde temperatura era cam în jur de 10 grade, ori în patul care, deși se adâncea tot mai mult, cel puțin ne oferea căldura sacului de dormit, luându-ne gândul de la frigul sâcâitor. Iarna pijamalele rămâneau nefolosite, noaptea dormeam de multe ori în paltoane sau învelite în câteva pături sau plapume.

Pe pervazul interior al geamului păstram mâncarea pe care o aduceam de acasă. Era atât de rece de la “briză”, încât frigiderul ar fi fost de prisos.

Pe jos, un linoleum murdar și uzat, dedesubt cimentul rece și neprimitor. Pereții nu păreau să fi fost zugrăviți în ultimele cincinale, dar cui i-ai fi putut adresa o astfel de plângere pe vremea aceea?

Caloriferul format din câteva elemente era mai tot timpul rece. Prizele electrice, deși existente, nu funcționau și asta pentru a împiedica folosirea oricărei surse suplimentare de încâlzire. Se economisea electricitate în întreaga țară, pe sănătatea oamenilor, căminele studențești nu făceau excepție de la regulă! Ceaușescu încurajase poporul într-una din deplorabilele lui apariții la televizor „Tovarăși, luăm o haină în plus și trecem iarna!”

Interior Universitatea din Timișoara

Să nu vă imaginați că era mult mai cald în sălile de lectură, în laboratoarele sau în amfiteatrele uriașe, construite la începutul Epocii de aur, concepute pentru sute de studenți, în ton cu melagomania conducătorului iubit. În secția și anul nostru, eram doar 25 de studenți. Ne pierdeam în imensitatea amfiteatrelor neîncălzite. Paltoanele, mănușile, căciulile ne erau prieteni de nedespărțit pe perioada iernii. Nici profesorii nu făceau excepție. Le era greu să își prezinte cursul, să scrie pe tablă, să păstreze interesul tinerilor studenți. Trebuia să luăm notițe, cărțile se găseau mai mult în varianta litografiată și nu pentru toate cursurile. Deci notițele erau esențiale. Noroc cu viața în cămin, unde reușeam să mai completăm din paragrafele pierdute. Și astfel, viața mergea înainte…

Dar să nu uităm de zilele în care se întrerupea curentul electric. Îmi amintesc disperarea prin care am trecut înaintea unui examen parțial, când în zilele premergătoare, rămâneam în beznă în fiecare seară, când aveam atâta nevoie de acele ore de studiu! Soluții? Lumânări, vizite la prieteni sau rude care locuiau în cartierele neafectate de decizia primăriei…Eu mi-am găsit refugiul în apartamentul unor rude timp de câteva zile.

Mâncarea la cantina Universității era neîndestulătoare și de o calitate inferioară. Nu voi uita niciodată ciorbele acelea (niciodată suficient de sărate), în care rareori găseai câteva bucăți de zarzavaturi, dar nu o dată, musculițe, insecte. Ori bucățica minusculă de carne de oaie, plutind într-un sos nedefinit, alături de o lingură de piuré de cartofi fără gust. Dumineca seara primeam veșnica conservă de pește în ulei, bucătăresele având după-masa liberă.

Am avut și “plăcerea” de a face practică la cantina studențească. Erau doar câteva posibilități: la curățat de cartofi și zarzavaturi, la spălat de vase sau la înmânat/adunat de tacâmuri. Am trecut prin toate “posturile”, fiind comandate mai mult prin țipete de către bucătăresele cantinei, care dezumanizate și ele, ca întreg regimul în care trăiam, considerau că este firesc să se manifeste astfel. La curățat de cartofi și ceapă nu era prea rău, existau mașini care executau munca brută, dar apoi legumele trebuiau spălate, apa mirosea îngrozitor de la o vreme, izul de ceapă îți intra parcă în piele. Spălatul de vase era un supliciu; resturile se aruncau în niște butoaie uriașe, din care se răspândea un miros pestilențial; mâinile îți erau mereu ude, nu existau și nu se foloseau mănuși. Competiția era la împărțitul și adunatul tacâmurilor: efort minim, aveai ocazia să vorbești cu studenții, să mai auzi o glumă, timpul trecea mult mai repede. Singurul beneficiu al orelor de practică petrecute în cantina studențească îl reprezentau cartofii prăjiți pe care aveam voie să îi preparăm pentru noi, eventual câte un măr și ceva desert rămas de la masa de prânz. Ah, și să nu uit! Glumele, poveștile, clipele de neuitat petrecute alături de colegi.

Geamul camerei noastre

În anii care au urmat, condițiile înrăutățindu-se tot mai mult (ne apropiam cu pași neștiuți de prăpușirea regimului), studenții au devenit creativi și inventivi. În camera noastră, singura sursă de electricitate era becul din tavan (maximum 60 W) și neonul de deasupra chiuvetei. Apelând la ajutorul colegilor, am reușit să legăm de neon un fir cu o priză electrică la capăt. Am adus un reșou, pe care îl țineam în mijlocul camerei, între cele două paturi. Ne mai pregăteam astfel câte un ceai, o supă, un vin fiert cu scorțișoară, o mâncare de mazăre. De altfel, borcanele cu mazăre boabe erau singura marfă care se mai găsea pe rafturile pustii ale alimentarei din complexul studențesc.

Cu astfel de improvizații am reușit să trecem iernile friguroase din căminele studențești. Evident, riscurile și accidentele nu lipseau. Două colege adormiseră cu reșoul în priză, plapuma uneia a alunecat noaptea, a luat foc și norocul lor a fost că una din ele se trezise la timp, din cauza mirosului, altfel s-ar fi produs o mare tragedie.

Din când în când siguranțele săreau pe tot etajul, rămâneam în beznă, atunci se auzeau țipete pe palier “Mai scoate-ți reșourile alea din priză că vin ăia cu amenzile!”

Într-un an, am plecat la Arad în sesiunea de iarnă și am uitat firul montat la neon (de obicei îl demontam în fiecare dimineață și îl ascundeam în dulap). Între timp, rectorul Universității (politrucul de serviciu – profesor de Economie Politică) făcuse razii prin cămine – se numea “supracontrol”. Evident, o dublură a cheii de la fiecare cameră se găsea la administratorul căminului, care din când în când intra în camere neanunțat, în control. De obicei auzeam, vestea se răspândea cu repeziciune, așa că am scapat cu bine la fiecare razie. Nu și de data asta. Întorcându-ne la cămin, am găsit o notă din partea rectoratului, prin care trebuia să plătim o amendă usturătoare, altfel nu eram admise la examene. În plus, improvizația, reșoul, toate aparatele electrice ne-au fost confiscate. Am plătit suma de bani (echivalentul bursei mele pe o lună) și ne-am făcut o altă improvizație, mai sofisticată, fiind mult mai atente de data asta.

Curte interioară - Universitatea din Timișoara

Pe palier aveam două băi comune. În toți anii petrecuți în acel cămin, băile aveau în permanență cel puțin unul din geamuri sparte. Iarna, vara, vântul “adia”, înviorându-te la fiecare vizită. Nu erau perdele la dușuri, ușile closetelor le țineam mai mult deschise, dacă le închideai nu îți mai încăpeau genunchii.

Nu existau telefoane, doar unul la intrarea în cămin, unde puteai doar să primești convorbiri din afară. O dată la câteva luni ne venea fiecăreia rândul să facem de servici “la poartă”, de dimineața până seara la 9. Evident, asta însemna că lipseai de la cursurile din ziua respectivă, dar erai “motivată”, facultatea fiind înștiințată direct de șeful căminului, îndatoririle cetățenești fiind mai importante decât studiile universitare…Bineînțeles că ne venea rândul și la curățatul palierelor, măturat și spălat cu mopul.

În decembrie 1989 eram în anul IV de studii, anticipam ultima sesiune, cea de iarnă, urmând să ne pregătim proiectul de diplomă și să absolvim în iunie 1990. Căderea regimului comunist, schimbările care au urmat s-au făcut imediat simțite și în facultatea noastră. Astfel, fac parte din prima promoție a secției Economia Industriei, Construcțiilor și Transporturilor cu cinci ani de studii, absolvind abia în anul 1991. Profesorii care ne-au predat Socialism Științific in 1989, s-au reprofilat urgent pe Capitalism în 1990. Dar asta este deja o altă poveste…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • sorin: (27-2-2012 la 07:04)

    Cristina,
    Eu imi amintesc cu mare drag de perioada studentiei: de profesorii minunati, de colegii cu care am impartit sase ani (noua luni de armata + cinci ani de facultate + trei luni de canal), de discotecile din Timisoara, de parcuri, de Opera Teatru, Filarmonica, etc.
    Acum este usor sa criticam o perioada care ne-a format profesional. M-as bucura ca studentii de astazi sa aiba parte de profesori, cel putin, la fel de buni. Cunosc situatia de astazi. Din pacate mult diluata.
    Pana la urma, specialistii formati de acel invatamant pe care il prezinti tu, au construit o tara care acum este underground (sper ca am scris corect).
    Eu nu regret nimic din perioada aceea. Am stat 10 ani la camin, am mancat la cantina dar m-am incalzit la lumina marilor profesori si a marilor spirite ale Timisorii. Ar fi o pietate sa spun ceva rau de perioada aceea. Iar la terminarea facultatii am avut o perioada de cativa ani in care economia, inca mai producea.
    Cunosc foarte bine situatia de acum. Nu se compara. Sunt oameni care au doua trei diplome de licenta, cateva masterate si un doctorat. Oare cum au putut sa faca atatea? Si cand?

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 10 Nu-mi place 5

  • Petru Clej: (27-2-2012 la 07:47)

    Si eu am absolvit o facultate de stiinte economice la ASE Bucuresti. Patru ani pierduti, cu cursuri inutile predate de politruci si incompetenti care s-au reconvertit peste noapte la economia de piata pe care o infierau inainte. Nu dau doi bani pe diploma obtinuta.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 9

  • Cristina Dobrin: (27-2-2012 la 08:08)

    @Sorin
    Perioada studentiei va ramane si pentru mine ceva unic. Evident, nu-i asa? Doar eram la varsta marilor idealuri (chiar daca maretia lor era strivita de sistemul in care traiam).

    Nu cunosc exact perioada in care tu te-ai format profesional. Asa dupa cum rezulta din articol, eu am studiat in ultimii ani ai regimului comunist, cand conditiile erau cele descrise (fara nicio nota de exagerare), majoritatea profesorilor se transformasera in simpli politruci, corupti, etc. Putem discuta de facultati, profesori, cazuri diferite. Exceptiile pot exista, dar eu nu am avut norocul sa le intalnesc.

    Este experienta mea personala.

    In articol nu trag concluzii, nu fac paralele cu prezentul.Este marturia mea, discut doar despre conditiile de viata si de studiu din acea perioada, care nu trebuiesc maturate sub covor. Generatiile actuale trebuie sa stie, sa inteleaga, sa cunoasca.

    La o citire mai atenta, ai fi inteles ca si pentru mine, ca pentru orice tanar din acea perioada, frumusetea studentiei a constituit-o interactia cu colegii, amintirile ramase.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 9 Nu-mi place 3

  • George Petrineanu: (27-2-2012 la 09:25)

    D-le sorin,

    Dumneavoastra sugerati ca pentru niste amintiri frumoase (care, oricum, nu-i pot fi luate inapoi cu forta nimanui) TREBUIA neaparat sa platim pretul unor umilinte si magarii asa cum ati facut-o si dumneavoastra.

    Dumneavoastra va incalzeati ,,la lumina marilor profesori”. Care vasazica in timplul studiilor de 5 ani ati inventat o noua sursa de energie ,,dubla” care va furniza si lumina si caldura. De manacat ce mancati la camin? Tot ,,fotonii inteligentei”, cu care va incalzeati si luminati? Sau ciosvarta delicioasa din profa de chimie?

    Va oferiti cu darnicie reteta tuturor studentilor prezenti viitori si chiar trecuti? Din partea mea, nu, multumesc!

    Ca sa ne inspaimantati ne mai sugerati ca daca studentii nu fac suficient foamea si frigul in timpul facultatii risca sa ajunga ca ,,astia de astazi” care au cate trei facultati si doua doctorate de mucava.

    ,,specialistii formati de acel invatamant pe care il prezinti tu, au construit o tara care acum este underground”.
    Pai nu specialistii absolventi din anii 80, mai putin cei care au parasit tara, au fost cei care au condus de la ’90 incoace. Nu lor li se datoreaza undergroundul de care pomeniti?? Pe la inceputul anilor ’90 ei aveau cam intre 6 si 10 ani vechime, tocmai buni sa ocupe posturile de conducere si sa ,,se ocupe” de underground. Cei care ,,au mancat lumina” in deceniul cu pricina constituiau o masa deloc neglijabila de specialisti dupa 90. Cum de nu au putut opri declinul, asa numerosi, solizi si idealisti cum trebuie sa fi fost – aveti vreo explicatie?

    Indemnul meu este sa va pastrati genul acesta de ,,idealism” pentru dumneavoastra. Daca vreti sa contribuiti cu ceva, luati-o sistematic si explicati mai bine. Povestiti-ne cum ati asistat neputincios la generarea undergroundului?

    P.S. Ati mai ramas inca 5 ani la camin dupa terminarea facultatii ca ne povestiti ca ati stat 10 ani cu totul?

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 6

  • Teodor Burghelea: (27-2-2012 la 10:28)

    Ecoul Dlui Sorin se inscrie perfect in categoria „legende urbane”: universitarii epocii de aur radiau cu totii „stiinta”, educatia acelei perioade nu a fost niciodata egalata de la 89′ incoace, studentii romani deveneau specialisti de exceptie etc.
    Eu cred ca a venit totusi vremea sa demontam putin aceasta „legenda glorioasa”, fiindca realitatea a fost cu totul alta. „Marii universitari” romani ai epocii de aur erau doar niste ilustri anonimi in exterior (statistic vorbind, exceptii remarcabile au existat si atunci si acum), nici o universitate romaneasca nu a ajuns vreodata in topul primelor 50 de universitati iar stralucitul student al epocii de aur era o masina de invatat pe de rost sau de repetat „sabloane” logice. Aceeasi „mari universitari” au devenit imediat dupa 1989 masini de facut bani din vanzarea examenelor, adica au renuntat la orice discretie relativ la practicile lor corupte (in timpul studentiei mele, pretul fiecarui examen in dolari era cunoscut pana si de maidanezii ce-si faceau veacul in fata Universitatii). Deci, sa o lasam mai moale cu mitul „minunatilor profesori” ce ne-au condus primii pasi in ale cunoasterii….

    Multi dintre acesti fosti studenti ce au reusit sa „evadeze” intr-o lume ceva mai normala isi amintesc cu siguranta confuzia primului contact cu „normalitatea”. Contact pentru care mult slavita educatie trecuta nu ii pregatise absolut deloc. Ba din contra, ii pregatise pentru exact…contrariul normalitatii: relatii, „pile”, frica de sef, lipsa de idealuri, constiinta ca totul se aranjeaza etc.

    PS: Fiindca am remarcat ca ati stat 10 ani „la camin” (si v-a placut se pare), indraznesc sa va intreb daca nu cumva ati ramas repetent in fiecare an din cei cinci…? Daca da, eu personal voi avea mari retineri sa va iau in serios ecoul.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 4

  • sorin: (28-2-2012 la 13:19)

    Ca sa lamuresc lucrurile:
    – am stat zece ani la camin, din care patru la liceu (la noi in sat era doar o scoala generala de patru clase), un an scolar la armata (noua luni) si cinci ani la facultate. In total zece ani.
    – am studiat la o facultate de TOP! cu profesori de electrotehnica de TOP (doi academicieni, un profesor fost presedinte al Comitetului Electrotehnic International vreo 10 ani, un profesor care are contributii majore in electrotehnica – care ii poarta numele s.a.
    – am absolvit un liceu, in 78, avand profesori deosebiti care s-au ocupat foarte mult de pregatirea noastra (olimpiada nationala de matematica, reusite la facultate, etc)
    – la scoala generala, clasele I-IV, eram in aceeasi clasa toate cele patru clase (I, II, III, IV). Si acum ma gandesc cum reusea dl. invatator sa ne invete sa scriem, sa socotim, etc. cum avea timp sa faca si alte activitati (muzica, sport, programe artistice. Cativa am invatat sa cantam la instrumente muzicale. Doi colegi au terminat scoli de muzica (unul conservatorul si celalat liceu de muzica)
    – cum sa nu le pastrez o amintire calda? cum sa nu ma gandesc cu dragoste la ei? Cum sa nu ii pomenesc cu respect. Am mers in cimitir cu flori la unii din profesorii nostrii care nu mai sunt.
    – avand unele reusite in electrotehnica, am fost invitat la facultate la un anumit eveniment, unde am tinut o mica prezentare. In viata mea nu am avut emotii mai mari, cand eram in amfiteatru iar in banci erau unii din fostii mei profesori.
    – imi pare rau pentru dezamagirea voastra referitoare la facultatea absolvita. Sunt convis ca ati fi reusit la orice facultate care sa va bucure mintea si sufletul si de pe urma careia ati fi putut sa va bucurati chiar si de diploma obtinuta. Pacat de efort si timp. Se numeste facultate – de la facultativ – nu era o obligatie.
    – in rest ce sa zic: viata de student e faina doar la camin. eu am stat anul I in gazda dar nu se compara cu viata la camin, chiar daca am stat patru in camera.
    – in concluzie: daca s-ar putea as da timpul inapoi, pentru aceeasi facultate si pentru aceeasi profesori.
    p.s. intr-adevar aveti dreptate: tara asta este in groapa datorita absolventilor de facultate. dar nu uitati ca pana nu demult noi, inginerii produceam multe (vagoane, locomotive, generatoare, chimie, petrol, etc)

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 11 Nu-mi place 2

  • sorin: (28-2-2012 la 13:35)

    Ca sa va mai dispara ridurile.
    http://www.youtube.com/watch?v=GOMIBdM6N7Q&feature=share

    Imi permit o mica sugestie: prea atacati pe toata lumea care are alta opinie. Eu m-as bucura ca un anumit articol a prezentat un anumit interes pentru cineva care a gasit timp si placere sa scrie cateva randuri.
    In rest toate cele bune.
    p.s. era sa uit: colegul meu de banca, Andreas, lucreaza la o mare firma in Germania (cu devizii in toata lumea) si a primit in 2010 premiul „Inventatorul anului” Am sa-l intreb ce crede el despre facultate si profesori. Cred ca ar trebui sa conteze si parerea unui astfel de om.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 2

  • Petru Clej: (28-2-2012 la 13:42)

    Pozitia lui „sorin” e de inteles: face parte dintre cei – prima sau maximum a doua generatie incaltata – care au beneficiat de pe urma sistemului comunist. Nu e vina lui ca nu are alt termen de comparatie.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 8

  • Andrea Ghita: (28-2-2012 la 13:51)

    Tin minte ca indrumatorii de an faceau controale periodice in camine, dar nu semnalau conditiile precare in care locuiau studentii propunand imbunatatrea lor, ci vanau incalcarea regulamentului. Daca gaseau (Doamne fereste!) baieti in camerele fetelor, aparate electrice uitate in camere sau marfuri de contrabanda (caminele studentesti erau putinele surse de cafea, sapun si…anticonceptionale) propuneau sanctiuni drastice.
    Unul dintre ministri educatiei, numit de PDL, excela in controalele organizate intepestiv prin caminele clujene, aruncandu-se peste bietii „pacatosi”, precum un vajnic cavaler al moralei comuniste.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 2

  • Paulina Eliza Duta: (28-2-2012 la 19:22)

    Cristina, pentru ca eu nu am stat la caminul studentesc… Frigul iernii resimtit in salile de curs si de laborator (invidiam colegii straini pentru manusile de lana fara degete), lipsa cartilor medicale actualizate (cautam relatii pe la diverse insitutii ca sa xerocopiem chiar si dupa alte copii xerox ale unor lucrari de specialitate straine), lipsa instumentarului stomatologic pe care-l procuram prin n relatii si la mana a 15-a pentru a putea lucra la stagiile practice, perspectiva pesimista a repartitiei la final de facultate sunt doar alte cateva exemple ale conditiilor de studiu pe care le-am infruntat alaturi de multi altii in zilele Epocii de Aur.Se dorea performanta, dar fara investitie si ingropati in minciuni. Totul imi aminteste de confesiunea unui sportiv cu potential care se antrena pentru sarituri de la trambulina fara a avea insa…bazinul cu apa, doar cateva saltele si multe, multe promisiuni de mai bine.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 1

  • las anonim "andrei t" alias "paul" alias "sorin" cu adresa de email fictiva andrei_te@yahoo.com: (29-2-2012 la 05:44)

    „Pozitia lui “sorin” e de inteles: face parte dintre cei – prima sau maximum a doua generatie incaltata – care au beneficiat de pe urma sistemului comunist. Nu e vina lui ca nu are alt termen de comparatie”.

    Nu stiu de ce atata rautate?
    De ce ar trebui sa comparam?
    In Romania prima „scoala de obste” a aparut la Blaj in 1795. Oare cand au aparut universitatile in vest?
    Atata am putut si atata putem! Dar mi se pare penibil sa batjocoriti tot (chiar si opinia cititorilor).
    Ce poate fi mai josnic decat sa absolvi in Romaia comunista facultatea de economie si sa faci pe altii comunisti? Sa batjocoresti profesorii, care au trait si ei ina ceeasi conditii, si sa aprobi opiniile unora precum Tismaneanu. Mai bine descult, la vatra unui amarat de sat, decat sa te tragi din cei care au impus asemenea regim in Romania si care chiar au beneficiat de regimul comunist. Nu cred ca Tismaneanu (si altii) invatau in frig, mancau la cantina sau mergeau la practica in fiecare toamna. Dar conditiile astea ni le impuneau, noua celor din prima sau a doua generatie de oameni incaltati.
    Judecati cu sferturi de masura. Pacat!
    Nu vreau sa scriu mai multe, doar atat: Vuia, Vlaicu, Preda, Sorescu, Blaga, Creanga, Eminescu, Cosbuc, Poenaru, Enescu, Lucescu, Hagi, Nadia, Nastase, ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….., cam toti la prima generatie incaltata.
    Ati observat ca nu am nominalizat pe cei din a doua generatie incaltata.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 6

  • las anonim "andrei t" alias "paul" alias "sorin" cu adresa de email fictiva andrei_te@yahoo.com: (29-2-2012 la 05:58)

    Va pierdeti vremea!
    Nu vedeti ce mizerii scriu. Penibili.
    Majoritatea am indurat frigul si mancarea proasta. Conditiile asa erau atunci. Dar nu am murit. Mor acum, unii, precum Clej, sau cum l-o fi chemand de grija noastra.
    Eu il vad ca un frustrat. Sa pierzi timp si bani la o facultate aplicata spre economia comunista mi se pare o nebunie. Daca ai ceva neuroni mai jucausi in cap il folosesti la alta scoala mai cu pretentii. Mi se pare absurd. Sa invetii tampeniile alea din economia politica comunista. Brrrrr, ma ia cu frig.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 8

  • Petru Clej: (29-2-2012 la 06:49)

    „Sorin” si-a dat arama pe fata – vazand ca nu convinge pe nimeni, si-a luat alte aliasuri si, cu stangacie, incearca sa combata in spiritul luptei de clasa in care a fost educat.

    Problema nu e ca e prima generatie incaltata, problema e ca e un apologet al sistemului care a pus in fruntea bucatelor cu precadere astfel de taranoi (vezi Ceausescu) prin distrugerea sistematica a adevratelor valori si a clasei de mijloc, ceea ce a dus la situatia jalnica a Romaniei in 1989 si dupa aceea.

    Hilara e insiruirea de personalitati, dintre care unele n-au nicio legatura cu perioada comunista, altii au fost persecutati. de regimul drag lui „sorin”, altii au „tradat” si au votat cu picioarele (inclusiv la modul dramatic, vezi Nadia Comaneci).

    „Sorin” este un produs stralucit al „Epocii de Aur” – limitat, fudul, complexat, plin de resentimente, intr-un cuvant „omul nou”. Din cauza unor astfel de oameni e Romania azi in situatia in care este.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 6

  • Cristina Dobrin: (29-2-2012 la 08:44)

    @Sorin, alias…..
    „Ce poate fi mai josnic decat sa absolvi in Romaia comunista facultatea de economie si sa faci pe altii comunisti?….Sa pierzi timp si bani la o facultate aplicata spre economia comunista mi se pare o nebunie. Daca ai ceva neuroni mai jucausi in cap il folosesti la alta scoala mai cu pretentii. Mi se pare absurd. Sa invetii tampeniile alea din economia politica comunista. Brrrrr, ma ia cu frig.”

    Chiar daca ai absolvit o facultate tehnica, ai invatat si tu destule „tampenii din economia politica comunista”. Si da, erau multi politruci in acea perioada, chiar intre profesorii de la facultatile tehnice. Oare cati informatori cu state de plata la securitate erau printre ei? Dar printre studenti? Cati dintre profesorii acelei perioade erau corupti? Stii bine ca aveam colegi de an care nu apareau la cursuri mai deloc, dar treceau cu brio fiecare examen. Si nu, nu vorbesc numai despre studentii straini. Erau si dintre ai nostri. Unii se „revansau” cu bani, altii cu tigari, cafea (ce ieftin era totul pe vremea aceea), valuta, iar altii, de la sat, veneau cu portbagajul plin cu cartofi, mere, ceapa, ba un miel, ba un ied, ca deh….era saracie mare…..

    O alta concluzie inteligenta pe care o faci este ca atat Petru cat si eu (absolventa a facultatii de Stiinte Economice)ne-am pierdut timpul si banii, ducand lipsa de acei „neuroni jucausi”.

    Ce poate fi mai josnic decat sa scrii cele de mai sus? Se pare ca ai pierdut in lupta cu argumentele si atunci ai trecut la atac personal. Dezamagitor.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 6

  • George Petrineanu: (29-2-2012 la 09:25)

    D-le sorin,

    Dumneata esti pe dinafara de subiect cu comentariile. Articolul povesteste despre foamea, frigul, mizeria din caminele de studenti. Despre lipsa grupurilor sanitare etc. In fond, toate acestea sunt probleme tehnice la care un inginer (ca dumneata) ar trebui sa reactioneze altfel: sa spuna nu.

    Dumneata in schimb, o tii intr-una cu profesorii, despre care nu a discutat nimeni. Nici necesitatea caminelor nu e pusa sub semnul intrebarii. Autoarea a stat si ea la camin ca si dumneata.

    Am lucrat si eu ca inginer si in Romania si in prezent. Ca inginer este inacceptabil (indiferent cat de ,,TOP” ai fi ca sa te citez) sa faci apologia unor sisteme (pentru ca tot ce construim sunt sisteme si le facem noi, inginerii) care nu sunt optime. Personal eu reactionez si la un surub pus stramb. Se cheama calitate si inginerul (de care vorbesti dumneata) trebuie sa o aibe in singe, altfel tot ce construieste este nul si neavenit.
    Apoi, tot un inginer – chiar si mediocru – trebuie sa aibe in sange ca tot ce constuieste nu este un hobby sau un mijloc de a se remarca cu orice chip. Tot ce se face este pentru om, pentru mediu, pentru vietuitoare. Toate au o specificatie tehnica care e sfanta. Daca la capatul lantului nu sunt indeplinite criteriile (de siguranta, de estetica, de functionalitate etc) atunci produsul inginerului este un rebut.
    Daca pe dumneata ca inginer nu te zgarie la ochi neregulile care abundau in perioada anilor ’80, nereguli la care in loc sa iei pozitie (ca specialist ce te pretinzi) le faci apologia, atunci este clar ca pregatirea pe care ai primit-o in facultate prezinta lipsuri mari. Imi pare rau, ca inginer nu e suficient sa constuiesti locomotive, pompe si celelalte. Un inginer trebuie sa fie si un gospodar. El este cel care organizeaza productia, hotaraste tehnologiile etc. Nu poti fi un gospodar daca te simti bine in cocina, daca lacrimezi cand iti amintesti de ea.
    Daca facultatea a omis sa-ti bage in cap si lucrurile astea, sorry, nu esti in top. Esti o caricatura a unui specialist.

    George Petrineanu
    Tot un inginer – making ideas fly
    P.S. Spre deosebire de dumneata, eu am lucrat 10 ani in proiectare in acel deceniu. Ti-as fi dorit tare mult sa ai ,,sansa” asta ca sa mai pui ceva la superlativ: lipsa documentatiei (bataie pe o carte de organe de masini), obligatia de a construi fara componente (un rezistor sau capacitor era si el o problema) femei gravide care lesinau in sectie din cauza aburilor toxici de diluant cu care spalau de mana piesele, lipsa publicatiilor de specialitate, mersul cu remorcile de puscariasi la cules de legume, frustrarea ca nu poti sa construiesti nimic ,,TOP”.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 5

  • George Petrineanu: (29-2-2012 la 09:49)

    Data tot e sa vorbim in termeni idealisti, Sorin.

    Faptul ca ne simtim sau nu bine intr-o perioada ca indivizi este intru-un context mai larg doar un simplu amanunt meschin (nici eu nu am avut mari probleme in acea perioada, daca stau sa ma gandesc).

    Important este, dupa parerea mea, cum ne raportam la mediul (social, ecologic etc) care ne inconjoara. Daca ii toleram suferinta si imperfectiunile care depasesc norma sau daca reactionam. Primul pas al unei reactii este nemultumirea.

    P.S. Remarcile din comentariul meu precedent nu sunt la persoana – era bine sa fiu mai atent formulari. Discutam principii, persoanele in sine sunt insignifiante in acest context. Parerile mi le mentin insa.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 3

  • karaoke: (1-3-2012 la 14:38)

    Un prost arunca o piatra si niste fraieri sar sa o scoata!
    Niste idei, putine si fixe. Articolul este minunat, scris cu talent si aplicatie si merita citit. Din pacate s-a consumat mai multa energie la comentarii decat la scrierea articolului. Traim intr-o lume a rautatilor a agitatiei si a nervilor in care valorile se autodefinesc. Omul mare se poate cobori catre ceilalti pe doua cai: o mare bunatate sau un josnic vitiu. Din pacate multi prefera pe acesta din urma.

    N.RED De ce va ascundeti sub anonimat?

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • laș anonim “traian” alias “andrei t” alias “paul” alias “sorin”: (3-3-2012 la 16:22)

    Spui că Eminescu e xenofob și antisemit? Delict de lez-majestate! – ARTICOL DIN ACUM.

    Chiar daca unii dintre noi sunt mai sensibilosi din fire, mai suportam laturile (” Pozitia lui “sorin” e de inteles: face parte dintre cei – prima sau maximum a doua generatie incaltata – care au beneficiat de pe urma sistemului comunist. Nu e vina lui ca nu are alt termen de comparatie”)care sunt aruncate asupra noastra daca nu impartasim un anumit punct de vedere. Hartia sau computerul – care nu au simtaminte stau cuminti chiar daca sunt inegrite cu mizerii („Si eu am absolvit o facultate de stiinte economice [CINE V-A OBLIGAT?] la ASE Bucuresti. Patru ani pierduti, cu cursuri inutile predate de politruci si incompetenti care s-au reconvertit peste noapte la economia de piata pe care o infierau inainte. Nu dau doi bani pe diploma obtinuta”).
    Dar sa murdaresti valorile unui popor este prea mult! „Omul mare se poate cobori catre ceilalti pe doua cai: o mare bunatate sau un josnic vitiu. Din pacate multi prefera pe acesta din urma”.
    Citesc o carte scrisa de marele Nicolae Iorga (cand spun mare, desigur ma refer la inaltime ca sa nu mai trezim urletele unora). Uite ce frumos scrie: „Oricine va privi pe oameni ca oameni nu poate fi decat bun”. Din pacate bunatatea cam lipseste. Ce prisoseste este rautatea, invidia si moralitatea precara. De fapt invidiosul (citeste frustratul) nu se simte bine nici singur; numai nenorocirea altora poata sa-i produca bucurie.
    In rest, joia viitoare voi pleca la London, insotind al doilea membru al familiei incaltat Incet, incet evoluam.

    ………………………………………………………………………………
    Acum o sa lipesc un articol despre EMINESCU. Din pacate este cam lung. Imi cer scuze pentru asta.
    ………………………………………………………………………………
    În toamna anului 1928, o tânără de nouăsprezece ani din Braşov, România, Melania Serbu, se adresa lui Einstein în limba germana, informându-l că în opera celui mai mare scriitor român, Mihai Eminescu, apar aspecte ale relativitatii timpului si spatiului si se întreaba daca nu cumva acestea ar putea fi puse în legatura cu ideile lui Albert Einstein din teoria restrânsa a relativitatii.
    Încercăm şi noi o punte de legătură între poezie – fizică – poezie, aşa cum au fost abordate cu o fineîe interpretativă superioară de „D. Mihalis Eminescu, vecinic doctorand în multe stiinti nefolositoare, criminalist în sensul prost al cuvântului, fost bibliotecar, când a si pradat biblioteca, fost revizor la scoalele de fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas si al altor jurnale necitite colaborator”
    Dimensiunile fiind noţiuni relative, variabile cu sistemul de referinţă, “Acum nu vedem nimic – abia peste o mie de ani vom vedea ceea ce în steaua X se petrece astazi” observa el în ms. 2276 A, fila 209.
    Şi abia au trecut 125 de ani de la apariţia „Luceafărului”…

    PRINCIPIUL RELATIVITATII RESTRANSE.
    “Toate fenomenele fizice se desfăşoară identic, în toate sistemele de referinţă inerţiale, dacă condiţiile iniţiale sunt aceleaşi”
    “Viteza luminii în vid este limita maximă de propagare a oricărui fel de acţiune”
    “Paradoxul gemenilor – Timpul se dilată pentru un observator ce nu ia parte la miscare. Timpul este o mărime relativă, variabilă cu sistemul de referinţă”

    Daca unul din gemeni ramane pe Pamant si celalalt calatoreste in univers, doi ani (un an merge şi un an se întoarece) cu viteza (v=299.985 Km/s) – viteza la care timpul practic se anihileaza, la intoarcere el isi va gasi fratele imbatranit, sau chiar mort de batranete, in timp ce el a ramas tanar. (pentru observatorul de pe pământ au trecut 200 de ani iar pentru cel aflat in nava cosmică 2 ani – motivul: un observator aflat în mişcare cu viteza luminii rămâne veşnic tânăr dar numai pentru celălat observator)
    Einstein – Teoria relativităţii restranse, 1905

    „Orice accelerare de miscare scade timp, sporeste spatiul. Cand unul din termeni creste, celalalt scade. Toate sunt intr-o eterna ecuatiune”
    Eminescu – manuscris 2267, fila 76 verso.

    „Ziua va fi secol, iar cand te vei intoarce, nu-l vei mai gasi pe Ruben, ci un alt om”. „Acolo vei trai un secol si ti se va parea o zi… Eu singur voi fi mort si ingropat cand vei reveni tu, caci orele vietii tale vor fi sir lung de ani pentru pamant”…
    Eminescu – Sărmanul Dionis,

    “Timpul se dilată pentru un observator ce nu ia parte la miscare. Timpul este o mărime relativă, variabilă cu sistemul de referinţă”
    Einstein – Teoria relativitatii restranse, 1905

    „Pe muntele gigantic ce fruntea şi-o strecoară
    Prin nori până la soare—trăieşte – un bătrân mag.
    Când încă eram tânăr el tot bătrân era:
    Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura.
    ……………………………………………………………….
    Dar el din a lui munte în veci nu se coboară,
    Căci nu vrea ca să piardă din ochi a lumei căi,
    Ca nu cumva măsura, cu care el măsoară”
    Mihai Eminescu – Povestea magului calator in stele, 1872

    „Şi se tot duce… S-a tot dus.
    De dragu-unei copile,
    S-a rupt din locul lui de sus,
    Pierind mai multe zile.
    ……………………………………………
    In locul lui menit din cer
    Hyperion se-ntoarse
    Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
    Lumina şi-o revarsă.”
    Eminescu – Luceafarul, 1883

    „Viteza luminii în vid este limita maximă de propagare a oricărui fel de acţiune”
    Einstein – Teoria relativitatii restranse. 1905

    „Un cer de stele dedesubt,
    Deasupra-i cer de stele –
    Părea un fulger nentrerupt
    Rătăcitor prin ele”.
    Eminescu – Luceafarul, 1883

    „Căci la un punct albastru privirea-i aţintită:
    L’a caosului margini un astru blând uşor;
    Cale de mii de zile el cade ‘ntr’o clipită,
    Sboară ca gândul care l-aruncă în viitor”
    Mihai Eminescu – Povestea magului calator in stele, 1872

    „Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
    Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri
    …………………………………………………………………….
    În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
    Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;”
    Eminescu – Scrisoarea I, 1881

    „Inainte, se credea ca timpul si spatiul continua sa existe chiar daca scoti lucrurile din Univers; dupa teoria relativitatii, spatiul si timpul dispar o data cu lucrurile”…
    Einstein

    „Stii ca in puterea unei legi nu este spatiu desert; imensul spatiu pustiu fara materie nu exista – decat sub fruntea noastra”
    Eminescu – Sarmanului Dionis,

    “Timpul este o mărime relativă, variabilă cu sistemul de referinţă”
    „atunci cand un barbat sta o ora in compania unei fete frumoase, i se pare un minut, dar cand sta un singur minut pe o plita incinsa i se va parea o ora”.
    Einstein, ce este relativitatea subiectiva,

    „O, acest blestemat de timp, care e cand lung, cand scurt, fiind cu toate astea acelasi, cel putin remonterul o spune. Cand asteapta cineva iarna, la portita vreunui zaplaz pe draguta lui… si ea nu vine… si asteapta… si ea tot nu vine… ce-i timpul? O eternitate. Si cand citeste cineva o carte frumoasa… mii de tablouri se desfasoara pe dinaintea ochilor… cei- timpul? Un minut”.
    Eminescu, in povestirea „Archeus” (manuscris 2269, fila 33-34)

    Oare de unde să se fi inspirat cei doi? Tot Eminescu dă o frumoasă explicaţie:
    “Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar”
    “În fiecare om se-ncearca spiritul Universului, se opinteste din nou, rasare ca o noua roza din aceeasi apa, oarecum un nou asalt spre ceruri”.
    Eminescu – manuscrisul 2268, fila 39
    .
    Şi-acum…?
    “Si-acum, biet nebun, stau fara rost / La fel de întelept precum am fost.”
    (Faust – Goethe, traducerea Stefan Augustin Doinas).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 3

  • Petru Clej: (4-3-2012 la 03:21)

    Funie în casa spânzuratului: încălțatul la prima sau a doua generație, nostalgicul ceaușist care se ascunde cu lașitate sub diferite aliasuri, neavând curajul să-și devoaleze adevărata identitate, vorbește de invidie!!!! Faptul că recurge la demagogia patriotardă nu e surprinzător. Când n-ai argumente, pentru cei din tagma lui asta e singura soluție.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.44.54