caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

Un nou premiu de poezie : premiul Benjamin Fondane – acordat anul acesta pentru prima dată poetului Petr Kral

de (3-4-2006)
Petr KralPetr Kral

La iniţiativa Institutului Cultural Român şi a Ambasadei României de la Paris a fost creat un nou premiu de poezie, Premiul Benjamin Fondane.
Distincţia a fost creată în memoria lui Benjamin Fondane (1898 – 1944), poet, eseist si filozof originar din România, deportat şi ucis în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Opera principală a lui Fondane, marcată de gândirea existenţialistă, a fost scrisă în limba franceză
Acest premiu va fi decernat anual, în luna martie, unui poet de limbă franceză, dar născut în afara Franţei, pentru o carte de poezie scoasă în anul precedent decernării sau pentru întreaga sa operă poetică.
În acest an, pe data de 20 martie, premiul a fost decernat pentru prima dată în cadrul unei ceremonii consacrate Zilei Internationale a Francofoniei, poetului de origine cehă Petr Kral, care trăieşte în Franţa şi scrie de multă vreme în limba franceză. Născut în 1941, a emigrat la Paris în 1968, scrie în franceză din anii ’80. Milan Kundera scria într-o prefaţă la una din cărţile lui Kral, despre opera lui: “étrange et belle encyclopédie existentielle de la quotidienneté”. Opera lui poetică include: Routes du Paradis (Bordas, 1981), Pour une Europe bleue (Arcane 17, 1985), Témoin des crépuscules (Champ Vallon, 1989), Le Droit au gris (In’hui-Le Cri, 1994) and Le Poids et le frisson (Obsidiane, 1999). Este de asemenea un cunoscut traducător, precum şi editorul unei Antologii a poeziei cehe contemporane, publicată la editura Gallimard în 2002.
Juriul a fost alcătuit din Jean-Pierre Siméon (Primăvara Poeţilor), Magda Cârneci (Institutul Cultural Român din Paris), Monique Jutrin (Preşedinta Asociaţiei Benjamin Fondane din Israel şi editoarea revistei Cahiers Benjamin Fondane) precum şi poeţii Jacques Darras si André Velter.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Probleme 9 – Sulico

Sulico e păunul Spitalului. După-amiezele, târziu, Îmi place să merg la gard să-l privesc. Mai iau în buzunar câte un...

Închide
3.14.253.152