La flux apele urcă tiptil către noi; să ne-ngroape.
Între noi și ape
, vietățile mării.
Vor și ele să scape.
Dacă stai la pândă până la reflux,
Tristețea apelor ți se înfășoară în jurul gleznelor.
Prizonier între flux și reflux.
Duminica evenimentele scapă de sub control.
Luna plină, inculpat și martor, fuge de răspundere.
Își spală fața de vina de a fi răscolit apele.
Se ascunde în spatele norilor.
În nisipul ud, urmele tălpilor noastre desculțe.
Din când în când se suprapun ca niște broaște țestoase.
Lumina slabă a lunii ascunde sărutul
Și totul revine la punctul din care-a plecat.
Fluxul se-ntoarce, noi fugim la far.
Luna plină se ascunde iar, rușinată.
Lumina farului nu poate ascunde păcatul final.