Nu mă pot lăuda, spre părerea mea de rău, că l-am cunoscut bine pe Leon Volovici. Ne-am întâlnit târziu, abia în 2007, cu prilejul comemorării a 65 de ani a Pogromului de la Iaşi (2007) şi de-atunci ne-am văzut doar de câteva ori. Recunosc, până atunci nici nu am ştiut cine este, preocupările mele fiind de altă natură. Dar, în clipa în care am început să vorbim, am simţit o simpatie extraordinară faţă de el ( şi speram ca şi reciproca să fie adevărată), se întâmplă uneori astfel de sentiment ,de parcă ai fi cunoscut persoana de o viaţă şi ne-am bucurat de fiecare dată când ne-am văzut.
Ascultând însă mărturiile celor care au participat, săptămâna trecută la comemorarea organizată de Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România şi Federaţia Comunităţilor Evreilor din România, în memoria lui, mi-am dat seama că nu am fost o privilegiată, Leon a avut sentimente de colegialitate, simpatie şi prietenie faţă de multă lume, tineri sau mai puţin tineri, cu care s-a întâlnit, a colaborat sau i-a îndrumat. Cu toate acestea, susţin ideea legăturii speciale şi acest lucru am constatat-o nu pentru că ne despărţea doar o săptămână ca vârstă ( eu sunt cea mai mare), ci din mărturile lui din minunata sa carte autobiografică”De la Iaşi la Ierusalim şi înapoi”. Am fost, în multe privinţe, pe aceeaşi lungime de undă şi de aici probabil această bruscă simpatie subconştientă. Numai că Leon, în afara calităţilor lui intelectuale de excepţie, a fost şi mult mai curajos decât mine sau mulţi alţii de cultură şi pregătire umaniste.
A plecat în Israel la o vârstă la care puţini s-a fi încumetat şi chiar dacă nu era analfabet, mă gândesc la cunoaşterea limbii ebraice, nici nu era pus la punct cu ea în aşa măsură încât să-şi poată exercita în Israel profesia de istoric şi critic literar (specializat în literatura română). Dar Leon nu s-a lăsat. ”S-a încadrat în noua comunitate, a depăşit handicapul necunoaşterii limbii, a lucrat mai întâi la Yad Vaşem, la secţia poloneză, apoi la Universitatea Ebraică din Ierusalim, specializându-se în probleme ale antisemitismului şi Holocaustului. A declarat, a spus prof.univ. Paul Cornea, că a avut o şansă, dar pentru a izbuti era nevoie de calităţile lui Leon- agilitate intelectuală, hărnicie, temacitate, spirit critic şi de sufletul lui-sensibil, cald, plin de umor, sincer şi deschis care avea cultul prieteniei şi o mare doză de înţelepciune. Ştia să asculte pe celălalt şi să dea un sfat”.Poate de aceea a şi fost supranumit rabin ateu, a amintit gen. Mihai Ionescu, care în calitate de vicereşedinte al Comisiei Wiesel, a colaborat cu Leon Volovici. .Prof. Paul Cornea şi mulţi alţi vorbitori – dr. Liviu Rotman, directorul Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor, organizatorul şi moderatorul simpozionului comemorativ, prof. univ. Mircea Anghelescu,dr. Andrei Oişteanu, dr.Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, dr.Lya Benjamin au relevant contribuţia lui adusă în cercetarea problemei antisemitismului din România, menţionând lucrarea “Ideologia naționalistă şi ‘problema evreiască’”. Dar Leon Volovici s-a ocupat şi de problemele actuale ale antisemitismului în Europa, redactând comunicatul “Antisemitic Discourse in Post-Communist Eastern Europe: An Overview” , prezentat în cadrul unui atelier organizat de el în Israel în 2000.. Majoritatea vorbitorilor şi lista este lungă, au scos în evidenţă eforturile pe care le-a făcut Leon Volovici pentru publicarea “Jurnalului” lui Mihail Sebastian. “Fără el acest Jurnal nu ar fi văzut lumina tiparului, a arătat prof. Paul Cornea iar Andrei Oişteanu a menţionat impactul extraordinar al acesei opere asupra opiniei publice româneşti şi internaţionale. La rândul său, ing. Iancu Ţucărman a povestit dificultăţile scoaterii manuscrisului dincolo de graniţă.
Unul dintre aspectele controversate ale simpozionului a fost plasarea lui Leon Volovici într-un mediu cultural. Prof. Paul Cornea a vorbit despre dublul statut de intelectual român şi israelian în contextual în care acesta a publicat şi în România şi în Israel. Prof. univ. Mircea Anghelescu l-a considerat scriitor român din străinătate, la fel ca Norman Manea sau Virgil Duda. Potrivit dr. Liviu Rotman, Leon Volovici a fost ancorat în literatura română dar în Israel el nu s-a simţit ca un refugiat, el a devenit israelian, a gândit ca un israelian care a rămas cu un interes pentru România.. Dr. Alexandru Florian l-a considerat un intelectual plasat în cultura română care a scris pentru societatea românească, chiar şi în Israel. Leon Volovici, a spus el, a fost un intelectual echilibrat, chiar prea echilibrat în abordarea problemelor culturii române. “A ştiut să menţină echilbrul între iubirea pentru literatura română şi poziţia faţă de situaţia evreilor unde a şi avut o atitudine tranşantă când trebuia”, a apreciat jurnalsitul şi poetul Boris Marian Mehr.A reuşit să facă o ţesătură între literature română şi activitatea lui din Israel, a arătat istoricul literar Geo Şerban.
Un omagiu special i-a fost adus de prof. George Voicu. Regretul pe care şi l-a manifestat de multe ori Volovici a fost cu nu avea studii de filosofie deşi avea aură de filosof, fiind un înţelept. Înţelepciunea lui se poate explica prin filiera culturii iudaice, combinată cu un iluminism laic. De aceea lui nu-i plăcea să fie supranumit rabin, a arătat cel care a fost un prieten foarte apropiat al lui Leon Volovici.
Toţi cei care i-au evocat personalitatea au subliniat marea lui calitate de a fi un îndrumător şi apropierea faţă de tineri. Despre aceste trăsături ale omului Volovici au amintit în special dr. Camelia Crăciun care a vorbit în numele tuturor tinerilor care au primit sfaturi de la el, precum şi dr. Măriuca Stanciu care a arătat că Leon Volovici l-a îndemnat să-şi realizeze lucrarea de doctorat despre Moses Gaster. Chiar dacă nu se mai încadrează în categoria tinerilor, şi alţi particpanţi la simpozion au apreciat că au avut de învăţat de la acest intelectual de excepţie. Astfel, gen. Mihail Ionescu a declarat că, după dr. Lya Benjamin,Leon Volovici a fost principalul lui sfătuitor în redactarea părţii pe care a scris-o din Raportul Comisiei Wiesel. Aceeaşi abordare a avut-o şi dr. Liviu Beris care l-a cunoscut în timpul redactării Raportului. “Am învăţat multe de la el. Ca om de ştiinţă, Volovici aprecia diversitatea de idei. A fost un om normal într-o lume anormală”., a arătat el. Un om modest, a cărui pierdere o vom resimţi cu toţii, a apreciat Boris Mehr iar Geo Şerban a considerat că dispariţia lui nu înseamnă o staţiune terminus în cariera lui, existând posibilitatea reeditării operelor sale.
Leon Volovici a fost un cărturar israelian cu profundă înclinaţie către realitatea românească, a spus în încheiere dr. Liviu Rotman. Este importantă cunoaşterea moştenirii lui culturale , de aceea trebuie să evocăm cât mai des memoria lui. A fost un formator de generaţii tinere şi rămâne nemuritor prin aceasta Liviu Rotman a propus redactarea unui volum cu toate luările de cuvânt ale participanţilor şi ale altora care, prin numeroase mesaje trimise, şi-au manifestat dorinţa de a contrbui la volum.