caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Temă cu variațiuni (Poem de Ion Pop)

de (19-2-2012)
1 ecou

Mi se pare, albină, că eşti absurdă.

Tocmai am citit undeva

că nu vei trăi

decât vreo cincizeci şi patru de zile

(da, cinci-zeci-şi-pa-tru!)

şi-ncep să cuget adânc şi încep să număr,

unu, doi, trei… printre zumzete şi zigzaguri

şi pulbere de polen şi sclipiri de aripi,

cu urechile pline de sunete sfărâmate,

cu ochii pândind prin ceţuri până mă dor –

degeaba, nu pot ghici

în atâtea ocoluri, în atâta

învălmăşeală de linii frânte,

drumul tău drept către fagure,

spre tainicul Hexagon.

Când te văd zburând încotro, unde,

cu povara ta mică şi dulce pe picioarele aurii,

firavă, parcă temându-te, rătăcită, –

iată, chiar acum te-ai izbit de fereastra mea,

şi încerci să-ţi revii, poate-ameţită, lăsându-te-n voia

unei la fel de firave adieri, –

mă încearcă un fel de teamă.

Nu pentru tine, ci pentru mine,

printre atâtea baroce variaţiuni, –

încotro, unde, cum, până când –,

către tainicul Hexagon.

Te pot asemăna doar cu Bach, cumplitul,

ciupind, s-ar crede, clavecinul, cu fine degete,

sau lovind, ca şi cum ar dansa,

cu bâta orgii,

să spargă în sclipitoare ţăndări

vuietul din adânc –

încât aproape că nu ne dăm seama

că stropeşte cu sânge-mprejur,

încăpăţânat să ajungă

până la os. Asta

îl interesează, de fapt,

când ciopleşte aşchii,

aruncând şi din mine

o mie de cioburi colorate. Să ne transforme-n

viralii şi-n stâlpi de piatră,

asta vrea el.

Nu sunt foarte sigur, dar, poate, la urma urmei,

voi fi făcând şi eu parte

din familie. Las şi eu

în juru-mi un fel de zumzet, urmez şi eu

tot felul de zigzaguri, mă risipesc

în vorbe, vorbe, vorbe,

flecărind despre mine

ca în Bacovia, ca despre Altceva.

– Tu ce dai, eu ce dau…

Mă voi auzi, oare?

Şi n-au mai rămas

prea multe de dat.

De aceea, încă o dată,

vă chem în ajutor, S.O.S.,

Albină şi Bach. Mă bazez pe voi,

eu, mezinul, care, din neatenţie ori din neştiinţă,

tremurând, împiedicat, bâlbâindu-mă,

amân şi împing în ceaţă

nu ştiu ce Hexagon.

Trăiesc

cum şi voi aţi trăit. Greşind,

dar, poate,

cu un fel de exactitate.

De-aceea şi trag nădejde

că aş putea fi iertat. Mă gândesc, totuşi, că

până la urmă

fără să ştiţi aţi găsit, găsiţi

şi voi necunoscutele

căi ale Domnului.

De aceea, mă şi bazez pe voi.

Pe tine, albină,

pe tine, Bach.

Absurzi amândoi, ca şi mine.

/

Ion Pop

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • itzhak bareket: (20-2-2012 la 04:21)

    draga domnule ION POP , pana acum ,dupa fragila noastra cunostiinta -in sens unic ,- nu am reusit sa descopar unde ascunzi mataluta absurditatea declarata de care ,cel putin mie ,nu mi-ai dat nici o dovada. in cea ce priveste pe sarguitoarea albina si maestrul tuturor maestrilor , IOHAN SEBASTIAN BACH , LASA-I ROGU-TE IN PACE .FIECARE DINTRE EI SUNT VREDNICI DE POEME SEPARATE.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
23.20.245.192