Am plecat din Romania in iarna anului 1977, doua saptamani dupa ce am primit pasapoartele (eu si sotia), cu frica in suflet sa nu se afle ca sotia este insarcinata (Shlomo ,de la ambasada ne-a “obligat sa o stergem” cat mai repede,sa nu se afle …) Am platit o parte din bursele pe care le-am primit ca studenti (sotia totul, eu o parte caci intre timp am lucrat 3 ani), am renuntat la cetatenie, (de buna voie, cu 800 de lei de persoana). Am primit diplomele, am trimis toate cartile pe care le aveam prin posta (dupa cativa ani cand ne-am mutat in casa noua, am fost intrebati daca avem pian? Dupa mutat, cei de la societatea de transport ne-au declarat ca de acum inainte vor intreba daca sunt carti de mutat! Pianul e mai usor de carat! ) Am lasat parintii si am plecat…
Sa revin la tema noastra!
In urma cu cativa ani am scris cateva randuri in situl timisorenilor (http://www.bjt2006.org/) despre perioada asteptarii, despre perioada in care am fost “discutati”.
“Ceas care ticaie”- amintire din inceputul lui octombrie 1976, in perioda de asteptare a pasaportului, in perioada de lamuriri.
Seara, telefon: sunt convocat la Comitetul judetean Pitesti la ora 8:00.
Dimineata, ora 8:00 – ajung la intrare, se verifica lista, sunt bifat si trimis cu insotitor la etajul 6. Etajul gol, covor verde de-a lungul etajului, o masa, un tovaras ma intreaba daca am ajuns…
Ma invita sa intru in camera: camera mare, covor verde (tot verde) o masa, un ceas mare, rotund cu o locomotiva, pe perete (8:10), care ticaie! Geamul deschis, curte interioara jos! “Va rog sa asteptati aici!”
Astept…ceasul ticaie, 3 lampi de neon pe tavan (una aprinsa),covor verde asternut pe parchet, scaun nu este, stau langa masa, ceasul ticaie, ora 9:00, vreau sa ies din camera, usa inchisa…
Timpul trece incet, ceasul ticaie, stau pe masa, fereastra deschisa, nu ma apropii de fereastra – am rau de inaltime! Timpul trece, trebuie sa fac pipi…Usa inchisa, covor verde, se ridica in colt, verdele capata o culoare inchisa…Timpul se opreste, urmaresc ceasul cum ticaie, stau pe covorul verde (in celalalt colt).
Adorm, ma trezesc – ceasul ticaie, ora 14, usa e inchisa, gandurile incep sa alerge in cap!
Am inceput sa numar pasii: 14 intr-o linie,16 in cealalta, covorul verde este destramat intr-o parte, pe masa pot sa desenez (am un pix in buzunar), aranjez portofelul, am gasit bani marunti si am inceput sa joc cu ei fotbal pe masa, ceasul ticaie, apa nu este (nu-i nimic, postesc). Ceasul ticaie, adorm din nou, ma trezesc, gandurile nu mai alearga, ma uit la ceas, transpir, incep sa numar pasii, ma linistesc, fereastra e deschisa, ceasul ticaie…
Pe un perete e un tablou care nu se misca, pare lipit de zid, ceasul ticaie, fereastra deschisa…
18:55 usa se deschide, acelasi tovaras intra, tonul glasului schimbat: “Mai esti aici, ma ? Poti sa pleci!”
Am plecat, am ajuns acasa, dimineata ne-am dus la ambasada si am povestit…
Ne-au sfatuit sa nu mai revin la Pitesti si sa demisionez imediat (pasarile vor zbura in curand).
Peste o saptamana, intamplator, in locul meu s-a prezentat la cabinetul stomatologic din Combinatul Petro Chimic Pitesti o doctorita nou repartizata, cu acelasi nume cu primarul (tov. prim secretar) din Pitesti!
Am inteles apropoul, insa de atunci am problema cu ceasul care ticaie si covorul verde (creaza dorinta de pipi…)
http://www.220.ro/funny/Toate-Pasarile-Vor-Sa-Zboare/7yZHhoX419/
In ziua de 7.01.1977, (cum au trecut 35 de ani!) am ajuns la Tel Aviv !
Am ajuns pe aeroportul Ben Gurion, ne-au primit cu zambetul pe buze, am primit alimente si doua lumanari (am ajuns vineri la pranz) si am semnat toate actele de “olim hadasim” (proaspeti veniti – in traducere libera). Printre altele, am semnat si actul prin care ne obligam sa restituim toti banii cheltuiti de statul Israel pentru aducerea in tara (banii platiti Romaniei, biletele de zbor, transportul lazilor facute de dl Bonea), in cazul ca vom parasi tara in mai putin de 5 ani. Banii au fost restituiti prin taxele pe care le-am platit, prin munca noastra, prin serviciul militar pe care l-am indeplinit eu si copiii mei, prin nepotii care ne umplu casa cu veselie!
Noi nu am fost vanduti, noi am fost cumparati ! (si credeti-ma, foarte ieftin…)
Aveai dreptate mai Ficule, mai…Cum o ziceai pi anglizesti.
ברוך שפינוזה “The more we grind it, the clearer the lens. But then again time also grinds the mind along with what is lost as clear eyesight.”
Therefore, out of sight, out of mind. Perhaps…/…should be the question.
Aveai dreptate mai Ficule, mai…Intr-o buna zi vom scapa de religii. Dar sa speram ca nu intru totul. Caci mai apoi pe ce ne-am mai certa?
@Stefan Israel
Multumesc pentru marturisirea impresionanta.
Cred ca descrierea corecta a „tranzactiei” este: guvernul roman de atunci v-a tinut ostatec(*), iar cel israelian a platit si v-a eliberat.
(*) ca si pe toti ceilalti supusi ai sai (= banditism)
Desi nu prea cunosc articolele despre care este vorba in aceste marturii, totusi ca unul nascut intr-un lagar din Transnistria si apoi traitor cu familia in Ghetoul de la Moghilev Podolski pot sa spun ca din vremurile inceputului de diaspora si pana in zilele noastre asa a fost permanent cu evolutii cand mai acute cand mai line dar permanente. Desi facem parte din poporul cartii si intotdeauna am dat tarilor unde am trait intelectuali de marca, cand venea vremea nu se tinea seama in nici un fel. Negarea Holocaustului din Romania este o problema care poate fi inteleasa numai de cei care nu inteleg evidenta. In ciuda tuturor parerilor abundente in Romania a fost holocaust nu asa de metodic si asa de organizat dar nu mai putin ucigator. Nu intotdeauna direct dar unde oamenii nu au actionat au ac tionat fortele naturii, promiscuitatea lipsa de alimente si inainte de topate lipsa de speranta. Cel putin in Tranistria actionau pe deplin legile junglei, copii, cei slabi si batranii nu aveau nici o sansa. Asa cum se spune in multe din rugaciuni nu vom uita.
Domnule Steiner, „părerile abundente” la care vă referiți sunt irelevante. Vă recomand lectura Raportului Comisiei Wiesel, recunoscut oficial de statul român, http://www.inshr-ew.ro/raportul-wiesel.
*** Situatie teribil de asemanatoare, ca cea din articolul domnului dr. Stefan Israel, doar ca in
cazul nostru, era vorba de anul 1972.
Shlomo de la ambasada, era acelasi Shlomo si in 1972, cu aceleasi sfaturi si in cazul nostru …
sarcina incipienta. Urgent sa plecam, cit nu este vizibila.
Obligatia de a renunta la cetatenia romana, o data cu OBLIGATIA de a plati valoarea unui salariu,
fiecare dintre noi, pentru fiecare ” renuntare „.
Locul de munca a pus pe tusha, pe depunatori.
In loc de comitetul judetean ca in articol, am fost convocata la sectia de militie de pe b-dul
Republicii – Bucuresti, nestiind daca voi mai ajunge acasa vreodata.
In acelasi timp, familia nefiind pusa la curent cu locul unde ” petreceam ” in ziua respectiva.
Vizita Goldei Meir in Bucuresti, la inceputul lui 1972, a avut ca urmare eliberarea a 600 pasapoarte,
noi fiind printre cei fericiti.
Am plecat in perioada de citeva zile, cit Golda Meir se afla pe pamintul romanesc. In 2 mai 1972 era
invitata comunitatii din Bucuresti. Si noi eram pe lista celor invitati la receptie. Am preferat in 2
mai 1972, sa zburam spre Israel. Actuala noastra casa.
Nu se stia, ce poate fi, dupa terminarea vizitei…. totul era posibil.
Se sufla in acea perioada, si…..in iaurt!
Paula din / in Haifa
Povestea e foarte interesanta si-i multumesc d-lui Stefan ca ne-a impartasit-o.
Cateva marturii despre vanzarea (sau cumpararea) evreilor din Romania, pot fi citite in articolul Marele exod evreiesc, semnat de Silvia Craus intr-un numar din 2006 al revistei Ieseanul http://old.ieseanul.ro/articol/ziar/iasi/marele-exod-evreiesc/9483/. Chiar daca articolul respectiv contine unele inexactitati legate de evenimentele so personajele politice, povestile de viata relatate, merita sa fie citite.
Am citit cu interes si durere marturirile din perioada grea a guvernari fasciste a anilor 1940 1944 /Si eu imi aduc aminte, de perioada copilarie mele si de suferintele parintilor mei si ale mele.
Darea afara din casa,din scala , din serviciu. ascunsul in pivnita in perioada rebeliuni si FRICA de orisice
Au fost insa si oameni de omenie care au ajutat si au facilitat supravetuirea in mare majoritate a comunitatii evreesti din Muntenia si din Moldova.
Cred ca trebue si ei adusi aminte
Personal vreau sa amintesc pe
Catoi Victoria si sotul ei care ne-au ajutat in timpul rebeliuni pazind intrarea casei din str, Mircea Voda 19 si aducindune mincare in pivnita
Dna Sefanescu din strada Orhei care a inchirat 4 aprtamente la familii evreesti
Dnul Roscoban care era chipurile patronul pravaliei romanizate unde lucra tata si astfel tata a ramas in slujba
Si in alta ordine de idei pe Ing Sen inginer sef adjunct al sectiei de locomotive si vagoane dela fabrica 23 August care in Feb-Mart 1960 mi-a spus pe coridorul sectei- Mircea tu pleci in citeva luni- nu-ti mai pot mari salariu dar voi avea grije de tine la prime
Nu veni la sedinta de UTM de mine ca te dam afara
Doua perioade- oameni de omenie
MEIR MERON