Deşi mă trag dintr-o familie evreiască „pură”, (ca să fiu şi eu puţin rasistă pe invers), îmi aduc aminte că , în copilărie, am sărbătorit Crăciunul şi nu Hanuca.. Nu aveam menora în casă ( mi-am cumpărat eu acum câţiva ani când am fost în Israel fiindcă îmi place ca simbol al iudaismului mai mult decât steaua lui David), în schimb, cel puţin cât eram mici fratele meu şi cu mine, ni se făcea pom. Când am mai crescut ne făceam noi doi dintr-o creangă de brad culeasă din grădină.
Sigur, nu cunoşteam semnificaţia Crăciunului, am aflat-o la orele de religie ortodoxă când am mers la şcoală. Din clasa întâi am urmat şcoala românească, nu evreiască (a mai funcţionat şi la Arad trei ani până la reformă). Nu eram obligată să particip la ora de religie, pe a mea o aveam duminica, spre disperarea mea deoarece când toţi copiii dormeau, eu trebuia să mă scol ca să ajung acolo. Dar părintele Bogdan (şi acum îi ţin minte numele ) nu ne scotea de la oră dacă vroiam să rămânem, dimpotrivă, când ridicam mâna ( şi se întâmpla) mă lăsa să răspund. Nu cred că vroia să mă convertească, eu eram de mult conştientă că sunt evreică, dar mai învăţam câte ceva. Aşa am aflat şi de semnificaţia Crăciunului dar nu o legam de ce se întâmpla la noi acasă. Pomul se făcea ca să primim cadouri şi să nu-i invidiem pe ceilalţi copii. Probabil că ne-ar fi putut da şi de Hanuca, dar părinţilor mei nu le-a trecut prin minte acest lucru. Dar în multe familii de evrei neologi se întâmpla la fel. O poveste similară am aflat mai târziu şi de la soacra mea, timişoreancă. Şi la ei se făcea pom pentru copii. La noi mai interveneau două lucruri. După calendarul unguresc, pe 24 decembrie erau Adam şi Eva (nu sfinţi, ungurii au pentru toate numele, indiferent dacă sunt de sfinţi sau păgâne, respectiv din mitologia maghiară, câte o zi). Şi cum fratele meu şi cu mine eram Adam şi Eva, sigur că ni se spunea că este ziua noastră onomastică.
Tot pe 24 decembrie era şi ziua bunicului meu şi mama mea îşi aducea aminte cum se aduna familia ei atunci la Târgu Mureş. Mai am nişte poze cu bunicul şi toţi nepoţii, eu sunt cea mai mică, să fi avut doi ani. Nu-mi aduc aminte şi după aceea n-a mai fost nimic de felul ăsta, bunicul şi încă vreo 30 de membri ai familiei lui au dispărut în fumul crematoriilor din Auschwitz.. Dar mama aprindea de 24 decembrie o candelă în amintirea bunicului meu.
După ce m-am căsătorit, tot cu un evreu, am continuat să sărbătorim Crăciunul, cu câte un pomişor, cadouri şi mâncăruri tradiţionale. Am învăţat să fac „beigli” (Andrea ştie ce este), un fel de ruladă din cocă de cozonac, cu nucă sau cu mac, e mult mai uşor de făcut decât un cozonac, nu trebuie să-l frămânţi ore întregi….
Acum chiar dacă am rămas singură, tot serbez într-un fel Crăciunul. De multe ori îl combin cu Hanuca, îmi invit prietenii evrei şi creştini la masa care este împodobită cu crengi de brad şi alături luminăricile Menorei, (nu am hanuchie) şi este foarte frumos. Mă amuz şi spun că fac masă ecumenică, ceea ce se întâmplă şi când Pesah-ul cade în acelaşti timp cu paştele şi când prietenii mei creştini se bucură să mânce azimă şi supă cu găluşti de pască. Mai pun nişte verdeţuri pe masă şi explic cum este şi de ce se mânâncă aceste feluri de Seder dar ei ştiu deja.
Revenind la Crăciun, întotdeauna mi-a plăcut atmosfera acestei sărbători. Pentru mine, ca şi pentru alţi evrei, simbolizează pacea şi armonia şi chiar încerc să creez acest spirit, serbând în acelaşi timp cu Hanuca, sărbătoarea evreiască pe care o iubesc cel mai mult. Pentru mine, ambele sunt omagii aduse luminii, viitorului, liniştii şi armoniei dintre noi toţi. Mă gândesc la minunea uleiului, la faptul că nu este voie să lăsăm să se stingă lumina. Şi cred că această idee este valabilă pentru toate credinţele.
Draga Eva,
Si eu sunt din Arad, in casa mamei mele, de Craciun s-a facut intotdeauna baigli cu mac si cu nuca. Mi s-a parut intotdeauna mult mai usor de framantat, decat un cozonac. Continui traditia aici, in Canada, pregatind baigli la Craciun si la Pasti. Anul trecut am publicat in paginile lui ACUM reteta mamei http://www.acum.tv/articol/23399/
Sarbatori fericite!
Dacă în copilărie Crăciunul sărbătorit în casa bunicilor meu adoptivi sau în familiile prietenelor mele maghiare – unde în vârful bradului strălucea o stea şi cadourile erau aduse de Îngeras – însemna bucuria bradului împodobit, a darurilor şi dulciurilor (bomboane salon, beigli cu nucă şi mac – toate acestea le-am descris mai demult într-un articol în Acum http://www.acum.tv/articol/10832/), cu trecerea anilor reflectez tot mai mult la semnificaţia şi mesajul universal al acestei sărbători: importanţa Mamei, Familiei, a Naşterii Pruncului în care ne punem toate speranţele. Iată de ce sărbătorirea Crăciunului poate transcende diferenţa dintre religii.
La mine, in casa parintilor mei – ca bunicii ramasesera la Auschwitz – se facea „pom de iarna”, impodobit cu aceleasi zorzonele, lumanari, globulete stralucitoare, dar si cu bomboane fondante si de ciocolata, din care luam pe furis cate una in fiecare zi. Iar Mos Gerila (mai tarziu Mos Cra-cila) era nelipsit de la masa de An Nou. In rest cadourile de sub pom, mese festive, tot dichisul. Eu am fost primul din casa care am adus o Hanuchia de la Sinagoga, fapt pentru care am fost aspru pedepsit. Cat despre Steaua lui David, Crucea lui Iisus, sau Steluta din varful pomului de iarna, numai steluta a ramas sa impodobeasca pomul ca un simbol al comunismului. Este interesant ca si in Israel multi evrei romani isi impodobeau Bradul de Craciun si sarbatoream Craciunul cu tot ce era mai de soi pe piata. Dar fara cruci sau stelute sau steaua lui David sau Hanuchia.
Ceea ce inseamna ca iubim si impartasim intre noi sarbatorile de la inceputul iernii si noul an universal. Si aici, in SUA continuam, intre noi, sarbatorile de Craciun si de Anul Nou cu sau uneori chiar si fara Hanuchia.
Un articol echilibrat si interesant. Comentariile la fel. Crestinii si evreii pot trai in perfecta armonie. Uneori necuratul se interpune intre ei. Sa-l alungam!
La multi ani tuturor!
Imi amintesc de prima mea iesire din Romania, la un an dupa impuscarea lui Ceausescu. S-a intamplat sa fie de Craciun. Unde? In Israel, invitat de sora mea. In zapaceala si emotia plecarii, la cele cateva nimicuri „cadouri” , am adaugat si un bradut ambalat bine in plastic. Cu chiu cu vai am trecut de vama dupa ce mi-au luat si ultimii zece dolari. Inchipuiti-va ZECE DOLARI ! Abia in avion mi-am adus aminte ca in Israel este Hanuca, nu Craciunul. Am intrat in panica, tot linistindu-ma ca sora-mea este romanca, nepoatele s-au nascut in Romania. Ajuns la Haifa, surpriza mare! Din toate „cadourile” mele bradutul a avut cel mai mare succes. Fetele l-au impodobit cu ghirlande, globuri, si lumanarele colorate. In zilele care au urmat, s-au perindat tot felul de oaspeti poftiti si nepoftiti, in special cupluri in varsta sau batrani. Ii priveam cu uimire. Toti vorbeau romaneste cu accent moldovenesc (ca la mine acasa), toti ma intrebau daca nu sunt olim hadasim, toti ma puneau sa le povestesc cum am „braconat” bradutul cu bomfaierul de pe muntele de langa oras. Stupefiat, am surprins vre-o cativa mirosind cetina si punandu-si pe furis cate o crenguta in buzunar plecau cu lacrimi in ochi. Sa fi fost de la paharutul de palinca? De fiecare data cand imi vizitez rudele in Israel, mai vad cate un „cadou” de atunci, dar bradutul nu mai este, multi batrani s-au dus, nepoatele au copii cu care trebuie sa vorbesc in engleza, iar lacrimile batranilor imi vin mie in ochi de fiecare data cand imi amintesc de acel Craciun-Hanuca din Haifa. Sarbatori Fericite!