caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Coltul Editorului



 

Profilul detractorilor revistei ACUM

de (25-12-2011)
7 ecouri

Revista ACUM, prin profilul ei (vezi Ce NU este revista ACUM http://www.acum.tv/articol/8199/) atrage numeroși detractori. Din lectura principiilor noastre editoriale, rezultă și profilul dominant al detractorilor noștri. Spunem dominant, pentru că de fapt există mai multe profiluri.

Când ne referim la detractori, nu-i avem în vedere pe cei care critică punctual și argumentat un articol sau altul, ci pe cei ce nu admit legitimitatea politicii noastre editoriale, atât pe fond, cât și pe formă.

Așadar, detractorii noștri sunt în majoritatea lor naționaliști. Îi deranjează foarte tare faptul că suntem adversari ai naționalismului de tip etnicist, din păcate predominant printre români. Detractorii naționaliști ne acuză de anti-românism și unii dintre ei folosesc calomnia uzuală că am fi “plătiți” de organizații oculte, dușmănoase la adresa României și a românilor.

De cele mai multe ori naționalismul românesc al detractorilor este însoțit și de un ortodoxism virulent și de anti-semitism.

Nu arareori, detractorii noștri insistă că revista ACUM este una “evreiască” sau chiar “sionistă”. Faptul că am afirmat de atâtea ori că revista se adresează TUTUROR vorbitorilor de limbă română, oriunde s-ar afla ei în lume, indiferent de cetățenie, etnie, religie, sex, apartenență politică sau orientare sexuală nu pare să-i convingă pe detractorii naționaliști, care de multe ori mai sunt și homofobi, misogini, rasiști și xenofobi, ca să nu mai vorbesc de negaționismul Holocaustului, o adevărată marotă a lor exprimată, aşa cum ar fi de aşteptat, cu mici excepţii (se va reveni asupra acestora) într-o limbă română aproximativă.

Mai există și unii detractori, care, obsedați de disputele politice provinciale din România, ne acuză că suntem “oamenii lui Băsescu” sau dimpotrivă “oamenii opoziției”, pentru simplul fapt că am refuzat CONSTANT să luăm o poziție politică partizană în ceea ce privește politica românească.

În general, acești detractori sunt anti-comuniști declarați, ceea este bizar, pentru că revista ACUM combate consecvent orice rămășițe ale mentalității comuniste, dar chiar la acești detractori anti-comunismul este doar o chestiune de paradă, pentru că sub o pojghiță de limbaj vehement se ascund vestigii care țin tocmai de această mentalitate totalitară.

Dar avem detractori naționaliști nu doar români, ci și evrei/israelieni. Unii dintre ei, contrariați că suntem intransigenți cu antisemitismul și negaționismul și nu facem propagandă pro-israeliană, ne reproșează că “facem jocul adversarilor Israelului”. Le-am spus în repetate rânduri că nu ne simțim obligați să luăm apărarea niciunui stat, fie el România, Israelul, Republica Moldova sau oricare altul.

Și pentru că veni vorba de Republica Moldova, suntem atacați de naționaliștii români pentru că nu subscriem automat la principiul reunificării acestei țări cu România.

O categorie aparte, la care am promis că revenim, este alcătuită din persoane cu un grad de educaţie înalt, cu realizări personale, inclusiv în spațiul public.

Disputele pe care le avem cu aceştia din urmă sunt de o natură aparte deoarece acuzaţiile pe care ni le aduc sunt mai subtile şi mai bine argumentate şi se încheie de multe ori cu invitaţii pe care le adresăm, de a scrie.

Suntem convinşi că ar putea contribui în acest fel, cu punctele lor de vedere la adevărul imperfect pe care încercăm să-l redăm la ACUM. O parte acceptă. Majoritatea, sub diferite pretexte, nu dau curs acestei invitaţii.

În loc să provoace dezbateri asumându-şi răspunderi, preferă fie să se ascundă sub anonimat fie să dispară – presupunem, pentru că pe fond nu au ceva deosebit de spus, doresc doar să comenteze, să demonstreze că“ştiu ei mai bine”. Nu de puţine ori ceea ce unii dintre ei dispreţuiesc este chiar românismul revistei ACUM, de parcă dacă am exprima aceleaşi idei în franceză sau engleză, noi sau ideile noastre am fi mai de apreciat, mai credibili.

Ecouri

  • Manole Spas: (26-12-2011 la 06:33)

    Detractori ? Normaaaal ! Atât Românii cât și Evreii au NEVOIE de detractori ca să se simtă ei înșiși, asta face parte din identitatea ambelor neamuri. Avem deasemenea în comun ambivalența rușine/mândrie, cu atât mai nejustificată cu cât nimeni nu-și alege originile. Putem fi mândri de a fi cinstiți, sau buni amanți, soți sau tați (amante, soții, mame) dar mândri de a fi a fi ce suntem prin naștere, cum vine asta ? Privitor la Români, o compozantă identitară esențială este complexul „Aoleu, vai de noi, ce nemernici suntem !” (deși majoritatea oamenilor muncesc cinstit) care ne închide într-un fel de ghetou mintal. Privitor la Evrei, tot într-un ghetou mai mare (aproape cât Oltenia), înconjurat cu un zid, se bagă și ei când se duc în Palestina : l-au numit Israel. Deși în ciuda idealului lui Herzl nu sunt deloc în siguranță acolo (și prin extindere, nu mai sunt în siguranță în multe alte țări și locuri din lume), țin la el ca la lumina ochilor. De altfel, de data asta zidul și l-au ridicat ei înșiși, fără naziști. Asta-i lumea, ăștia sunt oamenii…

  • Petru Clej: (26-12-2011 la 07:14)

    Ca nuca in perete acest comentariu al lui Manole Spas la un articol publicat la Rubrica Coltul Editorului. Altfel, colporteaza clisee si stereotipuri, dezmintite intre altele si de prezenta sondajului nostru de opinie, care prezinta mai multe optiuni decat cea binara invocata de Manole Spas.

  • Petru Clej: (26-12-2011 la 08:24)

    Nu se intelege rostul propagandei asteia. Statul comunist isi avea legile lui. Romania era singura tara din est care avea relatii cu Israelul. Despagubirea era intelegere intre cele doua state si allia a facut foarte bine Israelului. Ce rost are sa tot bateti apa in piua. Nu intelegeti ca politica este o chestiune practica si nu teoretica precum etic, religia etc.? Mai bine ati scrie lucruri care intereseaza. A relua continuu lucruri expirate este pierdere de vreme! cu stima

    Iată genul de comentariu postat de detractorii noștri. În mod clar se contestă legitimitatea publicării unui anumit articol. De asemenea folosirea lui Mai bine ati scrie lucruri care intereseaza denotă o completă lipsă de respect (și stimă, cu care își încheie detractorul comentariul) față de redacția ACUM. Este foarte greu pentru astfel de oameni să abandoneze astfel de judecăți de valoare GREȘITE (articolul lui Vlad Solomon http://www.acum.tv/articol/43714/ a fost accesat de peste 1750 de ori, de peste 1200 de utilizatori unici, fiind cel mai citit articol al lunii decembrie) și să vorbească STRICT în nume propriu.

  • Daniel Onaca: (26-12-2011 la 11:32)

    Iata ca s-a mai petrecut un an de când mă aflu in compania acestei admirabile publicatii ale carei articole incitante invita la o permanenta veghe a spiritului. La mulți ani intru menținerea aceluiasi profesionalism jurnalistic si a verticalitatii liniei morale!

  • Laș anonim rasist și antisemit "Gigi": (26-12-2011 la 19:27)

    O mica problema: atentie la taria cuvintelor! Detractori? In afara de ziarul Romania Mare,nu stiu vreo alta publicatie care sa-si minimizeze proprii cititori. Cum la „Acum” arma cu tarie este atacul la persoana, dvstra traiti cu teama ca si cititorii ar putea deprinde acest „obicei daunator” si va vor raspunde, pe merit, cu denigrari la adresa propriei persoane. In realitate, din cate am vazut pana acum, fiorosii detractori sunt doar oameni care critica idei si nu jurnalistii care le-au generat. Deci nu sunt detractori, ci doar cititori in dezacord. Eu sunt unul dintre ei.
    Va doresc tuturor „La multi ani!”

  • Petru Clej: (26-12-2011 la 19:38)

    Lașul anonim rasist „Gigi” scria comentariul rasist anti-romi:

    Acestui popor cu probleme i s-a spus mai intai “egiptsieni,” crezandu-se gresit ca vin din Egipt. Apoi, pret de 900 de ani, prin comportamentul antisocial, incapacitatea de a se adapta la un stil de viata ordonat, pagubele si crimele pe care le-au facut, si-au compromis singuri numele de tigani. Acum, dupa revolutie s-a ivit oportunitatea de a se dezbraca de numele deja “consacrat” si a se ascunde viclean in spatele poporului din munca caruia traiesc parazitar. Am locuit in SUA multi ani ca sa stiu bine ca roman si rrom se confunda extrem de usor. Personal, nu doresc sa fiu asimilat grupului etnic din care fac parte Romulus Mailat, clanul Butoane sau vrajitoarea Luminava. Si-au distrus numele, n-au decat sa si-l poarte cu mandrie: sunt TIGANI, nimic altceva, dupa cum noi ceilalti suntem romani, cu conotatiile pozitive sau negative asociate numelui de roman.

    Sau acest comentariu vădit antisemit:

    Doamna Galambos,
    Ati scris un articol interesant si de bun simt. Este adevarat: generalizarea culpei unei minoritati odioase a poporului evreu asupra intregului popor, cat si asasinarea lor in masa a fost o crima abominabila, de neiertat, de neconceput. Eu cred ca fiecare popor ar trebui judecat doar ca suma a evaluarii fiecarei fiinte omenesti in parte.
    Acum, daca folosirea stereotipurilor este o eroare, pt ca poate arunca o vina nemeritata in spatele unui om bun, atunci ea este o eroare si folosita in sens invers. Adica, extinderea calitatilor pozitive ale unor indivizi cinstiti si muncitori, ca de exemplu dvstra, la toti membrii unei comunitati etnice. Gresesc?
    De exemplu, ce parere aveti despre bancile de investitii Lehmann Bros, Goldman Sachs, Salomon Barney sau alte institutii de hotie si banditism bazate pe “advanced algebra, calculus and statistics,” dar si pe decadere morala? Ce parere aveti despre hedge funds, futures, buying stock on margin (pe datorie), derivatives si alte matrapazlacuri, artificii si incalceli ticluite viclean de mafia bancara evreiasca pt a distruge bunastarea altor neamuri si a le acapara bogatia?
    Daca v-am ranit, imi cer sincer iertare. Totusi, va rog sa raspundeti cu sinceritate. Va multumesc.
    Un roman

    Acesta este detractorul revistei ACUM ale cărui concepții rasiste și antisemite sunt incompatibile cu ale noastre.

  • Rodica Grindea: (3-1-2012 la 10:44)

    Regret, d-le Gigi, dar te comporți ca un rasist-antisemit vulgar, banal și neinstruit. În orașul de unde provin (Iași), nu o dată mi s-a spus de către persoane pe care le cunoșteam ca pe niște antisemiți notorii, „eeeei, dacă toți evreii ar fi ca tine”! D-ta ce crezi că faci, în comentariul d-tale? Care mafie bancară evreiască? Există vreun loc pe lumea asta care să nu fie prevăzut cu bănci în care se poate avea încredere și altele conduse de vreo „mafie”? Dar de aici și pînă a generaliza această noțiune la evrei… ți-ar mai trebui să știi multe, dar nu le știi! Și, ca orice ignorant, te sprijini pe prejudecăți ca pe niște cîrje!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Crăciun la Stockholm

[caption id="attachment_43976" align="aligncenter" width="150" caption="Mosul lui Jenny Nyström"][/caption] Mos Crăciun de la țară e Jultomten, cu care trebuie sa te...

Închide
3.139.238.76