Targ de Craciun
Sarbatoarea Craciunului reprezinta in traditia satenilor, in mijlocul carora am crescut, multa bucurie, dorinta belsugului, necesitatea intalnirii cu rudele, cu vecinii si cu prietenii.
Lumea mea familiala coborand din strabunici si pana la varutii departati nu s-a situat nicicand in habotnicie, intr-o respingere a altor practici religioase, ci in acceptarea vecinului, a aproapelui tau. Nasterea Domnului mi-a fost impusa nu in termeni fortati liturgici.
Imaginea copilului nascut intr-un saivan, intr-un colt uitat de lume si imprejmuit de magi, de stele, de parinti simpli si muncitori se asociaza familiilor de tarani (din ce in ce mai putini) curati sufleteste cum doar stergarul cel de in invelind painea mai comprima albul.
Bunicii nu se prea omorau cu mersul la biserica, mai suduiau in numele atator polenizari abuzurile clericilor, lacomia, ipocrizia acestora.
Acceptau regulile impuse de biserica prin litera evangheliei, asa cum mai tarziu multi se faceau ca accepta cartea comunista, insa in inauntrul lor aveau alte convingeri.
Craciunul insumeaza o suita de semnificatii plecate de la om si destinate apoi omului.
Le-am inteles nu din predicile prea lungi, plicticoase pentru un copil de la tara.
Le-am deprins din cuvintele, din zilele pregatitoare serii de sarbatoare natala.
Bunicul de azi si o afumatoare improvizata
Termenul de Craciun deriva din latina – insemnand creatie. Trebuia sa se intample ceva, imperativul schimbarii, al noului ne umplea sufletele. De aici in mod inexplicabil culoarea alba se repeta ca un laitmotiv in colindele de sezon (plete dalbe, florile dalbe, florile marului, neaua etc)
Imaginea pruncului nou nascut se desfasoara armonic cu schimbarea nu cea impusa de catre pretorii, de catre condotierii conducatori. Simplitatea, modestia, blandetea, toleranta, generozitatea umana ar fi calitatile oricarui om de bine.
Tot de la bunicul citire, am ramas cu imaginea unui Iisus- vecinul de alaturi, saritor, voios, partener la o cana cu vin. Iisus avea sa schimbe apa in vin, sa fie pescar si oarecum un servant impartind paine cu iubire de petreceri ( ex nunta).
In perioadele grele ale satului taierea porcului apare ca un ritual pagan in contradictie cu dragostea fata de animale. Pregatirea carnii si a subproduselor era conforma cu austeritatea vietii fara frigider, fara magazin alimentar, fara ca familiile sa dispuna de bani suficienti in a cumpara frecvent alimente.
Carnati la afumat
Cresteam porcii pe langa casa, ca apoi sa-i sacrificam in mod barbar, sa-i parlim, sa-i supunem unei lectii de anatomie in ograda, in plina strada printre blocurile de la orase. Pana la varsta de 5-6 ani bunicul imi comanda sa ma aflu si eu”in capul trebii” si sa tin porcul de coada ca nu cumva sa scape in timp ce ii dadeau lovitura de gratie cu cutitul. De prin clasa intai ma fortau sa stau cu o cratita la gatul strapuns de lama criminala, sa colectez sangele menit sa devina prin preparare sangerete, toba de sange (Blutwurst).
Ma urmareau cu groaza imaginile agonizante ale animalului murind, grohaind, improscand sange si aburi in dimineata de iarna a Igantului (ziua in care se taie porcii).
In ani bunicul si-a pierdut din taria luptatorului pasand sarcina tatalui meu sa dea cu cutitul. Eram trecut de 17 ani cand bunicul si tata au tabarat asupra mea cu o seara inainte de taierea porcului. Mi-au aratat cutitul, m-au pregatit cu sarg, m-au avertizat ca ezitarea si lipsa de barbatie in cadrul operatiunii poate fi periculoasa, muscatura animalului in aparare nu iarta. Am ripostat, m-am impotrivit in numele talentului meu de poet, de visitor.
– Trebuie sa arati ca esti “ficior”, barbat altfel spus. Erau cuvintele rotitoare in sufletul de copil impins la crima.
Nu uit acea dimineata geroasa. Mi-as fi dorit sa nu mai vina ziua, sa se intample un miracol. Bunicul, tata misunau prin curte, tropaiau, strigau in scenariul viitorului apropiat al carnagiului.
Porcul simtea mereu ca ii era de cutit si refuza sa iasa din cotet. Il legau cu o sfoara de unul din picoarele din fata si il scoteau cu forta pana gaseau locul ideal pentru a fi casapit.
Cu ajutorul sforii il trageau de picior, animalul cade, noi ne aruncam asupra lui, il imobilizam. Imi intind cutitul, imi tremura mana, animalul zbiera, aud si acum vocea bunicului :
– Da cu cutitul, futu-i porcul si cin’ l-o facut de porc !
Am dat cu cutitul. Inima imi batea de zor.
– Ba putza, ada castronul sa nu se piarda sangele, striga bunicul catre un alt nepot, mai mic decat mine. Era al lu’Papagal, porecla tatalui acestuia ca avea nasul coroiat.
Am scos cutitul din gatul animalui inca icnind in convulsii muribude. Dezgustul, ameteala, frica se impleteau cu privirile admirative ale bunicului. Si-au facut aparitia si alte neamuri, vecini. Toti ma priveau ca pe un erou.
Pe strada (daca puteam numi asa drumul de tara) s-a dus vestea:
– Bitangul lu’ Dumitru Tuca o taiat porcul, si o fo’ faina treaba.
Faina pe aia ma-sii ma gandeam eu in sinea mea.
– Ada rachiul fiert sa ne incalzim putin, De acum aveam voie sa ma cinstesc cu barbatii. Ala mic a lu’ Papagal se uita cu ciuda la mine.
Am deprins apoi cum se parleste porcul cu paie ori cu lemne, cum se curata ca soricul sa fie fraged, cum se transeaza animalul expus ca pe masa de disectie.
In cativa ani stiam retetele de carnati, de toba, de slaninuri ( cum zicea tot vecinul) sa.
Casa noastra si astazi are reputatia pregatirii unei slane de calitate ce nu rancezeste in zilele de vara. Veneau rude, prieteni din Constanta, Oltenia, Bucuresti sa le pregatim bucatele porcului. Slanina era adusa in geamantane si tot in geamantane se intorcea, invelita in ziare.
Dupa absolvirea facultatii ca dascal de tara in primul an de stagiu, in judetul Tulcea m-am nimerit sa ma imprietenesc cu Nea Costica, un dibaci gospodar , mai ales macelar. Din vorba in alta ne-am impartasit din tainele pregatirii carnii de porc sa.
o, brad frumos
Era inainte de Craciun si vecinii, rudele il chemau sa le taie porcu’. S-a intamplat ca fratele lui sa nu poata veni, era un post liber de asistent de taietor de porc.
Daca ne-am obisnuit numai cu imaginea idilica a taranului roman, va spun eu ca am avut de a face si cu alta, una rea, clevetitoare, ostila mie, profesor barbos “provenit” din alte parti.
– Mai, Nea Costica vin eu maine cu mata, la taiat.
A doua zi ne-am perindat prin sat taind de zor vreo 10 porci. Le-am dezvaluit din secretele obiceiurilor ardelenesti coboratoare din experienta sasilor. Bietii oameni din sudul tarii mai mult risipeau decat pregateau carnea porcului.
Prin cateva sate, mai ales printre elevii mei mi s-a dus vestea ca al dracului de barbos provenit “se pricepe la porci”.
Ma aflu in plina pregatire de Craciun, alaturi de fiul meu, de tatal meu. Tatal meu a comandat un porc transat undeva la tara.
Sa fie normele europene de vina ca nu mai pomeneste de timpurile de altadata cu taiatul porcului ori altceva ?
Tata si fiu urcam carnatii, afumaturile in pod, in timp ce bunicul de azi ne priveste in tacere.
E timpul sa facem repetitii de colindat, de aceasta data ajutati de you tube, de inregistrarile digitale intr-un karaoke de trei generatii diferite reintalniti dupa ani la pomana porcului.