In seara zilei de miercuri 14.12, canalul 1 (de stat) al televiziunii israeliene a transmis, in cadrul emisiunii saptaminale “Mabat Sheni” – cu caracter documentar – un reportaj despre rascumpararea evreilor originari din Romania, in perioada regimului comunist. Nu este un secret ca Romania, condusa de Gheorghiu-Dej, apoi de Ceausescu, a creat piedici in calea evreilor ce doreau sa emigreze spre Israel, fie din ideologie sionista, fie pentru a scapa din lagarul socialist, unde sufereau de pe urma unui antisemitism mascat, sau se simteau privati de elementare libertati. Multi doreau sa se alature familiilor, stabilite in prealabil pe tarmul Mediteranei, sau in alte tari occidentale. Anuntat cu surle si trompete intr-un promo care viza senzatia, reportajul promitea a fi inedit, dezvaluind, pentru prima oara, detalii nestiute, ferecate in dosare secrete, atit in arhivele israeliene cit si in cele din Romania. In cadrul aceluiasi promo era punctata drama unui neurolog, pe care, intimplator, il cunosc, prezentat ca medic personal al Presedintelui Romaniei, lasindu-se impresia, prin imaginile insotitoare, ca acesta il trata in mod curent pe Ceausescu.
Bineinteles, cunoscind din literatura de specialitate acest aspect al emigrarii, nu am pierdut emisiunea, asteptind-o cu sufletul la gura. In plus, chiar familia mea a trecut printr-un proces asemanator. Exclus din partid in 1957, tatal meu, medic militar, chirurg, a fost nevoit sa paraseasca cadrele armatei. In 1958 a depus actele pentru emigrare spre Israel. Dupa un an de somaj, a gasit, cu greu, un loc de munca, devenind navetist pe ruta Bucuresti – Ghergani, apoi a lucrat la Balaci si Cimpina. Mama mea, pediatra, si-a pierdut postul de asistent universitar la Spitalul Panduri si a profesat intr-un spital periferic din Bucuresti. Cererile si memoriile repetate, de a parasi Romania, s-au lovit de refuzuri nemotivate, timp de 12 ani. Dupa multe neplaceri si jigniri, amenintari si sicane, in ianuarie 1970 familia mea a aterizat pe aeroportul din Tel Aviv. Ca elev de liceu, auzisem in casa numele lui Jakober, evreu britanic, care, in schimbul unor sume de bani respectabile, predate de evreii din strainatate si depuse in visteria statului roman, intermedia emigrarea rudelor acestora, spre Israel sau alte tari.
Iluzii desarte
Documentarul realizat de TV1 m-a dezamagit profund, acesta fiind presarat cu inexactitati si cautind senzationalul, in mod ostentativ. Plecind de la povestea medicului neurolog, reportajul i-a facut, in primul rind acestuia, un mare deserviciu. S-a afirmat, in mod eronat, ca a fost medicul personal al presedintelui, desi relatarile sale descriau o situatie diferita. In urma depunerii actelor pentru emigrare, ramas fara posibilitatea elementara de a se intretine, a fost nevoit sa se supuna unor umilinte, vinzind la talcioc obiecte din casa, pina si-a gasit un loc de munca la Predeal. Apoi nu era vorba de Presedintele Ceausescu, asa cum lasa sa se creada promo-ul, ci de Gheorghiu-Dej, care a murit in 1965. Si, precum in glumele cu Radio Erevan, nu pe el il tratase medicul, ci doar fusese solicitat de urgenta, o singura data, pentru fiica lui Gheorghiu-Dej, Lica, care isi pierduse cunostiinta intr-o vila din Timis. M-a mirat faptul ca medicul a dezvaluit detalii despre un pacient, chiar daca nu mai e in viata, deoarece este supus deontologiei, care ii interzice dezvaluirea unui secret profesional, dar, dincolo de aceasta stridenta, am aflat ca a fost nevoit sa faca mari eforturi sa ajunga la Gheorghiu Dej si sa-i solicite interventia, cind a devenit victima unui necaz profesional, inscenat de un coleg de breasla. Desigur, reportajul capata culoare prin reconstituirea peripetiilor acestui medic, care visa emigrarea in Israel, unde se stabilisera parintii, dar, din cite il cunosc, stiindu-l un om modest, ajuns la o virsta respectabila, cind nu are nevoie de onoruri si cu atit mai putin de impopotonari cu titluri false, presupun ca prezentarea ca medic personal al presedintelui l-a fisticit. Drama sa si a familiei nu trebuia patata cu afirmatii fara acoperire; din spusele sale rezulta ca Gheorghiu Dej l-a salvat de la inchisoare, dar de ce reportajul a incercat sa-i atribuie o “aureola” neadevarata, punindu-l astfel intr-o lumina nefavorabila? Competenta lui medicala s-a manifestat, oricum, in Israel, dupa emigrarea sa, urmare a demersului Goldei Meir catre Ceausescu.
Emisiunea a rezervat un spatiu limitat problematicii spinoase a rascumpararii evreilor din Romania. Inca din anii 50, cu aprobarea lui Hrusciov, statul roman, condus de Gheorghiu Dej, a negociat emigrarea evreilor spre Israel. Acest comert s-a derulat , la inceput, prin schimburi de evrei pe marfuri, sau prin achizitionarea obligatorie de catre Israel, din Romania, a unor utilaje, nave, masini, produse agricole si industriale, de multe ori inutile sau de proasta calitate. Alteori s-a facilitat obtinerea unor tehnologii si echipamente din alte tari, tranzactiile fiind platite de statul evreu. Dar modalitatea principala o constituia transferul de sume in dolari (4.000-6.000$), provenind de la evrei din Occident, prin intermediul lui Jakober (care le depunea in banci elvetiene), pentru rascumpararea rudelor. La inceput, Jakober a fost considerat o piedica in calea tratativelor dintre cele doua guverne. In 1961 a avut loc o intilnire dramatica intre Shaike Dan, israelian de origine romana, care avea un rol important in serviciul secret, si comerciantul britanic, in care acesta din urma a fost amenintat si avertizat sa inceteze aceasta activitate, considerata imorala, datorita schimbului de oameni pe bani si a perceperii unui comision pentru fiecare tranzactie. Totusi, ulterior, cu aprobarea lui Ben Gurion si apoi a Goldei Meir, Israelul a decis sa se foloseasca de legaturile pe care Jakober le avea cu autoritatile romane, chiar si la inceputul anilor 70, pina la moartea sa, in 1975, dar sub supraveghere permanenta. Acest comert de carne vie se desfasura sub controlul direct al Securitatii romane, atit in timpul lui Gheorghiu Dej, urmind directivele acestuia, cit si in timpul dictaturii Ceausescu, cind, in locul unor ferme agricole, construite in anii 60, sau a altor avantaje solicitate de Romania, Israelul s-a vazut nevoit sa plateasca in valuta pentru fiecare evreu caruia i se aproba emigrarea. Pretextul acestui tirg l-a constituit investitia statului roman in calificarea profesionala, astfel ca, de multe ori, batrinii si copiii mici erau lasati sa plece fara pretentii financiare, dar pentru parintii cu studii universitare taxa de rascumparare era tot mai ridicata.
Rolul lui Shaike Dan
Shaike Dan
Shaike Dan, imputernicit de guvernul israelian sa conduca negocierile, era in contact permanent cu generalul Gheorghe Marcu, sef de divizie la Directia Generala de Informatii Externe, care apartinea de Securitatea romana, iar tranzactiile pe bani pesin erau controlate personal de Ceausescu, a carui grandomanie si lacomie cresteau exponential, solicitind sume din ce in ce mai mari, atit pentru visteria statului cit si pentru luxul de care s-a bucurat familia sa. Conform reportajului de la TV1, intre anii 1970-75 Romania a primit, pentru evreii cumparati de Israel, peste 54.000.000$. Dar traficul de carne vie a continuat, fara intrerupere, pina in 1989, cind Ceausescu a fost detronat. Daca la inceputul anilor 70 cifrele variau de la 3000$ pe cap de elev de liceu, la 8000$ pentru intelectuali, ulterior au ajuns la peste 10000$ pentru evrei cu studii superioare. Trebuie mentionat ca nu numai evreii au fost rascumparati, in decursul anilor, ci si etnici germani (de catre Germania Federala, pe cai secrete, sumele fiind asemanatoare, dar in marci), sau armeni, prin bani adunati de rudele din Occident. Pe plan politic, Romania era interesata de obtinerea si apoi de prelungirea clauzei natiunii favorizate din partea administratiei americane, dar, in ciuda deselor proteste venite din partea unor senatori din USA, sau a articolelor critice din presa occidentala relativ la nerespectarea drepturilor omului (inclusiv emigrarea sabotata si persecutiile din timpul regimului comunist), Ceausescu a continuat, nestingherit, acest export de oameni, care era mai rentabil decit alte afaceri.
In 1978 Gheorghe Marcu a incheiat un ultim protocol cu Shaike Dan. Dupa dezertarea generalului locotenent Ion Mihai Pacepa (27.7.1978), ofiter superior al securitatii, foarte apropiat de Ceausescu, Marcu este marginalizat, dar revine intr-un post cheie in cadrul Securitatii in 1981. Primul sau acord scris (dar nesemnat) cu Shaike Dan a fost stipulat in noiembrie 1969, Romania acceptind emigrarea in Israel a 40.000 de evrei, in decursul a trei ani (12.800 in 1970, 16.000 in 1971 si 9.200 pina in octombrie 1972). Acestia erau impartiti pe categorii, doar 10% cu diploma universitara si 2% studenti, de exemplu. Preturile nu erau mentionate in protocol, dar fusesera stabilite de cei doi reprezentanti, conform directivelor guvernelor ( Shaike Dan s-a bucurat de multa incredere si avea dreptul de a decide sumele, unele fiind rezultatul unor donatii speciale). Dar statul roman nu si-a respectat obligatiile, intre 1970 si 1972, in loc de 38.000 de evrei au primit aprobarea de emigrare doar 10.480. Acorduri ulterioare s-au stabilit din cinci in cinci ani, tirgul de evrei continuind, in valuri, pina in 1989.
Un document de exceptie
Radu Ioanid
Cifrele de mai sus sint mentionate in cartea istoricului Radu Ioanid, “The Ransom of the Jews”, publicata in 2005 la Chicago, tradusa in limba romana, in acelasi an, de editura Polirom, si publicata sub titlul “Rascumpararea evreilor – Istoria acordurilor secrete dintre Romania si Israel”. Pentru intocmirea acestui document, Radu Ioanid a dedicat o munca imensa de cercetare, studiind cu migala sute de documente din arhivele israeliene si romane, insistind sa i se puna la dispozitie dosare ultrasecrete si luind contact cu istorici, politicieni si demnitari din guvernele celor doua tari, intervievind personaje care detineau informatii cu privire la tirgul de evrei, unele preferind sa-si mentina anonimatul, din motive lesne de inteles. Cartea lui Radu Ioanid este dedicata tatalui sau Virgil, care ii spunea ca “regimul comunist din Romania a reusit acolo unde legionarii si Antonescu au esuat – in a crea o Romanie fara evrei”. “Rascumpararea evreilor” are un cuvint inainte scris de Elie Wiesel si o introducere a lui Shlomo Leibovici-Lais, istoric israelian de origine romana, care a detinut o functie importanta in ministerul de externe din Ierusalim, fiind la curent cu multe dintre aspectele acestui comert barbar si a activitatii lui Shaike Dan. In postfata cartii, Ion Mihai Pacepa (gen-lt in rezerva) aminteste clipa in care a inceput colaborarea cu Radu Ioanid, pe care l-a cunoscut la Memorialul Holocaustului din Washington, in 1993, si caruia i-a indicat unde poate gasi dosare si documente care contin informatii pretioase relativ la emigrarea pe traseul Bucuresti-Ierusalim. Pacepa defineste vinzarea evreilor ca fiind unul dintre cele mai josnice produse ale comunismului.
Radu Ioanid isi incepe cartea prin multumiri adresate istoricului Shlomo Leibovici Lais, ambasadorului Meir Rosenne, fost consilier juridic al premierului Menachem Begin, lui Tuvia Friling, directorul arhivelor statului Israel, ambasadorului Yosef Govrin si altor israelieni, precum si unor fosti demnitari romani care au dezertat in USA ( Ion Mihai Pacepa si Liviu Turcu, ambii condamnati la moarte in contumacie). Nu uita sa mentioneze si ajutorul unor fosti comunisti din conducere, precum Cornel Burtica , sau deschiderea de care s-a bucurat la nivel politic, sprijinit de fostul presedinte roman Emil Costantinescu. Fara ajutorul directorilor de arhive si al conducatorilor din SRI documentul pretios nu ar fi vazut lumina zilei. Si totusi, desi multe dosare au fost accesibile, in urma unor presiuni politice si a perseverentei lui Radu Ioanid, arhivele israeliene si romane care contin toate informatiile relativ la tranzactiile si circumstantele comertului cu fiinte umane pastreaza, inca, taine bine ascunse. Daca dosarele legate de cumpararea etnicilor germani au fost dezvaluite si publicate in Romania, multe documente care privesc rascumpararea evreilor romani de catre Israel sint inca secrete si se pare ca niciunul dintre cele doua state nu e interesat in publicarea completa a actelor si sumelor platite. Spun aceasta in urma unor discutii telefonice cu doi istorici care sint foarte bine informati, dar doresc sa-si pastreze anonimatul. Poate a venit timpul sa se aduca la lumina intreaga odisee a emigrarii evreilor din Romania, la peste 20 de ani de la incetarea tirgului de suflete, pentru ca trebuie sa invatam din istorie, atit din cea indepartata cit si din cea recenta, pentru ca greselile trecutului sa nu fie pastrate sub o ciudata tacere.
“Rascumpararea evreilor” contine si o anexa cu numarul de emigranti din Romania in Israel, intre 1948 si 1989. Aflam din ea ca in 1950 au emigrat peste 47.000 de evrei, in 1964 aproape 26.000, in 1968 doar 226, apoi avem o crestere brusca in 1970 – anul emigrarii familiei mele (5.614), apoi cifrele variaza intre 1.100 si 3.000, cu exceptia lui 1973 (4.123). Asadar multe detalii sint accesibile, din cartea lui Radu Ioanid, din marturii, interviuri, articole, din alte tratate, in diferite limbi, care amintesc, tangential, acest comert cu evrei. Dar realizatorii emisiunii “Mabat Sheni” nu si-au pregatit lectia, nu au facut o cercetare serioasa, nici macar nu au citat cartea si nu au luat legatura cu Radu Ioanid, poate cel mai informat istoric pe aceasta tema. S-au multumit cu fragmente de interviuri trunchiate, in care au cautat senzationalul, amanuntele picante, neglijind implicatiile istorice, dar prezentind “dramaticele dezvaluiri” ca pe o premiera mondiala. Puteau macar sa aduca fragmente din emisiunea dedicata lui Shaike Dan, “Haiym Shekaele” (“O astfel de viata”), prezentata tot de Canalul 1 israelian (pe atunci singura statie), in urma cu peste 20 de ani. Au preferat sa mearga pe linia minimei rezistente, culegind citeva cuvinte ale lui Amos Etinger (arhitectul programului-omagiu dedicat lui Shaike Dan). Si s-au multumit sa aduca, in prim plan, povestea medicului neurolog, punindu-l intr-o pozitie penibila, dupa parerea mea, ratind totodata ocazia de a crea un reportaj cu valoare documentara, asa cum ar fi dorit publicul israelian, mai ales cei originari din Romania, care, pina azi, au ramas cu multe semne de intrebare. Televiziunea nu trebuie sa fie doar un mijloc de a soca prin picanterii, ci si o sursa de informare temeinica, mai ales cind e vorba de Canalul 1, subventionat de statul Israel.
Cutia Pandorei trebuie deschisa
Un aspect care mi se pare evitat cu buna stiinta trebuie readus in actualitate. In perioada regimului comunist, mai ales in timpul dictaturii Ceausescu, milioane de dolari plecau din Ierusalim cu destinatia Bucuresti, via Elvetia. Acesti bani nu au intrat in buzunarele lui Ceausescu, desi acesta folosea rezervele valutare ale tarii dupa bunul sau plac, ci au intrat in conturi care apartineau statului roman. Ei au fost folositi de economia romana, in functie de deciziile guvernamentale, in scopuri favorabile Romaniei. Acest comert imoral a avut cel putin doi parteneri, Israelul si Romania, iar deciziile erau luate la cel mai inalt nivel. Asadar ma astept ca Romania sa-si asume crimele si nelegiurile din timpul regimului comunist, fata de proprii ei cetateni, fie ei evrei, germani, armeni sau romani.
Daca Romania, la nivel guvernamental (e drept, presata din afara) si-a recunoscut responsabilitatea in Holocaustul Romanesc, daca se arata dispusa sa retrocedeze averile jefuite sub regim comunist de la organizatii comunitare si de la oamenii de rind, care au muncit o viata intreaga pentru a avea o proprietate (proces care se misca anevoios), cred ca a venit timpul, dupa 22 de ani de la caderea dictaturii ceausiste, sa ajunga la un acord cu Israelul, prin care ambele state sa deschida total arhivele legate de rascumpararea evreilor, fara a lasa niciun dosar uitat sub vreo musama, sau acoperit de praf, pentru ca istorici si politologi sa poate cerceta si analiza acest fenomen monstruos. Spuneam ca sint doi parteneri in acest comert cu evrei, dar Israelul nu avea alta solutie, fiind practic santajat de Romania, care profita de speranta readucerii evreilor din Diaspora in patria de odinioara. S-ar putea ca anumite detalii sa fisticeasta, sa fie incomode pentru ambele state, chiar sa dea nastere la mici tensiuni. Dar in perioada in care relatiile dintre Israel si Romania sint excelente, cu colaborari pe plan militar, extern, turistic, economic, cultural, nu trebuie sa ramina nici o umbra care, venind din trecut, risca sa intunece prietenia de astazi. Romania si-a asumat raspunderea pentru Holocaustul de pe teritoriul sau, dar, paradoxal, Germania a platit si plateste despagubiri evreilor din Romania care au fost deportati in lagarele administrate de armata romana, in timpul regimului lui Antonescu, aliat al nazismului. Alte tari, precum Franta, Italia si chiar Elvetia , au scos la iveala conturi ale evreilor care au pierit in Holocaust si s-au declarat, nu intotdeauna cu zimbetul pe buze, dispuse sa-i compenseze pe cei persecutati, sau pe descendentii lor. Nu cunosc un originar din Romania, in Israel, care sa fi primit despagubiri de la statul roman pentru deportarea in Transnistria. Au trecut deja 65 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial, dar numai 22 de ani de la caderea dictaturii comuniste. Nu se poate invoca vechimea, nici faptul ca era un alt regim, Romania trebuie sa-si asume responsabilitatea sa pentru acest comert cu fiinte umane. Dosarele trebuie deschise, cercetate, facuta o estimare, macar aproximativa, a sumei primite in mod abuziv pentru rascumpararea evreilor din Romania.
Nu ma astept de la guvernul israelian sa ceara retrocedarea acelor imense sume, dar pretind guvernului roman, al unei tari democrate, membra a Uniunii Europene, sa se ofere sa inapoieze acesti bani, fara nici o conditie si fara a se sluji de vreun pretext de genul “nu e vina noastra”. Aceste sume au fost folosite de Romania si tot Romania este responsabila pentru aspectul uman si “cantitativ” al profitului de pe urma comertului cu evrei. Personal m-as multumi cu deschiderea dosarelor si cu o intelegere intre state, prin care Romania s-ar oferi sa restituie banii obtinuti in mod abuziv, spunind cifrele cu voce tare, iar Israelul s-ar arata dispus sa anuleze aceasta datorie, de onoare si materiala. Dar, atita timp cit guvernul roman nu crede de cuviinta sa se confrunte cu aceasta pata neagra din trecutul sau, nu accept nici declaratiile care subliniaza ca Romania a fost singura tara din lagarul socialist care nu a rupt relatiile diplomatice cu Israelul in 1967 (razboiul de sase zile). Acea decizie nu a fost un gest de prietenie, ci era in interesul Romaniei sa se arate independenta, politic, de URSS, pentru ca Ceausescu sa fie imbratisat de Occident, capatind un prestigiu nemeritat de mare om de stat, iar visteria sa se umple cu milioanele de dolari obtinuti din Israel, in schimbul zecilor de mii de evrei care nazuiau la dreptul legitim de a emigra in tara lor.
e bine ca lumea sa stie…….. in general se tace. adaug la cele scrise doar atat: si noi romanii ne-am cumparat rudele ramase in tara. am platit in 73 intr-un cont din elvetia 10000§ pentru sotia mea.
De acord. Daca si dvs. veti restuitui statului roman tot ceea ce investit in dvs. in educatie, sanatate (gratuite), etc. In paradigma protectionista, indiferent de obida cu care as putea fi acuzat ca nationalistoid, patriotard, protocronist, etc. (iata, vin eu in intampinarea potopului de sufixari pe care P. Clej il va slobozi asupra mea), cred ca argumentul oficial al politicii lui Ceausescu inca e valabil: pai nu v-am dat educatie si sanatate gratuite pentru ca voi sa emigrati, iar de pregatirea voastra sa beneficieze un alt stat (Israel) care n-a investit nimic in voi.
Plus: tranzactiile respective nu erau consemnate in acte, domnule Solomon, si deci imposibil de certificat la momentul de fata.
Plus: Pana unde, pana unde, domnule Solomon, veti forta principiul impus de sus in jos al raspunderii colective transgenerationale? De ce ma faceti pe mine personal (ca doar sursa banilor ar fi impozitarea mea suplimentara) sa platesc pentru nu stiu ce decizie, indiferent daca era sau nu corecta, luata de un Ceausescu la un moment la care nici macar nu eram in viata?
Oricum, buna idee de a mai face un ban de sarbatori. Noroc ca nu sunt antisemit, pentru ca as interpreta ideea asta in alta cheie.
PS Haideti, domnu’ Clej, sho pe mine! 🙂
Dle M.aR.lan,buna ziua.
Nici vorba de facut un ban de sarbatori in scrierea Dlui Solomon.Chiar cere Statului Israel sa nu primeasca acest ban in cazul ca Romania ca Stat s-ar gandi ca a folosit suficienti ani acest ban.Deci ,draga nascutule in Romania,postbanului primit,inca o data deci ,vorba romanului, interventia Dvs. nu face niciun ban!
Ar fi interesant de aflat cum s-a modificat „mercurialul” in anii 1980, cand cei care plecau definitiv in Israel erau obligati sa restituie banii cheltuiti de stat cu scolarizarea lor.
D-le Solomon,
Daca privim totul in termeni negustoresti, ducand in derizoriu si suportul moral pe care l-a avut, pentru Israel, pastrarea relatiilor diplomatice cu Romania, dupa razboiul israeliano-arab din 1967,ce ati zice daca si Romania ar solicita restituirea marfii? 🙂
Raspuns pt M.R.:
Orice tara din lume investeste in educatia cetatenilor ei. In lumea globala in care traim, daca o tara vrea sa pastreze cetatenii in care a investit, trebuie sa-i faca sa se simta ca sint respectati si bine tratati. Cind azi romanii (NU evreii!) parasesc Romania dupa terminarea facultatii, o fac pt ca simt ca nu au nici o sansa sa se intretina si isi cauta norocul in lume. Nimeni nu le cere sa restituie statului tot ce a investit in educatie si/sau sanatate ! Cit despre evrei, Romania a cistigat si de la evreii ramasi acolo (cetateni romani care au contribuit in toate domeniile) si de la cei plecati din tara de bastina (pt care au primit si bani si carora le-au luat casele si au creat legi obligindu-i sa plece din tara cu numai 70 de kg, fara nici o bijuterie in afara de verigheta, etc).
Hai sa demontez gogomaniile lui M.R. (altul care se ascunde sub anonimat). Au primit educatie pe banii statului? Pai dar banii statului de unde vin? Sunt produsi la fabrica? Sau parintii lui Vlad si evreii din Romania nu plateau impozite? Si daca Ceausescu avea dreptate, de ce in ziua de azi nu se mai vand oamenii ca pe vremea lui? A auzit acest las anonim de libertatea de miscare prevazuta in Declaratia Universala a Drepturilor Omului?
Apoi, eu nu am o pozitie pro sau contra acestor compensatii de care vorbeste Vlad, dar daca vreti sa fiti consecvent, atunci propuneti abrogarea legii prin care se acorda indemnizatii fostilor detinuti politici sau legea 10/2001 care prevede acordarea de despagubiri proprietarilor jefuiti de stat (nu ca s-ar plati astfel de compensatii).
Cat despre antisemitism, v-a acuzat cineva ca va dezvinovatiti? Va simtiti cumva cu musca pe caciula?
Interesant articol,dar cred ca lipseste elementul fundamental:
-cine a luat banii?
-cine i-a manipulat?
-cine a folosit banii si in ce scop?
-cine si cum a incasat dobanda?(banii cei mai multi s-au dus in Cipru si nu in Elvetia)
-cati din acei bani se regasesc in averile aparute in Romania dupa 1989???
cred ca asa trebuie pusa problema dupa atatia ani!!!!
1. Da, scuzati: Fagan este Ed Fagan; poate fi gasit in Wikipedia.
2. Este adevarat: unui ne-politician ii este permis sa fie oricat de iresponsabil, dar, cum am scris, o eventuala restituire a banilor de rascumpararare este o problema sensibila cu implicatii politice si diplomatice.
3. Privitor la contraargument: va rog sa notati ca eu nu am scris ca as fi apriori contra restituirii. Eu mi-am exprimat doar teama ca autorul nu pare sa-si fi dat seama cat de delicata este problema, inclusiv sub aspect etic si juridic. Intr-adevar, din articol nu rezulta ca autorul s-a inarmat cu un aviz de drept si cu o analiza a aspectelor etice.
De aici si opinia mea ca este vorba de o piatra aruncata pripit, un balon de incercare neindeajuns gandit. Dar aveti dreptate ca autorul si publicatia sunt suta la suta acoperite de dreptul la libertatea cuvantului.
Altfel, revista dv. pare interesanta si o s-o citesc mai des.
Numai bine,
Alex
O piatra aruncata fara o reflexie prealabila privitoare la problemele etice, juridice si politice.
Pentru asemenea chestii controversate autorul trebuia sa se asigure intai ca cererea sa are baza juridica solida in dreptul international, si/sau in precedentele de drept, si ca cererea este ireprosabila sub aspect etic, pentru ca:
„actele de dreptate trebuie sa fie ele insele drepte”
Un Fagan care, cand nu poate sa-si atinga obiectivele prin lege si precedente, recurge la amenintari si santaj, abia asteapta sa constituie un dosar pentru „class action”.
Vor veni intrebarile – au si venit – iar raspunsurile nu pot fi decat simpliste, neconvingatoare nici macar pentru cineva care nu le respinge apriori.
Pe scurt: amatorism juridic si etic, iresponsabilitate politica.
Alex
Domnule Alex L., scuzați-mă, dar cine e Fagan ăsta? Și de când e obligată Vlad Solomon să fie „responsabil” din punct de vedere politic, pe cine reprezintă el sau chiar revista ACUM. Și altfel n-am auzit niciun contra-argument din partea dumneavoastră la ideile prezentate în articol.
E clar, domnule Alex. L, nu aveți niciun contra-argument. Și nu e vorba de libertatea cuvântului, Vlad Solomon a scris un articol foarte clar și, ca de obicei, se fac critici vehemente, fără a se aduce vreun contra-argument. Tipic.
Domnule Solomon,
Am inteles ca, in acceptiunea dvs., dolarii ar trebuie sa fie platiti de generatiile actuale de romani, pentru ca economia s-ar fi dezvoltat si cu dolarii proveniti din rascumparari.
Nu e prea clar cui trebuie restituiti.
Erau sume guvernamentale israeliene sau din contributiile unor evrei din strainatate, altii decat cei care au facut obiectul acestui negot?
Domnule Clej,
1. Scrieti ca a trebuit sa interveniti de trei ori ca sa incep sa ofer contra-argumente. Sa vedem.
Una din obiectiunile mele (contra-argumente, daca doriti) a fost ca in articol nu se specifica pe ce baza legala s-ar putea sprijini o cerere de restituire. Si asta am scris-o in chiar primul meu comentariu: „Pentru asemenea chestii controversate autorul trebuia sa se asigure intai ca cererea sa are baza juridica”. In al doilea am repetat: „din articol nu rezulta ca autorul s-a inarmat cu un aviz de drept”. In al treilea comentariu n-am facut decat sa exemplific cat de complexa este problematica juridica si la ce abuzuri poate duce daca ideea nu este suficient de bine gandita din timp.
Deci nu dv. a trebuit sa insistati sa-mi numesc obiectiile, ci eu a trebuit sa repet de trei ori pana sa le obsevati – cel putin pe una dintre ele.
2. Scrieti ca as fi atacat persoana domnului Solomon, in loc sa atac ideile domniei sale. Sa vedem.
Va referiti in mod specific la ultimul paragraf din primul meu comentariu, care suna asa: „Pe scurt: amatorism juridic si etic, iresponsabilitate politica.” Inaintea acestei fraze am aratat cat de delicata si sensibila este tema si ce analize prealabile importante lipsesc din articol. Iar acel ultim paragraf rezuma opinia mea despre felul in care articolul trateaza problema. Deci am „atacat” lipsurile articolului si nu eventualele defecte personale ale autorului care sa n-aiba nici o legatura cu continutul articolului.
In concluzie: ati identificat in mod eronat un ad hominem in comentariile mele.
3. Scrieti ca l-as fi comparat pe autor „in mod aberant si jignitor cu un avocat corupt”.
Va inselati, nu l-am comparat.
Am spus ca, daca nu este pregatita in prealabil o baza juridica solida, se va ajunge sa se recurga la avocati incompetenti, ai caror unica arma este una extra-legala – santaj si amenintari. Recititi si va veti convinge.
4. Scrieti „… nu voi tolera niciodata atacurile neloiale impotriva acelora care scriu in revista ACUM”
E normal. Insa in cazul de fata, cum am aratat prin cele de mai sus, nu a fost vorba de vreun atac neloial.
5. Referitor la punerea dv. la punct finala. Scrieti: „Ii rog pe toti iritatii care au reactionat pavlovian sa se calmeze.”
A califica interventia cuiva ca fiind „reactie pavloviana” este foarte … cum sa spun … problematica. Nici nu vreau sa ma gandesc ca poate v-ati referit si la mine 🙂 Oricum, un cuvant mai bun ar fi „necivilizata”, sau „insuficient gandita”, sau „pripita”, etc.
Alex
Nu stiu de ce imi raspundeti pe un ton iritat, ca si cum v-as fi un dusman. Nu sunt.
Spuneti ca lipsesc „contra-argumentele”. Citez numai unul din cele pe care l-am amintit: lipsa de referinre la „baza juridica solida in dreptul international”. Pe ce baza legala pot fi despagubiti cei care au putut pleca doar pe bani din Romania? Amintesc ca Germania a platit reparatii (de toate felurile) pe baza unui singur act originar – Actului de Capitulare din 8 mai 1945, din care s-au derivat diferitele legi specifice.
D-l Solomon scrie: „Romania sa-si asume crimele si nelegiurile din timpul regimului comunist, fata de proprii ei cetateni, fie ei evrei, germani, armeni sau romani”. Foarte bine, dar s-a gandit bine d-l Solomon care anume fapte trebuie sa fie considerate crime sau nelegiuiri si care nu? Este de exemplu crima sau nelegiuire faptul ca cetatenii romani nu aveau dreptul sa paraseasca tara decat cu aprobare speciala? Sau este crima numai daca aprobarea era pe bani? Si asta este doar o parte infima din persecutiile de tot felul din perioada 1948-89. Dar perioadele anterioare? Si cum este cu termenele de prescriptie?
Si ce-ar fi sa trebuiasca sa-i despagubim pe toti cei care au cerut pasaport si nu au obtinut? Sau pe cei care au fost impiedicati sa faca studii din cauza de dosar? Sau cei care tremurau in fiecare noapte sa nu vina Securitatea sa-i aresteze? Sau care tremurau pur si simplu de frig? 🙂
In cazul nostru nu exista un act constitutiv pe care sa se bazeze toate celelalte legi de despagubire. Parlamentul trebuie sa accepte sa faca o munca conceptuala, apoi legislativa enorma si extrem de complexa, ceea ce este o cauza – stiti si dv. – dinainte pierduta.
Si atunci mi-e teama ca se va lua drumul de scurtatura, si anume numai pentru problema comertului cu evrei, care este metoda Ed Fagan: „Nu exista baza legala? Nu-i nimic, facem campanie de presa”. *Asta* se va intamla in lipsa unei baze juridice solide.
Pot sa analizez in amanunt partea relevanta din articolul d-lui Solomon, dar ma opresc aici. De altfel: n-ar fi mai eficace daca insusi autorul propunerii ar apara-o? Dumneavoastra d-le Clej nu sunteti obligat sa fiti 100% de acord cu tot ce publicati.
Alex
Domnule Alex. L, cred ca iritat sunteti dumneavoastra care l-ati acuzat tam-nisam pe Vlad de „amatorism juridic si etic, iresponsabilitate politica.”, comparandu-l in mod aberant si jignitor cu un avocat corupt.
Trebuie sa intervin eu de trei ori ca sa incepeti sa oferiti contra-argumente? Cand o sa invatati, dumneavoastra si toti acei care se comporta ca dumneavoastra, sa atace ideile, nu persoana care scrie articolul?
Cand o sa ajungem la faza in care vom primi criticile de felul – nu sunt de acord cu ideea din articol pentru ca… dupa care sa urmeze insirate argumentele?
Pe urma, eu nu apar toate articolele publicate, de altfel am si spus ca nu am o opinie pro sau contra propunerii lui Vlad, dar nu voi tolera niciodata atacurile neloiale impotriva acelora care scriu in revista ACUM.
In final vreau sa pun lucrurile la punct: Vlad a lansat o dezbatere, nu s-a pus in capul unei miscari politice, nu a initiat vreun class-action. Ii rog pe toti iritatii care au reactionat pavlovian sa se calmeze. Revista ACUM nu e nici partid politic, nici firma de avocatura. E drept insa ca lansam dezbateri pe care nu prea le veti gasi in alte publicatii de limba romana, ceea ce evident provoacă reacții pavloviene din partea conformiștilor.
Domnule M.R., Educatia si sanatatea nu erau chiar gratuite. Am fost informat la vremea aceea, evident discret,ca salariile sunt atat de ‘modeste’ pentru ca se reduc impozitul pe leafa, contributia pentru invatamant si sanatate plus alte angarale care, in alte parti, nu erau subterane. Nu exista nimic mai scump decat „gratuitatile” si nu vorbesc de munca zisa voluntara.In plus, sasii si evreii care plecau, renuntau in scris la ce lasau in urma lor, inclusiv acel 2% pentru pensia suplimentara.
Bine zis. În plus, tuturor celor care nu se mai întorceau din străinătate, începând cu 1974 (infamul decret 223 – http://retrocedari.com/decret-nr-223-din-3-decembrie-1974.html), li se confisca locuința prioprietate „personală”, iar cei care depuneau cerere de plecare erau „obligați să înstrăineze” (observați contradicția în termeni) locuința, evident la un preț de nimic. Această practică există însă, neoficial, și înainte de 1974.
1. Scrieti ca a trebuit sa interveniti de trei ca sa incep sa ofer contra-argumente. Sa vedem.
Una din obiectiunile mele (contra-argumente, daca doriti) a fost ca in articol nu se specifica pe ce baza legala s-ar putea sprijini o cerere de restituire. Si asta am scris-o in chiar primul meu comentariu: “Pentru asemenea chestii controversate autorul trebuia sa se asigure intai ca cererea sa are baza juridica”. In al doilea am repetat: “din articol nu rezulta ca autorul s-a inarmat cu un aviz de drept”. In al treilea comentariu n-am facut decat sa exemplific cat de complexa este problematica juridica si la ce abuzuri poate duce daca ideea nu este suficient de bine gandita din timp.
Deci nu dv. a trebuit sa insistati sa-mi numesc obiectiile, ci eu a trebuit sa repet de trei ori pana sa le obsevati – cel putin pe una dintre ele.
Domnule Alex L., Vlad Solomon lansează o idee într-un articol, nu o acțiune în justiție. Cât despre abuzurile ipotetice pe care le pomeniți, îmi aduce aminte de povestea „Prostia omenească” a lui Creangă.
2. Scrieti ca as fi atacat persoana domnului Solomon, in loc sa atac ideile domniei sale. Sa vedem.
Va referiti in mod specific la ultimul paragraf din primul meu comentariu, care suna asa: “Pe scurt: amatorism juridic si etic, iresponsabilitate politica.” Inaintea acestei fraze am aratat cat de delicata si sensibila este tema si ce analize prealabile importante lipsesc din articol. Iar acel ultim paragraf rezuma opinia mea despre felul in care articolul trateaza problema. Deci am “atacat” lipsurile articolului si nu eventualele defecte personale ale autorului care sa n-aiba nici o legatura cu continutul articolului.
In concluzie: ati identificat in mod eronat un ad hominem in comentariile mele.
Gimnastică logică, domnule Alex L. V-ați exprimat insultător la adresa lui Vlad, iar acuzația de iresponsabilitate politică este de-a dreptul aberantă, v-am mai explicat de ce.
3. Scrieti ca l-as fi comparat pe autor “in mod aberant si jignitor cu un avocat corupt”.
Va inselati, nu l-am comparat.
Am spus ca, daca nu este pregatita in prealabil o baza juridica solida, se va ajunge sa se recurga la avocati incompetenti, ai caror unica arma este una extra-legala – santaj si amenintari. Recititi si va veti convinge.
Vezi referirea la Prostia omenească de Creangă. Asocierea cu un avocat corupt este atât de evidentă, încât mă întreb cum de mai insistați să negați acest lucru. N-are Vlad nici în clin, nici în mâneca cu cazurile la care vă referiți. Nu face Vlad dreptate pe lumea asta, calmați-vă.
4. Scrieti “… nu voi tolera niciodata atacurile neloiale impotriva acelora care scriu in revista ACUM”
E normal. Insa in cazul de fata, cum am aratat prin cele de mai sus, nu a fost vorba de vreun atac neloial.
Este extrem de neloial să-l comparați pe Vlad cu un asociați cu un avocat corupt.
5. Referitor la punerea dv. la punct finala. Scrieti: “Ii rog pe toti iritatii care au reactionat pavlovian sa se calmeze.”
A califica interventia cuiva ca fiind “reactie pavloviana” este foarte … cum sa spun … problematica. Nici nu vreau sa ma gandesc ca poate v-ati referit si la mine 🙂 Oricum, un cuvant mai bun ar fi “necivilizata”, sau “insuficient gandita”, sau “pripita”, etc.
Domnule Alex L., nu vă place pavlovian? Ce-ați zice de „knee-jerk”?
M-am gandit ca -virgula- comertul cu sclavi transforma oameni liberi in sclavi
iar comertul cu evrei transforma sclavi in oameni liberi.
Punctul comun poate fi ca sclavii batrani erau vanduti mult mai ieftin decat cei tineri.
In alta ordine de idei: intr-una din datile cand am vizitat Berlinul, am cunoscut la Casa Literaturii un scriitor german de origine sas care mi-a povestit ca a fost scos din Romania contra plata ca student impreuna cu parintii sai. Ceace era extrem de interesant din povestirea lui era faptul ca vest germanii s-ar fi consultat la vremea lor cu Saike Dan -spunea scriitorul- cum sa faca sa inceapa si ei salvarea populatiei de origine germana .Saike Dan i-a ajutat foarte mult din experienta sa de tratative cu oamenii lui Ceausescu, le-a dat sfaturi concrete si utile si asa au inceput tratativele pentru „reunirea familiilor” si salvarea celor de origina germana din raiul comunist. Am pus reintregirea familiilor intre ghilimele caci acelasi scriitor mi-a improspatat memoria si a spus ca o parte din populatia de origina germana traia in Romania din 1500 si cealalta parte a fost adusa in Romania prin anii 1700. Deci traiau de sute de ani in Romania si reintregirea familiei servea ca pretext.
Personal am avut o mare datorie de recunostiinta fata de Saike Dan . Fiul meu a plecat cred in anul 1985 in Tailand avand bilet cu intrerupere in Romania. Oricat l-am implorat sa plece pe alta ruta nu a ajutat.La dus nu au fost probleme dar la intoarcere a avut jumatate de zi de petrecut la Bucuresti intre doua avioane. Vazand un barbier i s-a parut ceva nostim sa fie ras de un altul si a intrat. Numai ca la urma i-au pus o carpa calduta pe ochi si in acest timp cineva i-a scotocit prin rufe si furat pasaportul israelian. Abia la aeroport a descoperit furtul, romanii imediat l-au separat de calatori si l-au trimis inapoi in Bucuresti. Mai avea la el 20 de dolari.Va puteti da seama groaza mea cand toti au coborat la Lud din avion si baiatul nu! Am vorbit la telefon cu Ministerul de Externe si au spus ca nu pot face nimic.Ca nu incurajeaza pe cei care pierd pasapoartele. ca va dura doua saptamani cel putin un nou pasaport. Ca nu i se pot trimite bani.Peste o zi incepea aici anul universitar.Trebuia sa fie prezent.
Am incercat sa il linistesc la telefon , nu m-am dus la lucru si am ridicat toate telefoanele posibile si imposibile. Nimeni nu putea nimic.Pana am ajuns la Saike si i-am povestit. Nu ma cunostea , m-a ascultat , A telefonat in Romania si in doua ore a avut pasaport!!! si a putut pleca.Asa o putere avea Saike Dan in Romania.Asa un om era Saike Dan.Dar era modest si nu vroia sa fie in lumina reflectoarelor. Cred ca Ben Gurion a spus despre el ca e cel mai mare evreu pe care l-a cunoscut.
Fie-i memoria binecuvantata. A salvat multi evrei si iata ca in vizita mea la Berlin am aflat ca a ajutat si la salvarea populatiei de origine germana din Romania.
Interesant articol, demn de revista Can-Can sau Click. De ce trebuie umiliti cetatenii romani astazi oferind o suma de bani si scuze ca recompensa pentru ca Statul Israel a cumparat evreii? Vina se imparte intre vanzator si cumparator, pentru ca statul Israel a facut aceasta afacere cu carne vie din lipsa de cetateni. Aveati prea multi arabi domnule Solomon si Statul Israel trebuia sa fie un stat evreu, de aceea evreii trebuiau adusi acolo prin orice mijloc. Ca sa nu fie minoritari in propriul stat.
Nimeni nu va contesta faptul ca aceste afaceri cu oameni au fost o solutie nefericita: s-au vandut romani (!!!! pe cine despagubim? ? ?), germani, evrei, armeni, greci si poate si altii de care nu se stie inca. De ce nu se simt lezati germanii si nu vor despagubiri ca au fost cumparati de Germania?
Responsabilitatea tuturor crimelor comunismului nu o poarta Romania de astazi, ci acei indivizi care le-au facut. Guvernul actual a condamnat comunismul, exista cercetatori care scot la suprafata pe rand aceste crime. Sunt multe orori pe care romanii (cetatenii romani indiferent de religie sau etnie) le-au trait. Aceste lamentari ieftine in care cautati vine altora sunt inutile. Omenirea are probleme grave, reale. Nu este loc sa fie inventate altele.
Nu aveti subiecte de scandal? Ati inteles prost studiul onorabil si bine-documentat publicat de domnul Radu Ioanid.
@ Vlad, dacă documentarul difuzat de TV1 este plin de erori, de ce nu le îi sesizezi (punctual) pe realizatori?
p.s. În ceea ce privește finalul textului, îmi mențin în continuare rezerve. Cum ai spus, în povestea asta sunt doi actori: România și Israelul, în acest acord ambele state își au partea de vină. Responsabilitatea juridică se împarte, iar situația asta cred că depășește cu mult limitele unei discuții etice. Doar ideea în sine de a exista un preț pentru un om mi se pare prea mult.
Doamna Iancu,
Indraznesc sa nu fiu de acord cu afirmatia dumneavoastra de mai sus. Pot exemplifica la o scara mult mai mica si aparent nesemnificativa in contextul discutiei de mai sus. Impreuna cu sotia mea am parasit succesiv cateva tari: Israel, Canada si Germania pentru a ne stabili in final Franta (desigur, „final” este un cuvant relativ, ne place foarte mult acum si Noua Zeelanda…). In fiecare tara, sotia mi s-a alaturat intotdeauna doar dupa cateva luni (revenindu-mi intotdeauna mie sarcina sa „pregatesc” noua resedinta – asamblat mobila, instalarea electrocasnicelor, inregistrarile la primarie, la asigurari etc.). In afara de biletul de avion (cumparat nu de la statul in care rezidentiase inainte ci de la o companie aeriana precum ElAl, Lufthansa, Air France), a fost libera sa paraseasca cand si cum a dorit fiecare stat in care am rezidentiat temporar. Daca unul dintre aceste state ar fi pretins o suma de bani, bineinteles ca as fi facut tot posibilul sa o platesc. Dar, nu mi-as asuma nici o responsabilitate (de nici o natura, nici etica, nici juridica) pentru ca am platit-o. Pentru mine, vina pentru aceasta barbarie a „rascumpararii” si responsabilitatea de a o corecta aceasta ar reveni in intregime statului care a solicitat compensatia monetara. Pe scurt, nu m-as simti in nici un fel responsabil de a fi cedat unui santaj grotesc care avea drept miza un membru al familiei mele, deci nu as fi avut nici o alta solutie. Din contra, as insista cu tarie ca cei care au initiat aceasta barbarie sa raspunda acum pentru ea, chiar daca este de buna seama tardiv.
In final, mi se pare profund nedrept sa tragem la raspundere victimele in locul agresorilor sau, folosind cateva subtilitati „juridice”, sa incercam sa taiem pisica moarta in doua.
Al dumneavoastra, sincer,
Teodor I. Burghelea
Se prea poate să aveți dreptate, aceste fapte personal mă depășesc. Comerțul cu oameni este un subiect pe care nu îl înțeleg. Vorbim totuși de un sistem totalitar din care ieșirea a reprezentat pentru mulți o salvare, după cum știți unii care nu au avut posibilitatea să fie „scoși” au murit (sau au fost omorâți) în condiții mizerabile. Dar fiecare experiență individuală a fost diferită.
Cred că m-ați înțeles greșit, eu nu cred că trebuie plasată vina dintr-o parte în alta, doar că în această situație, Israelul nu mi se pare exclusiv o victimă. Este modul în care s-au înțeles două state ca într-un mod inuman să vândă/cumpere oameni. Din punctul meu de vedere vânzarea agreată de două parți are doi responsabili, ambii inumani și abuzivi.
Mi se pare prea delicat subiectul pentru a putea trage o concluzie. Care este poziția Satului Israel față de acest comerț?
Fara a ma hazarda in aspecte juridice sau de drept international, imi spusn o parare. Folosirea termenului de ,,comert” in titlul articolului trebuie luata ca simbolica, nu mot a mot.
Mai aproape de realitate mi se pare termenul de ,,rascumparare” care implicit duce si la definirea privarii de libertate a unor cetateni ca pe o luare de ostatici combinata cu santaj.
Statul Israel a actionat in cazul cu Romania la fel ca si orice stat contemporan (Danemarca, in cazul rascumpararii unei familii daneze rapita de pirati somalezi) prin purcederea la negocieri si oferirea unei sume pe tacute.
Chiar daca intre rapitor si rascumparator are loc o ,,intelegere”, aceasta este facuta sub presiunea unui santaj iar scopul rascumparatorului nu are cum sa fie reprobabil chiar si in cazul cand acesta din urma o face si in virtutea unei palete de interese (de exemplu impresionarea opiniei publice).
Personal m-am ,,rascumparat” singur in ’89 fugind din tara, dar s-au gasit compatrioti care ulterior sa ma acuze ca am fost parte intr-o ,,intelegere” in toata regula cu statul comunist roman. Faceau asta pentru a justifica refuzul statului post-comunist de a-mi returna bunurile confiscate (refuz care se perpetueaza si acum, desi e vorba de un amarat de apartament). Vezi Doamne, argumentau interlocutorii mei, am avut de profitat din partea unei intelegeri tacite, benevole, cu autoritatile -,,nu mi-a pus nimeni pistolul la tampla sa fug” ci a fost o intelegere la fel ca orisicare alta. Ulterior, dupa caderea comunismului, tot eu eram cel imoral acum ca pretindeam sa rastorn acea ,,intelegere”. Intr-o audienta, prin 1990, privind retrocedarea bunului confiscat, un senator care traieste si acuma cu succes, mi-a servit chiar replica ,,Ce tupeu!”.
Va multumesc pentru replica, Dna Iancu
In dorinta de a va raspunde, revin la acelasi exemplu trivial din ecoul meu de mai sus. Daca la o scara mai mica (dar pentru mine la fel de importanta din punct de vedere uman) ar fi vorba de sotia mea inca o data (familia ei a platit deja un apartament in Ekaterinburg pentru emigrarea ei in Israel – si ea saraca cu aceeasi problema, evreica desi fara a fi alegerea ei particulara si, precum multi alti evrei, pusi la plata – „ca au de unde, se stie!” – fara a putea „alege” deasemenea!) eu as plati orice si oricum. M-ati considera „inuman si abuziv?” Daca a face totul pentru a iti salva familia (indiferent de cost sau metode) este inuman, va rog respectuos sa propuneti un articol despre umanitate revistei „Acum”. Daca a-ti proteja apropiatii prin orice mijloc este „abuziv”, atunci promit solemn sa comit astfel de „abuzuri” ori de cate ori va fi nevoie – desi imi doresc, bineinteles, sa nu fie nevoie.
Relativ la „poziția Satului Israel față de acest comerț?”… sper ca o pozitie va fi formulata intr-un viitor apropiat. Personal, singurul „repros” pe care il pot aduce Statului Israel este ca…ii pasa de proprii cetateni (ca individualitate, nu ca majoritate „electorala”), fie prizonier de razboi, fie priozonier al unui stat totalitar, fie… o victima „marunta” (dar „ne-abuziva” inca) a unui atac antisemit in orice colt indepartat de lume. Personal, nu fara un anume sentiment de invidie, nu pot decat sa zic „Chapeau!” vizavi de aceasta politica.
Pe Dumneavoastra v-ar deranja daca Statul Roman si-ar trata subiectii in acelasi fel? Pe mine nu, ba chiar m-as intoarce in Romania – saptamana viitoare!
Al dumneavoastra, sincer,
Teodor I. Burghelea
Doamna Iancu, cumpararea oamenilor de catre statul Israel a fost in mod limpede o rascumparare, tranzactie care trebuie privita cu totul altfel decat una normala de vanzare-cumparare ci cu o binefacere. Statul Israel a avut de castigat doar satisfactia morala. Daca i-ar fi obligat la munca obligatorie pe cei rascumparati atunci ar fi fost imoral. In aceasta afacere statul Israel nu a fost in mod necesar o ,,victima” dar a fost in mod sigur un binefacator care si-a deschis in mod deliberat buzunarul inregistrand o pierdere pe cre nu a contat sa fie compensata. Daca vrem sa vorbim in termenii de cumparare, atunci putem spune ca a dat bani pe niste evrei care trebuiau sa fie gratis.
Am putea spune asa ca ,,alternativa morala” pe care o avea Israelul pentru evreii din Romania era sa le trimita pe furis fiole cu cianura, ceeace este absurd. Chiar si acest act s-ar fi putut relativiza ca fiind o ,,binefacere”.
Romanii au, printre extrem de multele vorbe intelepte (nu stiu cum de ies totusi atat de multe lucruri prost, in pofida proverbelor intelepte) pe aceea de ,,a te face frate cu Dracul”, ceeace nu mai necesita explicatii.
@ Dl. Petrineanu,
Cum spuneam, istorile personale diferă. Răscumpărarea este un pretext pentru comerț cu oameni, vorbim de un stat care și-a vândut cetățenii altui stat în cadrul unui acord real. Nu a fost nimeni sechestrat de pirați și răscumpărat, erau oameni născuți aici care s-au trezit „prizonieri” într-un sistem „cu ușile închise” pentru toată lumea.
@ Dl. Burghelea
Da, aveți dreptate. Reprezentanții statului român nu dau dovadă în general de prea mult respect pentru cetățeni. E interesant de dezbătut această vină a vânzării oamenilor pe care o practicau țările comuniste, ca politică de stat este abuziv să nu lași oamenii să circule liber. Nu am trăit în comunism, deci nu pot să scriu un articol despre moralitatea acestor vânzări. Le pot privi astăzi, prin prisma omului care se urcă în avion și pleacă oricând unde vrea.
Eu cred că relațiile politice și diplomatcice dintre state nu se pot discuta în termenii ăștia. Israelul nu a găsit altă metodă de „eliberare”? S-a negociat sau s-a încercat altceva? Îmi pare rău, dar nu cunosc toate datele acestei probleme.
Doamnă Valentina Iancu, vă invit să consultați Decretul 212/1974, din 31 octombrie 1974 pentru ratificarea Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si a Pactului international cu privire la drepturile civile si politice. În textul celui de-al doilea tratat, la art. 12 găsiți următorul text:
Articolul 12
1. Orice persoana care se afla în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula acolo liber si de a-si alege liber resedinta.
2. Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv propria sa tara.
3. Drepturile sus-mentionate nu pot face obiectul unor restrictii decât daca acestea sunt prevazute prin lege, necesare pentru a ocroti securitatea nationala, ordinea publica, sanatatea ori moralitatea publica sau drepturile si libertatile altora si sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în prezenta Conventie.
4. Nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de dreptul de a intra în propria sa tara.
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventie_drepturi_civile_politice/
Ce vă spune acest text cu privire la vânzarea cetățenilor români după această dată (octombrie 1974)?
Rog de asemenea să remarcați contradicția dintre acest text de lege și Decretul 223/1974 – adoptat ulterior – și despre care am vorbit într-un comentariu anterior.
Imi aduc aminte ca Decretul 223/1974 cu vanzarea fortata, respectiv confiscarea, caselor celor plecati, il numeam „decretul porcilor”, pentru ca in respectivul Monitor Oficial a aparut alaturi de un decret privitor la cresterea porcilor 🙂
Alex
Doamna Iancu, mai fac cateva precizari. Nu ma deranjeaza ca aveti alta parere, e bine asa. Dar pozitia pe care o sustineti as numi-o hiper-corectitudine si aceasta atitudine, care a existat probabil de cand lumea pe ici pe colo, nu a a adus bine nimanui.
Am trait in comunism si as fi riscat aproape orice sa scap (fara sa fiu dispus insa sa ma dedau la orice). Alternativele nu erau multe si nu puteai nicidecum sa ,,alegi” a te faci subiectul unui ,,acord real” cum il numiti dumneavoastra. Asa ceva nu exista. Era doar hazard iar lipsa de informatie era infioratoare – zvonurile abundau insa. Putea sa alegi sa te inneci in Dunare, sa fii impuscat la trecerea frontierei, sa mituiesti un ofiter de securitate (cu echivalentul a circa 25 de salarii de inginer), sa incerci o casatorie de convenienta punandu-te apoi ani buni la cheremul autoritatilor ca sa obtii plecarea etc. Puteai sa alegi sa ramai pe loc sperand ca ,,te descurci” si ,,timpul le rezolva pe toate”. Nicio altenativa romantica… Nici macar cianura nu exista, dar de cativa litri de benzina ca sa-ti dai foc putea face rost (cum a facut-o acel nefericit erou din Brasov).
Da, m-am considerat prizonier, sechestrat, rapit. M-am considerat indreptatit sa abdic de la orice fel de principii in relatia mea cu autoritatile. As face oricand la fel.
E drept, la fel ca aproape toata lumea, cum spuneti. Dar in cazul unei catastrofe de proportii, in care se stie din start ca nu se poate salva decat o fractiune minora, atunci mi se pare indreptatit ca fiecare individ sa comute pe instinctul primar de conservare si sa-si salveze pielea lasandu-si semenii in urma. Singurul lucru pe care l-as considera innaceptabil ar fi sa te salvezi lovind in altii. In rest, doar imaginatia pune piedici.
Doamna Iancu,
Indraznesc sa va raspund din nou. Intrebati/afirmati mai sus:
” Israelul nu a găsit altă metodă de “eliberare”? S-a negociat sau s-a încercat altceva? Îmi pare rău, dar nu cunosc toate datele acestei probleme.”
Va raspund. Nu, Israelul nu a gasit alta metoda de „eliberare” din cate stiu eu. Si, nimeni altcineva de fapt (Republica Federala Germania de exemplu sau simple persoane care „s-au rascumparat” cu propriul apartament). Nu exista o „alta metoda” (exceptand o baie in Dunare cu un glont in spate drept tonifiant sau o canistra de benzina) nici la scara individuala: voiai sa pleci, plateai „ceva” intr-un fel sau altul. Va invit sa vedeti ecoul Dlui Petrineanu de mai sus pentru detalii si/sau modalitati de plata.
Relativ la intrebarea „S-a negociat sau s-a încercat altceva?”. Desigur, cum sa nu se fi negociat? Este descris clar in articolul Dlui Solomon. Cand era vorba de „sume”, erau bineinteles negociate: numele negociatorilor sunt cunoscute, „marjele” de negociere deasemenea! In fara de „sume”, nimic altceva nu se negocia in acele vremuri (cu atat mai putin libertatea unor indivizi, o „abstractie” atat de marunta pe atunci!).
Incheiati scriind „Îmi pare rău, dar nu cunosc toate datele acestei probleme.”
Cu aceasta ultima parte sunt intru totul de acord. Dar…, scrieti totusi pe marginea acestor „probleme”.! Indraznesc sa sper ca nu este doar un exercitiu literar!
Stimata doamna Iancu, scrieti „vorbim de un stat care și-a vândut cetățenii altui stat în cadrul unui acord real”, si anume ca „s-au înțeles două state ca într-un mod inuman să vândă/cumpere oameni”
Incerc sa inteleg care anume element va deranjeaza cel mai tare. Pentru asta va rog sa va ganditi la cazurile cand persoane private, de exemplu rude, sunt cele care dau banii, nu un guvern. Asemenea cazuri a fost numeroase si au implicat cetateni romani de orice etnie: romani, unguri, evrei, nemti, armenieni, turci s.a.m.d. Ce parere aveti despre asemenea cazuri? Veti spune si aici: „s-a înțeles un particular cu un stat ca într-un mod inuman să vândă/cumpere oameni”? De ce da? De ce nu?
Alex
Precizarea lui Petru referitoare la legile romanesti care in mod ipocrit se dadusera din 1974 ma duce cu gandul la un adevar delirant: nu aveai acces la ele. Daca le solicitai (daca aveai curajul) ti se spunea ca sunt… secrete. Cu o pila la juristul intreprinderii le puteai citi. Dar nimeni nu credea in ele.
Dupa declaratia dreptului omului si a Natiunilor Unite nu ai voie sa iei unui om cetatenia si prin asta sa ramai apatrid. Romania cerea celor aprobati la parasire sa renunte la cetatenia romana. Fapt este ca multi si-au recapatat cetatenia dupa 89 bineinteles daca aveai actele necesare si plateai o taxa speciala.
A propos de legea citata mai sus cand eram on liceu era un individ foarte destept care ne povestea ca cea mai buna carte de humor era Constitutia Sovietica. Fiecare articol din ea n’avea nicio legartura cu realitatea.
Ce înseamnă „multi si-au recapatat cetatenia dupa 89”?
La sfarsitul lui decembrie 1989, dupa ce am organizt manifestatii de sprijin pentru revoulutia din Romania o ziarista de la CNN mi-a luat un interviu, la mine acasa la Ierusalim. M-a intrebat printre altele, ce informatii am despre cumpararea sau „rascumpararea” evreilor romani. Raspunsul meu a fost scurt- : „Nu stiu cat a platit pt. mine statul Israel (ajuns in Israel in iulie 1972) dar stiu ca a facut o afacere extrem de buna. Stiti dvs. cate impozite am platit de la venirea mea in tara? ”
Am studiat arhitectura la Bucuresti. Am primit si bursa. Am sosit in Israel profesionist si da atunci pana azi activez. Castig. Platesc impozite. Si ca mine atatia altii, educati(in Romania) si foarte activi (in Israel).
Deci si care va sa zica o excelenta afacere pentru Israel. 🙂
Ramane deschisa intrebarea cat de buna a fost „afacerea” per total, tinand cont de cei care, plecand din Romania, nici nu au ajuns in Israel, si de cei care au parasit Israelul dupa un timp mai mult sau mai putin indelungat de la sosire.
Referitor la renuntarea la cetatenie a celor emigrati: stiu ca unii si-au pastrat cetatenia. Nu stiu insa daca au avut de ales.
In alta ordine de idei: dupa 1989, un numar mare (de ordinul miilor, cel putin) de fosti cetateni romani emigrati (printre care si evrei) au cerut si si-au recapatat cetatenia romana, fara sa se fi intors in Romania.
Domnule Alex. L, imensa majoritate a celor care au emigrat – de ordinul sutelor de mii – au fost OBLIGAȚI să renunțe la cetățenia română, deci faptul că doar câteva mii și-au redobândit-o – prin eforturi și luptă cu birocrația – este un fleac în comparația cu abuzul făcut de statul român. Și mergând la limită, de ce ar avea, de pildă, un găgăuz din Republica Moldova, care nu s-a născut în România și care nu vorbește o boabă românește mai mult drept de redobândire a cetățeniei române (deținute nu de el, ci de părinții sau bunicii săi) decât, să zicem, un evreu care a emigrat la vârsta de 61 de ani în Israel în anul 1989, înainte de căderea lui Ceaușescu, și a fost privat de cetățenie și de dreptul de pensie?
Poate m’am exprimat foarte neexact cand am scris ca multi si-au redobandit cetatenia. Touche. In orice caz trebuiai sa renunti la cetatenie cand ai plecat, era obligatoriu. Am auzit de un individ caruia i s’a luat cetatenia romana care s’a plans la Natiunile Unite. Dupa aceia Romania dadea pasapoarte la unul din 10 sau 100 ca sa demonstreze ca nu era adevarat. Cand eu am plecat mi s’a dat o foaie de drum fara drept de reintoarcere! A durat 53 de ani pana m’am reintors!A propos unii care au lucrat in Romania si au plecat primesc acum o pensie. Nu prea stiu ce pot sa faca cu 50-60 de dolari pe luna dar un prieten al meu din USA da banii fostei lor menajera in Romania.
Conventiile dintre Rominia si Israel dintre anii 1948 – 1989, sunt de domeniul istoriei. Nu cred ca actualele guverne vor discuta reevaluari ale hotaririlor de atunci. In privinta despagubirilor pe care statul roman ar terbuii sa le plateasca cetatenilor romini stabiliti in strainatate am mari dubii; Rominia nu este in stare sa plateasca pensiile si minimum de drepturi sociale, constitutionale, cetatenilor ei, ….
Cel mai frumos cadou care l~am primit de la guvernul Romin a fost foaia de drum.
Eu am pastrat-o si daca editorii de la ACUM vor s~o publice cu placere voi face o copie
Cel mai haios document pe care l-am primit dela Comitetul Sfatului Popular al Capitalei era scris de mana cu cerneala rosie
Cetateanul C…. are origina sociala nesanatoasa! I-am spus odata unui prieten din Canada ca am fost declara bolnav de Primarie. N’a inteles dar cand i-am explicat a incput sa rada si el si sotia lui.
Nu se poate spune ca comunistii nu aveau humor, fara sa-si dea seama. Ca si Bourgeois Gentihomme a lui Moliere care scria proza !!!
Mă gândesc că ar trebui să invităm cititorii să ne scrie rubrica Mărturii pe tema „Cum am fost vândut de statul român”. Ce ziceți?
Nu pot decat sa salut initiative Dlui P. Clej din ecoul de mai sus. Da, adevarul trebuie spus pe de-a intregul, faptele trebuiesc asumate asa cum s-au petrecut nu „cosmetizate”, re-interpretate sau analizate din perspective „semantice” (le acceptam, dar haideti sa le redefinim si dupa aceea veti vedea ca …ne pierdem de fapt vremea cu banalitati in loc sa ne gandim la Apocalipsa anuntata in 2012!).
Indraznesc sa sper ca in fata unui numar suficient de marturii individuale, cei care scriu comentarii de genul (vedeti ecoul de mai sus semnat de Dna Irina Schwartz) ” Aceste lamentari ieftine in care cautati vine altora sunt inutile. Omenirea are probleme grave, reale. Nu este loc sa fie inventate altele” isi vor reconsidera pozitia.
Sper ca in final aceste persoane vor intelege ca a spune adevarul legat de comertul cu evrei (si nu numai, de a spune adevarul in general – oricat de incomod ar fi) nu este „o lamentare” si ca acest adevar numai „ieftin” nu a fost (3000-4000 $ pe cap de evreu plus un apartament drept „bonus” este chiar atat de ieftin?). Daca se va da curs aceastei initiative, multi vor intelege deasemenea ca, desi „incalzirea globala” este o problema „grava” a omenirii, nu poate totusi diminua gravitatea comertului cu fiinte umane in secolul 20. Ceea ce nu este o problema „inventata” ci un fapt real, degradant si …ACUM icomod.
Revin asupra subiectului cetatenie. Am scris, doar din vagi amintiri, ca „stiu ca unii si-au pastrat cetatenia. Nu stiu insa daca au avut de ales”.
Am facut un mic sondaj, inclusiv pe forumuri. Concluzia care pare sa se desprinda este ca in diferite perioade existau diferite reguli. Incepand cu undeva prin anii ’70, regula a fost ca cetatenia se pastreaza; pasaportul era de „cetatean roman cu domiciliul in strainatate”. A fost cazul fratelui meu (emigrat in 1983): asta a primit, iar intrebat n-a fost. Lafel un vecin (1981). Un timp se putea opta, iar renuntarea la cetatenie era pe bani suplimentari (1984). Deci in ultimii cel putin zece ani inainte de revolutie cetatenia se pastra, de regula.
Asupra cauzei existentei diferitelor reguli in diferite perioade nu pot decat sa speculez. Banuiesc ca incepand cu mijlocul anilor ’70, dupa Amendamentul Jackson–Vanik (1974), autoritatile romane au vrut sa arate ca au o politica de calatorii in strainatate si emigrare liberale si ca au chiar cetateni de-ai sai care domiciliaza in strainatate! Inainte de acesta perioada, politica retragerii sistematice a cetateniei trebuia sa semnalizeze populatiei ca emigrantii erau tradatori de tara si renegati.
Domnule Alex. L, care e sursa afirmației dumneavoastră „Incepand cu undeva prin anii ’70, regula a fost ca cetatenia se pastreaza”? Care este eșantionul statistic reprezentativ pe care ați făcut cercetarea? Și ce vreți de fapt să demonstrați, că politica statului român nu a fost chiar așa de venală cum rezultă din acest articol și din cartea lui Radu Ioanid?
A venit momentul unui mic rezumat. Articolul meu, in mai putin de o saptamina, a avut peste 1600 de accesari, dintre care peste 1150 de vizitatori unici, precum si numeroase ecouri. Asadar problema nu este chiar de neglijat, iar readucerea subiectului in actualitate, prilejuita de reportajul televiziunii israeliene, s-a dovedit a fi inspirata.
Nu voi raspunde ecourilor in mod punctat si, bineinteles, nu consider ca datorez vreun raspuns intrebarilor venite din partea unor persoane care refuza sa se identifice, ascunzindu-se in dosul unui anonimat, de unde au posibilitatea sa improste cu noroi, fie prin atacuri la persoana, nedispunind de argumente, fie manifesindu-si, voalat sau nu, antisemitismul pe care il mascheaza prin exprimarea unor ‘principii’ de echitabilitate relativ la un comert intre state ( comert cu OAMENI!).
Despre complexul evreului minoritar, care nu vrea ‘sa faca valuri’ am scris cu alte ocazii.
Ar mai fi si categoria unor evrei care, desi rascumparati de Israel, au facut toate eforturile cu putinta sa nu se stabileasca in Statul Evreu, fie pentru ca presupuneau dificultati financiare, sau de integrare si aclimatizare, fie pentru ca aveau rude pe alte meleaguri, sau pur si simplu se temeau de situatia politica din zona, de perspectivele unui razboi, in care isi riscau viata sau pe a urmasilor. Departe de mine dorinta de a da o nota de comportament celor ce au profitat de acest trafic de persoane pentru a ajunge pe alte meleaguri, mai pasnice sau atragatoare. Fiecare era si este liber sa decida ceea ce ar fi mai util viitorului sau. Asadar nu ma erijez in moralist care sa inchida gura celor ce au trecut in fuga prin Tel Aviv, chibuturi sau centre de absorbtie, au lacrimat la Zidul Plingerii, dupa care eu emigrat spre alte tari, unde perspectiva parea mai roza.
Articolul de mai sus a aparut si in saptaminalul „Jurnalul Saptaminii” din Israel, joia trecuta. In timpul acesta am primit multe mailuri si telefoane, din partea unor cititori ai revistelor Acum si JS, in care eram felicitat si mi se adaugau detalii personale, unele chiar amuzante. De exemplu, faptul ca, ajunsi prin alte meleaguri, dupa ce au fost rascumparati, refuzind continuarea drumului catre Israel, in ciuda protestelor reprezentantilor Israelului, s-au servit de bunele oficii ale unor organizatii misionare crestine, pentru a poposi in USA. Un telefon venit din Los Angeles imi povestea ca, pentru a i se rascumpara familia, Israelul a transmis Romaniei 7 tancuri- presupun ca dintre cele capturate in Razboiul de sase zile… Deci banii rascumpararii au fost platiti si din considerente umanitare, nu numai sioniste. Iar cei cumparati nu au fost intemnitati in Israel, desi s-a incercat convingerea lor, au fost lasati sa plece. Dar marturiile personale, cunoscute doar partial, deseori eronat, nu pot substitui documentele din arhive si cercetarile istoricilor si politologilor.
Un aspect despre care nu am amintit in articol, pentru ca nu mi se parea relevant, este faptul ca multe familii rascumparate de Israel erau mixte, unul dintre soti era roman, sau de alta etnie. Alti rascumparati aveau doar un bunic evreu, de exemplu, si foloseau Israelul doar ca o statie intermediara. Altii erau doar 1/8 evrei, dar au ramas in Israel. Pentru toti acestia, Israelul a platit bani grei guvernului roman, atit pe vremea lui Gheorghiu-Dej, cit si pe toata durata tiraniei lui Ceausescu. Iar legea reintoarcerii a fost aplicata, chiar si pt. cei cu slaba afinitate la radacinile evreiesti.
Cele de mai sus nu vin sa completeze articolul, care consider ca e de sine statator si nu trebuie sa-l intaresc cu noi argumente si fapte, pentru ca cine nu a realizat cit de cumplit ( la nivel moral) este comertul cu fiinte umane, nu va fi convins de alte detalii ( de ex rascumpararea evreilor inchisi pentru activitate sionista, sau a celor carora li se inscenasera procese, sau a evreilor care au parasit Romania in mod intempestiv, nu avusesera curajul sa depuna actele, stiind ca-si vor pierde posibilitatea de a se intretine si erau solicitati pe mari sume de Israel.
Vreau insa sa comunic ca demersul meu de a deschide arhivele si a pretinde Romaniei si Israelului, la nivel oficial, sa dezvaluie, la o distanta de NUMAI 23 de ani, aspectele nestiute sau doar sugerate, a acestui comert cu oameni in carne si oase, nu este si nu va ramine singular. Chiar azi am inregistrat la Kol Israel o emisiune care va fi trasmisa peste doua saptamini. De asemenea, am aflat ca istoricul Shlomo Leibovici Lais a decis sa sustina un ciclu de emisiuni, la aceeasi statie, povestind etapele acestei tranzactii rusinoase, in primul rind pentru Romania, care si-a vindut cetatenii, practic prin santaj, fie ei evrei , germani sau de alta etnie, doar din lacomie si incalcind drepturile elementare ale libertatii de emigrare, sau de reintoarcere in patrie a evreilor persecutati de antisemitismul nedeclarat al sistemului comunist roman.
Nu cunosc alta tara (chiar din lagarul socialist) care sa-si fi vindut in acest mod barbar cetatenii. Si consider ca trebuie sa-si asume responsabilitatea, nu doar prin declaratii, ci si prin oferte de despagubiri, si catre persoanele particulare care si-au rascumparat rudele, de orice etnie erau. Celor persecutati in timpul Holocaustului din Romania- recunoscut oficial – nu li se ofera despagubiri din partea statului, oare de ce? A ramas vreun conflict intre Israel si Romania, pe plan politic? Cele doua state sint in relatii excelente, de ce nu se pot spune lucrurile deschis, intre prieteni, pentru a le rezolva prin buna intelegere?
Deasemenea, voi vorbi despre acest aspect, al rascumpararii evreilor, si la Radio Romania International, peste citeva zile, dorind ca aceasta problema sa aiba cit mai multa audienta. Voi incerca sa public articole pe tema si in presa de limba ebraica si engleza, ca lucrurile sa fie stiute, macar partial; eu imi voi face datoria de jurnalist in continuare, sperind ca istoricii si cei care pot furniza amanunte ( din ambele tari) sa nu taca. Recomand, intre timp, lectura cartii lui Radu Ioanid. Ceea ce a inceput doar ca un simplu articol, citit de multi, mult mai multi decit cei ce au postat ecouri- majoritatea tacuta a cititorilor publicatiei ACUM, are sansa sa se transforme intr-un demers cit se poate de legitim, intr-o lume care, desi haotica si plina de nedreptati, isi cauta, cel putin prin declaratii politice si acorduri, repere morale.
Vlad Solomon – israelian, evreu rascumparat in urma cu peste 40 de ani,
Vlad, doar un mic comentariu: cei deportați în Transnistria de regimul Antonescu, supraviețuitorii și rudele lor primesc despăgubiri din partea Germaniei.
Domnul Vlad Solomon scrie: „… persoane care refuza sa se identifice, ascunzindu-se in dosul unui anonimat”.
Cand, acum cateva zile, am scris primul meu comentariu pe acest site, m-am uitat ce identitati au folosit alti comentatori, si am vazut ca unele sunt initiale sau prescurtari, altele nume in clar si am tras concluzia ca se admit amandoua. Am facut un tur al sitului si nu am gasit reguli in aceasta privinta.
M-am hotarat pentru „Alex L.” pentru ca cititorii sa nu se concentreze pe nume, ci pe continut; am constatat de numeroase ori ca este o hotarare judicioasa. Moderatorii au acces la adresa mea email, unde numele apare in clar, deci asta n-ar fi nici o problema.
In general, cand regulile sunt cunoscute, apar mai putine neintelegeri.
Deci: este sau nu obligatorie folosirea numelui complet? Pe mine nu ma deranjeaza nici una din variante, dar ma deranjeaza sa nu existe o regula clara, ca apoi sa aflu ca anonimatul este privit cu suspiciune.
Domnule Alex. L, nu cred că trebuie să vă simțiți cu musca pe căciulă, sunt alții care se ascund sub anonimat. Pentru precizări, vă recomand articolul lui Ștefan Maier ACUM: Limitele anonimatului, http://www.acum.tv/articol/22064/.
Petru, doar o mica obseratie la ecoul tau succint. In articol am spus clar:
” Romania si-a asumat raspunderea pentru Holocaustul de pe teritoriul sau, dar, paradoxal, Germania a platit si plateste despagubiri evreilor din Romania care au fost deportati in lagarele administrate de armata romana, in timpul regimului lui Antonescu, aliat al nazismului. Alte tari, precum Franta, Italia si chiar Elvetia , au scos la iveala conturi ale evreilor care au pierit in Holocaust si s-au declarat, nu intotdeauna cu zimbetul pe buze, dispuse sa-i compenseze pe cei persecutati, sau pe descendentii lor. Nu cunosc un originar din Romania, in Israel, care sa fi primit despagubiri de la statul roman pentru deportarea in Transnistria.”
În urma apariției acestui articol, pe un forum populat de detractori ai revistei ACUM Vlad Solomon a fost insultat, fiind numit „evreul lui Petru Clej”. Mă întreb cât de jos se mai pot coborî acești indivizi?
Miine seara (28.12), la orele 19.3o ora Ro si Isr intru in emisiune directa cu Radio Romania International – dialog cu Simona Constantin. Tema dialogului o va constitui rascumpararea evreilor care au emigrat in Israel, in anii 50-89, cu referire la articolul meu din Acum si Jurnalul Saptaminii. Emisiunea poate fi ascultata in direct la http://www.rri.ro .
http://www.acum.tv/articol/43714/
Rog preluarea acestui anunt.
Radio Romania International
http://www.rri.ro
Despagubiri?
Premiu!
Cred ca a fost cea mai buna „afacere” (foarte multi comentatori cauta comercializarea …) pe care statul Israel a facut-o cu statul roman. Investind cateva mii de dolari ,banii au fost recuperati cu dobanda foarte mare, intr-un timp foarte scurt. Sant sigur ca cele cateva sute de mii de capete de evrei, a fost una din cele mai bune” fabrici” din tara (fabrica de evrei dispusi sa munceasca,sa lupte,sa apere ,sa investeasca, sa construiasca, sa traiasca, sa apartina …)
Romania?
Dupa ce au vandut evrei si nemti ,paduri si ursi (un urs vanat costa cat un neamt vandut), s-au trezit la un moment dat in faliment (la fel ca tot lagarul de est),fara sa mai aiba ce sa vanda! Cu astfel de afaceri, nu e de mirare ca au ajuns la sapa..
Despagubiri? Pentru ce?
Pentru ca am ajuns in lumea libera, in” locul in care ne-am gasit locul „, unde nu trebuie sa ne ascundem dupa un nume „neaos” ,unde daca lucrezi castigi si daca nu mai poti sa lucrezi, societatea are grija de tine (in limitele posibilului ),unde copiii cresc veseli sub cerul albastru, in locul unde stii ca la bine si la rau, esti acasa ?
Cred ca noi ar trebui sa cream un premiu pentru cei care ne-au „vandut”, pentru cei care au facut totul sa scape de noi (pentru un pumn de dolari?) ,pentru cei care au ramas in urma, bucurosi ca au scapat de noi.
Fiecare din noi are” iesirea din Egipt” ,iesirea de la intuneric la lumina, iesire din sclavie in libertate! Romanii pe care-i intalnesc in ultimi ani peste tot in lume cauta si ei lumina (si multi o gasesc) lasand in urma locul de nastere,de studii,patria muma…
In ultimii 20 de ani au parasit Romania multi care voiau sa lucreze (nu sa mearga la lucru) in locuri unde sunt platiti (nu unde se fac ca platesc) si incep sa se realizeze ca oameni !Tot mai mult intalnesc in Europa,America,Asia romani care zambesc!(In urma cu multi ani cand am fost in Romania cu copiii ,acestia ne-au intrebat de ce lumea nu rade,nu zambeste,de ce totul este cenusiu si trist !)
Despagubiri!Premiu?
Nu , premiul nu-l merita cei care au primit banii!
Premiul il merite cei care ne-au primit ,ne-au ajutat,ne-au deschis usile, primindu-ne cu bratele deschise,premiul il merita cei care inca din Romania ne-au incurajat ” she ihie tov”(o sa fie bine)-Mordechai Avgar z.l,Shlomo Leibovich si ceilalti de la ambasada bine pazita din Bucuresti, premiul il merita statul Israel!
Cu respect
Stefan Israel (Izrael-in Romania suna „neaos”?)
Stimata D. Valentina Iancu. Eu personal, am refuzat sa iau parte la acest subiect, care, cu toate ca au trecut multi ani, pentru mine este la fel de dureros,si re dezgropindul, poate si mai mult. Singura sustineti, ca va „depaseste”deci comertul de oameni, cit si atitudinea Israelului, cred ca era cazul, mai bine daca va abtineati sa o comentati. Istoria mea, nu o cunoasteti, si poate o considerati foarte simpla, eu am reusit sa „fug” din Romania,fara stinta nimanui,nici macar a Mamei mele, care a primit o telegrama din Israel. Asta era in 1947,cind Comunizmul era inca in fase, dar am stiut de ce fug. Am sa fac povestea mai scurta, dar din acel an, am apelat la Legatia Romaniei de atitea ori,incit nu mai eram primita. Am apelat la Crucea Rosie de zeci de ori. La Consulatul Elvetian, si la Ellinor Roosvelt{singura care mi-a raspuns}. Mama mea a parasit serviciul, si a facut cereri incontinu, la care primea Negative. A facut o asa zisa casatorie, pentru a schimba Numele de Familie, care nu a ajutat la nimic. Eu eram singura sa fica. Ea era vaduva, Tatal meu fiind terminat de Nemti. Nu stiu daca eu am fost prima, dar pina atunci Shaiche nu stia de acest Jakober. Seful Mosadului era prieten intim cu sotul meu inca din Romania, si nu credea sa existe asa o posibilitate, financiara. Dupe multe apeluri la acest Jakober, am primit o telegrama, cu un numar de cont in Elvetia,si 6.000 $. Asta era totul in ea, fara nume. In 1959-60 era o suma astronomica in Israel,si prin lege, nu aveai voe sa ai nici macar 1 $. Am avut mai mult decit noroc, ca in tara mea erau adevarati oameni, care m-au ajutat, mi-au inprumutat fara interese, Iar adevarata mea Patrie, a trimis, bine inteles in mare secret,prin Ministerul de Finante, prin Mosad, si prin Shaiche aceasta suma. Mama mea, dupa inca 3 Negative, a primit o foaie, nu Pasaport, in 1963. A renuntat,{cu mare placere} la cetatenie, a trebuit sa renoveze casa si sa o dea cadou, am reusit sa capete o Invitatie in Franta, cu un bilet de tren la Paris, si Marseille, si in Septembrie, am luat-o dela Haifa. Cred ca aceasta „afacere si intelegere reciproca intre 2 State” care a durat 16 ani. Macar si conform parerii Dumneavoastra este suficienta. Cu un mic efort, poate acum, sper sa intelegeti motivul, si „Comertul” si atitudinea Israelului. Amical C.V.
M-as bucura daca am primi povestea detaliata a D-nei C.V. (si altele pe aceeasi tema), la rubrica Marturii a revistei noastre.
Pentru Andrea:
In primul rand felicitari pentru randurile despre sinagoga din Bistrita! Este solutia cea mai onorabila de a se pastra amintirea unei comunitati de valoare care „s-a mutat” (nu a disparut…) Acesta este un subiect separat, care merita o discutie mai amanuntita,dar este legat si de articolul pe care-l comentam!
Aceste randuri nu sunt pt Vlad si pt cei care au comentat randurile lui Vlad!
Aceste randuri sunt pentru mine, scrise acum, cand implinesc 34 de ani (7/01/2011) de cand am ajuns acasa, in patria mea .Acasa,patria nu este locul in care te-ai nascut, ai crescut,ai studiat, este locul in care simti ca apartii,in care te simti legat de trecut, de prezent si viitor (subiect separat!)
Sa incep?
Am plecat din Romania in iarna anului 1977, doua saptamani dupa ce am primit pasapoartele (eu si sotia),cu frica in suflet sa nu se afle ca sotia este insarcinata (Shlomo ,de la ambasada ne-a „obligat sa o stergem” cat mai repede,sa nu se afle ..)
Am platit o parte din bursele pe care le-am primit ca studenti (sotia totul , eu o parte caci intre timp am lucrat 3 ani),am renuntat la cetatenie, (de buna voie, cu 800 de lei de persoana).
Am primit diplomele, am trimis toate cartile pe care le aveam prin posta (dapa cativa ani cand ne-am mutat in casa noua, am fost intrebati daca avem pian?.Dupa mutat, cei de la societatea de transport ne-au declarat ca de acum inainte vor intreba daca sunt carti de mutat! Pianul e mai usor de carat!) Am lasat parintii si am plecat…
Sa revin la tema noastra!
In urma cu cativa ani am scris cateva randuri in situl timisorenilor (http://www.bjt2006.org/) despre perioda asteptarii,despre perioada in care am fost „discutati”:
„Ceas care ticaie”-amintire din inceputul lui octombrie 1976, in perioda de asteptare a pasaportului,in perioada de lamuriri…
Seara ,telefon: sunt convocat la Comitetul judetean Pitesti la ora 8.00.
Dimineata,ora 8.00-ajung la intrare ,se verifica lista,sunt bifat si trimis cu insotitor la etajul 6. Etajul gol, covor verde de-a lungul etajului,o masa, un tovaras, ma intreaba daca am ajuns…
Ma invita sa intru in camera: camera mare, covor verde (tot verde) o masa ,un ceas mare, rotund cu o locomotiva , pe perete ,(8.10) care ticaie!.Geamul deschis, curte interioara ,jos!
„Va rog sa asteptati aici!”
Astept…ceasul ticaie ,3 lampi de neon pe tavan (una aprinsa),covor verde asternut pe parchet, scaun nu este , stau langa masa , ceasul ticaie,ora 9.00, vreau sa ies din camera ,usa inchisa…
Timpul trece incet,ceasul ticaie, stau pe masa , fereastra deschisa, nu ma apropiu de fereastra-am rau de inaltime! Timpul trece, trebuie sa fac pipi…
Usa inchisa,covor verde,se ridica in colt,verdele capata o culoare inchisa…
Timpul se opreste ,urmaresc ceasul cum ticaie,stau pe covorul verde (in celalalt colt)
Adorm,ma trezesc-ceasul ticaie, ora 14,usa e inchisa, gandurile incep sa alerge in cap!
Am inceput sa numar pasii :14-intr-o linie ,16 in cealalta,covorul verde este destramat intr-o parte, pe masa pot sa desenez (am un pix in buzunar) , aranjez portofelul, am gasit bani marunti si am inceput sa joc cu ei fotbal pe masa,ceasul ticaie, apa nu este (nu-i nimic-postesc). Ceasul ticaie, adorm din nou, ma trezesc,gandurile nu mai alearga,ma uit la ceas, transpir,incep sa numar pasii, ma linistesc, fereastra e deschisa, ceasul ticaie…
Pe un perete e un tablou care nu se misca ,pare lipit de zid,ceasul ticaie ,fereastra deschisa…
18.55 usa se deschide acelasi tovaras intra ,tonul glasului schimbat:
„Mai esti aici,ma ? Poti sa pleci!”
Am plecat, am ajuns acasa,dimineata ne-am dus la ambasada si am povestit…
Ne-au sfatuit-sa nu mai revin la Pitesti si sa demisionez imediat (pasarile vor zbura in curand !)
Peste o saptamana,intamplator, in locul meu s-a prezentat la cabinetul stomatologic din Combinatul Petro Chimic Pitesti o doctorita nou repartizata, cu acelasi nume cu primarul (tov prim secretar ) din Pitesti!
Am inteles apropoul,insa de atunci am problema cu ceasul care ticaie si covorul verde (creaza dorinta de pipi…)”
http://www.220.ro/funny/Toate-Pasarile-Vor-Sa-Zboare/7yZHhoX419/
In ziua de 7.01.1977, (cum au trecut 34 de ani!) am ajuns la Tel Aviv !
Am ajuns pe aeroportul Ben Gurion ,ne-au primit cu zambetul pe buze, am primit alimente si doua lumanari (am ajuns vineri la pranz) si am semnat toate actele de „olim hadasim” (proaspeti veniti-in traducere libera). Printre altele am semnat si actul prin care ne obligam sa restituim toti banii cheltuiti de statul Israel pentru aducerea in tara (banii platiti Romaniei , biletele de zbor,transportul lazilor facute de dl Bonea), in cazul ca v-om parasi tara in mai putin de 5 ani.
(Banii au fost restituiti prin taxele pe care le-am platit, prin munca noastra, prin serviciul militar pe care l-am indeplinit eu si copiii mei, prin nepotii care ne umplu casa cu veselie!)
Noi nu am fost vanduti, noi am fost cumparati !(si credeti-ma, foarte ieftin…)
Stefan
Concluzia la care am ajuns dupa ce am citit tot:ce suflet hain au romanii astia…
Domnule Macarie, comertul cu cetateni romani (si nu doar evrei) l-a facut regimul comunist, nu romanii de rand, care nici macar n-au beneficiat de banii incasati din aceasta rusinoasa vanzare.
Asadar suflet hain au avut conducatorii comunisti ai Romaniei care timp de 45 de ani au maltratat poporul roman.
Domnule Macarie Ion Daniel,
Dumneavoastra amestecati lucrurile. Oarecum va inteleg (desi nu va scuz), este mult mai simplu.
Daca „romanii astia” la care va referiti in ecou inseamna romanul de rand, ei bine, nu cred ca ei aveau cunostinta de vanzarea cetatenilor de alta etnie (germani, evrei, etc.). Romanul de rand nu cred ca poate fi considerat responsabil pentru aceste lucruri. Este vorba de Statul Roman al acelor vremi, un stat care in mod clar nu poate fi identificat 100 % cu „romanii”, in ciuda amprentei puse. Statul…le arata doar calea catre o societate multilateral dezvoltata, fara a le explica cum erau vanduti „alogenii”. Deci, nu va temeti, nimeni nu a atentat in nici un fel la integritatea „boborului”. El nu este deloc hain. El a fost doar „iluminat” si pentru moment…. „traieste bine”…
Cand am spus ca romanii sunt haini,am spus-o in mod ironic.In mod normal,logic ar fi ca vinovati sa fie cei din conducerea acelor timpuri,sunt insa destui care arunca vina asupra tuturor romanilor.
Nimic nou sub soare insa,anatemizarea unei intregi natii din cauza unei ‘minoritati’ a fost si va fi tot timpu,exemple sunt la tot pasu.
Din pacate domnule Teodor Burghelea,aproape tot “boborul” s-a pervertit.
Domnule Macarie, unde se anatemizează o întreagă nație din cauza unei minorități în acest articol? Și din acest articol, de unde trageți concluzia că „aproape tot “boborul” s-a pervertit”?, anatemizând o nație?
‘Asadar ma astept ca Romania sa-si asume crimele si nelegiurile din timpul regimului comunist, fata de proprii ei cetateni, fie ei evrei, germani, armeni sau romani.’ se mai spune ca Romania ar trebuii sa dea banii inapoi statului Israel,Romania sunt eu,vecinul meu si toti cei care stau in Romania,asa ca…si eu trebuie sa dau bani si sa imi recunosc vina,gresesc undeva?
Eu nu am spus ca in articol se anatemizeaza o intreaga rasa,ci m-am referit la modul general,de exemplu,romanii sunt vazuti ca tigani si cersetori de catre francezi,italieni etc. oare de ce?
La fel si cu pervertirea poporului,nu am facut nici o referire la articol,este parerea mea personala.Pana acum vre-o luna cand cineva vorbea de rau romanii,interveneam imediat,acum prefer sa ma abtin si eventual sa spun ca nu toti sunt asa.
Mai grav mi se pare cum este vanduta Romania,si din pacate pe tema asta nu se mai face tam-tam.
Am deviat cam mult.
Istoria este scrisa de invingatori la urma urmei.
Domnule Macarie Ion Daniel,
Cum ati aflat ca „Romania se vinde” ? Nu de alta, da ma gandesc sa cumpar Piata Eroilor si sa o aduc in fata casei mele, asa, ca sa mai schimb peisajul citadin in Franta si ca sa imi impresionez vecinii (francezi ignoranti). Si…cum se vinde? La bucata, la kg, la sacosa sau cum? Asta numai ca sa stiu cu ce trebuie sa ma echipez cand vin la cumparaturi.
Deci iata, eunam inceput sa fac tam-tam pe tema asta, fiindca vreau sa cumpar. Ma ajutati putin sa fac tam tam-ul mai mare?
Domnul Macarie isi da arama pe fata, finalmente, desi era clar ce doreste de la prima interventie. De aceea am sa iau si acest comentariu la demontat in mod sistematic:
‘Asadar ma astept ca Romania sa-si asume crimele si nelegiurile din timpul regimului comunist, fata de proprii ei cetateni, fie ei evrei, germani, armeni sau romani.’ se mai spune ca Romania ar trebuii sa dea banii inapoi statului Israel,Romania sunt eu,vecinul meu si toti cei care stau in Romania,asa ca…si eu trebuie sa dau bani si sa imi recunosc vina,gresesc undeva?
Domnule Macarie, dar nu va deranjeaza ca trebuie sa platiti si compensatii pentru proprietatile jefuite de stat? Dar pentru procesele pierdute de Romania? Sau indemnizatiile pentru fostii detinuti politici? Sau pentru cetatenii care si-au pierdut proprietatile in 1940 in teritoriile romanesti anexate de alte state? Sau nefiind vorba doar de evrei atunci ati fi dispus sa platiti? Remarc de asemenea ca nu va deranjeaza faptul ca deja contribuiti la plata acestor despagubiri, dar va deranjeaza ideea sa platiti despagubiri „jidanilor”?
„Eu nu am spus ca in articol se anatemizeaza o intreaga rasa,ci m-am referit la modul general,de exemplu,romanii sunt vazuti ca tigani si cersetori de catre francezi,italieni etc. oare de ce?”
Nu vad ce legatura are asta cu articolul. Si a propos, romii nu sunt cetateni romani? Etnicii romani nu comit infractiuni?
„La fel si cu pervertirea poporului,nu am facut nici o referire la articol,este parerea mea personala.Pana acum vre-o luna cand cineva vorbea de rau romanii,interveneam imediat,acum prefer sa ma abtin si eventual sa spun ca nu toti sunt asa.”
Nu vi se pare ca bateti campii fara legatura cu subiectul?
„Mai grav mi se pare cum este vanduta Romania,si din pacate pe tema asta nu se mai face tam-tam.
Am deviat cam mult.”
Imi aduceti aminte de votantii FSN din 1990. Aceeasi mentalitate national-comunista.
Domnule Teodor I. Burghelea
Hai sa lasam ironiile astea de doi bani :cum ati aflat ca Romania se vinde? cumpar si eu la kg…mi se par penibile.
Domnule Petru Clej,nu bat deloc campii se pare ca altii o fac.
Ca fac unele comentarii care nu au legatura cu subiectul…daca ati fi citit mai atent ati fi observat ca am raspuns si altor postari,ori nu am voie sa ma abat de la subiect?
Cat despre mentalitatea mea:sunt doar patriot,un cuvant uitat,si care acum starneste de cele mai multe ori reactii negative.
Iar demontarea comentariului meu…ma abtin.
http://www.youtube.com/watch?v=ohtU7x6dKb8
Traducerea este corecta daca nu ma insel,nu?
Domnule Macarie, oameni ca opinii patriotarde (nu patriotice) ca ale dumneavoastra nu merita alteceva decat ironii si sarcasm. Nivelul comentariilore dumneavoastra este jalnic.
Aha,si cum ati ajuns la concluzia ca am opinii patriotarde si nu patriotice?
”Nivelul comentariilore dumneavoastra este jalnic.” asta ce vrea sa insemne? eu am o singura explicatie :clipul pe care l-am pus v-a enervat cam mult :))
Exact cum am spus,de obicei cand cineva spune ca e patriot,atrage o multime de comentarii negative,nu ma deranjeaza prea tare oricum,in lumea asta pervertita in care traim cu cativa banuti se cumpara orice,onoare,mandrie etc.
Aha,si cum ati ajuns la concluzia ca am opinii patriotarde si nu patriotice?
Cine se bate cu caramida in piept ca e patriot e de fapt patriotard. Nu faci moneda de schimb din patriotism.
”Nivelul comentariilore dumneavoastra este jalnic.” asta ce vrea sa insemne? eu am o singura explicatie :clipul pe care l-am pus v-a enervat cam mult  )
Ca sa fiu sincer nu m-am uitat la niciun clip. Va comportati ca un troll.
Exact cum am spus,de obicei cand cineva spune ca e patriot,atrage o multime de comentarii negative,nu ma deranjeaza prea tare oricum,in lumea asta pervertita in care traim cu cativa banuti se cumpara orice,onoare,mandrie etc.
Asta-mi aduce aminte de „in orasul asta de gogomani, in care eu sunt cel dintai…”. Nu prea aveti simtul ridicolului domnule Macarie si cum spuneam mai sunteti si troll pe deasupra. De fapt e un pleonasm: nu exista troll su simtul ridicolului.
Dar legat de acest articol, aveti vreun comentariu inteligent de facut?
Dl. Macarie Ion Daniel, Eu ca sa fiu sincera, din pacate m-am uitat la clip(video). Dl Clej a fost fin si vi-a spus ca va comportati ca un troll. Eu va spun ca sinteti un troll.Video a fost taiat (spliced) si s-au retinut numai 38 de secunde OUT OF CONTEXT.
Cred ca trebuie sa-i admiram pe piratii din Somalia pt. lipsa lor de ipocrizie. Ei cel putin nu pretind ca vor bani in schimbul ostaticilor, ca compensatie pt. educatia primita. Faptul ca regimul comunist pretindea ca cere bani pt. educatia ostaticilor, dovedeste doar ca mai avea vestigii ale unor valori morale in general abandonate cu desarvirsire.
Cei care mai vorbesc pina in ziua de azi despre „cheltuielile facute de stat” pt. educatie, ingrijirea medicala, etc, uita ca statul se pretindea socialist, ceea ce insemna ca salariile erau cu mult mai mici decit ar fi fost pe o piata normala, intr-o economie libera, iar in schimbul compensatiei reduse, cetatenii primeau servicii, cum ar fi fost educatia. Era deci vorba doar de un pretext pt. a cere bani.
Cind comunistii din Vietnamul de Nord au cucerit Vietnamul de Sud, ei au procedat cu minoritatea chineza exact cum a facut regimul comunist din Romania cu minoritatile puse la vinzare. Plata se facea in uncii de aur platite unor intermediari ai guvernului, care la rindul lor inlesneau procurarea de vapoare pt. emigrarea „ilegala”. Nimeni nu a pretins ca aurul ar fi fost in schimbul unei educatii, pe care majoritatea nici nu o aveau.
Am lucrat ani de zile cu refugiati din Vietnam in Statele Unite si, daca le-as sugera sa-si ceara banii inapoi, cred ca ar ride cum n-au ris in viata lor.
Interesante observaţii! În legătură cu pretextul cu educaţia gratuită aş mai adăuga că oamenii nici nu aveau alegerea între a beneficia de educaţia de stat gratuită şi una plătită, deoarece această variantă nu exista.
În plus, un timp îndelungat (cam pâna spre mijlocul anilor 1960), posibilitatea de a beneficia, gratuit sau nu, de o educaţie superioară nici nu o aveau toţi, ci numai cei cu o origine socială acceptabilă.
Un documentar recent (2013), „Evrei de vânzare”, de Radu Gabrea
https://docs.google.com/file/d/0B98NeZoIbJ-SRFRqVHVvUmltVTg/edit
„Între 1947 şi 1989, mai mult de 90% dintre evreii români … au părăsit definitiv România… A fost cea mai mare operaţiune prin care un stat şi-a vâdut proprii cetăţeni, petrecută până azi în Europa”.
Foarte interesant.
Interviuri cu R. Gabrea:
https://www.youtube.com/watch?v=dVek3ghkrFk
https://www.youtube.com/watch?v=pUZyhLZUtp4
(Mulţumiri domnului Michael Schwartz)
„un stat şi-a vândut proprii cetăţeni”
Pe unii dintre ei.
De dorit sa plece cred ca toti ar fi vrut, ar fi plecat toti daca ar fi fosat ‘la liber’, ca sa scape din ‘lagarul comunist’. Tara intreaga era atunci de fapt o mare puscarie, iar populatia era de facto „sclavi” (in propietatea statului, tehnic vorbind). Nu puteai pleca asa ca vroiai tu. Evreii, si apoi Germanii in anii 70s-80s, au avut avantajul ca aveau un stat bogat ce era interesat de soarta lor si care dorea sa ii sprijine. Era interesat sa exercite presiune politica si, de fapt, le cumpere libertatea. Exact ca in cazul sclaviei.
@Ion Ionescu
> Pe unii dintre ei.
De fapt toţi (cu mici excepţii) erau de vânzare. Dacă se plătea o anumită sumă în valută, oricine putea pleca. Iar plata o făceau nu exclusiv state, ci şi privaţī; etnia nu conta.
> [statul bogat] era interesat sa … le cumpere libertatea. Exact ca in cazul sclaviei.
În cazul sclaviei cumpărătorul nu le cumpăra libertatea, ci le cumpăra în sclavie. O mare diferenţă.
Pentru tatal meu si pt mine au fost dati bani de persoane private si daca nu ma insel, numele tipului care primea banii si ii dadea statului romin, se numea Jacober. Nu sint sigura de numele lui. Pentru tata a costat $5000 si pt mine ceva mai putin , pt ca am dat inapoi bursa care am primit-o la facultate.
Dl Leibovici are dreptate in ce priveste statutul sclavilor. Dar cind statul romin a primit bani pt evrei sa-i lase sa plece, s-a scris in ziarele din vest, ca evreii erau cumparati asa cum au fost cumparati sclavii.
Oare cine primea banii si ce se facea cu acesti bani? Cred ca stiu raspunsul 🙂
„nu le cumpăra libertatea, ci le cumpăra în sclavie”
Gresit.Libertatea e ceea ce se poate pierde, castiga, cumpara sau rascumpara, nu sclavia.Intunericul nu e „ceva”, lumina e ceva, intunericul e doar un cuvant folosit pentru absenta luminii, nu e un fapt positiv ce exista in sine.Sclavia e absenta libertatii.
„De fapt toţi (cu mici excepţii) erau de vânzare”
Posibil, dar nedemonstrabil fiindca nu multi au reusit sa plece asa (nu multi comparativ cu numarul evreilor sau germanilor).Stiu ca au fost asmenea cazuri dar ele implicau medierea statului in a carui cetetean era persoana care era vroia sa platesca pentru libertatea cuiva din Romania.Nu cred ca o persoana privata din strainatate se putea adresa direct statului comunist de atunci si sa intre in discutii/negocieri pe o asemenea tema.Era mereu un acord inter-statal.
@Wanda Lucaciu
„numele tipului care primea banii si ii dadea statului romin, se numea Jacober”
Ca el primea banii e un lucru, dar aveti dvs. o dovada ca el (Jacober) ii dadea statului roman ? Posibil si asta, dar din ce am citit eu a existat un acord cu statul israelian (plati mascate ca investii in Romania, investii controlate de MAI) si mai tarziu cu cel german.
@Ion Ionescu
Să cumperi un sclav ca să-l păstrezi sclav este una, să-l cumperi ca să-l laşi liber este cu totul altceva. Nu ştiu ce-i greu de înţeles aici.
Este adevărat, plătitorul din străinătate, de ex. din Franţa, nu se adresa direct vreunui organ din România ca să ofere bani de răscumpărare. Organul respectiv nu figura în cartea de telefon 🙂 El se adresa unui intermediar, iar acesta, la rândul său, avea contacte cu organele din România, cu anumiţi oameni din Securitate.
Dar statul francez NU era implicat în tranzacţie, nici n-avea de ce să se implice, şi nici n-ar fi dorit, deoarece, dacă s-ar fi implicat, ar fi trebuit şi el să dea ceva României în schimb! Răscumpărările private nu implicau vreun acord interstatal. Statul francez apărea, eventual, în momentul când românul cumpărat cerea viză pentru Franţa – dacă Franţa era destinaţia lui.
Din informaţiile apărute recent în presă (v. de ex. aici) aflăm următoarele:
După o primă perioadă amatoricească, tranzacţiile cu oamenii au fost atribuite compartimentului Aport Valutar Special (AVS) subordonat Direcţiei de Informaţii Externe (DIE). AVS procura valută şi pe multe alte căi, dar calea legată cu vânzări de oameni era structurată pe trei „acţiuni” (noi am numi „proiecte”):
– acţiunea „Recuperarea 1” – vânzarea en gros de saşi pe bani plătiţi de statul german;
– acţiunea „Recuperarea 2” – vânzarea en gros de evrei pe bani plătiţi de statul Israel;
– acţiunea „Recuperarea 3” – toate celelalte, adică vânzarea cu bucata de cetăţeni români (etnici români, saşi, evrei, etc.) pe valută plătită de privaţi.
În legătură cu „Recuperarea 3” vă rog să notaţi că cumpărarea evreilor şi saşilor de către privaţi avea sens, deoarece la cumpărarea prin statul Israel şi prin statul german existau cote anuale, precum şi numeroase incertitudini, tracaserii administrative, umilinţe şi lungi aşteptări. Emigrarea prin cumpărare era calea cea mai rapidă şi indoloră.
În rezumat: în cazul răscumpărărilor private acţiunea se derula printr-un intermediar occidental, de obicei avocat, care nu lucra printr-un stat occidental, dar care ştia cărui securist român să se adreseze.
Deci impresia dv. cum că TOATE tranzacţiile erau de la stat la stat se bazează pe informaţii incomplete.
Evrei cumpăraţi privat cunosc eu, iar pentru români ne-evrei pot să vă indic una sau două persoane din Elveţia care vă pot confirma.
Că persoane cumpărate privat erau mai puţine decăt cele vândute en gros – nu mă miră, dar asta nu pentru că statul rămân ar fi avut ca regulă să refuze asemenea tranzacţii. Tranzacţii refuzate au fost, dar numai în cazurile unor persoane foaaaarte speciale.
Dacă doriţi informaţii mai ample privitoare la AVS:
– referinţa de mai sus,
– http://www.evz.ro/download?id=1090032
– http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17192646-cumparat-oameni-vite-sau-platit-pentru-libertate.htm
– http://www.gandul.info/stiri/operatiunea-recuperarea-i-acest-domn-este-negociatorul-care-i-a-cumparat-pe-cetatenii-vanduti-de-statul-roman-germaniei-a-fost-o-actiune-umanitara-noi-am-cumparat-libertate-pentru-oameni-12610753
– http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_7-8_2011.pdf , articolul lui Florian Banu „Capitaliştii avant la lettre. Securitatea şi operaţiunile valutare speciale din anii ’80”, pg. 109
Din motive „istorice” am dorit si cerut oficial sa plec din Romania. Dupa 19 ani de tacere si MULTE persecutii, precum si refuzurile la repetatele cereri de plecare, brusc am primit pasaportul solicitat. Cum? Familia si prietenii din Israel au putut achita CASH suma de 8.000 $ (pt. 2 ingineri si 2 copii mici) unor delegati ai Securitatii.
Dupa 90 zile am decolat spre Israel. Intreb insa altceva : in alte State comuniste (Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria, Lituania, etc…) plecarea evreilor / germanilor a decurs prin aceleasi sisteme? Nu stiu si chiar sunt curios sa aflu.
Dupa cate stiu in Lituania au ramas foarte putin evrei dupa Holocaust. Bulgarii au fost oameni cinstiti si multi au plecat demult fara a plati un franc. De altfel majoritate evreilor din Bulgaria au ramas in viata si nu au fost deportati. In Ungaria au ramas mai multi evrei dupa razboi din cauza ca multi care locuiau in Budapesta nu apucasera sa fie deportati. Nu am auzit ca au vandut evrei. Cred ca Romania era singura care a vandut evrei. In plus au vandut multi nemti cumparati de Republica federala germana.
Filmul „Evrei de vânzare” de Radu Gabrea (2012)
https://docs.google.com/file/d/0B98NeZoIbJ-SRFRqVHVvUmltVTg/edit?pli=1
(Cu mulţumiri lui Bernard).
Desigur, a vinde oameni este o rușine, nu pentru evrei, au făcut ce ar fi făcut și cu Antonescu, rușinea este a lui Ceaușescu, dar păcatele acestui mărunt bălbțit sunt nenumărate. Se adaugă și asta. I s-a imputat Șef Rabinului dr. Moses Rosen că a încurajat traficul de oameni, eu nu-l judec, puneți-vă în locul lui.
@Boris M. Marian
> I s-a imputat Șef Rabinului dr. Moses Rosen că a încurajat traficul de oameni
Cine i-a imputat? În ce a constat reproşul?
Am citit în presa israeliană opinii contradictorii, că fostul Șef Rabin ar fi colaborat cu regimul, inclusiv a încurajat tranzacția în bani pentru plecarea evreilor. Chiar și la noi se mai trezesc voci. Șafran a plecat în 1947 din România fără a fi fost obligat, Rosen a preluat o sarcină extrem de complexă, a întreținut viața spirituală evreiască, a apărat și pe sioniștii aduși la Tribunal, a încercat să mențină relații demne cu un regim antisemit și ateu. Cât a reușit, nu se știe exact, dar plecarea evreilor a fost în folosul lor și al Israelului. Desigur, în presa noastră numai Vadim Tudor l-a calomniat pe dr. Moses Rosen, numindu-l gheșeftar. Se știe.
@Boris M. Marian
V-am întrebat: „Cine i-a imputat [că a încurajat traficul de oameni] ? În ce a constat reproşul?” Răspundeţi:
> Am citit în presa israeliană opinii contradictorii, că fostul Șef Rabin ar fi colaborat cu regimul, inclusiv a încurajat tranzacția în bani pentru plecarea evreilor.
Concret: în ce a constat reproşul? Acest „a încurajat tranzacția în bani pentru plecarea evreilor” nu mi se pare apriori condamnabil.
Dv. personal găsiţi ceva reprobabil în acestă „încurajare” din partea lui Rosen?
Nu, dimpotrivă
Boris M. Marian a scris: „… plecarea evreilor a fost în folosul lor și al Israelului”.
Este în mare corect, fiind însă numai o parte din adevăr.
Evreii au putut emigra din România deoarece unii au câştigat enorm de pe urma plecării lor. Beneficiarii principali au fost nomenclatura comunistă română (prin valuta încasată din străinatate) şi serviciile de Securitate. Membrilor acestora li se repartizau cu precădere locuinţele celor plecaţi. Securitatea însăşi beneficia de valută „curată”, cu care îşi finanţa agenţii şi activitatea din străinătate.
Evreii ce plecau erau spoliaţi prin lege de bunurile lor. De exemplu pentru a putea emigra ei erau obligaţi sa-i vândă statului locuinţele proprii, la preţul jos stabilit de acesta. S-a ajuns la aceea că se plăteau şperţuri serioase funcţionarilor statului numai pentru ca aceştia să preia locuinţele candidaţilor la emigrare.
Evreii erau puternic îngrădiţi şi prin aceea că nu li se permitea să ia cu ei lucruri de valoare. Cei care încercau să o facă pe ascuns riscau să li se confişte pe loc paşapoartele. Acestea erau obţinute cu multă trudă, cu sacrificii financiare şi înghiţind desele jigniri îndurate pe parcursul complicatului proces de adunare a tuturor actelor şi aprobărilor necesare emigrării.
Emigranţi fie că trebuiau să renunţe la cetăţenia română, fie că li se dădeau paşapoarte cu valabilitate numai în străinătate.
Mulţi evrei nu au plecat spre Israel, sau nu au rămas acolo, deci nu se poate vorbi de un folos general al Israelului. De altfel finanţarea pentru plecarea lor a fost făcută din fonduri de origine americană, ţară care a facilitat „exportul” de evrei din România, prin acordarea regimului lui Ceauşescu a unor reduceri de taxe vamale la importul unor mărfuri româneşti în USA (aşa numita Clauză a naţiunii celei mai favorizate).
Unii își recuperează acum locuințele. În Israel au emigrat circa 400.000 de evrei, peste 90% au rămas acolo, am rude și de la ele știu. Ce a făcut Securitatea cu banii era normal pentru Secu, doar nu ar fi folosit banii pentru bunăstarea… întregului popor.
Ref. postare Boris M. Marian
> Unii își recuperează acum locuințele.
Mai precis aşteaptă de ani şi ani de zile, şi probabil că vor primi cândva bani, şi nu locuinţele lor înapoi. Prioritatea au avut-o, de regulă, cei care au făcut mari afaceri necurate cu aceste recuperări, ceea ce le-a permis să se mişte mai „dezinvolt” prin toate procedurile.
> … am rude și de la ele știu (câţi evrei au rămas de-a lungul timpului în Israel – vm).
Mă întreb de unde ştiu rudele…
> Ce a făcut Securitatea cu banii era normal pentru Secu …
Da, pentru cea din România comunistă, dar nu pentru altele.
> … doar nu ar fi folosit banii pentru bunăstarea… întregului popor
În alte ţări serviciile de securitate au exact acest rol, să asigure securitatea cetăţenilor ţării. Pentru aceasta li se alocă fonduri de la bugetul de stat, şi nu din vânzarea propriilor cetăţeni.