Nu vreau să mă întorc în pământ!
Nu vreau să mor ca o frunză în brațele toamnei,
Uitat apoi sub zăpezile iernilor frigide,
Pierdut în promisiunile unor primăveri infidele.
Vreau să mă trezesc, fluture după metamorfoză,
Undeva în grădinile dimineților cu sclipiri violete.
Cu altă față, cu alte aripi, între alte flori.
Cine mă va recunoaște?
Anonim apărut la o oră nedefinită,
Voi scăpa de întrebările pentru care nu am răspunsuri.
Elementele se vor combina în alt fel.
Lumina va lipsi dintre ele.
Altceva se va naște din haos.
Alte valențe se vor împlini,
Și memoria se va șterge ca o umbră, la blestemul uitării.
Nu vreau să mă întorc în pământ!
Vreau să mă întorc în brațele tale,
Să ascult poveștile pe care, de povara întoarcerii,
Nu le-am putut înțelege.
Nu am avut curajul să trăiesc
Strecurându-mi rădăcinile până la răcoarea izvoarelor.
Da, de povara întoarcerii.
…am avut bine cuvantatul prilej ,sa-mi clatesc privirea si intreaga-mi fire ,cu un poem in care sinceritatea ,imaginatia , maestria creatoare si puterea de transmisie a acestor atribute , s-au
inpletit armonios , pentru desfatarea cititorului . toda raba !
multumiri si urari de bine ,
itzhak bareket