Ruth a ieşit din lift încruntată
Şi m-a privit drept
Cu ochii ei căprui, de cafea.
„Bună dimineaţa!
Cum merge treaba?
Încet, încet, nu-i aşa?
Măi… şi mie
Toate îmi merg pe dos în ultimele zile!
Nu ştiu ce se întâmplă.
Parcă e ceva în aer.
Nu ţi se pare?”
„Da, parcă e ceva.”
Îi răspund cu oarecare îndoială.
Era toamnă târzie.
Frunzele căzute au putrezit demult.
Dinspre Pacific se târa încet
Un crocodil din ceaţă alburie.
„O fi visat urât.” Mă gândesc
Şi îi privesc picioarele scurte.
Încălţămintea sport,
Un pantof negru, celălalt alb,
Era pusă invers.
Avea şireturile desfăcute.
Şosetele roşii din bumbac
Erau suflecate
Sub manşetele pantalonilor cam scurţi.
„Da, precis e ceva prin aer.”
Întăresc, mult mai hotărât.
O urmăresc în tăcere
Cum se îndepărtează
Legănându-şi rucksacul jerpelit.
Dan David, Los Angeles, 12-03-2004.