Mama a trecut pe tărâmul umbrelor, cu surâsul cald şi puţin poznaş, care o definea. Zâmbetul ei, dăruit cu un ultim efort, părea menit să aline violenţa durerii mele de a o pierde atât de brusc, de a nu o mai putea reţine printre noi. Peste câteva zile aveam să o conduc pe ultimul drum, înconjurată de o mulţime de oameni. Alături de mica noastră familie şi prietenele cele mai apropiate, s-au aflat alţi prieteni vechi şi dragi din anii postbelici – când adolescenta supravieţuitoare în orfelinatul evreiesc din Budapesta, cu mama pierită la Auschwitz – a sosit la Cluj pentru a-şi face un rost, colegii de la Catedra de limbi moderne a politehnicii clujene – pe care a condus-o două decenii şi mai bine – colaboratori excelenţi în domeniul lingvisticii matematice şi realizării unui dicţionar poliglot, locatarii din blocul unde a trăit o jumătate de veac în bună vecinătate, foşti studenţi de ai ei şi ai tatii, prietenele şi colegii mei, care o apreciau şi pe care îi îndrăgea, la rându-i.
Aceleaşi chipuri le regăsesc în fotografiile de la lansările celor două versiuni ale cărţii ei: originalul maghiar şi traducerea în limba română.
Mama a murit în 26 noiembrie 2011 – noaptea de vineri spre sâmbătă.
În fiecare zi de sâmbătă venea la noi la masă. Îi telefonam şi porneam în întâmpinarea ei, în jurul orei unu. După ce o coteam pe lângă clădirea poştei din cartier, scrutam de-a lungul străzii pentru a o zări cu un minut mai devreme. Venea cu pasul tineresc şi chipul surâzător. Ne întâlneam, ne îmbrăţişam şi, dacă era vreme frumoasă, ne mai plimbam puţin înainte de masa de prânz, încheiată de obicei cu îngheţata şi cafeaua, pe care mama le savura din plin.
Duminica eram oaspeţii ei la masă. Ne storcea suc proaspăt de morcovi, mere, ţelină şi sfeclă roşie şi-mi dădea drept merinde o cutie cu salată pentru luni. Lunea e ziua mea cea mai aglomerată şi nu apuc să mănânc decât seara. Când ajungeam acasă ruptă de oboseală, deschideam cutia şi după prima îmbucătură de salată, îi dădeam telefon mamei ca să-i mulţumesc şi să povestim despre emisiunea pe care şi ea – cea mai devotată telespectatoare a mea – o văzuse şi o lăuda sau o critica, după caz. De câteva ori mi-am propus să scriu despre „salata mamei” – care, alături de felurite ingrediente, îngloba şi un strop de iubire şi energie maternă – dar nu am făcut-o, temându-mă să-mi strig fericirea, atrăgând astfel năpasta…
Firul vieţii mamei mele s-a rupt pe neaşteptate. A lăsat pe fotoliul ei ghemele de lână şi fusta lungă de lână colorată – pe care mi-o tricota ca să-mi ţină de cald, la iarnă – şi s-a dus să moară puţin…
Cum să mă apăr de gerul absenţei ei? Port la încheietură ceasul mamei… De fapt ceasul tatii, pe care mama a început să-l poarte din ziua morţii lui. Şi mă învălui în amintiri…
În zilele febrile când mama îşi scria cartea, căutam cu înfrigurare titlul cel mai potrivit. În final am optat amândouă pentru „Szurika, Éva lánya” („Surica, fiica Evei”) – Szurika fiind diminutivul Sarei, în idiş, iar Eva numele bunicii mele.
De-acum înainte mă voi strădui să fiu şi mai mult fiica Sarei.
E inimaginabil sa stii ca parintii nu mai sunt in viata. Singura consolare e ca noi continuam calatoria ducand mai departe ceea ce ne au lasat.
Un gand pios !
Condoleante, Andrea.
Odihneasca-se in pace, iar tie, fiica Sarei, Iti doresc sa nu mai stii de rele, cum se spune la evrei…
Pentru cei care o cunosteau pe mama autoarei, poza nu poate fi privita si randurile nu pot fi citite fara lacrimi.Cu atat mai intensa si mai dureroasa este aceasta traire pentru prietenele ei apropiate.
Va trebui sa ne obisnuim cumva sa vedem si chiar sa simtim supravietuirea spiritului vesel , optimist, generos al lui Sarika in descendentii ei iubitori si sa le daruim toata dragostea noastra.
Andrea esti o fiica demna de mamica ta si meriti sa preiei intreaga dragoste cu care a fost inconjurata dansa.
Condoleante D-nei Andrea Ghita.
Orice despartire inseamna a muri putin!
Iti doresc sa fii sanatoasa si sa duci mau departe aceleasi ginduri bune pentru restul familiei tale.
Condolianta si-ti doresc multa sanatate si bucurii.
Cu respect mayer eugen
Andrea, cel mai frumos omagiu adus memoriei mamei tale pe care o vom păstra şi noi, prietenii mai indepărtaţi în sufletul nostru.
Draga Iulika.
Ai ajuns orfana, dar ai scris un poem pentru care multi parinti ar da orice sa se nasca inca odata. Mi-e dor de Sarika cum mi-a fost si imi este dor de Imi. Este extraordinar ca ai reusit sa te aduni si sa scrii.
Cu drag,
gyuri
Draga Andrea,
Cuvintele sunt neputincioase la despartirea de fiinta care ne-a dat viata. Ma patrunde strigatul tau in fata gerului provocat de absenta Mamei (ce poetic si frumos ai scris).
Privind fotografia mamei tale, mi-am dat seama ca aveti aceeasi ochi, aceeasi privire jucausa, acelasi zambet cald si „poznas”.
Deci, draga mea, esti intr-adevar FIICA SAREI.
Pastreaz-o mereu in suflet si amintiri, ca pe cel mai scump talisman.
Sincere condoleante, Andrea.
Cind mi-ai oferit cartea mamei tale, sincer, la inceput nu mi-a spus mare lucru ca aspect, coperta etc. Am pus-o deoparte o vreme, prins cu altele. Cum o tot mutam dintr-o parte in alta, am inceput s-o rasfoiesc. Dupa aia am citit citeva pasaje. Si pe urma am trecut s-o citesc, tot mai entuziasmat si emotionat. Era o autentica felie de viata, scrisa cu sufletul in palma.
Iti doresc multa putere pe mai departe.
Sincere condoleante, Andrea. Fiecare om are o mama, numai o mama, pe pamant, pe care o poarta apoi cu el tot timpul, in gand. Am cunoscut-o pe mama ta in mod complet intamplator, la Cluj, fara sa stiu ca este mama ta. Abia dupa o zi am inteles ca era mama ta. M-a impresionat faptul ca avea cunostinte despre Israel si de literatura rusa, alaturi de cunostintele ei de literatura romana si maghiara. Dumnezeu s-o odihneasca, iar tu sa fi ferita de rele in viitor.
Nu exita o varsta la care sa fii pregatit pentru a-ti pierde parintii.
Prin romanul sau autobiografic Sarika a imortalizat comunitatea disparuta a evreilor de la Gheorgheni. Prin descrierea preocuparilor zilnice si a obiceiurilor evreilor de acolo, a readus in memoria colectiva aceasta comunitate data uitarii. De aceea „Surica, fiica Evei” este o carte care depaseste cu mult cadrul unei relatari familiale si se constituie intr-o adevarata istorie a comunitatii din care Surica a facut parte.
Andrea, iti doresc forta sufleteasca sa continui opera Mamei tale prin minunatele articole pe care le scrii despre viata evreilor de la Cluj si din Transilvania, o alta comunitate pe cale de disparitie.
Dragă Andreea, m-ai făcut să lăcrimez cu părerea de rău că trebuind să rămân la locul de muncă, n-am putut să-ți fiu alături în aceste momente de grea pierdere, pe care și eu le-am trăit la rândul meu. Îți doresc ca timpul să-ți întărească sufletul ca la rândul tău să poți da aceeași căldură și siguranță familiei tale cu care mama Sara v-a ocrotit pe voi. În memoria mea se derulează scenele de când eram colege de birou, cu părerea de rău că nu am mai putut fi atât de aproape una de cealaltă. Îți doresc împăcare și seninătate iar mamei Sara să se odihnească în pace, pace de care nu numai cei dragi plecați de lângă noi au nevoie dar și noi.
Pentru cei care o cunosteau pe mama autoarei, poza nu poate fi privita si randurile nu pot fi citite fara lacrimi ( Muresan i. )
In 1991 cand m-am reintors in Cluj m-am intalnit cu Sarika, admirabila persoana, care la fiecare intalnire a avut ceva de povestit despre viata, totdeauna cu optimism si pe fata cu acel zambet cuceritor care nu te lasa sa ramai trist.
Prin diferite activitati voluntare a contribuit la legatura de suflet dar nu numai cu membrii comunitari. Nu lipsea de la nici un eveniment ca sarbatori, audienta muzicala, lansari de carti etc.
La una din intalniri a povestit despre mama mea cunostinta mai veche al ei care dupa multa suferinta a plecat intr-o lume mai buna cand eu aveam doar 14 ani.
Atunci a povestit si de nelipsita voastra masa de familie de duminica pregatita de ea.
Andrea draga, recunosc atunci am fost foarte invidios dar mai tarziu am realizat cat esti de norocoasa cu o mama care a reusit sa tinaatatia ani unit familia . Din pacate azi sunt tot mai putini care reusesc in acesta sarcina, candva sfanta.
Simt cu impreuna cu voi durerea acestei mai pierderi.
Doamna Andreea ,
Desi nu ne cunoastem si din pacate nu v-am cunoscut mama decat din povestirile fiicei mele, Roxana , va impartasesc suferinta mai ales pentru ca moartea mamei dumneavoastra a fost atat de neasteptata. Oricum, desi ne asteptam ca odata, candva sa ne pierdem parintii intotdeauna acest lucru se intampla mult prea devreme si ne e greu sa ne obisnuim cu gandul.
Va adresez din inima sincere condoleante si va spun ca vorbele pe care le-ati scris in aceste randuri mi-au miscat inima! E bine ca aveti atatea amintiri frumoase care sa va faca ceva mai usoara suferinta iar mama dumneavoastra de acolo de sus va va veghea in continuare cum a facut toata viata.Inca odata,sincere condoleante!
Au trecut peste 60 de ani de cand am intalnit-o pe Sarika, intr-o excursie in padurea Hoia de langa Cluj. Sedeam pe iarba si discutam cu ea si cu alti tineri din organizatia D.ZS.I.SZ. Atunci am aflat ca a fost colega si ocrotitoarea sorei mele, la orfelinatul din Budapesta. N-am sa uit niciodata ce bucurosi am fost ca ne-am intalnit in Cluj! De atunci si pana in prezent am pastrat legatura. A fost in vizita si in Israel, de cateva ori. Articolul tau in care spui ca „a plecat sa moara putin”,contine tot trecutul ei!
Andrea draga iti doresc sa nu stii de durere niciodata.
Desi am cunoscut-o mai putin pe doamna Sara, nu putem uita zambetul domniei sale si bunatatea care emana din acest zambet. Grija si afectiunea pentru copiii si tinerii din Comunitate. Care cu siguranta nu o vor uita.
Condoleante dumneavoastra si putere sa mergeti mai departe. Pentru ca golul lasat in urma de o fiinta unica cum este mama nu va putea fi umplut niciodata. Amintirile frumoase si calde sa va fie consolare in aceste clipe grele.
Cu respect si multa tristete,
Gabriela, Marcel si Robert Wainblat
Sincere condoleante Andrea. Parintii nu ne parasesc niciodata. Raman in sufletul nostru si le simtim dragostea neconditionata. Rana sufleteasca a despartirii fizice este foarte dureroasa dar imaginile calde si blande ale parintilor raman cu noi si ne ajuta sa inchidem rana in timp.
Julika draga,
Imi cer scuze dar eu asa te stiu (de mica cind imi povesteau Imre bacsi si Sari neni de tine).
Am cunoscut-o pe Sari neni cam acum 46 de ani (nu mai stiu exact), cind tatal tau iubit, Imre bacsi al nostru minunat a devenit conducatorul nostru la echipa de polo pe apa. Ulterior mi-a devenit Profesor.
Ne-am iubit foarte mult, cred (sper) ca i-am fost drag atit ca sportiv (venea la intilnirile noastre, am si citeva poze) cit si ca student. Nu am incetat sa fim in legatura. Destul de des ne vedeam la cantina. Ultima data saptamina trecuta cind a venit la Regina Maria (cu prietena ei buna) sa se inscrie la cabinetul de diabet (nu am stiut pina atunci ca are probleme), am vorbit-glumit ca de obicei.
Vestea disparitiei EI a venit ca un fulger pt. mine.
Cu totul intimplator am aflat si am putut sa fiu prezent la ultimul drum.
O voi regreata in totdeauna si te asigur de toata dragostea si respectul meu pt. EA dar si pt. Imre bacsi (dragul meu Profesor).
Eugen Pop
Draga Andreea,
Cele scrise mai sus mi-au rascolit amintirile despre mama mea, o femeie minunata pe care am pierdut-o in urma cu ceva ani. Stiu ce inseamna aceasta durere si nici nu pot sa iti spun ca va trece vreodata. Iti doresc putere si atunci cand iti este greu sa evoci imaginea ei si te va face sa mergi mai departe asa cum si ea doreste de acolo de unde te vegheaza. Nu stiu daca iti amintesti cand ne-am intalnit la Comunitate la Cluj, tu erai cu mama ta al carei zambet luminos mi-l amintesc cu drag si eu eram cu Juci, draga noastra prietena.Am vorbit putin atunci si imi doresc sa te cunosc mai bine, asa cum generatia parintilor s-a cunoscut si s-au considerat mereu prieteni. Tatal meu a fost zguduit la aflarea acestei vesti triste si el este alaturi de tine, asa cum sunt toti prietenii din generatia lor si a noastra. Cu drag, Serena
Draga Julika,
Plang a doua oara. Prima cand am aflat si acuma citind. De fiecare data am fost si sunt cu tot sufletul langa tine.Un evreu cand afla ca a murit cineva apropiat spune „Baruch Daian Emet”adica Binecuvantat sa fie dreptul Judecator.In cazul lui Sarika judecata este simpla:Un suflet mare ca al ei are locul de onoare retinut in Gan Eden, dar si in sufletele celor care au cunoscut-o.
Draga mea prietena,
Cuvintele sunt de prisos acum. Important e ceea ce simtim cu adevarat in sufletele noastre. Tristete si regrete ! Pacat ca oamenii buni nu mai stau cu noi. Ne-a parasit cu demnitate, lasand amintiri frumoase celor ce au cunoscut-o dar si cititorilor cartii ” Surica, fiica Evei „.
Sa-i fie binecuvantata memoria !
Cele mai sincere condoleante ,
Mircea Tivadar
Draga Julika
Am aflat vestea trista cu durere.Durerea ruperii inca unei verigi din lantul vietii din copilarie pina azi.Parintii nostri care s-au intors copii orfani,au hotarit sa indeplineasca un vis,cu inima trista dar cu vointa de a continua viata si a ne da totul ca sa fim fericiti.Grupul fantastic (care si-a avut sediul la Nandor bacsi si Erszi neni),au fost eroii nostri inclusiv Sarika neni si Imi bacsi pina in ziua de astazi.N-a trecut un an de cind am vizitat-o la ea acasa bucurindu-ne reciproc de reintilnire.O sa pastrez in memorie surisul ei.
Sincere condoleante tie si familiei tale.
Jancsi Czitron
draga doamna ANDREA,pana la citirea poemului-necrolog nu am catadicsit sa’nteleg cum si cand se poate muri putin . iarta-ma rogu-te , dar am crezut ca e vorba de o foarte originala figura stilistica demna de un condei pe care d-ta. il stapenesti cu maestrie . ti-o spun sincer ca m-am trezit zambind de nazdravaniile inventive pe care d-ta.virtuoasa , le incerci. cand m-am dezmeticit din naivitatea mea si mi-am dat seama de ce s-a intamplat m-au cuprins fiori.
de fapt si de drept , daca ma gandesc putin , mi se pare ca dta.ai
perfecta dreptate:MAMA SURICA N-A MURIT DEFINITIV . EA CONTINUA SA TRAIASCA IN SUFLETELE CELOR CARORA I-AU FOST EI
DRAGI SI IN MEMORIA
CITITORILOE CARE I-AU CITIT CARTEA.ASA CUM PROBABIL ITI INCHIPUI ,
EU SPUN KADISH ,DUPA FRATELE MEU .CU ACEST PRILEJ ,DACA-MI DAI VOIE,
INTENTIONEZ SA O POMENESC PE MAMA SURICA.AM NEVOIE DE NUMELE PARINTILOR EI.cu drag,itzhak.
…toate comentariile pe care le-am citit pana acum , dau dovada de o paticipare netarmuita la marele doliu al doamnei ANDREA GHITA si familia ei.
nadajduiesc intro mangaiere care se poate gasi in randurile
scrise cu lacrimi in ochi si generoase simturi,pentru ca doamna
ANDREA,sa-si poata continua binecuvantata sa activitate , mai abitir decat inainte , asa cum si-a pus de gand si-asa cum a promis
memoriei M A M E I si noua tuturora , AMEN.
SHALOM , SHALOM , itzhak bareket .
Sári néni, cum îi spuneam noi studenții de la mecanică, de la grupa de limba rusă, a fost o distinsă doamnă,un pedagog eminent, ce a îmbinat perfect pedagogia de cea mai înaltă clasă cu căldura părinteasca a unui suflet nobil. În timpul cât a incercat să ne transmită tainele limbajului tehnic rus, a reușit ca prin căldură și tact, să ne facă să ne simțim bine și să venim cu drag la ore.Dumnezeu să o odihnescă. Nyugodjál békében, Sári néni…
Lakatos Zsolt, fost student la Facultatea de mecanică, 1980-1985