caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Templul de nisip

de (11-1-2006)

În nopţile senine,
Sufocat de gânduri şi de umbra morţii,
Nu pot dormi.
Privesc cerul până în zori.
Pe albastrul său întunecat,
Ca pe o mare întoarsă cu valurile către mine,
Pictez aceleaşi semne de întrebare
Pe care i le-am pus de-atâtea ori!

În această noapte a căzut o stea.
Nu oricare:
Prima dintre stelele oiştei Carului Mare.
Aceea care ţine Universul în frâu
Să nu se împrăştie, să nu coboare.
Bolta s-a închis, neagră ca o grotă,
Ca o gură amară
Şi s-au prăvălit pietre,
S-au iscat vânturi solare
Ca în furtunile celeste.
Marea Moartă şi-a deschis ochii
Care i se reflectau albaştri pe Lună.
Apele Mediteranei s-au înroşit de tristeţe

Până la urmă dimineaţa a venit.
Deşteptaţi dintr-un vis bolnav,
Oamenii Templului de Nisip
Se privesc unii pe alţii întrebători.
Dincolo de Înălţimile Războiului Nesfârşit
Soarele se ridică palid,
Încruntat printre nori.

Dan David, Los Angeles, Ian-07-2006.

Ecouri

  • levana: (11-1-2006 la 00:00)

    Sufocat de gânduri şi de umbra morţii,
    Nu pot dormi.
    dd
    ***
    ireversibil
    omul e facut sa-si masoare
    noaptea
    cel care nu vede pata alba

    levana-bianco



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Reconsiderari in medicina

S-a ajuns la concluzia ca sintem dotati cu posibilitatea de regenerare. Baza noastra energetica e nelimitata; dar ca multe alte...

Închide
18.119.139.50