caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

„Caractere”-Expoziția de la București

de (26-6-2011)

La Cinema Patria, din Bucureşti, are loc vernisajul expoziţiei de fotografie şi artă grafică a artistului israelian, de origine română, Eduard Mattes în data de 24 iunie a.c., la ora 17.00. Intitulată „Caractere”, expoziţia se doreşte a fi un eveniment artistic de înaltă ţinută, organizat sub înaltul patronaj al Festivalului Internaţional al Filmului Evreiesc. La acest eveniment artistic sunt invitaţi reprezentanţii masei – media, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi ai Ambasadei Israelului din Bucureşti ori artişti de marcă. La expoziţia „Caractere” sunt parteneri România Film – R.A.D.E.F., 3D caffe cinema şi Asociaţia de Integrare Culturală Europeană.

Eduard Mattes s-a născut la Iaşi, în 1956. El a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Iaşi, iar ulterior a absolvit cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, din Capitală. În anul 1985, artistul a emigrat în Israel împreună cu familia. În timpul facultăţii, Mattes a început să deseneze portrete, să sculpzeze în lemn şi să picteze pânze în ulei. Este un artist experimentat, care în prezent este şi membru al Asociaţiei Caricaturiştilor din Israel, al Asociaţiei Internaţionale a Caricaturiştilor, al Asociaţiei Caricaturiştilor „Pencom” – din Haifa, dar şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Haifa – Israel. De-a lungul timpului, Mattes a avut mai multe participări la expoziţii colective de caricatură, de fotografie şi artă grafică, atât în România şi în Israel, dar şi în ţări precum Egipt, Spania, Portugalia, Olanda sau Japonia.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Rânduri despre tatăl meu Imre Székely

În fiecare an, în Şabatul cel mai apropiat de ziua a 20-a a lunii Sivan, ne ducem cu mama la...

Închide
3.137.218.230