caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Trei poeme de Nicolae Scheianu

de (3-7-2011)

Nicolae Scheianu

Poet, publicist, promotor cultural.

Membru al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare.

Născut la Scheiu de Sus, judeţul Dâmboviţa.

/

Şapte ani de secetă şi penitență

din şapte-n şapte ani

dacă de-ajuns de albe sunt oasele

din văzduhul care se deschide de-odată

vine o pasăre somnoroasă şi plictisită

face rotocoale de pradă

peste viaţa ta

şi-ţi lasă la colţul din miazănoapte al casei

un cărbune sticlos

din lemn de măr părăsit

abia atunci se rup apele

şi-n grădina în care dormeai

începe din nou povestea

Nu mai semeni cu nimeni

în nici o oglindă

şi privirea se coboară în lucruri

şi se desferecă-n ceruri

până unde nu mai are preţ decât

cuvântul nerostit.

/

Poem de cântat cum se cântă „Crinii”

după cum zice-n carte

Somn de animal întins pe prundiş

între mărăcini vineţii

unde atârnă încă rochia ta de mireasă

pe care am mai cântat-o într-un poem de demult

vinul şi pâinea şi sarea

unor vremi pierdute la cărţi

fragedă ca pulpa Tereziei cea scăldată în lapte

soseşte dimineaţa

înflorindu-şi surâsul

abate-ţi privirea de la mine

şi lasă-mă să răsuflu

şi eu omeneşte

toate versurile mele pierdute

se vor întoarce şi mă vor salva

de tirania moale la care te dedai

îmi zic: mă voi sui în finic

şi voi prinde în mâini crăcile

te voi răsfăţa în pataşca lui Solomon

cea din lemn de Liban

a înflorit via şi

printre viţele care-ţi ating părul

dă din coadă sturzul ruşinos

/

Pe poeții tineri îi papă chelnerițele

Pe poeţii buni îi papă chelneriţele

când norii se risipesc de pe cer

ei fac revoluţie

şi nori de vodcă trimit în văzduh

Vine ea şi nota de plată

sânii se clatină-n oglinzi şi sub candelabre

viziuni minunate după viziuni minunate

pentru ei bătălia începe în tabloul întâi

şi la final li se întinde scăfârlia lui Yorick

ei scriu cu picioare de păianjeniţe

şi degetele lor sângeră

de loviturile muzei

face să vezi cum zburdă

pe câmpiile patriei poeţii tineri

face să-ţi primeneşti imaginaţia şi să aştepţi fericirea

să fii gânditorul

în biata ţărişoară

După ce fac incantaţii şi aşteaptă

să li se-ntrupeze viziunea

dumnezeule, ei ies în stradă

şi se lungesc pe iarba de lângă vitrină

până când seamănă cu vegetaţia de oraş,

până când devin plante de pavaj şi

se-ncolăcesc pe gâtul oraşului

precum pe gâtul sticlei veninoase

căci ei sunt semne ale unor vremi

care vor veni la judecată.

Aicea-s, Doamne, cu toţii

unde o să-i mai pui şi pe ei?

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.237.94.109