Când eram tânăr,
Când umblam cu capul descoperit,
Pălăria nu-mi putea cuprinde tot părul,
Şi umblam desculţ,
Nu de sărac sau de şchiop,
Călcam şerpii cu talpa neîncălţată,
Culegeam fructe din livezile răsăritului
Şi mă certam în fiecare noapte cu Esop.
„Fă-mi domnule, o poză, o fotografie!”
Zicea bătrânul înţelept,
De teamă că va muri şi lumea
Nu va mai şti cum arăta grecul
Cu mintea ascuţită.
„Pleacă dom’le de-aici!
Eşti urât, eşti ştirb, ai nasul ca un făraş.
Şi de ce naiba umbli cu sandalele acelea,
De ţi se umplu picioarele de praf?
„Lasă fiule, lasă!”
Fă-mi tu fotografia
Şi se vor găsi alţii să spună,
Până la urmă, dacă nasul sau dinţii,
Dacă faţa sau picioarele
Vor fi martorii mei.”
Aşa a rămas, de pe vremea lui Esop,
Chipul şugubăţului
Cu faţa întoarsă către sandale.
Dar sandalele, pur şi simplu
Au fost eliminate din cadru,
De fotograful sau de pictorul miop.
Altfel, poza a ieşit foarte reuşită.
Da! Parcă eram pe atunci cam sărac.
Dar nu eram şchiop.
Dan David, Los Angeles, 10-02-2004.