caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

Stiati despre revist@?

de (15-2-2005)

Am primit urmatorul interesant mesaj de la un coleg. Pentru cei care au rabdare sa-l citeasca pana la capat, este o mina de aur despre viata culturala din Romania.
——————————————–
revist@  grupaj din principalele reviste culturale (22, Cultura, Dilema veche, Romania literara, Observator cultural, Adevarul literar si artistic, Ziarul de duminica, Suplimentul de cultura) (100-150 K). Se afiseaza saptaminal (de obicei lunea) pe portalul cultural LiterNet. Revista lui Alin este un soi de memorie condensata a efemerului jurnalistic  paginile aurii ale gesturilor noastre recente: esti in ea, deci existi!” (Alex. Leo Serban). Se distribuie la 650 de abonati in weekend.

cinem@  grupaj cu informatii si comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV (100-150 K). Contribuie la educatia cinematografica, dezvoltarea spiritului critic si vizualfabetizare. In societatea de astazi care cunoaste o expansiune uriasa a vizualului in cele mai diverse si neasteptate forme, a invata sa privesti devine o necesitate practica. (Mircea Vasilescu) Se distribuie la 550 de abonati in weekend.

no comment  un anunt ciudat, o informatie care te buimaceste, o scena care te lasa gura-casca. (50-100 K) Fiecare manipulat trebuie sa aiba cel putin un minut pe zi de No comment, intr-o tara ca a noastra unde in fiecare tramvai de mult scrie clar: manipulantul nu sta de vorba cu pasagerii. (Radu Cosasu) Se distribuie la 750 de abonati in weekend.

Pentru abonament gratuit mentionati optiunile intr-un mesaj la alinpm@yahoo.com

revist@ 5

Grupaj din principalele reviste culturale realizat de Alin Cristea

Fenomene. Fenomenul Mischie, fenomenul Vadim Tudor, fenomenul Realitatea TV, fenomenul Muzeul National de Arta Contemporana, fenomenul Ion Barbu, fenomenul Johnny Carson

Dezbateri: Vechea arhitectura noua, Ultimile stiri din optzecism, Cazul TVR

Interviuri: Serban Foarta, Robert Turcescu

Revista saptaminii: Dilema veche
Articolul saptaminii: Parerea mea Catalin Stefanescu (Dilema veche)

Scurta lectura:

Lunga iarna a colaborationistilor Adrian Cioroianu (Dilema veche)

Cogito ergo am un interes Vintila Mihailescu (Dilema veche)

Miliardarul nebun Alexandru Calinescu (Dilema veche)

Tren de lux Iaromira Popovici (Dilema veche)

22

Nr. 778, 1-7 februarie 2005

Fenomenul Mischie Rodica Culcer

Dupa inceperea audierilor in cazul RAFO, arestarea lui Mischie este cel de-al doilea moment care sugereaza ca pedepsirea marilor corupti este pe cale sa inceapa. Din pacate, ambele momente demonstreaza in egala masura ca justitia si politia sint sensibile la schimbarea puterii politice, de vreme ce nici Iabobov, Tender & comp. si nici baronul gorjean nu au fost deranjati inainte de intrarea PSD in opozitie.

Fenomenul pe care-l reprezinta abuzurile si cariera fulminanta a lui Mischie este emanatia directa a sistemului de stapinire a tarii impus de FSN-FDSN-PDSR-PSD. Mischie nu este o aberatie, ci un reprezentant tipic al acestui sistem, tot asa cum Nicolae Ceausescu nu era o eroare a sistemului comunisto-securist, ci creatia sa. Faptul ca dezbaterea publica din anii 90 nu a insistat asupra legaturii organice dintre comunism si Ceausescu a facut probabil posibil fenomenul Mischie, ca expresie a caricaturii de social-democratie cu care au incercat sa se legitimeze continuatorii regimului comunist.

Ar fi placut sa putem crede ca actuala putere este hotarita sa puna capat coruptiei endemice, imposturii si deturnarii fondurilor publice. In ciuda semnelor bune, ne intrebam daca avintul procurorilor in cazurile Mischie si RAFO s-ar fi manifestat fara ultimatumul adresat de UE. Atitudinea rezervata ne este impusa insa si de promovarea unor oameni ca liberalul Ilie Morega in functia de subprefect la Gorj. Suspiciunea ca noua putere isi va inscauna propriii baroni nu poate fi inlaturata deocamdata. Fenomenul Mischie nu este doar emblematic pentru guvernarea PSD, ci si un avertisment la adresa noilor guvernanti. Pentru ca el sa nu se repete, judecarea fostului baron gorjean trebuie dublata de demascarea tuturor complicitatilor si inculparea tuturor vinova! tilor. Adica de un proces al comunismului de dupa 1989.

Din scrisori

Cind am citit relatarea de presa despre noua descoperire [Traian Basescu are origini evreiesti] a tribunului-nebun-dupa-scandal-public am avut sentimentul intoarcerii in perioada interbelica, pe vremea cind lumea se pregatea sa intre inconstient in cea mai neagra perioada a existentei sale. Atunci, a fi evreu insemna un motiv de stigmatizare sociala si stigmatizare umana. [] Vadim Tudor are ceva din neastimparul demonic al lasilor. [] Este Vadim Tudor un rau sau care ne poate trezi la realitate sau blestem ce ne impiedica sa ne trezim la realitate? [] Nu cred ca Vadim Tudor este un pericol pentru Romania. De Europa nici nu poate fi vorba. El doar ne face de ris. (Dorin Teodorescu)

Pe scurt

Andrei Plesu a fost decorat cu Marea Cruce de Merit cu Stea a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania ca onorare a angajamentului indelungat pe care Andrei Plesu l-a dovedit pentru dezvoltarea bunelor relatii romano-germane.

Cultura
Nr. 4 (45), 2-8 februarie 2005

Vechea arhitectura noua

Augustin Ioan: Casele construite in timpi decalati dau virsta vietilor noastre, ne ofera efectul de localizare atit in spatiu prin variatia vectorilor de intensitate a acestuia in raport cu o acasa, cea mai intensa cit si in timp. Casa stabilizeaza marile naratiuni atit pe cele individual/familiale, cit si pe cele colective sau nationale. Poate fi con-locuit un spatiu, asadar putem ridica o cladire noua fara a elimina prin acest gest trecutele strari prin care va fi trecut deja acel sit si fara a elimina in proces timpul continut in ele? Deconstructivistii au propus o parte din solutie, iar cealalta ne este oferita de o perspectiva postmoderna asupra restaurarilor, ambele l! e voi denumi printr-un singur termen generic: prezenta simultana, sau, cu un termen pe care l-am propus in cartea mea Khora, din 1999: coprezenta. Coprezenta inseamna ca acum si atunci pot fi facute sa coexiste intr-o singura casa. [] Coprezenta poate di un domeniu in care ingeniozitatea arhitectului face sa vina in contact uneori violent trecutul si prezentul, daca nu chiar si viitorul (nedorit). Dar aceasta violenta este una generatoare de amintire, conservind si tragind dupa sine in prezent memoria locului. Incetind sa mai faca loc caselor lor prin eliminarea adversarului, arhitectii par sa inteleaga ca timpul trecut este esential in arhitectura si, deci, in viata caselor pe care le creeaza. Arhivarea straturilor unui sit este asadar simbiotic: casele vechi continua sa existe si sa imprumute din longevitatea lor (intotdeauna calitate asociata cu intelepciunea, cu seriozitatea si, in arta, chiar cu valoarea estetica) caselor celor noi care li se adauga sau in care sint ele i! nsele transformate. De partea lor, edificiile noi fac vizibile si prezente (inclusiv in sensul duratei) casele vechi linga/in care stau. Un gest, un obiect sau doar o mireasma arunca deodata un con de lumina inapoi in timp, extragind de acolo ceea ce putea sa para uitat si care, astfel, devine parte integranta a prezentului, din nou si din nou.

Nicolae Lascu: Coexistenta vechiului cu noul a fost, incepind cu Evul Mediu, caracteristica fundamentala a orasului european. Antice structuri urbane romane au stat la baza multor orase care au adaugat, in fiecare epoca, noi elemente care a modificat configuratia anterioara, fara insa s-o inlature. Acelasi lucru s-a intimplat cu orasele medievale, cu cele renascentiste sau baroce, care au determinat, fiecare in parte, sau in ansamblul lor, in mod esential, orasul modern european. Modernizarile succesive, aduse de fiecare perioada, impuse de adaptarea la unmod de viata nou, diferit de cel anterior, nu s-au facut prin distrugerea integrala a mostenirii urbane. Dar aceste transformari au fa! cut totdeauna ca orasul sa fie viu, sa raspunda vremii. Exemple nenumarate pot fi intilnite in absolut toate tarile continentului. Prin urmare, coexistenta vechiului cu noul este o caracteristica intima a oraselor. Tocmai aceasta bogatie istorica face interesante orasele, le confera particularitati de neconfundat si, deseori, o valoare cu totul exceptionala.

Cultura de masca: Alexandru cel Mic Giulia Ghica Dobre

Principalul esec al lui Oliver Stone (regizor si scenarist [la Alexandru]), care a visat citeva decenii la acest proiect maret, este acela ca nu a reusit sa creeze un erou credibil, comparabil cu cei ai celorlalte filme [Gladiator, Troia]. Alexandru al sau nu are nici forta lui Ahile, nici taria de caracter a lui Maximus; chiar si curajul sau e mai degraba conjunctural, iar idealurile singure nu fac un eoru. In plus, Colin Farrell dovedeste ca nu este actorul potrivit sa-i dea viata barbatului care a cucerit 90% din lumea cunoscuta a vremii sale pina la 25 de ani, fara sa cunoasca gustul infringerii. Farrell (Raport special, Cabina telefonica, Recrutul) este un actor acceptabil, dar nu reuseste nici o clipa sa se transforme in omul pe care l-ai fi urmat oriunde si pentru care ti-ai fi dat viata oricind. Visul nebunesc al lui Stone nu si-a gasit intruparea ideala.

Realitatea-i alta! Ara Septilici

Schimbarea la fata a televiziunii Realitatea pare a fi curata si bine intentionata. Este posibil ca fara aceasta, unica, schimbare de macaz mediatic (in al doisprezecelea ceas!), Romania sa fi avut alt presedinte si alt guvern. Este posibil ca formidabil de simplele emisiuni ale lui Dinescu (geniale insa, in simplitatea lor) sa fi dizlocat o parte, semnificativa la vot, a telespectatorilor de la tara dinspre stinga spre dreapta. Este posibil ca Realitatea TV sa fi reusit in decembrie 2004 ceea ce, intr-o oarecare masura, a reusit Pro TV in noiembrie 1996.

Nu stiu si nu spun ca asta s-a dorit. Ce s-a intimplat, dincolo de politic, este spectaculos. Noul format al Realitatii a spulberat toate cliseele potrivit carora o televiziune, ca sa poata supravietui, trebuie sa se prostitueze. [] Realitatea TV a inteles sa respecte inteligenta telespectatorului, a inteles ca un om corect informat este un om puternic, iar un om puternic nu poate fi manipulat.

Pe scurt

Vineri, 28 ianuarie 2005, a avut loc ceremonia noului investiturii noului presedinte al Institutului Cultural Roman, dl Horia-Roman Patapievici. Au rostit alocutiuni dl Claudiu Saftoiu, consilier al presedintelui Romaniei pe probleme de comunicare interna, d-na Mona Musca, ministerul Culturii si Cultelor, si dl Teodor Baconsky, secretar in Ministerul Afacerilor Externe. La final, dl Horia-Roman Patapievici s-a referit la rolul institutiilor culturale in viata publica.

Dilema veche
Nr. 55, 4-10 februarie 2005

Tema numarului: Cazul TVR

Adevarul despre inaltele fete bisericesti si vitregia timpurilor H.-R. Patapievici

E de domeniul evidentei ca toate misiunile peste hotare ale reprezentantilor cultelor legal constituite in Republica Socialista Romania au trebuit sa fie aprobate si, eventual, coordonate de fosta Securitate. La fel de evident este ca inaltul cer a fst constrins sa aiba nu relatii sporadice, ci relatii de serviciu cu oamenii Securitatii. Controlul asupra cultelor era cu atit mai strins, cu cit partidul stia bine ca fidelitatile religioase nu pot fi extirpate din om cu propaganda: ca atare, ceea ce trebuia corupt si controlat erau chiar purtatorii autoritatii bisericesti: capii bisericii. Ca a fost vorba de penticostali ori de romano-catolici, de ortodocsi ori de baptisti, partidul si Securitatea au urmarit nu atit distrugerea institutiei Bisericii, cit as! ervirea ei prin coruperea capilor.

Este limpede ca integrarea in Uniunea Europeana va avea efecte insemnate asupra majoritatii cultelor, in special asupra Bisericii Ortodoxe Romane. Presiunea institutionala care se va exercita asupra societatii romanesti dinspre Uniunea Europeana va fi in sensul secularizarii, stiut fiind faptul ca institutiile europene sint militant laice si chiar se comporta discriminatoriu fata de aceia dintre functionarii sai care fac profesiune publica de valorile in care cred, in calitatea lor de crestini practicanti (cazul Butiglione este semnificativ in acest sens). Impactul va fi enorm, iar daca se va urma calea Europei occidentale, atunci bisericile vor incepe sa se goleasca, iar vigoarea crestinismului romanesc va declina. In aceste conditii, care va fi soarta Bisericii? Patriotii de felul celor care cred ca trebuie sa ascundem adevarul daca vrem! sa conservam credinta se vor cantona in minciuna, sustinind ca daca nu vom critica ierarhia, vom intari increderea credinciosilor. Principiul lor va fi Sa fm strins uniti in jurul Partidului nostru. Patriotii de felul meu tind insa sa replice ca nici o ierarhie nu poate fi salvata prin ascunderea adevarului, iar credinta nu poate diferi de adevar. Unitatea este a consimtamintului, nu a mobilizarii. Ca atare, soarta bisericii e in intregime in miinile celor care traiesc asa cum propovaduiesc. Cita sfintenie va gasi credinciosul la capii bisericii sale, atita incredere va avea in ea.

Parerea mea Catalin Stefanescu

In modul cel mai firesc, Televiziunea Romana e un soi de Romanie in mic. Un fel de chip al romanilor. E spectaculos sa existi in interiorul unei asemenea institutii si sa constati, ani de-a rindul, ca orice transformare din societatea romaneasca isi gaseste oglinda, imediat, in interiorul institutiei, in mecanismele ei profunde.

Ce dezbatere publlica importanta am reusit noi, romanii, in ultimii ani, sa ducem la bun sfirsit? Au iesit la scena deschisa probleme de mare greutate. Mai toate au esuat in scandal si in cel mai dezarmant derizoriu. Printre ele, mai mult sau mai putin zdrentuita s-a asezat si Televiziunea publica. Iar daca acceptam ca oamenii au nevoie de timp pentru a-si depasi existenta anterevolutionara, inertiile, fricile, vina, de ce n-am intelege, nu spun de ce n-am intelege, nu spun de ce n-am accepta, faptul ca si Televiziunea publica sufera de bolile noastre? In plus, Televiziunea ne e cumplit de la indemina. Brusc, uitam de propriile noastre lasitati, de ezitari, de mustrari de constiinta si gasim tumora societatii romanesti. Televiziunea publlica. Eternul propagandist al Puterii. Institutia care ar trebui sa educe, dar care face politica. Tribu! na bunului-gust, care cultiva mediocritatea. Si cu o seninatate greu de explicat, uitam de fotbalisticile noastre pasiuni politice, de ura pe care o revarsam fata de unele figuri publice, de unii profesori imbatriniti in convingeri de beton armat, de mizeria din fata blocului si de duhoarea de pe casa scarilor, de lideri de opinie care-si dau cu firma-n cap, de tineri care devin clone sinistre ale mentorilor pe linga care se oplosesc, si de atitea si atitea rele care ne alimenteaza lehamitea. In cuvintele lui Andrei Plesu Cind vad cine se declara azi patriot, imi vine sa ma declar tradator.

Constructia credibilitatii nu se face inlocuind verii si nepotii altora cu verii si nepotii nostri. Televiziunea civilizata se face construind, in primul rind, o cultura organizationala sanatoasa. Normala. Iar dinamica acestei constructii cu greu poate depasi dinamica societatii romanesti. Sigur ca nu e imposibil. Dar un moment prielnic al istorie nu e, in mod necesar, fericita ocazie a mazilirii. Sau, ca s-o spunem drept, pr romaneste, a belirii. De la mandatul lui Cristian Hadji-Culea, pina la mandatul actual al lui Valentin Nicolau, in Televiziunea Romana s-au intimplat lucruri importante din punctul de vedere al culturii organizationale. Iar ultimii doi ani au fost cu totul remarcabili din acest punct de vedere.

Definitii

Plictisul este indicatorul innascut care ne spune ca ne aflam in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, cu oameni nepotriviti. (Sever Voinescu)

Romania literara

Nr. 4, 2-8 februarie 2004

Politetea Ioana Parvulescu

Traim, intr-adevar, vremuri in care nu ne mai putem permite sa mincam cartofii prajiti de la McDonalds cu furculita de argint (desi poate ar fi o idee atragatoare) si nici bol cu apa nu ti se aduce dupa ce termini, ca sa te speli. Politetea ramine totusi, azi ca si ieri, singura forma controlabila si educabila a empatiei, a intelegerii celuilalt. Fiind politicos iei in seama alteritatea, iesi din egoismul instinctiv. Regulile de civilizatie ajuta la crearea unei lumi functionale, in care fiecare detaliu isi are rostul, ca ra nu ne ne calcam in picioare cind intram si iesim pe usa, ca sa stie chelnerul din felul in care pui tacimurile daca iti ia sau nu farfuria, ca sa nuti tai limba cu cutitul, ca o doamna sa nu fie tinuta in picioare in prezenta unui barbat asezat, ca sa vii in intimpinare semenului si, mai ales, ca sa-i faci placere per! soanei de linga tine aratindu-i ca o vezi, ca exista. Buna ziua, va rog, pardon, si multumesc sint cuvinte pe cale de disparitie in societatea de astazi, in care, ca o ironie a sortii cartilor, Codul bunelor maniere a batut toate recordurile de vinzare.

Cronica plastica: De ce este un esec Muzeul National de Arta Contemporana? (o intrebare cu zece variante de raspuns) Pavel Susara

Pentru ca Muzeul s-a facut la comanda politica si din nevoi propagandistice, fara a se lua in calcul un mediu artistic real si configuratia specifica a spatiului de referinta, asa cum deriva el, in principiu, din calificativul national. Cu o conducere numita discretionar, de unde si comportamentul ei discretionar, fecundarea s-a facut in vitro, iar nasterea, grabita de scadentele calendarului politic, prezinta toate datele unui avort asistat.

Ion Barbu imaginatia fara frontiere Alex. Stefanescu

Ion Barbu este un artist nascut din spuma gazetariei. Un artist al reactiei imediate, dar si al reveriei, care comunica nu numai prin desen, ci si prin cuvinte, imagini fotografice si cinematografice, muzica etc.[] Miile de caricaturi ale sale, din ziarul Ziua si din numeroase alte periodice, din spectaculoasele albume publicate de-a lungul anilor si din expozitii constituie o istorie in imagini a Romaniei din ultimii cincisprezece ani. O istorie nefardata si totusi nu realista, ci suprarealista. Ion Barbu are multa imaginatie fara a fi un fantezist. [] In ultima vreme, artistul s-a angajat in realizarea unor CD-uri din categoria neamaivazut si nemaiintilnit.

Adevarul literar si artistic

Nr. 753, 1 februarie 2005

Eminescolatrii au tendinta sa-l imbalsameze, mumifieze sau impaieze pe +poetul nepereche; interviu cu Serban Foarta

Ca unul care,-n urma cu sapte sau opt ani, am contestat, alaturi de altii, in Dilema (fara sa ne fi, totusi, inteles!), una din antonomazele lui Eminescu: Poetul national in speta, ma simt dator cu o (tardiva) lamurire. Consideram atunci, ca si acum, ca o asemenea sintagma e, din pacate, restrictiva si, mai cu seama, de natura sa-l prefaca pe marele poet din Ottocento intr-unul, daca vreti, tribal-rapsodic si, ca atare, anacronic si caduc. Or, Eminescu e poet modern, iar nu aed; el e nu antic, ci romantic (ba chiar, cum zicem astazi, post-romantic). Anatonomaza a facut, insa, cariera, fiind, mai nou, preluata si de prelatii nostri: unei Biserici nationale, cu precadere filetista, ii trebuia un astfel de Poet, prin excelenta national. Astfel incit, la o recenta slujba de pomenire vesnica a lui, dupa ce preotul l-a amintit, dupa tipic,! pe robul lui Dumnezeu, adormitul Mihai Eminescu, a tinut sa adauge numaidecit poetul national. De trei ori la rind, se intelege. Numai ca, in casa Domnului, formula Mihai Eminescu, poetul national suna cam prea lumeste (iar pentru omniscienta divina, redundant)

Johnny Carson, omul care a inventat talk-show-ul O legenda a televiziunii americane Romulus Caplescu

Meritul de necontestat al lui Carson a fost de a sti sa anticipeze starea de spirit a publicului, sa intuiasca momentul cind un curent de opinie devine precumpanitor, asa cum a fost opozitia de masa fata de razboiul din Vietnam sau indignarea provocata de scandaul Watergate, suvoiul neintrerupt de remarci muscatoare la adresa lui Richard Nixon contribuind, probabil, in masura importanta, la prabusirea politica a acesteia. Ceea ce nu l-a impiedicat insa ca indreptindu-si cu precadere sagetile critice impotriva conservatorilor republicani, sa nu crute, atunci cind era cazul, nici virfurile Partidului Democrat, indiferent daca era vorba de presedintele Johnson sau de clanul Kennedy.

De-a lungul celor 30 de ani cit a tinut capul de afis, The Tonight Show a insumat nu mai putin de 5.000 de ore de emisie, ceea ce echivaleaza cu durata de proiectare a 2.500 de filme de lung metraj. Printre invitatii sai nu mai putin de 23.000, cifra absolut fantastica s-au numarat sapte presedinti americani si opt vicepresedinti. Numarul vedetelor care au participat la emisiunile sale, incepind cu marele comic Groucho Marx, principalul invitat la prima sa emisiune, din 1 octombrie 1962, la care au mai luat parte Mel Brooks, Joan Crawford, Rudy Valee si Tony Bennett, e aproape imposibil de contabilizat.

A adus canalului NBC, pentru care lucra, profituri (de pe urma publicitatii) nemaiintilnite, care au reprezentat pina la 17 sau chiar 20 la suta din totalul obtinut, emisiunea sa fiind cea mai profitabila din intreaga istorie a televiziunii americane. Si onorariile primite erau pe masura, intre 15 si 20 milioane dolari anual.

In 1972 a incetat sa mai transmita din studiourile NBC de la New York si s-a mutat la Burbank, in California, ceea ce a determinat o veritabila migratie a culturii pop americane de pe coasta de est spre cea de vest, de pe Broadway la Hollywood

Suplimentul de cultura
Nr. 10, 29 ianuarie 4 februarie 2005

O fabrica de presa nu e nimic altceva decit o fabrica de cuie interviu cu Robert Turcescu

In timpul campaniei sale electorale, Traian Basescu afirma ca, in calitate de presedinte al tarii, va garanta libertatea presei. Era nevoie de o astfel de garantie?

Eu nu simt nevoia garantiilor domnului Traian Basescu, cupa cum nu simt nevoia garantiilor nici unui om politic in ceea ce priveste libertatea presei. Simt insa o envoie teribila a unei presiuni din partea publicului, care sa forteze permanent o astfel de libertate a presei, care sa nu permita derapaje de la linia unei structuri editoriale libere, fara compromisuri. Problema cea mare cu libertatea presei nu este aceea a unei ingradiri venind din partea politicienilor, pentru ca metodele de manipulare si metodele de ingradire a exprimarii sint foarte subtile cind vine vorba despre politicieni. Ei nu pun bariere. Ei nu spun decit arareori si mai ales catre posturile publice nu difuzati informatia cutare sau difuzati numai informatia nu stiu care! Metodele prin care ei reusesc sa cenzureze intr-un fel informatia sint nascute dintr-o complicitate cu corp! ul jurnalistic. Aici este vorba despre ziare care primesc publicitate de la stat, in mod preferential; este vorba despre ziaristi care primesc bani pur si simplu sub forma de mita de la numiti potentati ai zilei. Prin urmare, nu Traian Basescu este cel care trebuie sa garanteze aceasta libertate de exprimare.

Dosar: Ultimele stiri din optzecism

Simona Sora: Imensul serviciu pe care grupul optzecist l-a facut literaturii romane cu materialul clientului si cu instrumentele ucenicului vrajitor este asumarea practica a unui model teoretic sistematic (bun sau rau ramine de discutat) care a tinut prima pagina si dupa 1990. Nu cred ca optzecismul a fost un nou umanism, un alt antropocentrism sau un psiheism, cum s-a tot spus. Si, desigur, nu a fost un model etic care sa rasfringa, asa cum ar fi dorit Eugen Negrici, tragismul starii noastre de constienta sub comunism. El ne-a dat totusi, in 2005, citiva scriitori profesionisti, citeva edituri care se ocupa competent de literatura romana si citiva jurnalisti culturali resp! ectabili. Pare putin lucru? Ginditi-va cum ar fi (si cum ar fi fost inainte de 89) fara ei!

Andrei Bodiu: Literatura optzecista este, daca pot spune asa, la fel de vie ca si reprezentantii sai. Cine a citit, dupa revolutie, cartile lui Mircea Cartarescu, Liviu Ioan Stoiciu, Alexandru Musina, Gheorghe Craciun, Ion Muresan, Magda Carneci, Nichita Danilov, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Liviu Antonesei, Ioan Moldovan (cu carti de poezie din ce in ce mai bune!), Daniel Vighi, Viorel Marineasa si asa mult mai departe poate ignora fenomenul optzecist dar, din punctul meu de vedere, greseste fundamental.

Marius Chivu: Eugen Negrici afirma ca din cauza optzecistilor s-a ratat sansa intrarii in normalitate a literaturii noastre si s-a pierdut interesul pentru implinirea datoriilor ei neonorate, dar teoria lui e neconvingatoare si poate fi combatuta cu ideile din propria opera critica. Intreruperea a ceea ce criticul numeste cursul recuperator al literaturii de dupa 1964 s-a produs de la sine, caci Negrici insusi afirma neomodernismul era bolnav si atipic. Nu vad unde ar fi vina optzecistilor ca au grabit mersul unei literaturi care numara abia citiva balzacieni, un singur mare realist si nici un veritabil proustian. Cind a avut literatur! a noastra un parcurs normal, cu exceptia anilor interbelici? [] Optzecismul ramine o notiune vaga numai daca este exclusa perspectiva unui postmodernism romanesc. Optzecismul nu e un curent, a fost a state of mind, o etapa devenita acum istorie, cu un rol incheiat, o generatie care a marcat nu o imbatrinire, ci o revenire fortata sa normalitate a unei literaturi deformate patologic de virusul ideologiei totalitare.

Supliment revist@

Orizont

Nr. 1 (1468), ianuarie 2005

Duminica nu se va sfirsi niciodata interviu cu Leon Volovici

Ce credeti, se scrie prea mult sau prea putin, dupa 1989, despre chestiunea evreiasca?

Pina in 1989, s-a scris extrem de putin. Subiectul a fost in mare masura sau tabu sau ideologizat si mistificat. Recuperarea actuala a temei, care poate da senzatia de prea mult, tine tocmai de aceasta deblocare a unei tematici si de-tabuizarea ei. Interesul este mare, dar si multe aspecte mai asteapta cercetatorul. S-au acumulat prea multe datorii si mi se pare firesc ca aceasta tema sa stirneasca interes. De cite ori am in fata o grupa noua de studenti, la Cluj sau Bucuresti, il rog pe fiecare student sa-mi spuna ce anume l-a facut sa vina la Studii ebraice. Motivarile sint diverse, dar in primul rind e vorba de o curiozitate foarte fireasca si de dorinta de a umple goluri de cunoastere si de intelegere. Recuperarea valorilor crestinismului, o data cu caderea comunismului, duce firesc spre sursele iudaice ale crestinismului. In cazul un! ora predomina interesul pentru istoria si cultura evreilor in general sau a evreilor din Romania, in special, poate si din tendinta de a depasi etnocentrismul istoriografiei traditionale. Altii sint interesati de radacinile antisemitismului sau chiar de fenomenul Holocaustului. Sint apoi studenti, de regula dupa un stagiu la stiinte politice, preocupati de istoria politica a statului Israel, de organizarea lui sciala religioasa, de conflictul arabo-israelian.

E prea tirzie recunoasterea Holocaustului in Romania?

Nu as spune ca e prea tirzie. Dar e tirzie. E foarte tirzie. Explicatia pentru aceasta intirziere este evidenta. Cincizeci de ani de mistificare si de ascundere a acestui subiect a avut consecinte si, sigur, intirzierea este enorma in comparatie cu alte tari din Europa.

Anul literar 2004

Liviu Antonesei: Remarc, mai intii, proiectul Votati literatura tinara de la Polirom care, exploatind inteligent anul electoral, a lansat pe piata circa 15 tineri autori de proza, aproape jumatate debutanti. Sigur ca nici cartile nu sint egale in valoare, nici autorii la fel de talentati, dar fenomenul in sine este remarcabil, fiind primul proiect masiv adresat de catre o editura tinerilor scriitori de la revolutie incoace. Din acest desant se desprind, desigur citeva titluri si autori ce vor ramine: intii de toate, romanul Venea din timpul diez de Bogdan Suceava, primul roman al tranzitiei care ! m-a convins, dar si cartile de confirmare ale unor autori precum Lucian Dan Teodorovici, Radu Pavel Gheo, T.O. Bobe sau Dan Lungu. [] Dar nici batrinii prozatori n-au stat degeaba! Daca, in 2003, au iesit in fata Gabriela Adamesteanu, Liviu Ioan Stoiciu si Stefan Agopian, in 2004, a avenit rindul unor Gheorghe Craciun, Daniel Vighi, Dan Stanca Nichita Danilov si Gabriel Chifu sa ne reabiliteze. Aceasta emulatie intre edituri si generatii nu poate sa faca decit bine literaturii noastre, care pare sa cunoasca o noua virsta a prozei.

Mircea Mihaies: Un an in care au publicat H.-R. Patapievici (doua carti!), Mircea Cartarescu (o mica bijuterie din care aflam si de ce iubim femeile, dar si de ce-l iubim pe Cartarescu), Adriana Babeti (un barbatos tratat despre artistii efeminati), in care Cornel Ungureanu a mai pus citeva caramizi la marele sau proiect de geografie literara, in care Daniel Vighi ne-a dezvaluit misterele castelului Solitude, in care Polirom-ul a scos din mineca larga a lui Silviu Lupescu o intreaga generatie de prozatori nedusi la biserica, dar bine orientati in cimpul literar nu e un an rau, orice s-ar spune. Ba e chiar unul bun. Daca amintesc si citeva carti care au facut mai putina vilva (desi ar fi ! meritat alt tratament), precum Obscenitatea publica a lui Andrei Plesu (apropierea in timp de hitul angelologic i-a jucat autorului o mica festa), Intoarcerea huliganului, de Norman Manea, Honorificabilitudinitatibus, de Serban Foarta sau nenumaratele traduceri extraordinare (Ada sau Ardoarea de Nabokov, Universul intr-o coaja de nuca, de Stephen Hawking, ca sa ma rezum doar la doua titluri), inseamna c-a fost chiar bun de tot).

Cristian Teodorescu: Cum dintre consacrati mi-au atras atentia cartile a trei dintre prietenii mei, o iau in ordinea aparitiei. Gheorghe Craciun a scos la Humanitas un roman despre care cred ca va ramine, o carte in care Craciun acorda constructiei epice cel putin acelasi interes ca schelariei metatextuale, intr-un echilibru tensionat in care Craciun naratorul nu mai e dominat de Craciun autorul care isi supravegheaza fiecare pas. Cred ca Radu Cosasu a dat lovitura cu ultimul sau roman. La prima vedere, Cosasu reia aceeasi cronica a vechilor sale obsesii. Matusa Sanseverina, punerea lui pe liber in 56, sport, femei etc. Acum, romancierul discutasi cu istoria si cu istoriile cu un sceptic! ism cuceritor. La sfirsit de an, Mircea Cartarescu publica o carte de povestiri picant-erotice. Sper ca acest volum va avea succes la cititori din cel putin doua motive. Mai intii fiindca Mircea Cartarescu e artist intr-o zona in care sexul bate arta. Apoi, pentru ca acelasi Cartarescu refuza idealul de barbat dominator, si deschide o harta a femeii care conduce de fapt jocul erotic.

Tudorel Urian: Evenimentul anului (si chiar al tranzitiei) in cultura romana il reprezinta, fara indoiala aparitia primelor doua volume din traducerea Septuagintei, performanta colectivului condus de Cristian Badilita. Expresivitatea acestei traduceri care porneste de la textele originare si aparatul critic foarte bine pus la punct fac din versiunea romaneasca a Septuagintei un eveniment cultural de nivel european. Alt eveniment major al anului literar care tocmai se incheie este noua traducere romaneasca, datorata lui Sorin Marculescu, a cartii lui Cervantes, Don Quijote.

De ce-l iubim pe Cartarescu Alina Radu

Pentru ca e unul din putinii scriitori profesionisti din Romania. Adica scriitor adevarat, atit de stapin pe arta sa incit e in stare sa-si capteze cititorul inca din primele fraze si sa nu-i mai dea drumul, in stare sa transgreseze genuri si specii literare si sa straluceasca in toate si, mai ales, sa-si asigure un public larg de toate categoriile. Din nefericire, aceasta din urma calitate este inca privita cu retinere in spatiul nostru literar, in care, pentru lipsa de succes pe piata a unei carti, se arunca vina pe prostul gust al cititorilor, iar un bestseller este urgent suspectat de lipsa de rafinament sau cel putin de compromis in dauna calitatii (scrisul este un sacerdotiu, oficiantii sai niste alesi ai proniei, neintelesi de vulg).

Se stie insa ca un scriitor mare reuseste sa spuna ceva si sa placa la orice nivel de lectura. De ce iubim femeile, culegerea de povestiri de buzunar cum le numeste prefata cartii lui Mircea Cartarescu , este dovada clara ca o carte poate fi totodata comerciala si valoroasa literar. Fragmentele care o constituie au aparut in revistele Elle, Dilema, Romania literara si Lettre Internationale enumerare care spune multe despre publicul heteroclit si numeros care le va fi gustat.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.102.236