Am stat destul de mult pe ganduri până la a mă decide să împărtăşesc cu cititorii ACUM rândurile ce urmează. Dar acest lucru avea să se întâmple oricum mai devreme sau mai târziu, astfel că mai bine aştern mai devreme, sub formă de întrebări, preocupările la care ştiam că se poate ajunge, pe cale naturală, încă din 2004, de la începuturile publicării revistei.
Cum vi s-ar părea dacă aş face afirmaţia că ACUM va trebui să facă pasul de la Jurnalism Voluntar la Experiment Social pentru a-şi demonstra, în primul rând în ochii noştri, ai celor care îl realizăm săptămână de săptămână, viabilitatea? Că dacă acest lucru nu va fi posibil într-un interval de timp rezonabil, ar fi cazul să ne retragem şi să abandonăm ceea ce de multe ori pare o „bătălie cu morile de vânt”?
Concret, ce ar fi dacă am pune condiţia (ca o provocare adresată nouă înşine, dar nu exclusiv) ca ACUM să fie o instituţie capabilă să se autosusţină complet, ori să „moară”?
Aparent simplă, această întrebare are zeci de conotaţii şi fibre care trebuie lămurite. Nu voi putea adresa în această propunere de reflecţie decât câteva, poate voi avea şansa să mai aduc clarificări prin ecouri, dar în orice caz evoluţia noastră a pornit în această direcţie deja.
Pentru început, conceptual: ce ar însemna autosusţinere completă şi de ce ar fi nevoie ca ACUM să se autosusţină COMPLET?
Din punctul meu de vedere, autosusţinerea completă are nevoie de trei piloni. Primul este cel moral, ideatic, intenţional, etic, politic, într-un cuvânt, comunicativ-motivaţional. Cel de-al doilea este o combinație de factori de natură financiară, administrativă, tehnică, într-un cuvânt, structurală. Cel de-al treilea constă în interesul Pieţei.
ACUM are clar primul pilon. Ştim cine suntem şi ce vrem, iar acest lucru răzbate din fiecare por al articolelor publicate, al dialogului cu cititorii. Nu insist asupra acestei componente dar există destule materiale în ACUM care conţin declaraţii de intenţii editoriale – susţinute de articolele publicate şi de dialogul cu cititorii. Politica editorială a revistei datorează mult lui Petru Clej, care a reuşit, de la venirea sa în această poziţie acum 3 ani, să iniţieze subiecte de substanţă şi trăsături care unicizează ACUM în peisajul presei de limbă română.
Cel de-al doilea pilon, asigurat, ca şi primul, din resurse voluntare sau din fonduri personale, este relativ puţin dezvoltat – oarecum pe măsura necesităţilor de până în prezent. Ca orice dezvoltare structurală, necesită resurse materiale şi fonduri pentru a fi întărit.
În ceea ce priveşte interesul Pieţei, mai precis al cititorilor, cunoaştem cu bună aproximaţie numărul de accesări unice zilnice ale revistei, provenienţa publicului şi, prin sondaje periodice, unele caracteristicile de profil ale acestuia (vârstă, preferinţe politice, ocupaţie, etc.).
Problema care se pune rezultă din aceea că, în timp ce nu mă aştept la absolut nici o schimbare a pilonului comunicativ-motivaţional, pilonul structural a început să dea semne că în curând nu va mai putea susţine, la nivelul unor aşteptări rezonabile, accesul din ce în ce mai larg la paginile ACUM.
Şi atunci, ce este de făcut? Cum vom putea găsi resursele structurale necesare pentru a oferi accesul de calitate al cititorilor la produsul de comunicare pe care ne străduim să-l oferim? Vom găsi oare resursele materiale şi financiare pentru menţinerea pilonului structural al publicaţiei la nivelul interesului publicului?
Din orice unghi ne-am uita la această întrebare, un răspuns acceptabil pare să nu vină decât tot de la noi înşine şi de la cei care consideră că ACUM ar trebui să continue şi, dacă se poate, chiar pe o linie ascendentă. Un sprijin material care să ne permită să angajăm persoane care la rândul lor să atragă fonduri, prin natura proprie activităţii: vânzări de publicitate, sponsorizări, contribuţii fără pretenţii în legătură cu linia editorială. O încercare de a obţine fonduri pentru ACUM pe baza unui proiect de dezvoltare, din partea Departamentului pentru Relaţiile de Pretutindeni, a eşuat. (Nu este de mirare, aş comenta, având în vedere că ACUM este incomodă Bucureştiului prin adevărurile pe care nu se sfieşte să le spună, prin vocea colaboratorilor din întreaga lume).
Va fi posibil un astfel de sprijin material? Există şi alte sugestii? Fără îndoială, sunt întrebări care ne frământă şi cărora le vom găsi un răspuns. Şi nu numai. Pentru prima dată în istoria presei, vom propune un sistem de transparenţă financiară 100% în care veniturile şi cheltuielile unei publicaţii vor fi prezentate în amănunt, on-line, la închiderea fiecărei luni!
Continui să cred că presa este viabilă şi morală în acelaşi timp dacă şi numai dacă ea răspunde unor nevoi sociale, non-elitiste, reale, care o pun cel puţin în postura de a se autosusţine.
Va urma un test de rezistenţă la interesul real al publicului pentru ACUM – un test în care vă rog să aveţi încredere în echipa redacţională, în consecvenţa noastră dar şi în disponibilitatea de a recunoaşte că nu răspundem unei nevoi reale a pieţii, dacă acesta va fi cazul. Iar dacă este cineva interesat să ajute în mod direct, la adresa editor@acum.tv vă aştept cu deosebit interes – şi bineînţeles, ca întotdeauna, prin ecouri on-line la invitaţia de a găsi împreună soluţii. On-line voi răspunde de altfel majorităţii întrebărilor la care mă aştept pe acest subiect.
Domnule Maier,
Daca inteleg bine, revista are nevoie da bani pentru a retribui putinele persoane care fac
parte din echipa redactionala si, probabil, o parte din cheltuielile de geranta. Un singur lucru m-ar interesa, cum ati functionat din 2004 pana acum, fara ca aceasta sa va puna probleme?
Dupa cate stiu, colaboratorii, cum ati afirmat intotdeauna, sunt amabili voluntari care au inteles ca nu pot fi remunarati. Ati puitea sa ne explicati mai pe larg in ce ar consta bugetul revistei?
Secondo, presupunand ca cititorii revistei ar deveni donatori. Credeti ca felul cum sunt tratati de red.sef atunci cand comenteaza liber unele articole, le stimuleaza dorinta de a cotiza in vederea prosperitatii publicatiei dvs?
Ati observat, probabil, ca si revista „Dilema veche” si-a schimbat politica redactiuonala introducad comentariile libere dupa fiecare articol. Ceea ce moderatorul dvs, dl Petru Clej, este incapabil sa realizeze. Eu, as deveni fara ezitare donatoare daca aceasta cenzura demasurata si, uneori, indecenta ar inceta sa se manifesteze.
Doamna Fundeanu,
Revista Dilema Veche practica propria ei politica editoriala si daca permite postarea unei comentarii injurioase, incitatoare la ura, rasiste, antisemite, negationiste, deci potentiale infractiuni pentru care-si asuma raspunderea este treaba ei.
Revista ACUM are o politica editoriala foarte clara, unica in peisajul presei de limba romana. Si nu vom accepta presiuni din partea nimanui. Cui nu-i convine, are optiunea unei lumi virtuale practic nelimitate, inundate de ignoranta, mediocritate, extremism si badaranie.
Doamna Fundeanu,
Fara a incerca sa raspund la intrebarile dumneavoastra in numele editorilor publicatiei „Acum”, voi semnala numai o contradictie de natura logica in cea de-a doua parte a ecoului dumneavoastra pe care o intitulati pedant „Secondo”.
Daca publicatia „Acum” ar inceta sa aiba o politica editoriala stricta in privinta unui anumit tip de cititori si fiecare ar putea posta orice enormitate, publicatia „Acum” ar inceta de fapt sa existe, in opinia mea, transformandu-se doar un fel de forum care, in scurt timp va deveni un teren de joaca pentru huliganii internetului (daca va indoiti de existenta lor, Dl Clej a prezentat cateva astfel de exemple in editia de saptamana trecuta).
In acest caz, in ciuda dorintei dumneavoastra de a dona unei publicatii virtuale, veti dona de fapt unui forum internet (care din pacate, abunda pe net) ce nu va avea nimic de a face cu o publicatie.
In concluzie, o politica editoriala riguroasa si o filtrare judicioasa a materialului publicat (blocare atacului la persoana, taxarea prostiei si ignorantei unor ecouri, eliminarea comentariilor anonime, cu tenta licentioasa, comentariilor rasiste, antisemite sau fascistoide etc. este practicata de orice publicatie serioasa din lume si NU se numeste cenzura) este necesara in opinia mea pentru existenta publicatiei in cauza.
O intrebare, deocamdata trei raspunsuri 🙂
Dar raspunsul meu este deocamdata o intrebare: puteti sa-mi dati exemple de persoane de buna credinta, care si-au exprimat opinii in mod neinjurios, competent pe subiectele pe care le abordeaza, lipsite de xenofobie, negativism, veleitarism agresiv, etc. pe care Revista ACUM le-a cenzurat, redactorul sef le-a jignit sau, in general, fata de care noi am gresit?
Apoi, cu cea mai mare placere, va dau detalii financiare. De altfel, cum spuneam, vom fi un caz unic: toate contributiile, veniturile si cheltuielile, vor fi la vedere, On-Line.