Sarbatorirea Sfintei Paraschiva in Iasi in aceasta luna s-a desfasurat mai mult intr-un cadru al deznadejdii, de pelerinaj, de ore de asteptare in frig pentru atingerea raclei cu relicvele preacuvioasei venerate de intreaga comunitate crestina ortodoxa din Romania.
Icoane ce plang, izvoare tamaduitoare si alte locuri devenite sfinte apar in intreaga lume indiferent de religie ori de origine etnica.
Maglavit, un sat mizer din Oltenia devine in 1935 un centru de pelerinaj datorita lui Petrache Lupu, ciobanul ce ar fi vorbit cu “Mosul”, adica un mesager divin.
Nu insist asupra celebritatii orasului Lourdes de la poalele Pirineilor ca un veritabil centru de tamaduire datorita altei persoane de conditie modesta careia imaculata Maria i-ar fi vorbit si ar fi provocat izvorul catre care mii de pelerini se indreapta anual in speranta unei vindecari, a unui miracol.
In Montreal domina Oratoriul Sfantul Iosif, o biserica impunatoare ce face parte ca un cadru unic in filmul Isus din Montreal. Treptele din fata catedralei constituie un miracol pentru cei ce spera in schimbari pozitive in existenta lor. Pelerinii se roaga si urca aceste trepte in genunchi.
Pelerinajele suferinzilor, ale sarmanilor nu evidentiaza o credinta adanca in divinitate.
Practica religioasa in sine, si nu credinta reala in ceva, a dezvoltat ipocrizia unui comportament frecvent la catolici si la ortodocsi . Bulele papale, spovedaniile si impartasitul, absolvirea de pacate devin comert si nicidecum actiuni caritabile ale clericilor.
Din timpuri medievale si pana in prezent biserica in isnstitutia ei te califica in schimbul unui onorariu ca un individ reevaluat, purificat. Tot muritorul e sortit pacatului in dogma crestina, si ca atare e nevoie de acest serviciu.
Cel afectat de o boala incurabila isi intoarce privirea catre cer ca intr-o disperata incercare de readucere a sanatatii.
Sa ne reamintim cazul regretatei Anca Parghel luptand cu cancerul pana in ultimele sale clipe de viata.
De cand lumea bogatii nu se inghesuie nici la Lourdes, nici la Iasi, nici la Montreal si nici la Maglavit.
Daca in vremea Romei antice plebea se bucura si de paine, pe langa circ, astazi in frigul scolilor, in primariile inchise din lipsa de fonduri, in apartamentele pensionarilor se amplifica nevoia de miracole ca o alternativa de pe urma.
Minunea apare oamenilor sedusi de mirajul promisiunilor politicienesti, de straluciri temporare si face ca forta creativa sa dispara.
Natura umana ar trebui sa se supuna revoltei fata de dependenta mistica.
Minunea adevarata se isca dinauntrul fiecarui individ. Destinul se regaseste in capacitatea acestuia in a-si consolida propriul drum cu resursele proprii oferite de munca, tenacitate si autodepasire. In mod revers un popor pasiv, in asteptarea daruruilor ceresti, ale inlesnirilor sociale nu va progresa.
In spatiul ex-comunist lipsa de initiativa si letargia combinate cu coruptia stagneaza ascensiunea catre o societate democratica.
In prezent intalnim mii de hectare de pamant arabil zacand in paragina. Cercul vicios – individ si sistem – se roteste intr-o permanenta ineficienta.
Imi vine in minte un exemplu (si nu singular) dintr-o tara mediteraneana unde locuitorii unui catun isi lucreaza impreuna livezile de maslini si de citrice. La cules distributia recoltei se face in functie de numarul de pomi detinuti de fiecare familie in parte.
Niponii reusesc sa cultive legume pe acoperisul casei, olandezii ocupa un loc fruntas in exportul de legume si flori produse intr-un sol recastigat prin indiguirea apelor ce se afla deasupra nivelului acestuia.
Noi cu toata traditia milenara in practica agrara importam tomate si alte bunuri de la vecinii nostri pe care adesea ii denigram.
Uimeste numarul bisericilor mereu in crestere, parca in concurenta ce cel al birturilor, locuri in care popasul indelungat nu sprijina schimbarile radicale in mentalitatea noastra de balcanici.