caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Concluzii pripite

de (24-10-2010)
1 ecou

O tânără programatoare, mamă a doi gemeni, suferă la locul de muncă un stop cardio-vascular care îi este în cele din urmă fatal. O știre tragică în fața căreia rămâi împietrit. Încerci să judeci: o colegă excelentă, o mamă și o soție iubită de ai săi, o ființă aparent plină de viață și-a întrerupt absurd și fără preambul destinul. E atât de nedrept, încât n-ai cum să nu te revolți. Pentru orice minte normală, reflexul de a căuta vinovății vine de la sine.

Devenit obiect de dezbatere în ziare, pe micile ecrane și pe bloguri, faptul devine cap de acuzare împotriva managerilor nemiloși din multinaționalele fără suflet, care-și exploatează până la ultima suflare angajații. Ei bine, e în parte adevărat. În întreprinderile private se muncește din greu. Competiția pentru promovarea în carieră sau, în vremuri de criză, pentru supraviețuire e dură, uneori nemiloasă. Când zeci de mii de bugetari își pierd locul de muncă, când locurile rămase libere în urma ieșirilor din sistem sunt blocate, iar sarcinile aferente sunt puse pe umerii celor rămași – fără plată suplimentară -, vorbim despre reformă și eficientizare. Acum preferăm să vorbim despre capitaliști fără inimă. Descoperim că salariații sunt obligați să facă ore suplimentare. Până acum, treceam seara prin fața noilor și impozantelor clădiri de birouri prin ai căror pereți de sticlă vedeam luminile aprinse și oamenii așezați în fața birourilor; continuăm să-i vedem și nu ni se pare nefiresc. Uităm prea des că avantajul competițional al economiei românești – atât cât este – se datorează costului redus al forței de muncă, lipsei unor sindicate puternice în sectorul privat – sindicate care ar avea rolul de a interveni atunci când drepturile salariaților sunt încălcate. E o temă care ar trebui discutată pe îndelete, ca și condiția femeilor angajate și în același timp mame. Generalizările însă nu sunt neapărat legitime.

Întâmplarea face să cunosc destul de bine firma în care s-a petrecut tragedia de săptămâna trecută – am lucrat acolo doi ani, până în urmă cu un an. Da, munca nu era ușoară. Ca în orice companie de cercetare de piață, ritmul nu este uniform; există perioade în care se acumulează termene de livrare și altele în care ritmul se relaxează. Programul e flexibil – când trebuie se lucrează după orele de program, dar nici nu e multă aglomerație la prima oră și, în general, nu știu să fi fost cineva întrebat de ce își prelungește pauza de masă peste ora reglementară, atât timp cât și-a îndeplinit sarcinile. Am citit pe unul dintre multele bloguri în care se fac dezvăluiri sub protecția anonimatului că cineva acuza faptul că, dacă greșeai, erai penalizat. Competiția între firme presupune calitate, este firesc ca greșelile să nu fie tolerate. Dar tot acolo am văzut un manager de divizie care a renunțat la propriul bonus anual pentru ca subordonații să primească o recompensă ceva mai substanțială. E o firmă ca multe altele, cu bunele și relele unui sistem economic bazat pe competiție, în nici un caz galera descrisă în diverse medii.

Nu cu mulți ani în urmă, moartea unei angajate a unei alte multinaționale cu sediul într-o clădire cu pereții de sticlă a stârnit valuri de revoltă similare celor din zilele astea. Ne-am adus aminte acum, am făcut imediat legătura cu nenorocirea de ultimă oră (uitând că atunci concluziile anchetei medicale stabiliseră cauza morții ca fiind un grav diabet nedepistat, fără legătură cu o presupusă epuizare). Am construit repede o serie în care criminalul odios e sistemul capitalist, întruchipat în corporațiile multinaționale. Poveste, de altfel, facil de ambalat și vândut într-o societate cu oameni din ce în ce mai frustrați de faptul că viața lor seamănă tot mai puțin cu iluziile pe care și le-au făcut mai demult sau mai de curând. Nu trebuie uitat că reversul medaliei e sistemul de care ne-am despărțit de bunăvoie în urmă cu douăzeci de ani, în care nimeni nu era stresat într-o economie care nu producea nimic, nici măcar deziluzii.

Da, într-adevăr, cineva a căzut lângă birou, la serviciu, și acolo i s-a încheiat viața. Dar de aici până la a stabili o legătură de cauzalitate între muncă și moarte e o distanță pe care logica ne împiedică să o parcurgem fără argumente; anatema aruncată asupra țintei la îndemână e cel puțin riscantă. Va fi o anchetă, există un sistem electronic de înregistrare a intrărilor și ieșirilor, oamenii lucrează la calculatoare care păstrează cronologia operațiilor efectuate. Deocamdată medicii identifică drept cauză imediată a accidentului o boală virală, iar primele analize de laborator au infirmat prezența în organism a hormonilor specifici stării de stres. Asta e ceea ce știm deocamdată, concluziile e preferabil să fie trase în cunoștință de cauză.

Mircea Kivu este sociolog

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • George PETRINEANU: (25-10-2010 la 04:05)

    Un articol care ne indeamna la a reflecta asupra imaginii ,,patronului capitalist” dar si asupra a cat de important este sa invatam sa ne dozam stresul.

    Imi permit un mic comentariu din cele auzite in jurul meu:
    ,,cineva acuza faptul că, dacă greșeai, erai penalizat. Competiția între firme presupune calitate, este firesc ca greșelile să nu fie tolerate.,,
    Lucrez de aproape doua decenii la o firma multinationala scandinava. Au trecut ani buni de la angajare ca realizez un lucru placut dar mai ales interesant: nu exista sanctiuni. Nu pentru ca nu se greseste. Se fac greseli tot timpul. Cea mai mare parte a lor este instantaneu remarcata si data deoparte – face parte din procesul productiei. Pentru greseli mai mari se fac analize. E posibil ca in urma lor cineva sa fie mutat la alta munca. Sunt foarte rare cazurile insa cand cineva persevereaza in a gresi acelasi lucru. Oamenii au invatat sa se mandreasca cu performantele lor si de aceea evita sa faca greseli. In sectiile de productie se practica sistemul in care muncitorul executant este si controlor de calitate pentru produsul lui.

    Se va replica ,,bine, aceia au constiinta la noi nu se poate asa ceva”. Refuz sa cred asta. Revenind la firma cu pricina, e de remarcat ca angajatii sunt ei foarte atenti sa respecte tot ce s-a stabilit ca trebuie facut. Li se si permite sa refuze sa faca anumite lucruri. Sefii au o atitudine sincer amicala fata de ,,subalterni” pe care ii numesc ,,colaboratori”. Ca subaltern nu esti timorat in fata sefului si nu trebuie sa abordezi o atitudine slugarnica. Cred ca pentru multi sefi din alte parti ar fi o experienta valoaroasa sa vada cum se realizeaza asta. Faptul ca se folosesc sanctiunile este in primul rand un semn al nereusitei managementului. Daca functioneaza intr-un loc poate functiona oriunde cu conditia sa se aplice corect si adaptat cu inteligenta reteta.

    E aproape de prisos sa mai adaug ca nu in toate intreprinderile scandinave e acelasi climat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.144.84.155