caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Mulţi chemaţi, puţini aleși – ghidul idiotului pentru alegerile din 28 noiembrie

de (17-10-2010)
1 ecou

Categorii de partide în competiţia electorală

Campania pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 are un specific aparte. Ea se desfăşoară după o guvernare provizorie a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), care a durat aproximativ un an. Aceasta e suficient pentru ca cetăţenii să-şi facă o impresie şi s-o compare cu guvernarea precedentă a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). Oricum, experienţa arată că nu ne putem aştepta la un număr mai mare de 5–6 formaţiuni politice, capabile să depăşească pragul electoral de 4%. În campania curentă şanse sigure sau semnificative de depăşire a pragului electoral îl au preponderent partidele parlamentare. Printre partidele extraparlamentare sînt formaţiuni care ar putea depăşi pragul electoral, însă menirea acestora va fi mai mult să influenţeze rezultatele finale ale partidelor mari.

Rezultatele ultimelor alegeri parlamentare din 29 iulie 2009, deopotrivă cu rezultatele celor mai recente sondaje de opinie, dar şi intensitatea activităţilor politice curente, sugerează că partidele angajate de curînd în competiţia electorală ar putea fi, de o manieră foarte schematică şi arbitrară, clasificate în patru categorii: partide mari; partide de baraj; partide plancton; şi partidele letargice. Printre aşa-zisele partide mari, cu şanse sigure(?!) de depăşire a pragului electoral sînt: Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM); Partidul Democrat din Moldova (PDM), Partidul Democrat Liberal din Moldova (PLDM) şi Partidul Liberal (PL). Împreună aceste formaţiuni pot acumula ~75–85% din voturile alegătorilor. Partide de baraj sînt considerate cele cu potenţial la limita depăşirii pragului electoral — Alianţa “Moldova Noastră” (AMN), pe segmentul de centru al spectrului politic, şi Partidul Social Democrat (PSD) — pe cel de centru-stînga. Împreună aceste formaţiuni pot acumula 5–10% din voturile alegătorilor.

Partide plancton sînt considerate cele cu potenţial de absorbţie a unei părţi semnificative a votului electoratului indecis. În această categorie ar putea fi incluse:

  • pe segmentul de stînga şi centru-stînga — Mişcarea “Ravnopravie” (MR), Partidul Umanist din Moldova (PUM), Partidul “Moldova Unită” (PMUEM), Uniunea Centristă din Moldova (UCM);
  • pe segmentul de centru — Partidul pentru “Neam şi Ţară” (PpNŢ);
  • pe segmentul de centru-dreapta şi dreapta — Mişcarea “Acţiunea Europeană” (MAE), Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), Partidul Naţional Liberal (PNL).

În anumite condiţii, şi în dependenţă de calitatea campaniei electorale, fiecare dintre partidele plancton ar putea acumula ~1–4%. Ele ar putea acumula per ansamblu 5–10% din voturile alegătorilor. Evident, voturile pentru aceste partide formează aşa-zisul plancton electoral, care va alimenta, posibil alături de formaţiunile din categoria a doua, scorul final al partidelor din prima categorie (vezi rubrica a 6-a).

Partide letargice sînt cele pentru care votează preponderent doar membrii acestora, şi nu întotdeauna toţi dintre ei. Pentru fiecare din majoritatea acestor partide, de obicei, votează fracţiuni de procent. Mai mult de jumătate din cele 31 de partide înregistrate oficial fac parte din această categorie. Aceste formaţiuni pot obţine per ansamblu ~1–2%. Existenţa acestor partide nu este lipsită de sens. Adesea, partidele letargice sînt solicitate în calitate de platforme de împrumut, pentru intrarea imediată, rapidă, a unei persoane sau a unui grup în politică sau în campania electorală. Aceştia se iluzionează că pot avea vreo idee sau vreun mesaj ce pot crea unde de şoc, menite să spargă tiparele comportamentului electoral, deşi există cazuri de succes. În ultimii 15 ani au existat vreo 7–8 cazuri de acest gen, cînd partide letargice au fost cumpărate sau împrumutate. În această campanie electorală PpNŢ reprezintă un astfel de caz, acesta avînd drept misiune specială, declarată — promovarea campaniei anti-mafia. Ţinînd cont de intensitatea campaniei anti-mafia, de accesul la resursele mediatice, deci şi la cele financiare, se poate admite trecerea PpNŢ din categoria partidelor letargice în cea a partidelor plancton.

Caracteristicile care fac diferenţele

Gradul sporit de inerţie a comportamentul alegătorilor se datorează fragmentării societăţii moldoveneşti după anumite criterii. Această fragmentare s-a profilat clar acum 20 de ani şi, din păcate, persistă constant, ieşind în evidenţă mai ales în timpul campaniilor electorale. În acest sens, pot fi identificate patru caracteristici care fac diferenţele între principalele partide politice şi contribuie în mod cardinal la structurarea electoratului: identitatea etno-lingvistică; gradul de toleranţă şi/sau exacerbare a fobiilor; orientarea externă; stilul comportamental (vezi rubrica a 2-a a tabelului).

Factorul legat de identitatea etno-lingvistică a cetăţenilor Republicii Moldova este determinant în fragmentarea societăţii moldoveneşti. Principalele partide politice se poziţionează foarte clar vis-a-vis de cetăţenii care se identifică drept — români, moldoveni sau rusolingvi (reprezentanţii minorităţilor naţionale). Ponderea acestei caracteristici este pusă în evidenţă de statistica electorală, de subiectele de top de pe diferite forumuri pe internet. Cea mai recentă dovadă, în acest sens, ţine de faptul că unele partide politice au invocat drept cauză a eşecului referendumului constituţional din 5 septembrie 2010 — practicarea masivă a votului etnic. Adevărul este că votul etnic este caracteristic mai ales pentru PCRM şi PL. Şi problema statutului limbii ruse, încercările de iniţiere a unui referendum, este o dovadă, în acest sens.

Factorul legat de gradul de toleranţă sau de exacerbare a fobiilor se referă la atitudinea faţă de cei ce se identifică altfel din punct de vedere etno-lingvistic. Această caracteristică este definitorie pentru fragmentarea electorală. Din punct de vedere al comportamentului electoral, rupturile cauzate de exacerbarea fobiilor etno-lingvistice sînt mult mai pronunţate decît cele cauzate de clivajele clasice. În acest sens, schematic se pot identifica patru segmente mari, dominate politic şi electoral de:

  • PCRM promovează mesaje adresate preponderent moldovenilor şi rusolingvilor, cu o puternică încărcătură anti-românească, exprimată drept combatere a aşa-zisului pericolului românesc;
  • PDM promovează mesaje adresate preponderent moldovenilor şi rusolingvilor, apelînd constant la toleranţă şi eliminarea fobiilor;
  • PLDM promovează mesaje adresate preponderent moldovenilor şi românilor, apelînd constant la toleranţă şi eliminarea fobiilor;
  • PL promovează mesaje adresate preponderent românilor, avînd un caracter care este perceput drept anti-rusesc, prezentat sub camuflaj anticomunist.

Caracteristica referitoare la orientarea externă este expresia faptului că de-a lungul existenţii Republicii Moldova în calitate de stat independent problema supravieţuirii sau dispariţiei acesteia a fost una de top. Din considerentele menţionate, poate fi înţeleasă tratarea de manieră peiorativă a partidelor din Republica Moldova drept partide geopolitice şi nu politice. În acest sens, se poate afirma că în mod constant a fost cultivat mitul despre incapacitatea de a se consolida în calitate de stat independent, de aceea urmînd ca Republica Moldova:

  • să se unească cu România — proiectul unionist de la început anilor ’90 ai secolului trecut;
  • să se integreze profund în structurile CSI (1994–2000), inclusiv să aderarea la Uniunea Rusia-Belarus (2001–2002);
  • să meargă pe calea integrării europeane, idee dominantă, de compromis, din 2003 pînă în 2007. În acest sens, în 2005, o dată cu semnarea Planului de Acţiuni UE-Moldova, ideea respectivă a stat la baza Parteneriatului politic pentru integrarea europeană, document votat în Parlament în unanimitate, cu 101 voturi. Ideea respectivă a fost considerată drept una de consens naţional, dar a fost subminată în 2007, după pierderea de către PCRM a alegerilor locale generale şi renunţarea publică la ea de către liderul PCRM, Vladimir Voronin. Consecinţele acelei renunţări au fost substanţiale: pierderea încrederii în sinceritatea PCRM de a merge pe calea integrării europene; revenirea la retorica agresivă anti-românească; reanimarea metodelor de hărţuire a opoziţiei, care a culminat cu 7 aprilie 2009; conflictul public între şeful statului şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care a culminat cu părăsirea de către acesta a PCRM după evenimentele din aprilie 2009. Pornind de la cele expuse, este curios că în prezent liderul PCRM critică UE pentru duble standarde, prefăcîndu-se că nu înţelege de ce tratează diferenţiat PCRM şi nu reacţionează la plîngerile acestuia vis-a vis de guvernarea AIE.

O caracteristică care face diferenţele, foarte importantă, ţine de stilul comportamental. Această caracteristică se referă la modalitatea şi gradul de flexibilitate în adoptarea deciziilor, precum şi la capacitatea formării coaliţiilor, inclusiv a celor post-electorale. În acest sens:

  • PCRM, deşi este în opoziţie, mai practică încă un comportament de partid dominat (cu un rating mai mare de 40%), exclusivist şi vanitos, recurgînd în mod constant la boicoturi cu potenţial de generare a crizelor politice. Astfel, boicotarea alegerii şefului statului în decembrie 2009 a făcut ca Republica Moldova să supravieţuiască timp de un an cu un guvern provizoriu, provocînd alegeri anticipate; boicotarea timp de o jumătate de an a şedinţelor Parlamentului a cauzat multiple blocaje din cauza lipsei cvorumului; boicotarea referendumului constituţional din 5 septembrie 2010 a cauzat menţinerea stării de incertitudine în privinţa depăşirii crizei politice după alegerile anticipate din 28 noiembrie 2010, etc. Toate aceste lucruri indică asupra intenţiei de revanşă electorală, dar şi asupra pericolului incapacităţii PCRM de a dialoga constructiv cu eventualii parteneri pentru depăşirea crizei instituţionale;
  • PL manifestă un comportament romantic, făcînd apel la adevărul istoric şi la demnitatea naţională, invocînd necesitatea reparării nedreptăţilor istoriei, însă fără a vorbi despre un proiect unionist. Acest lucru este pus în evidenţă de către PNL, care indică asupra manierei paliative a comportamentului PL — sîntem români, unionişti, dar nu punem pe agenda politică problema unirii cu România. Oricum, comportamentul PL evocă romantismul din perioada renaşterii naţionale de la sfîrşitul şi începutul anilor ’80-’90 a secolului trecut. Acel romantism a fost de factură unionistă, de aceea evocarea lui a stîrnit reacţii adverse, mai ales din partea PCRM. Deosebirea dintre romantismul anilor ’90 şi cel prezent este că acum 20 de ani adevărurile istorice erau declarate în cadrul Marilor Adunări Naţionale, iar în prezent, aceleaşi adevăruri istorice, se decretează. Liderul PL, Mihai Ghimpu, deţinînd funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova a recurs la acest procedeu de decretare a adevărurilor istorice, inclusiv, din considerente de ordin intra-partinic. În consecinţă, spre exemplu, partenerul strategic al Republicii Moldova — Federaţia Rusă, prin intermediul “Rospotrebnadzor” a început, la fel ca şi în 2006, să găsească impurităţi toxice (un fel de cioburi de adevăruri istorice, dizolvate în vinurile moldoveneşti) în produsele agro-alimentare de import din Moldova. De fapt, lupta Federaţiei Ruse cu impurităţile toxice are origini ideologice şi ţine de cultivarea reflexelor condiţionate celor care pun la îndoială rolul ei exclusiv pozitiv în istoria secolului XX;
  • PDM şi PLDM s-au manifestat drept formaţiuni pragmatice, concentrate pe soluţionarea problemelor social-economice, lăsînd problemele trecutului — istoricilor, iar problemele orientării externe — diplomaţilor calificaţi. Totuşi, există anumite deosebiri între pragmatismul PDM şi cel al PLDM. Spre exemplu, PDM lunecă cu paşi giganţi spre cartelizare, adică spre contopirea cu clanurile economice pentru care contează doar profesionalismul şi eficienţa în guvernarea treburilor publice. PLDM face, de fapt, acelaşi lucru, numai că ceva mai metodic şi mai deghizat.

Relevanţa rezultatelor ultimilor alegeri şi a ultimilor sondaje pentru estimări

Pornind de la faptul că în lipsa unor şocuri sociale sau politice inerţia comportamentului electoral este foarte mare, putem considera că rezultatele alegerilor din 29 iulie 2009 reprezintă un punct de reper credibil pentru analiza aşteptărilor legate de alegerile din 28 noiembrie 2010 (vezi rubrica a 3-a din tabel). Compararea acestor rezultate cu intenţiile de vot exprimate în ultimele sondaje de opinie (vezi rubrica a 4-a din tabel) poate fi sugestivă în estimarea distribuirii indecişilor între segmentele de alegători cu opţiuni ferme.

De obicei, cifrele ce indică intenţiile de vot în sondaje sînt mai mici decît rezultatele alegerilor. Aceasta fiindcă înainte şi după alegeri aderenţii de conjunctură ai partidelor devin indecişi, numărul lor fiind, de obicei, este foarte mare (~30–40%). În acest sens, este de remarcat că sondajele arată dimensiunile nucleelor tari, adică procentajul celor cu convingeri greu de zdruncinat, şi a aderenţilor de conjunctură, la momentul măsurărilor sociologice. Se poate afirma că în Republica Moldova există doar două formaţiuni cu nuclee tari autentice — PCRM şi PL, primul fiind de ~20–25%, iar cel de al doilea de ~5–10%. Explicaţia e simplă: PL are un electorat cu rădăcini frontiste, care a susţinut activ mişcarea de renaştere naţională, iar PCRM are un electorat nostalgic, care deplînge dispariţia patriei socialiste — URSS.

Nucleul tare al PCRM îl formează pensionarii şi reprezentanţii minorităţilor naţionale. Potrivit cercetărilor tip exit-poll alegătorii PCRM sînt în proporţie de ~60% pensionari şi în aceeaşi proporţie reprezentanţi ai minorităţilor etnice, mulţimi ce se intersectează. Aceasta explică în mare măsură retorica PCRM bazată pe dimensiunea socială, precum şi retorica pro-CSI şi pro-rusească. În acest sens, este de menţionat că în perioada guvernării PCRM, după răcirea relaţiilor moldo-ruse (2005–2006) şi practicarea unei retorici anti-ruseşti, la alegerile locale generale din 2007 PCRM a pierdut ~15% din electorat. Reacţia imediată a liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost, după cum s-a menţionat deja, stoparea Parteneriatului politic pentru integrare europeană, revenirea la retorica pro-CSI, reanimarea metodele autoritare de hărţuire a opoziţiei, lucruri care s-au soldat cu recuperarea electoratului pierdut către parlamentarele din 2009.

Nucleul tare al PL format din alegătorii cu viziuni naţionaliste, pro-româneşti, purtătorii romantici ai idealurilor mişcării de renaştere naţională. Întrucît pînă în 2007 ratingul PL era de doar ~0,5%, este evident că nucleul tare al PL este preponderent format din foştii alegători ai PPCD, decepţionaţi de evoluţiile conciliante ale acestei formaţiuni. În acest sens, PL, pentru a se menţine în categoria partidelor mari, va trebuie să rămînă ostaticul unei retorici naţionaliste, pro-româneşti, avînd un cîmp de manevră limitat ce nu poate depăşi nivelul de ~15%.

Nu se poate vorbi la modul real despre nuclee tari în cazul PDM şi PLDM, care fiind, de fapt, siamezi politici au preponderent alegători cu viziuni labile, de conjunctură. PDM a fost conceput ca o platformă reformistă pentru promovarea centrismului politic, practicat la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut de Partidul Democrat Agrar. După 13 ani de la fondare în PDM s-au schimbat practic totul, inclusiv liderul, rămînînd constantă doar afişarea doctrinei social-democrate şi pledoaria pentru centrismul de stînga. Labilitatea electoratului PDM a ieşit la iveala în cadrul alegerilor din 2001 şi reeditată in parlamentarele din 2009. La alegerile din 5 aprilie 2009 PDM a acumulat ~3%, ajungînd în categoria partidelor de plancton. Preluarea conducerii PDM de către vareag-ul — Marian Lupu, înainte de alegerile din 29 iulie 2009, a readus formaţiunea, cu un rezultat de ~13%, în categoria partidelor mari. Este evident că nu se poate vorbi despre un nucleu tare al PDM.

La rîndul său, PLDM, pur şi simplu nu a avut timp să-şi consolideze vreun nucleu tare, deşi s-a afirmat rapid, după ce liderului acestuia Vlad Filat, nemulţumit de evoluţiile din cadrul PDM, al cărui vice-preşedinte a fost mulţi ani, s-ar rupt de formaţiune în 2007. Formaţiunea şi-a consolidat poziţiile electorale mai ales prin convertirea activă a structurilor regionale şi locale ale altor partide, inclusiv parteneri, lucru foarte reprobabil pentru stabilirea unor relaţii ulterioare de parteneriat credibil şi coalizare pentru guvernare. Deocamdată, datorită unor factori de conjunctură, inclusiv a faptului că liderul PLDM deţine funcţia de Prim-ministru, rating-ul formaţiunii din sondaje (~20%) depăşeşte rezultatul ultimelor alegeri (~17%). Este o dovadă certă că formaţiunea este în creştere.

Atît PLDM cît şi PDM ar avea nevoie de o prestaţie electorală, mai mult sau mai puţin de succes pe parcursul a cîtorva cicluri electorale, pentru a-şi consolida nişte nuclee tari. Acest lucru explică oarecum rivalitatea între aceste formaţiuni, deşi pare a fi evident că pentru o evoluţie ascendentă a Republicii Moldova cooperarea acestor formaţiuni ar fi foarte utilă. Deocamdată însă, fiind flancat de PDM şi PL, PLDM încearcă să se extindă şi din contul acestora. Aceasta nu place celor două formaţiuni, care la rîndul lor, practică o coalizare nedeclarată pentru a strîmtora cîmpul de manevră prin strîngerea în cleşte a PLDM.

Cercetările sociologice arată că preferinţele alegătorilor indecişi se grupează în preajma platformelor partidelor mari. Cele 30% de indecişi au evident preferinţe de stînga, centriste sau de dreapta. Dacă luăm în consideraţie rezultatele ultimelor alegeri şi rezultatele BOP, atunci putem presupune că din cele ~30% din indecişi aproximativ o jumătate sînt concentraţi între PCRM şi PDM. De aceea, principala luptă electorală se va da anume pe acest segment. În linii mari, de succesul acestei competiţii va depinde soarta coaliţiei postelectorale — va fi ea de centru stînga sau de centru-dreapta. Indecişii dintre PDM şi PLDM ar forma un segment de ~10%, iar cei dintre PLDM şi PL, respectiv, ar forma un segment de ~5%. Aceasta înseamnă că în actuala campanie electorală PL are cel mai mic cîmp de manevră. Mai mult, succesul relativ al PL poate fi perceput ca un fel de insucces al PLDM. Din perspectiva eventualei re-editări a AIE competiţia dintre PLDM şi PL pentru aproximativ 5% de voturi este lipsită de relevantă. Din acest punct de vedere, calitatea campaniilor PCRM, PDM şi PLDM, fiecare dintre care are un cîmp de manevră imens, în joc putînd fi puse segmente de peste 10–15%, va fi determinantă pentru rezultatele finale ale alegerilor (vezi rubrica a 5-a din tabel, referitoare la estimarea distribuţiei preferinţelor indecişilor între partidele mari). Însă partidele mari nu trebuie să uite de ambiţia partidelor plancton pentru absorbţia electoratului indecis, acestea avînd posibilitatea să limiteze serios cîmpul de manevră al partidelor mari (vezi rubrica a 6-a a tabelului).

Concluzii

Competiţia electorală pentru parlamentarele din 28 noiembrie conţine un şir de necunoscute inedite, care fac imposibile estimări cît de cît precise privind rezultatele finale. Aceasta fiindcă, deocamdată, nu poate fi estimat nici măcar aproximativ impactul cîtorva factori:

  • gradul optimismului social. Sondajele din ultima vreme au arătat o scădere semnificativă a încrederii cetăţenilor în instituţiile publice, precum şi tendinţe negative în estimarea situaţiei social economice. În acelaşi timp, încă nu poate fi estimat impactul cadoului electoral, făcut de Guvern — compensaţiile pentru perioada rece a anului pentru pensionari, familii vulnerabile şi angajaţii sectorului bugetar — “pentru aproximativ o jumătate de milion de pensionari, 30 mii familii vulnerabile şi 60 mii de angajaţi din sectorul bugetar”. Rezultatele electorale din campaniile precedente, comparate cu rezultatele sondajelor pre-electorale sugerează că, atunci cînd parametrii măsurabili care caracterizează optimismul social sînt pe o pantă ascendentă, majoritatea absolută a indecişilor votează cu partidele puterii. Şi dimpotrivă, dacă optimismul social este descendent, atunci indecişii protestează, votînd opoziţia parlamentară sau extraparlamentară;
  • cearta dintre componentele AIE. Disensiunile din AIE, apărute ca urmarea a angajării răspunderii Premierului Vlad Filat pentru legea privind modificările şi completările la bugetul de stat pentru anul 2010, document care tocmai conţine cadoul electoral menţionat mai sus, riscă să umbrească în plan mediatic efectul pozitiv al acestuia — creşterea optimismului social. Cearta are la bază faptul că procedînd de o manieră egoistă Premierul Filat i-a lipsit pe ceilalţi lideri ai AIE — Mihai Ghimpu, Marian Lupu şi Serafim Urechean, de statutul de co-autori ai cadoului electoral, lucru care s-ar fi întîmplat dacă legea menţionată ar fi fost votată în Parlament. Cei trei lideri nu-i pot ierta asta lui Filat, crezînd că indecişii se vor precipita in corpore să susţină PLDM. S-ar putea să aibă dreptate, dar s-ar putea ca indecişii să-i taxeze electoral pe toţi patru;
  • campania anti-mafia. Spre deosebire de campaniile cu caracter similar din electoralele precedente, actuala campanie anti-mafia se deosebeşte prin faptul că are o ţintă foarte precisă — subminarea poziţiilor PDM. Aşa cum s-a menţionat, iniţiatorii şi susţinătorii campaniei anti-mafia au luat cu împrumut platforma PpNŢ pentru a încerca o reglare de conturi cu foşti asociaţi din bussiness-ul bancar între care au apărut conflicte foarte serioase. Este puţin probabil că promotorul campaniei anti-mafia — PpNŢ, să obţină un rezultat peste cel de plancton, dar cu certitudine poate submina serios poziţiile electorale ale PDM. Beneficiarii principali ai subminării poziţiilor PDM pot fi PCRM şi PSD.

Finalmente, ţinînd cont de cele expuse mai sus se poate concluziona că, cel mai probabil, viitoarea guvernare va fi una de coaliţie. Rezultatele BOP-ul din ajunul alegerilor vor permite tragerea unor concluzii mai exacte şi clarificarea multor din incertitudinile menţionate. Calitatea campaniilor desfăşurate de concurenţii electorali va fi determinantă pentru stabilirea rezultatelor finale, care cel mai probabil vor fi în limitele indicate (vezi rubrica a 7-a a tabelului). Aşadar, deocamdată şansele unor eventuale coaliţii de centru-stînga sau de centru-dreapta par a fi egale.

N.Red. Tabelul poate fi consultat la http://www.e-democracy.md/comments/political/many-called-few-chosen/

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • ionic: (19-10-2010 la 03:04)

    Alegerile pot genera mari SURPRIZE. Calculele analiștilor pot fi date peste cap de SCHIMBAREA majora produsa in acest an in R. Moldova – apariția unei MASS-MEDIA LIBERE. Nici AIE care a adus aceasta schimbare si nici celelalte partide nu sunt pregătite pentru a face faţa TRANSPARENŢEI. Un mic detaliu surprins întâmplător de un reporter intr-o transmisiune televizata din parlament – acela al unui muc de țigara fumat in pauza sub inscripția “Fumatul interzis” urmat de un răspuns confuz de justificare a deteriorat in câteva secunde imaginea imaculata a unui lider. Unii mai cred din trecut ca vor avea succes la electorat daca vor apare cat mai des in fata ecranelor. Nu observa ca atunci când moderatorii le pun întrebări incomode, telespectatorul are posibilitatea de ai vedea „radiografia sufletului” cu toate „ascunzișurile”, inclusiv nedorinţa sa de a spune lucrurilor pe nume si de a-si asuma o responsabilitate, o promisiunile pe care electoratul de la el o așteaptă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.232.188.251