Iar uşa-i dată-n lături. Larg se cască
Un hău ce-nghite cu zvâcnire vidul
Culoarului sfârşit abrupt în zidul
Înfrânt de ierburi cu miros de iască.
Din nou un strigăt. Sunetu-i bolidul
Ce-a-ntipărit pe cuget stins o mască
Şi s-a căznit, străfulgerat, să nască
Răspunsul viu, mai tare ca acidul.
Din aşteptări se iscă-n pântec rana
Ce s-a-ncleiat în sângele vâscos
Şi-a devenit într-o clipire hrana
Râvnirilor ce un veşmânt îmi cos.
Sordidul gol din faţă urcă-n strana
Neliniştii ce-a încolţit hidos.
27 iunie 2010
(din volumul ORELE TACERII)