Sub freamătul vîntului ascult ploaia,
iar ecoul vocii tale-mi fuge.
Se pierde…Birjarul Drumului
mi-l desprinde de cer
şi mi-l trage prin cercurile rătăcirii.
Într-un petec de lume,
sub timpanele mele îşi are popasul,
dar văd cum il pierd ca un colaps
în miezul depărtării.
Şi iar străbat tunete,
fulgere şi ploi.
Mă agăţ de limba
ce-mi dezleagă sunetul iubirii
şi “te iubescu-l” tău
mi te pictează în inimă, în minte.
Văd culorile ce-adulmecă
nisipul speranţei,
când tunetele-mi readuc până în cenuşă,
ecoul vocii tale.
Îmi plânge roşul buzelor
peste cuvinte
şi dorul de tine mă prăvale rănită,
în cea mai dureroasă linişte.
Adorm sub paşi-ţi grei de ceară
cu ochii pe dos…
un vis…un alt ego se prelinge
peste coastele arcuite ale nopţii.
Te lasă, cu fulgerul iubirii,
să-mi despici zorii.
Nu-mi e îndeajuns o ploaie de vară,
să te ating, să te ascult.