caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Universul Copilariei



 

Lecţia de matematică: educaţie financiară

de (16-5-2010)

Mami, pentru mâine am nevoie de o agendă şi ceva bani de buzunar. Ştii tu, una din cele care au pe copertă o maşină. Aşa că din teancul de cinci agende care prezentau pe copertă Dacia Duster şi-a ales-o pe cea mai mică. Era necesar să fie funcţională.

A doua zi, încolonaţi doi câte doi şi însoţiţi de dna Dana s-au deplasat la Supermarket-ul din cartier pentru a face lecţia de matematică .

Tema „Să facem banii elastici”, iniţiatoarea proiectului fiind dna profesoară Dana Tufeanu- de la Şcoala Nr. 19 , Piteşti.

Pentru început a urmat o trecere în revistă a produselor existente, elevii analizând şi învăţând ce înseamnă economia resurselor, iniţiativa, identificarea resurselor acolo unde alţii nu văd şi obţinerea de profituri în urma propriei activităţi.

Fiecare copil având suma de 10 lei în „cont” a trebuit să caute bunuri de acea valoare, care reinvestite aduc un profit ce diferă de la copil la copil şi de gradul de înţelegere al demersului antreprenorial.

Această iniţiativă este o activitate de pionierat şi chiar de monopol deoarece un astfel de proiect nu s-a mai desfăşurat până acum în această şcoală.

Pe termen lung obiectivul îşi propune ca:

– Elevii să înveţe ce înseamnă iniţiativa şi cum se poate ea concretiza;

– Studierea cu atenţie a oportunităţilor pieţei şi plierea pe cerinţele acesteia (activitate premergătoare a analizei SWOT);

– Analizarea costurilor şi profitului pe care le incumbă o afacere;

– Economisirea de bani pentru o investiţie ulterioară superioară calitativ/cantitativ;

– Învaţarea să îşi promoveze produsele pe care le produc;

– Evaluarea succesului proiectelor lor viitoare;

Elevii au investit în produse pe care le vor folosi pentru a le aduce profit: bloc de desen, materiale diverse pentru abilităţi practice, rechizite de diferite categorii. Vor confecţiona produse pentru reinvestire, pornind de la acestea.

Vânzarea produselor va fi organizată în sala de clasă, în luna iunie, în timpul celor trei pauze şi la schimbul de tură de la prânz. Va fi vânzare directă. Elevii vor fi instruiţi asupra felului cum trebuie prezentate produsele, calitatea lor.

Preţul produselor va fi conceput astfel încât să fie sub preţul pieţii.
Iar ca strategii de promovare vor folosi reclamă sub formă de afişe, amplasată în şcoală, în locurile cele mai vizibile; acţiune de tip door – to –door, copiii anunţându-şi colegii despre activitatea pe care o vor desfăşura; produsele vor fi prezentate într-o formă cât mai atractivă şi practică.

Organizarea producţiei: aprovizionarea cu materiale de la Supermarket, confecţionarea produselor, asigurarea şi controlul calităţii acestora ; colegii de clasă îşi vor exprima opiniile în legătură cu produsele colegilor, înainte de vânzare.

Venit preconizat: cel puţin 12 lei pentru fiecare copil.

Profit preconizat: cel puţin 20%
Spre finalul vizitei, o altă acţiune în premieră – înainte de a părăsi Supermarket-ul; elevii clasei a II- E, au depus la punctul de colectare amplasat şi amenajat la intrare baterii sau acumulatorii uzati.

Se ştie că bateriile contin substante toxice precum: mercur, plumb, nichel, cadmiu, litiu care afecteaza grav sanatatea umana. Aruncate impreuna cu alte deseuri menajere, substantele continute de baterii pot ajunge in sol si ape.

Cand solul si apa este contaminata, aceste substante ajung in corpul plantelor si animalelor. In urma consumului de catre om a acestor plante si animale, se produc intoxicatii care afecteaza adeseori ireversibil sanatatea.

Metalele continute de baterii pot provoca alergii, sterilitate, pierderi de memorie, boli de inima, cancer.

Ar trebui să ne interesam mai mult de mediul natural, de sănătatea noastră şi a copiilor noştri..

Producătorii de baterii ar trebui să stabilească sisteme de colectare unde consumatorii să aibă posibilitatea de a returna deşeurile de baterii.

Această iniţiativă ar trebui extinsă la nivel naţional pentru a aduce beneficii atât mediului cât şi sănătăţii noastre.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.236.86.184