Cu acceptul Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României, publicăm un interviu acordat de Alteţa Sa la Alba Iulia, postului de radio Reîntregirea. Interviul a fost realizat de Emanuel Drăguşin. Transcriptul a fost realizat de Ovidiu Ivancu.
România „este o ţară în care democraţia şi libertăţile au luat-o mult înaintea profesionalismului şi instituţiilor”
Rep.: Cu ce gânduri aţi venit la Alba Iulia?
ASR: Este un loc care pentru mine înseamnă două lucruri: o dată legătura indisolubilă cu familia regală şi cu formarea statului român modern, cel pe care astăzi ne străduim să-l desăvârşim şi în al doilea rând Alba Iulia este inima românească a unei naţiuni care s-a străduit de secole să devină întreagă şi armonioasă. Alba Iulia, cu toată această istorie a ei, foarte legată de Europa Centrală şi de Europa Occidentală în general, are toate ingredientele pentru a fi un spaţiu românesc de vocaţie europeană.
Rep.: Cum vedeţi raportul dintre conducerea bisericească şi cea laică a statului?
ASR: În primul rând, cred că ea ar trebui să treacă necesarmente prin modelul acesta de cârmuire care este regalitatea, pentru că indiferent dacă ţara este sau nu monarhie, are nevoie de o înţelegere exactă a ceea ce înseamnă statalitatea. Este foarte adevărat că, spre deosebire de modelul religios, modelul statului român este unul laic, dar una este laicitatea dinamicii democratice şi politice şi alta este laicitatea unei cârmuiri de esenţă statală, care este impregnată de credinţă şi de valori cum sunt valorile Coroanei. Ce vreau să spun cu aceasta este că Biserica Ortodoxă Română are nevoie astăzi, în anul 2009, din partea societăţii româneşti, şi de parteneriatul societăţii civile, dar şi de instituţiile statului dintre care cea mai importantă este instituţia care se numeşte astăzi instituţia Preşedintelui României. Atât omul aflat în fruntea acestei instituţii, cât şi instituţia ca atare promovează în spaţiul public statalitatea, nu politica. Şi statalitatea este un alt fel de cârmuire. Că ea se numeşte Monarhie sau Republică, felul acesta de a cârmui statal este un fel care se apropie mult de leadershipul ierarhilor noştri pentru că are, împreună cu Biserica noastră, câteva puncte comune. Unul din aceste puncte comune este generozitatea. Un al doilea este spiritul de răspundere, un al treilea se numeşte loialitate, loialitate pentru o cauză şi un al patrulea s-ar numi puterea exemplului personal. Aşa se face legătura între democraţie şi credinţă: prin valorile comune.
Rep.: De obicei, oamenii politici, îşi uită promisiunile imediat după alegeri. Este posibil să se întâmple şi altfel în România?
ASR: Nu ştiu dacă este posibil în acest moment. Eu încerc. În orice caz, important este să ducem această înverşunată luptă a noastră de a redobândi demnitatea şi mândria noastră, în acest moment pe cale de dispariţie. Pentru că întâmplător, ceea ce am remarcat eu în ţară, în comunităţile locale, în aceste ultime luni şi chiar în aceşti ultimi ani este că omul din societatea românească profundă este, paradoxal, un om care înţelege valorile despre care vorbesc eu. Cine nu înţelege este vârful puterii de la Bucureşti, care este un conglomerat de mai multe esenţe: putere economică, putere mediatică, putere politică. Aceşti oameni par uneori mai obtuzi şi mai orbi la nevoia extraordinară a României de a-şi redobândi puterea şi demnitatea decât este omul din societatea românească profundă. Într-un fel, acesta este un motiv de speranţă, dar şi de dezamăgire. De speranţă pentru că dacă cei mulţi înţeleg atunci este o şansă să se schimbe, de dezamăgire pentru că cei puţini, care au de fapt în mână toată puterea, nu se lasă clintiţi din loc în sensul că să înţeleagă, să absoarbă, să deschidă poarta către un nou fel de a pune problema. În aceste condiţii, este foarte dificil să va spun dacă se poate sau nu schimba ceva acum. În orice caz, cert este că deja faptul că noi vorbim în aceste momente despre aşa ceva, este un semn că se lucrurile se pot schimba.
„România, Republică sau Monarhie, totuşi trebuie să rămână o naţiune şi un stat, nu un Mall, un supermarket plin de oameni şi de bunuri aşezate pe rafturi”
Rep.: Încrederea în politicieni a scăzut foarte mult.
ASR: Încrederea a scăzut enorm. În afară de această, vedeţi şi rezultatele prezenţei la vot la alegerile europarlamentare. Un rezultat îngrijorător.
Rep.: Asemănător cu ceea ce s-a întâmplat şi în alte ţări europene.
ASR: Păi, boala nu este românească. Boala este europeană. Problema este că, spre deosebire de ei, care-şi pot permite acest soi de slăbiciune, pentru că au instituţii solide şi puternic ancorate în profesionalism, noi suntem o ţară care, în afară de datul din gură, nu avem atât de mult cu ce să ne lăudăm. Este o ţară în care democraţia şi libertăţile au luat-o mult înaintea profesionalismului şi instituţiilor. Noi ne zbatem de fapt acum în spectrul public într-o mare de voci care dau din gură degeaba, într-o multitudine de amatori,într-un ocean de diletanţi şi ici-acolo câte un profesionist care nu este nici încurajat şi a cărui voce nu este ascultată. Şi atunci, faptul că există democraţie în ţară şi libertăţi este un lucru foarte bun; avem o generaţie politică nouă, există o viaţă economică ce a crescut destul de mult, există o mulţime de comunităţi locale care au crescut… Dar a rămas ceva foarte mult în urmă; a rămas în urmă instituţia publică românească, ea este în continuare năpădită de amatorism, de neruşinare, de inconştienţă si de iresponsabilitate şi nu dă semne să se elibereze de aceste slăbiciuni. Profesionistul, competentul este fie batjocorit, fie ţinut la index, fie descurajat, fie pur şi simplu este ignorat şi aceasta este o chestiune care probabil vine şi din faptul că statul ca atare, ca instrument, dar şi ca esenţă, ca multitudine de valori, a fost pierdut din gustul şi din orizontul societăţii româneşti. Societatea românească nu mai înţelege bine ce-o fi aceasta şef de stat, ce-o fi aceasta un om de stat, ce rol ocupă statalitatea, cu ce se ocupă ea, cum se manifestă ea public? În cazul în care eşti chemat să acţionezi public după principiile statului, ce-o fi însemnând asta, nu cumva tot un fel de politician care face băi de mulţime ca să îl votăm? Adevărul e că nu e asta, statalitatea este o înmănunchere de valori pe care le reprezintă de exemplu, Juan Carlos al Spaniei. Mulţi vor spune „da, dar noi nu vrem Monarhie”. Păi, nu-i nimic, dacă nu vrem Monarhie avem Republică, dar Republica trebuie înnobilată tot de aceleaşi valori ale statalităţii, fiindcă România, Republică sau Monarhie, totuşi trebuie să rămână o naţiune şi un stat, nu un Mall, un supermarket plin de oameni şi de bunuri aşezate pe rafturi.
Rep.: Preşedinţii pe care i-a avut România postdecembrista nu au reuşit să se rupă de partidele din care au provenit.
ASR: Niciodată niciunul dintre oamenii politici, sau mai bine zis dintre politicienii care vor reuşi până la urmă să dobândească această înaltă funcţie, nu se va elibera sub nicio formă de caracterul lor de politicieni. Este pur şi simplu, dacă îmi permiteţi un cuvânt mai puţin academic, o gogoriţă. Este o minciuna, este o înşelătorie, pentru că indiferent cine este acel politician, chiar dacă este un om subţire, chiar dacă este un om din altă generaţie, chiar dacă este mai citit şi mai umblat prin lume, niciodată nu se va lepăda de ideologia şi de partidul lui, de grupul din care face parte. Pentru că ei, ca să poată întâi să conducă acel partid, au făcut exerciţii de ani şi ani (unii dintre ei, de decenii) de politicianism, au dat din coate, au luptat au fost aleşi. Ca să poată să candideze la preşedinţie, au trebuit să facă înţelegeri, compromisuri, punţi de legătură, să primească bani de la oameni cu stare (ei personal nu au bani), au trebuit să facă o grămadă de compromisuri care din punct de vedere al vieţii politice sunt perfect normale. În toată cârmuirea lor de 10, 15, 20 de ani în care şi-au dezvoltat calităţile de politicieni, s-au obişnuit cu un anume limbaj. Nu pot acum, când au ajuns într-o poziţie atât de înaltă, să-şi schimbe firea. Şi atunci, ce vor face? Vor trăda esenţa acestei instituţii, care este o instituţie a statalităţii şi nu a politicii, şi o vor coborî la calapodul pe care îl cunosc ei. Ce vor obţine? Un post de prim-ministru numărul 1 care se va bate cu prim-ministrul numărul 2, dar se va bate ilegal pentru ca premierul adevărat al României are toată administraţia în mână şi tot bugetul României prin Constituţie în timp ce acest prim-ministru numărul 2 (care este politicianul ajuns Preşedinte) nu are absolut nimic sub el cu care să îndeplinească promisiunile pe care le face. Şi atunci ce face? Una din două: ori devine un inamic al premierului, aşa cum s-a întâmplat în 2004 şi 2008 când o ţară întreagă a fost paralizată pentru că doi oameni nu se înţelegeau, ori se înţelege cu premierul şi atunci acesta din urmă ajunge un fel de păpuşă în mâna primului. E normal ca după douăzeci de ani de democraţie, în care am trecut prin atâtea, în care am plătit un preţ atât de mare al aberaţiilor pe care le-am trăit înainte de 1989, e posibil ca acum, când suntem şi în Nato şi în Uniunea Europeană să continuăm să ne încăpăţânăm în această absurditate de a da Preşedinţia României pe mâna unui politician, oricât de abil şi de puternic ar fi el, când de fapt prin Constituţie această funcţie nu are nici un rol politic?
Rep.: Au avut românii alternative? Succesiuni la putere au existat şi se spune astăzi că românii au conducătorii pe care şi-i merită.
ASR: Zicala aceasta istorică precum că fiecare popor are conducătorii pe care şi-i merită nu e un lucru lipsit de adevăr, dar în cazul nostru trebuie să ne gândim şi la faptul că dacă mereu alegi timp de douăzeci de ani din aceeaşi oală şi din când în când bagi mâna şi mai scoţi tot pe acelaşi sau pe cei doi-trei care se perindă mereu, ce vrei ca omul să aleagă? Adică faptul că are posibilitatea să aleagă la ce îi foloseşte dacă el are trei sau patru variante care se întorc mereu?
„[…] Locul de la Cotroceni lăsaţi-l unui om care acţionează statal, care acţionează în sensul mândriei, al continuităţii, pentru că asta scrie în Constituţia României.”
Rep: Românii au ales mereu răul cel mai mic.
ASR: Acum au posibilitatea să nu mai aleagă răul cel mai mic, ci o variantă bună, dar pentru asta trebuie ca oamenii să înţeleagă, întâi şi întâi că propunerea pe care eu o fac nu este o propunere de schimbare a unui om şi înlocuirea lui cu un alt om, pentru că acest lucru nu este în interesul meu. Eu consider că fiecare om politic, fiecare în felul lui, are un aport de adus societăţii româneşti. Chiar si cei care şi-au anunţat candidatura la Preşedinţie până în acest moment sunt oameni pe care îi cunosc; au calităţi, au o mulţime de lucruri bune şi o mulţime de lucruri mai puţin bune pe care le-au făcut în aceşti ani. Nu-i privesc ca pe nişte rivali, îi privesc ca pe nişte parteneri. Singurul lucru pe care încerc să li-l spun este: nu vă aşezaţi pe un loc care nu vă aparţine; v-aţi chinuit într-o asemenea măsură să dobândiţi putere politică, o aveţi, aveţi un partid, aşezaţi-vă pe poziţia de premier; ajungeţi majoritari în Parlament şi ţineţi în mână toată politica românească, dar locul de la Cotroceni lăsaţi-l unui om care acţionează statal, care acţionează în sensul mândriei, al continuităţii, pentru că asta scrie în Constituţia României. Candidatura mea e o candidatură-model, o candidatură unică. Eu le spun oamenilor: nu vă promit nimic, vom face totul împreună, dacă veţi sta alături de mine, într-o acţiune de ordin sufletesc mai mult decât mental. Dacă pe data de 15 decembrie eu voi ieşi Preşedinte va trebui să staţi şi mai mult alături de mine. Şi chiar dacă n-ar fi vorba de mine ca persoană, o acţiune nu se încheie în momentul în care ai învestit pe cineva cu încredere şi i-ai dat votul. Un om căruia i-ai dat votul o dată este un om care are nevoie de tine şi de aici încolo. Nu e un meci de fotbal la care oamenii stau în tribune sau stau în faţa televizoarelor, mănâncă seminţe şi beau bere. Toţi românii care dau un vot de încredere cuiva, mai ales într-o funcţie atât de înaltă precum este cea de Preşedinte, trebuie să fie mereu activi, mereu acolo, parte a acestui joc pentru că este singura modalitate de a disloca mentalităţi înapoiate şi toţi rinocerii aceştia – aşa cum îi numea Eugen Ionescu în anii `50 – care nu au cum să se mai dea laoparte pentru că sunt mineralizaţi, împietriţi în poziţia aceasta de putere şi de lăcomie.
Rep.: Credeţi că este posibil ca acum, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să se schimbe mentalităţile în România sau mai trebuie să aşteptăm?
ASR: Nu cred că mai trebuie aşteptat. În acest moment în care avem o atât de mare posibilitate de a ne informa, o atât de rapidă capacitate de a înţelege, nu este nevoie să aştepţi atâţia ani. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în 1866, când Regele Carol I a venit. Ce fel de Românie a găsit el? A găsit o Românie medievală, o Românie plină de moravuri uşoare, o Românie puternic înrădăcinată în năravuri, dar a găsit şi nişte oameni înţelepţi, patrioţi, care l-au ajutat să compună şi să consolideze mai apoi statul român modern. Dacă Regele Carol I, într-o Românie cu 80% populaţie rurală, cu o economie foarte proastă, cu o statalitate aproape inexistentă, cu o armată slabă, cu o sărăcie lucie, a reuşit în 48 de ani să facă bijuteria aceasta de ţară, atunci de ce să nu cred eu că în 2009, la 20 de ai după ce a fost dat înlăturată o dictatură comunistă, nu se poate face ceva?
Rep.: Poate că în spaţiul balcanic evoluţiile sunt mai greu de realizat.
ASR: Cu o singură excepţie. Dacă facem din acest fel de a fi destul de complicat, destul de dificil de înţeles, o calitate. Pentru că tot această lume orientală, influenţată de imperii importante – trei imperii fundamental diferite: Imperiul rus, Imperiul austriac, Imperiul otoman – are o confluenţă extraordinară, are bogăţie şi diversitate culturală. Dacă aceste calităţi sunt scoase în evidenţă, se poate transforma într-un avantaj tot acest spirit al nostru dificil de caracterizat şi de pus într-o formă.
Rep.: Credeţi că în anul 2009 mai este posibilă apariţia modelelor, a caracterelor?
ASR: Da. Vă dau câteva exemple din viaţa noastră de zi cu zi. Ioan Paul al II-lea, Mihai I, Nelson Mandela, Vaclav Havel, Maica Tereza.
Rep.: Dacă proiectele Alteţei Voastre vor reuşi, cum vă veţi raporta la Alba Iulia?
ASR: Eu sunt sigur că proiectele mele vor reuşi într-o zi pentru că, întâi şi întâi, de partea mea am o anumită legitimitate istorică. Am dreptate, vreau lucruri care sunt bune pentru ţară, lupt pentru o cauză nobilă şi nu una egoistă şi în al treilea rând am răbdare. Am răbdarea instituţiei care de 143 de ani durează şi va mai dura de 143 de ori 143 de ani. Pe de altă parte noi, Principesa, eu şi ceilalţi membri ai familiei regale, nu avem carieră. Noi avem destin. Destinul nostru va fi scris, aşa cum se scrie destinul, cu sudoare şi cu dăruire din partea noastră. Iar în ceea ce priveşte Alba Iulia, ea va rămâne pentru noi întotdeauna un fundament. Eu nu sunt un patriot vocal, pentru mine, însă, statalitatea românească, calitatea de naţiune a poporului român, sunt fundamentale. Şi Alba Iulia, împreună cu alte câteva puncte şi momente din istoria noastră modernă sunt repere. Pentru mine Alba Iulia este locul străbunicilor Principesei Margareta, al lui Ferdinand şi al Mariei, care prin exemplul lor inegalabil, ne-au făcut pe noi să fim astăzi ceea ce suntem.
N.Red. Principele Radu și-a anunțat intenția de a candida în alegerile prezidențiale din toamnă. Revista ACUM nu sprijină niciun candidat în aceste alegeri.
dumnezeu sa fie bun cu noi sa ne scape de foame si saracie si asta numai ajutindu-va sa va atingeti telul.suntem bolnavi ,,flaminzi si desculti .sper ca dvostra ne veti scapa
„Viata e un tunel. Fiecare il are pe al lui.
Doar ca nu e nici o lumina la capat.E doar un vid.
Chiar si amintirile vor disparea.Batranii stiu asta.
Ei duc o viata simpla…au pensii mici si morminte mici.
Iar totul e absolut inutil.Chiar si sa faci copii.Cand esti batran si sarac
te baga la azil…ca sa suferi in liniste.Nu le pasa.
Nu-si iubesc parintii. E un mit.
Iti iubesti mama pentru ca-ti da de mancare.
Iar pe tata pentru ca iti da bani.
Odata ce s-au uscat sanii…sau golit buzunarele, pune-i deoparte…si roaga-te sa moara repede si ieftin.Asta e legea vietii.Doar daca e vorba de vreo mostenire atunci se prefac draguti.
Dar pentru un frigider si un televizor
n-are sens sa te prefaci.
Poate doar un pic acolo sa poti dormi noaptea.
Ii suni o data pe luna…cateva lacrimi la inmormantare
si ti-ai facut datoria”.
ANONIM
.
Morala:
– putem iesi din acest tunel, al imoralitatii,
votand in luna noiembrie 2009, la alegerile prezidentiale:
– Principele Radu Duna / DL Radu Duda
.
Va multumim!
Cine-l promoveaza? Simplu. Din averile „redobandite” de regele Mihai
( apropo si asta fiind un infantil ). Cine a decis sa dea acestui bicisnic atatea averi, dupa ce plecand din Romania furand tezaure nationale, i se cuvine sa primeasca pe Duda ca presedinte
Am eliminat din ecoul semnat „Laurențiu Mărgărit” grosolăniile și insultele. Nu pot însă să nu remarc – pentru a câta oară? – efectele devastatoare ale spălării pe creier din vremea comunismului.
Aceiași minciună comunistă potrivit căreia Regele Mihai a plecat din țară cu averi și „tezaure”, când de fapt a plecat cu doar hu hainele pe care le avea pe el. Dacă pleca cu averi și tezaure n-ar fi trebuit să-și câștige existența cu sudoarea frunții, muncind între altele și care fermier de păsări în Marea Britanie.
Cât privește averile redobândite, ele nu au fost obținute pe cale administrativă, ci după lungi procese în justiție.
Este trist că în secolul XXI, la 62 de ani după puciul comunist antimonarhist dictat de Stalin se mai găsesc indivizi care să scrie asemenea aberații.
Pentru dl Laurentiu Margarit.
.
Atitudinea dvs. se potriveste cu apusele vremuri ale Inchizitiei.
„CREDE SI NU CERCETA’
.
Incerc sa va ghicesc varsta, anii de studii…
.
Vi-as recomanda sa accesati:
http://www.princeradu.ro
.
Dar, poate ca inca nu puteti, psihic, sa acceptati adevarul de acolo…
.
NU-I NIMIC!
.
Daca stiti alte limbi straine incercati la google, si ve-ti afla adevarul istoric, documentat, despre cum monarhia din Romania a
pus bazele si a format STATUL ROMAN MODERN.
.
Nici eu nu stiam adevarul…
NI SA FURAT, inainte de Revolutie, libertatea de a cerceta, iar DUPA; libertatea de A CREDE in ADEVARUL ADEVARAT!
.
Pana cand vom fi dusi de VAL?
.
CERCETATI, VA ROG!
Cu stima,
Elena.
Laurentiu Margarit considera ca Regele Mihai „este un infantil”, ceea ce spune destule despre cultura domnului Margarit (daca asta i-o fi numele). Casa Regala este cea careia, in primul rand, i se datoreaza statul roman modern. Din fericire, am avut parte de o elita politica ce a stiut ca, la vremea aceea, regalitatea era cea care ar fi putut construi acest stat. Daca, in locul Regelui Carol I, elita romaneasca ar fi preferat vreun roman verde (de teapa domnului Margarit, spre exemplu), cine stie ce s-ar fi ales de statul asta. Si acum, logic vorbind, tovarasul Margarit… de ce i s-ar fi dat Regelui Mihai tezaure si bogatii inestimabile? Ii banuiti pe cei care l-au alungat de o atat de mare generozitate??? Daca da, atunci sunteti extrem de naiv.
Alegerile din noiembrie 2009,
pot genera, prin efortul conjugat al fortelor
doritoare de schimbare, o schimbare de 180 de grade, a directiei in care Romania a fost trasa, nedemocratic, in ultimii ani.
Puteti accesa:
http://www.princeradu.ro
.
Precum, pentru ROMANIA:
http://www.dadalos.org
.
Suntem obligati sa invatam si sa practicam democratia si in tara noastra!
O mica completare pe marginea celor scrise de Ovidiu Ivancu. Regii Romaniei, incepand cu Carol I, poti fi facuti responsabili ca au promovat civilizatia materiala a Romaniei moderne. Continuarea, civilizatia spirituala, a fost un proiect din pacate pornit si el dar pe care cursul istoriei nu i-a lasat sa-l desavarseasca.
Ar fi stat altfel lucrurile daca pe langa cai ferate, industrie, statiuni montane ar fi fost si spirit european, incredere si optimism, deschidere, profesionalism, toate celelalte; firul asteapta sa fie reinnodat.
Recomand tuturor sustinatorilor ‘Principelui’ Radu Duda lectura nuvelei ‘In pielea altuia’ de Somerset Maugham.
Evaluati inainte de toate ce a fost in stare sa faca fiecare pe cont propriu, nu monitorizat! Nu confundati Seniorul cu valetul!
Ar mai fi multe de spus!
Wilhelm
Nuvela ‘In pielea altuia’ de Somerset Maugham,
poate sa ne ajute sa constientizam situatia inumana a romanilor ori sa ne transpuna in „pielea” milioanele de „defavorizati ai soartei”, de la noi… care nu au avut norocul(curajul) altora!
Poporul este monitorul!
Daca dvs. ati fi adus aceasta idee, de „Romania,Altfel” va sustineam pe dvs.!
Numai bine!
Se pare că „mariana”, care e de „acort” cu democrația, îl regretă pe Ceaușescu și tot ce a însemnat el: pe lânga lipsa de libertate ( care pe oameni ca această „mariana” nu i-a deranjat niciodată) mâncare pe cartelă, tacâmuri, nechezol, frig în casă, rafturi goale, adică foamete și sărăcie.
Nu știu despre ce foamete e vorba în România azi, dar nu cred că e rolul președintelui să rezolve problemele personale ale fiecăruia. Un nou exemplu de dezastru provocat în mintea oamenilor de regimul comunist.
sunt deacort cu democratia dar nu cu foamete si saracie.vreau un trai mai bun vrea ca ,copii mei sa poata merge la scola.noi traim dintr-o pensie de boala sunt bonava am nevoie de operatie pe coloana cum sa o pot face cind suntem flaminzi si deaculti.unde sunt vremurile cind oamenii aveau locuri de munca stabile si o siguranta a zilei de miine.azi mesele sunt goale ,copii fara scola si plingem infometati si bolnavi.
Fara nici o indoiala ca societatea romaneasca actuala inca nu sa eliberat de influentele nefaste ale regimului totalitar.
Lucrul acesta se observa in:
– grade diferite de sensibilitate, la adresa acelor timpuri si oameni; pentru aceia carora libertatea democratica, li-au fost limitata;
– agresivitate verbala; din partea oprimatilor
fizico-existential.
– nostalgie si toleranta; a convinsilor: *numai sa nu fie mai rau*.
In cazul dnei Mariana, luata ca esantion sau oglinda retrovizoare, in argumentarea griji actualei conduceri politice din Romania;
sau ca suflet in stramtorare, pentru societatea crestina romana; ocupata cu ridicarea de noi si mai sofisticate localuri de cult…se pot face multe, si in primul rand sa se respecte legislatia in vigoare.
Principele Radu poate sa ne garanteze acest lucru, prin verticalitatea demonstrata si prin candidatura sa de apolitic.
Ptr. dna Mariana, un gand bun si sa aveti puterea de a rezista in fata incercarilor.
Fara doza de optimism, zilnica, jumatatea paharului plina, scade si ea!
Domnule sau doamnă care vă ascundeți sub aliasul Kant, nu prea înțeleg ce vreți să spuneți, dar vă atrag atenția că Principele Radu nu are cum să fie „apolitic”. Poate non-partizan sau non-partinic, dar apolitic î niciun caz. Poți fi apolitic când canidezi la președinția unei societăți de protejare a spațiului verde din jurul cartierului, dar nu când candidezi la președinția unui stat.
Propun lecturarea si a altor articole postate aici, printre care:
Arta discriminării , de Stefan N. MAIER
(Material propus pentru publicare la data de: 9-08-2009)
Acest material ne trezeste la realitatea din mass-media romaneasca, care nu prezinta electoratului destule explicatii sociologice, psihologice, istorice si de democratie-comparata,
intre Romania si diferitele state europene sau nu,
cu nivel mai ridicat socio-economic de trai.
ACUM este momentul de a explica; poate din nou, si despre bazele doctrinale si istorice ale miscarilor politice, partidelor traditionale de la noi, si din lume.
Este nevoie de EDUCATIE politica si morala, a intariri eticii civice in Romania.
Eu o inteleg si pe Mariana, care reprezinta o parte a populatiei care a avut numai de pierdut in ultimii ani.
Dar trebuie sa luptam ca in asemenea cazuri sa asiguram mecanisme de salvare a populatiei dezavantajate. Nu este usor, dar exista resurse pentru asa ceva. Nici un copil sa nu ramana fara scoala si nici un batran fara sustinere materiala. Ce era inainte, sub Ceausescu, era nedrept si tinea societatea in loc. Nu poti progresa daca nu evoluezi, sau daca nu iti pui capul la contributie. Pe de alta parte nu are nici o justificare saracia extrema, atata vreme cat pana si in Romania exista multe resurse neexploatate.
Revenind la rolul regilor: stimn cu totii o serie de cuvinte din mecanica, patrunse in limba romana, ce sunt de origine germana (surub, foraibar, bormasina, etc). Ele sunt dovada concreta , ramasa in limba romana, ca regele Carol Intaiul a adus in tara exact ce lipsea: mestesugari germani, care sa-i invete pe localnicii care erau in majoritate tarani, cum sa practice meseriile necesare pentru ca un stat sa nu ramana la nivelul „eminamente agricol”.
Populatia germana adusa este acum amestecata cu populatia romaneasca, si rareori mai putem distinge cate un nume german. Dar ei si-au facut datoria si daca azi exista multi romani care se descurca bine „cu suruburile” oriunde in lume, o datoram acestui rege. In schimb Carol al doilea a fost o catastrofa.
PACAT de banii si timpul lung pana la sfarsitul lui noiembrie…
Ar trebui apropiata data alegerilor prezideniale.
Infruntarile televizate sa fie singura propaganda a candidatilor.
Numai Principele Radu si dl Antonescu au prezentat programe proprii electoratului, pentru candidaura
lor.
Evident ca oportunitatea participarii Principelui Radu la alegerile prezidentiale, va fi inteleasa si fructificata de neamul romanesc, ca pe un DESTIN!
Bine ca mai exista Oameni cu judecata in tara asta.
ATI FI BUN DE PRESEDINTE.
Salut pr. toti cititorii politicosi sau mai putin…
In luna noiembrie avem ocazia istorica de a schimba situatia considerata grea, de noi toti, din tara noastra.
Pe cine vom vota?
Cetatenii cu obligatii la partidele politice desigur vor vota cu cei ce i-au ajutat…
Bine!
Dar noi, care nu am trait de pe ajutorul lor…
Haideti sa schimbam macazul…
Am vazut ce au putu face…
Ce vor aduce nou?
Avem ocazia de a incerca pe dl. Duda.
Are alte relatii internationale…
alte idei, alte perspective ptr. intarirea institutiilor in stat…
Mai ganditiva
Dnei „Nery”: eu cred ca exista destui oameni cinstiti si de bun-simtz in Romania, numai ca fiind modesti, ei nu se preocupa sa devina nici macar presedinti…de bloc.
Pe de alta parte, cei care sunt foarte preocupati de a invinge in campania electorala sunt de multe ori dupa chipul si asemanarea fostilor conducatori. Cand a fost impuscat Ceausescu, eu ma gandeam ca in viitor nu va mai avea nimeni tupeul sa-si promoveze membrii familiei sale in politica sau in posturi bune.
Si m-am inselat. Tot atunci ma gandeam ca de acum incolo cei care vor urma sa administreze tzara vor fi preocupati sa vindece ranile trecutului. Si m-am inselat si aici.
Am crezut ca vor supravietui cei care nu incearca sa-si faca o sursa de venituri din politica. Si aici m-am inselat.
Apoi am crezut ca de acum incolo oricine va lucra „in folosul tarii” isi va pune interesele personale la spate, incercand sa fie corect si sa-si cunoasca limitele. Nu a fost asa.
De aceea sunt convins ca nu am evaluat bine situatia, si deci nu as fi putut conduce nici macar un partid. Mai ales ca nimeni nu ar fi ales un homosexual fost candva crestin, fie el oricat de sincer si corect, intr-o functie politica.
Este foarte adevarat ca eu nu m-as fi atins de nici un ban care nu-mi apartine, si oricum as fi avut din ce trai. Intr-un Univers paralel, poate as fi indraznit sa caut sa indrept unele lucruri.
Si totusi imi exprim cateva sperante legate de alegerile din acest an:
1. As dori ca oricine va invinge in campania electorala sa incerce sa dreaga situatia actuala, cand vedem familiile „demnitarilor” fiind la fel de corupte ca si familia Ceausescu, daca nu mai mult.
2. As dori ca viitorul presedinte sa nu mai promita ce nu poate face si sa nu mai tulbure spiritele fara rost, atzatzand romanii de pretutindeni sa participe la actiuni care le submineaza interesele lor adevarate. O politica mai discreta poate fi cu mult mai eficienta, daca chiar suntem preocupati de ceea ce se intampla in lume, dincolo de controlul nostru.
3. As dori ca macar acum, in ceasul din urma, cand atat de multi escroci au facut averi uriase prin furt si inselatorie, sa se preocupe de caracterul lucratorilor in Justitie si de respectarea legilor.
4. Pe plan economic as dori ca persoana in functia de presedinte (o functie mai mult administrativa de fapt) sa contribuie la stimularea investitiilor straine in mod selectiv, analizand cum putem transforma Romania dintr-o piata de desfacere pentru economiile straine, intr-o sursa de marfuri de calitate buna pentru export. Exista multi romani educati care vor sa participe la asa ceva!
5. As dori ca persoana care va deveni presedinte al tarii sa nu fie atat de preocupata de modul cum o caracterizeaza altii (de imaginea de sine pe care o vrea popularizata) ci mai mult de respectul pentru toti cetatenii tarii. In loc sa vorbeasca la fel ca un vaporean, cu „fa tziganco” si „bai gaozarule”, sa fie constient de faptul ca totii cetatenii Romaniei, indiferent de orice amanunte personale, au dreptul sa-l traga pe el la raspundere pentru ceea ce face.
El are datoria sa verifice pe cei care sunt responsabili dee bunul mers al lucrurilor in tara, dar nu cetateanul de rand trebuie sa fie la discretia lui, ci el trebuie sa fie la discretia cetateanului de rand, tzigan, tzaran, intelectual, ateu, c restin sau ce-o mai fi.
6. As dori ca viitorul presedinte sa se preocupe si de imbunatatirea conditiilor pentru cei dezavantajati in societate. Daca nu poate face asta din resursele tarii, sa ceara ajutoare internationale, ca ideea sacrificiului tuturor generatiilor de romani nu mai este inghitita de nimeni.
7. As dori sa implementeze un sistem de evaluare si ghidare a calificarii celor care nu-si mai gasesc locuri de munca acum. O asemenea actiune trebuie facuta in primul rand pe plan national.
8 Sa introduca un sistem de alarma pentru protectia copiilor, ca in SUA. La fel, un sistem de urgentza pentru a telefona lucrurile importante la politie. Telefonarea „cu prioritate” este un sistem inventat in SUA nu de politie, ci de tatal unui copil ucis in bataie, care a constatat ca nu putea sa informeze politia din cauza liniei ocupate.
Sunt foarte multe de spus, dar daca aceste lucruri vor primi atentia pe care o merita, ar insemna ca am facut totusi un pas inainte.