caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Inscripții antisemite și xenofobe la Bălți

de (5-8-2009)

BĂLŢI (Imedia) – Mai multe inscripţii cu caracter xenofob la adresa evreilor, dar şi inscripţii prin care se indică superioritatea ruşilor ca etnie au fost făcute, de către persoane necunoscute, pe pereţii unor blocuri de locuit şi garduri în cartierul „Dacia” (numit de localnici BAM) din oraşul Bălţi. Unele inscripţii poartă conţin apeluri ameninţătoare la adresa evreilor.

Solicitat de Imedia, preşedintele Societăţii evreieşti din localitate, Lev Bondari, a declarat că, în cazul inscripţiilor ameninţătoare la adresa evreilor, este vorba de o manifestare neofascistă, care prinde rădăcini în ultima vreme la Bălţi. „Mă tem că în curând şi în Moldova se va face tot mai simţită prezenţa mişcării neofasciste”. Întrebat câţi membrii numără în prezent comunitatea evreiască din Bălţi, Lev Bondari a spus că „sunt foarte puţini la număr, dar în curând vor fi şi mai puţini”.

În perioada postbelică, jumătate din populaţia oraşului Bălţi, 32 de mii din 60 mii, era de origine evreiască.

Preşedintele Societăţii Ruse din Bălţi, consilierul municipal comunist Pavel Buceaţki a spus pentru Imedia că, dintre toate, inofensivă este doar inscripţia „RUS&MD = bratya slaveane”, restul fiind de natură naţionalistă, care ar putea tensiona relaţiile interetnice în oraşul Bălţi. „Cred că este vorba despre nişte acţiuni emoţionale pe care le-au exteriorizat persoane care nu s-au gândit ce efect ar putea avea aceste inscripţii”, a spus Buceaţki.

Potrivit lui, în oraş convieţuiesc peste de 60 de etnii şi că toţi ştiu că „ţara noastră adevărată este Republica Moldova”.

Poliţia locală cercetează cazul şi a anunţat că va da o apreciere juridică acestei infracţiuni.

La Bălţi, nu este pentru prima oară când persoane necunoscute fac inscripţii cu conţinut xenofob. Acum circa doi ani, în centrul oraşului, persoane necunoscute au scris pe panouri cu stema Republicii Moldova şi alte însemne de stat – „Belţî, russki gorod”, (Bălţi, oraş rusesc)”. În nici un caz, însă, poliţia nu a identificat autorii inscripţiilor.

În oraşul Bălţi, potrivit datelor ultimului recensământ sunt circa 128 mii de locuitori. Dintre aceştia, 52,4% s-au declarat moldoveni; ucraineni – 23,7%, ruşi – 19,2 la sută etc.

www.imedia.md

Ecouri

  • Radu Humor: (5-8-2009 la 00:00)

    Eu am dat 1(unu) acestui articol, pentru modul perfid in care se creaza si apoi exploateaza false probleme.

    Din moment ce populatia evreieasca nu apare nici macar la ” etc”, de unde pana unde ura impotriva ei, si acest adevarat semnal de alarma privind pericolul la care este expusa pentru ca un tembel a scris ceva pe un gard ( stiti probabil uneia care vazand scris pe un gard „…ula”, a avut neplacuta(pentru ea!) surpriza, sa constate ca era un depozit de lemne !).
    Si apoi sunteti atat de sigur ca nu-i o diversiune ?!

  • Petru Clej: (5-8-2009 la 00:00)

    Domnule Radu Humor,

    Dacă ați avea idee de ceea ce se petrece în Republica Moldova (și e clar că nu aveți habar), ați ști că tensiunile intertnice (inclusiv antisemitismul) nu sunt departe de suprafață, mai ales într-un oraș ca Bălți (unde, a propos, evreii erau majoritari înainte de 1941, când Antonescu a decis să schimbe situația demografică).

    Faptul că folosiți termenul „perfid” pentru această știre a celei mai imparțiale agenții de știri din Republica Moldova (înființată de foștii jurnaliști ai redacției BBC Chișinău), dovedește:

    1) Cât de puțin înțelegeți.

    2) Modul în care vă reciclați sistematic obsesiile pe oriunde postați.

  • Radu Humor: (5-8-2009 la 00:00)

    Daca v-as face cunoscut tot ce stiu eu despre R.M., cu siguranta ca n-ati fi prea incantat !

    Dar cum jignirea face parte din armele pe care le folositi in scopuri prea bine cunoscute, venind cu ea imediat dupa lipsa argumentelor, va reamintesc , ca daca ma cunoasteti atat de bine!, nu obisnuiesc sa raman dator.
    Asa ca e ultima data cand raspund frumos unei obraznicii/magarii ( ca de fapt au fost mai multe)!

  • Petru Clej: (5-8-2009 la 00:00)

    Domnule Radu Humor,

    Până una alta vă avertizez că revista ACUM nu este un forum ca cele pe care obișnuiți să vă deversați opiniile rasiste, xenofobe, antisemite și misogine, fără ca cineva să vă dea vreo replică viguroasă.

    Vă rog să citiți criteriile noastre editoriale http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7897 și să trageți concluziile de rigoare.

  • Petru Clej: (5-8-2009 la 00:00)

    Pentru cei care au vreo îndoială cu privire la metodele domnului Radu Humor, între care atacul la persoană și antisemitismul său furibund recomand:

    @ Petru Clej,lasa-ne dle.cu cercetarile arborelui regal si vezi-ti de legaturile de singe din chibutul matale.Chiar esti penibil cu insistentele astea obraznice si ma intreb la ce ne-ar folosi noua o asemenea investigatie dusa pina-n pinzele albe( ca unora ca tine stiu la ce le foloseste…).

    http://roxanaiordache.wordpress.com/2008/11/15/printul-charles-a-60-a-aniversare-la-multi-ani/



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Da, am fost dat afara de la Cotidianul de domnul Cornel Nistorescu!

Am fost anuntat, neoficial, verbal si de catre colegii mei, ca dl Cornel Nistorescu a decis sa ma dea afara...

Închide
3.142.98.108