Cărările se încrucişează adânc în pădure.
Poiană cu arbori lumânări
Şi corbi de gardă, aripi tuciurii
Strunind vântul pornit să fure.
Zbor pe o mătură cu faruri de ceaţă.
Dimineţii-i e teamă să nu fie electrocutată
Cu două sute douăzeci de volţi.
Se ţine zgribulită în Răsărit, la distanţă.
Temeliile curg.
Amalgam de cuvinte bolnave.
Zmoală extrafină cu gust de pucioasă.
Globurile din sticlă se deschid
Ca ochii unei broaşte râioase
Şi viitorul ţâşneşte de undeva din centrul Pământului.
Prunc istovit, obosit înainte de a se naşte.
„Mai împodobiţi-l şi voi!
Daţi-i faţă comercială să apară mai atractiv.
Roşu pe buze,
Lumină artificială în ochi,
Umbră sub falcă.
Nu ţineţi la preţ.
Vindeţi la solduri, să treacă.
Fecioară grăbită să se mărite,
Dimineaţa naivă
Habar nu are pe unde calcă.
Dan David, Los Angeles, aprilie-11-2007