Sunt onorat de a doua invitaţie a D-lui Petru Clej de a-mi argumenta, printr-un articol, reacţia exprimată lapidar la apariţia ultimului D-sale sondaj online (Este antisemitismul o problemă gravă a României?): Cu respectul cuvenit: structura sondajului implică, în opinia mea, o falsă problemă. Dincolo de obligaţia de bună creştere de a onora, la rândul meu, o invitaţie pe cât de promptă, pe atât de deschisă (mai ales că am unele aprehensiuni că D-lui redactor şef nu-i scapă o anume diferenţă de optică între D-sa şi mine), motivaţia de fond a elaborării articolului se regăseşte în nevoia pe care o resimt de a contracara o anume tendinţă, probabil spontană, de a impune această falsă problemă (a presupusului antisemitism din România, nota mea) ca o problemă gravă a României.
Trecând peste insolvabila problemă semantică (stricto sensu şi arabii fiind, de exemplu, semiţi, antisemitism ar fi un termen aşa de larg că şi-ar pierde conotaţia tradiţională), trebuie să spun din capul locului că nu mă sfiesc să condamn explicit orice manifestare de antisemitism, oriunde, oricând şi sub orice formă, şi consider fără echivoc acest sentiment primitive drept una din regretabilele expresiii ale prostiei omeneşti.
Mai concret, condamn cu toată energia acte barbare cum a fost profanarea cimitirului evreiesc de rit spaniol, întâmplată de curând. Deşi presupun că nu are legătură cu antisemitismul. Exact cu aceeaşi energie cu care am condamnat profanarea mormintelor româneşti din partea nerecuperată de Bucovină, care acum intră în componeţa unui stat vecin, aşa cum am condamnat actul similar de la Hebron. Salut expresia doamnei Lelia Munteanu, care a spus, într-un editorial, că această barbarie o face să se simtă evreică. Gest de apreciat, cunoscut fiind că D-na Lelia Munteanu este, dacă nu mă înşel, şi licenţiată în teologie creştin ortodoxă. Şi, nu în ultimul rând, exact cu aceeaşi energie cu care am condamnat, la vremea sa, cu nu mulţi ani în urmă, profanările din cimitirul Bellu, aflat pe partea opusă a pieţii Pieptănari, faţă de cimitirul evreiesc de rit sefard, când morminte ale unor scriitori români au suferit distrugeri, act la fel de vandalic, la fel de primitiv, la fel de barbar, ca cel de acum. Dar, despre care, prin nefericita forţă a lucrurilor, media internaţională nu a scris nimic, iar cea autohtonă mult prea puţin.
De aici până la a vorbi, înainte şi după acest act barbar condamnabil, de antisemitism românesc e cale lungă. Pe care nu văd absolut nici un motiv ca o minte raţională şi echilibrată să aibă sens să-l parcurgă. Nici măcar cu primul pas. Da, cu acel prim pas cu care, cum spune celebrul proverb chinezesc, începe orice drum de zece mii de li. Sau, de fapt, în primul rând nu avem de ce să facem acel prim pas.
Antisemitismul, acceptând din mers oximoronul inevitabil şi fixat în conştiinţa colectivă, e vechi de când există diasporă evreiască. Spaţiul acestui articol – replică e mult prea strâmt pentru a aborda fenomenul în datele lui esenţiale, ca analiză structurală, ca motivaţie, ca evoluţie istorică. Şi, cu asta, ajungem la a remarca ambiguitatea ascunsă a întrebarii retorice: Se referă ea, întrebarea, la starea actuală a presupusului antisemitism românesc? Se referă ea, întrebarea, oare, la starea presupusului antisemitism românesc de-a lungul întregii istorii a românilor? Sau, cumva, la decuparea virtuală a perioadei modenre a acestei istorii? Căci răspunsul, dacă se doreşte serios şi responsabil depinde de întrebare. Chiar aşa, retorică.
Sugestia primită, simultan cu invitaţia de a scrie articolul, de la D-l Petru Clej, fusese de a scrie cu referire la un anume articol apărut în publicaţia israeliană Ha’aretz. Nu l-am citit, întâi de toate deoarece randamentul meu de lectură în engleză e aşa de redus, încânt nici nu mă apuc de lectura unui text care excede 4-500 caractere grafice, iar limba nativă a publicaţiei îmi e cu totul inaccesibilă. Ar fi întrucâtva neserios să mă refer doar indirect, la citări din acel articol în presa autohtonă, aşa că impresia conturată de aceste citate mi-o comunic cu conştiincioasă prudenţă şi cu carteziană rezervă. Dar impresia, fie şi moderată de considerentele de onestitate intelectuală de mai sus, rămâne, vai, de superficial. Articolul respectiv pare superficial, o construcţie grăbită, sprijinită pe doar doi piloni cel puţin discutabili şi cel mult şubrezi, anume condamnabilul act de barbarie din cimitirul aflat aproximativ vis-à-vis de Bellu, şi anume înainte de derularea anchetei judiciare, deci înainte de determinarea factorilor responsabili, pe de o parte şi pe o exprimare discutabilă a preşedintelui României pe de altă parte. Subţire, provocator, ieftin. Pentru un tabloid mai treacă-meargă, dar presupun că Haaretz (sau Ha’aretz?) e una serioasă. Pentru un vânător de senzaţional ieftin ar fi pasabil, iar publicul care nu ia in seama tabloidele ar putea ignora articolul, dar semnatarul e un istoric. Demersul unui istoric se presupune a fi mai responsabil decât al unui jurnalist, cu atât mai mult mai serios decât mâzgăleala unui alimentator de tabloide. Poate istoricul care semnează articolul din Haaretz e srios, poate argumentaţia tezei sale discutabile (contestabile, aş îndrăzni a zice) să fie mai solidă decât ce răzbate în presa noastră, care, poate, l-o fi citit superficial. Sunt obligat să-i acord serioasei publicaţii israeliene beneficiul îndoielii. Dar asta nu schimbă, vai, fondul problemei. Care fond ar fi aprecierea că în România nu există nici mai mult, nici mai puţin antisemitism rezidual decât în restul Europei. Adică, în medie, puţin sau foarte puţin.
Ca să evităm, pe cât posibil, orice confuzie în lectura articolului de faţă, voi reitera faptul elementar de a condamna actul barbar. Şi de a mă alătura D-nei Lelia Munteanu (simplă coincidenţă onomastică) în atitudinea D-sale de a se considera simbolic evreică.
Ştirile de azi dau rezultatele anchetei. E vorba de o bandă de adolescenţi fără ideologie. Cu atât mai grav, în opinia mea. Identificarea unui ipotetic cuib cu veleităţi programatice ar fi mai simplă. Am avea o bază de raţionament. Eu sunt tentat să presupun că, o atare eventualitate, iată, practic eliminată de cercetările care au implicat servicii de informaţii, ar avea, destul de probabil, surse externe. Mi se par lesne de imaginat plauzibile interese de a extinde teritoriul românesc hărţii unor acţiuni provocatoare coordonate, mi se par la fel de lesne de imaginat plauzibile interese de a compromite România, agăţându-i tinicheaua antisemitismului de gât. Dar dacă barbaria a fost comisă de un grup teribilist, abia atunci e groasă, dacă-mi pot permite o expresie argotică sugestivă. Căci atunci în fiinţa românească există un patogen care atacă mult dincolo de obiective evreieşti. S-a spus că barbariile din cimitirul Bellu, de acum câţiva ani, fuseseră comise de satanişti. Existenţa sataniştilor e practic dovedită, deşi se simt eforturile de a îndepărta subiectul de prima pagină a media. Eforturi pe care eu îmi asum riscul să le interpretez optimist, pozitiv, ca un semn că serviciile de informaţii monitorizează grupurile sataniste. Dar iată, comunicatul de presă de azi nu vorbeşte de satanişti, şi e evident că sataniştii nu au ce să aibă cu cimitirul evreiesc. Concluzia logică a coroborării ambelor acte de barbarie, la distanţă de câţiva ani, e că aria patogenilor sociali se extinde. Nu ne rămâne decât să sperăm că serviciile de informaţii îşi fac datoria, dar, doamne, barbaria asta din urmă n-are chiar nimic de-a face cu antisemitismul!
Antisemitismul există şi n-ar putea fi eradicat, alături de alte plăgi psihosociale, decât pe o treaptă de civilizaţie la care încă omenirea nu a accedat. Şi la care evoluţia actuală n-ar prea da multe speranţe că se va ajunge prea curând. Deşi, pentru orice om sănătos la cap, eradicarea antisemitismului rămâne un deziderat, alături de eradicarea altor maladii civilizaţionale, alături de eradicarea altor expresii ale prostiei omeneşti.
Ar mai fi neînchipuit de multe de spus, dar nevoia irepresibilă de a nu mă inflama îmi cere să-mi manifest simţul humorului. Citând celebra vorbă cu care Stalin, fie chiar şi el hodinit, îşi încheia discuţiile cu colaboratorii:
Deocamdată atât.
Este obiectiv articolul dvs, sunt de acord cu ce spuneti ref la problema in general, dar vreau sa abordez cateva aspecte :
1. De ce credeti ca o banda de satanisti nu ar avea motive sa atace si un cimitir evreiesc? Recunosc ca nu stiu mare lucru despe astia si probabil ca raspunsul mi-l veti da cu usurinta.
2. Nu as subscrie ca manifestarea barbara are legatura doar cu barbaria si cu prostia, si deloc cu antisemitismul termen pentru care de acord cu dvs ca s-a incetatenit o semantica eronata ptr termen, deci cred totusi ca are legatura cu antievreismul si in ce sens spun asta?
Aceste brute tinere cu instincte primitive isi fixeaza totusi victimele pe o baza criteriala si aici existenta nu unui antisemitism(antiiudaism) romanesc este factorul de coagulare ci mai de graba toate teoriile conspirationiste in care evreul este indicat ca un cap al tuturor relelor, mai apar si relatii posibil intamplatoare cu alti semiti, ma refer la arabii care cred ca depasesc in romania numarului de evrei si care le vorbesc despre sionisti despre comploate mondiale care ii aduc pe ei pe acesti amarati in situatia in care se afla.
e suficient ca unul la suta din ei sa auda sau sa citeasca asemenea lucruri ca specific tuturor ratatilor care nefiind in stare sa faca nimic bun isi descopera vocatia idioata in a fi patrioti cu(P) nationalisti si anti tot ce se poate, ca sa-si poata coagula toate frustrarile pe tinte existente si accesibile si ce tinta este mai buna decat un cimitir prost pazit noaptea?
Deci eu cred ca acesta atmosfera difuza de extremism fara tinte, generalizat, resentimentar, bazat pe primitivism violent sustinut de multa, multa prostie si incultura, duce la asa ceva . Ar fi interesanta si opinia unui psiholog, a unui specialist.
PS In acelasi timp referitor la modul in care se trateaza acest gen de subiecte in presa o sa descriu un eveniment si trei reactii posibile la acesta definitorii pentru cei care reactioneaza.
Va povestesc urmatoarea intamplare:
Doi barbati care se cunosc se iau la bataie intr-o crasma pentru o posibila iubita, unul ucigandu-l cu un cutit fiind ei si bauti pe celalalt.
Sunt posibile ca reactii de presa urmatoarele situatii:
a. Cei doi sunt romani sau evrei. Stirea apare la faptul divers;
b. Mortul este evreu, stirea apare in mod diferit :
b1. Presa corecta, neutra : fapt divers;
b2. Presa tendentioasa antisemita: un roman in legitima aparare a ucis un evreu care beat fiind l-a atacat in restaurantul X;
b3. Presa tendentioasa filosemita: O oribila crima antisemita s-a produs etc ,etc;
c. Mortul este roman, stirea apare iarasi diferit la cele doua organe de presa filo sau anti, adica:
c1. Presa corecta, neutra : fapt divers;
c2. Presa antisemita: O oribila crima antiromaneasca s-a produs etc ,etc;
c3. presa filosemita:un evreu in legitima aparare a ucis un roman care beat fiind l-a atacat in restaurantul X;
E mai simplu de a condamna decit a Preveni. Luarea de pozitie e cam tarzie… Pogromul mortilor… morti, a doua oara, bataia cu pietrele …inseamna mult mai mut decit un „act barbar” a unor copiii si gaura lor potrivita in gardul cimitirului, pentru a folosi rational rangile…3 la bara..chiar si varsta a fost calculata?
Nu exista iertare! Putea fi tatal meu, mama mea, putea fi tatal tau, mama ta…ingropata acolo…
Neprevenirea pogromului cimitirului de catre cei adulti, care au trecut cu vederea educatia din pruncie a copiilor, cei 7 ani de-a casa, cum se spune plus ce au invatat la scoala, e lucru care trebuie condamnat, educatia primita acum in Noul Secol!
O lacrima pentru cei care au fost derajnati din lungul somn (z”l) ar fi trebuit varsata cit Niagara!
levana
semantica, placerea de a ne juca de-a semantica si antisemitismul romanesc
dorinta de a vorbi vorbe, de a discuta discutii, de a ne complacea intr-o stare opaca care nu exprima nimic, nu ideei, nu sentimente, nu critica – dorinta de a ne arunca in ceata. de a ne aburi
de a ne face sa credem ca linia de demarcatie intre ferocitatea antisemitismului romanesc si manifestarile lui se afla in ceata si aburul creierului ignorant si primitiv al cetelor/turmelor – nu in rafinamentul alambicat al intelectualului nationalist si frustrat – responsabil de facto
sau al securistului gainar sau al politicianului veros
sint obosit si nu merita efortul comentariul textului opac
O lacrima cit Niagara pentru cei a caror odihna a fost deranjata ( z”l ) si pentru cei in viata care au trebuit sa mai traiasca si oroarea asta.
intai de toate multumesc pentru lectura.
pentru ion adrian: comentariile dv imi suna judicios. nu am argumente rationale pentru a socoti improbabila barbaria ca facuta de satanisti. doar simpla impresie ca ei, desi ar putea, in teorie, sa largeasca obiectivul lor dintructiv la intregul arbore monoteist abrahamic, se restrang la un cult invers, anticrestin. copii, cum spune ancheta organelor abilitate, sau ce-or fi fost, e evident ca n-au atacat un cimitir la intamplare, ci unul evreiesc. dar nu pot urma nici curentul care face romanilor si romaniei o recvlama de antisemitism exacerbat.
pentru levana: esti de inteles ca nu poti ierta. numai ca aici e un clenci. una dinm deosebirile intre iudaism si crestinism e ca ultimul cultiva, cel putin in teorie, iertarea. acuma, ca un procent imens dintre crestinii nominali neglijeaza acest aspect esential, e alta mancare de gefilte fisch. asa ca de ce n-am cadea la pace: tu sa nu-i ierti pe criminalii care au devastat cimitirul evreiesc, eu sa-i condamn cu aceeasi tarie atat pe astia cat si pe cei care au profanat morminte de scriitori la bellu, si bandele ukrainene care distrug cimitire romanesti in bucovina ocupata si chiar actul de la hebron.
mg: se vede ca sunteti obosit. comentariul dv imi suna incoerent si lozincard. absolutely no any offence
„pentru levana: esti de inteles ca nu poti ierta. numai ca aici e un clenci. una dinm deosebirile intre iudaism si crestinism e ca ultimul cultiva, cel putin in teorie, iertarea. acuma, ca un procent imens dintre crestinii nominali neglijeaza acest aspect esential, e alta mancare de gefilte fisch. asa ca de ce n-am cadea la pace: tu sa nu-i ierti pe criminalii care au devastat cimitirul evreiesc, eu sa-i condamn cu aceeasi tarie atat pe astia cat si pe cei care au profanat morminte de scriitori la bellu, si bandele ukrainene care distrug cimitire romanesti in bucovina ocupata si chiar actul de la hebron.”
Rar mi-a fost dat să citesc o asemenea perfidie… Au fost profanate 131 de monumente funerare în cimitirul evreiesc. Ei, un act de huliganism absolut întâmplător care n-are nimic de a face cu antisemitismul.
Nu, nu e întâmplător? Bine, dar e creștinește să iertăm, dar voi fiind evrei nu știți ce e aia iertarea (chiar dacă noi creștinii v-am persecutat cumplit în ultimii 1700 de ani).
Mai mult, dacă nu-i iertați pe profanatorii ocazionali, nici noi n-o să-i iertăm pe profanatorii mormintelor de scriitori de la Bellu și ale românilor din Ucraina (or fi „jidani”, domnule Munteanu? Care e vina evreilor că au fost profanate acele morminte, e cumva o reciprocitate?).
Așa că doamnelor și domnilor evrei, ia nu mai ridicați problema antisemitismului. ÎN ROMÂNIA NU EXISTĂ ANTISEMITISM, au decis și votanții sondajului lansat de revista ACUM http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=497, ce mai vreți?
Ziceți merci că vă dăm voie să trăiți în România, iar voi cei din Israel nu ne mai dați lecții, mai bine vedeți cum vă purtați voi cu palestinienii.
Domnule Radu Ilarion Munteanu,
nu are rost sa incep o polemica cu dumneavoastra pe tema articolului raspuns pe care l-ati publicat. Dumneavoastra v-ati legat de articolul istoricului Cellu Rosenberg publicat in Haaretz fara a face macar efortul de a incerca sa il cititi in intregime ( discutia a pornit de la acest articol )si cind spun citit ma refer la calitatile dumneavostra superioare de cititor profesionist. Cu alte cuvinte ma asteptam sa ii acordati lui Cellu cel putin aceiasi umanitara intelegere pe care i-ati acordat-o si domnului Cosmin Dragoste cu ocazia exploziei sale tipice antisemitismului romanesc despre care spuneti ca este „presupus”
Acum este clar cel putin pentru mine de ce vi se pare ca antisemitismul romanesc este „presupus” si imputat pe nedrept romanilor – pentru ca refuzati fie si numai pentru un moment sa renuntati la ochelarii de cal pentru a putea privi fie si pentru o miime de secunda obiectiv, daca a umbla o mila in pantofii celuilalt vi se pare prea greu.
Nu va spun asta cu rautate – stiu ca nu sinteti anti-semit si ca nu sinteti un om rau.
Cellu desi indreptatit in supararea lui a fost nedrept sa arunce acuzatii impotriva intregului popor roman care are un fond foarte bun. A gresit in exprimare, fondul articolului insa este corect. Omeneste, nu ? poate veti reusi in mod crestinesc sa il iertati. Daca il intelegeti pe Cosmin Dragoste cind se revolta impotriva sionistilor infami care conduc lumea si ii ataca fituica internautica, asta in pauza dintre sedintele inteleptilor sionului pentru a stapinii lumea, poate il veti intelege si pe Cellu cind se revolta cind vede imagini cu mormintele profanate.
Asta nu schimba starea de fapt a lucrurilor si problema antisemitismului ca o problema grava a Romaniei. Pe cit de ridicol, pe atit de virulent, antisemitismul romanesc este o realitate si o mare rusine pentru o societate moderna si pentru o Romanie europeana a secolului 21. A aplica politica strutului in aceasta problema nu o va face sa dispara si nici macar nu va putea sa o estompeze.
Sint obosit, adevarat, obosit de a incerca sa argumentez cu persoane care refuza sa vada, refuza sa isi dea jos ochelarii de cal si filtrele trece-banda implantate la nivelul aparatului auditiv. Dar se zice ca o imagine face cit o mie de cuvinte. Dumneavoastra ati vazut imagini cu monumentele darimate din cimitirul evreiesc de pe Giurgiului ? Daca da, cum puteti sa vorbiti de un presupus antisemitism romanesc drept comentariu pe margine acestei orori ?
Sincer va doresc sa renuntati macar la ochelarii de cal cit mai curind.
Daca raspunsul meu anterior vi sa parut lozincard, refuzul dumneavoastra de a vedea aceasta problema a antisemitismului in Romania mi se pare cel putin ciudat si contra-productiv.
Domnule Munteanu,
Simplu și într-un limbaj lipsit de prețiozitate: veți avea spațiu deschis în revista ACUM, dar asta nu mă împiedică să mă țin de nas când vine vorba de opiniile dumneavoastră cu privire la antisemitism ca cele din articol.
Sunt înduioșat de grija pe care o purtați prestigiului revistei ACUM, dar vă asigur că nu suferă – per total – din cauza consecvenței liniei noastre editoriale, diferită radical de restul presei de limbă română. Nu-i poți mulțumi pe toți tot timpul.
Chiar astăzi am primit un e-mail care îmi mulțumea pentru replica dură pe care v-am dat-o, deși firește sunt destui care sunt iritați.
În rest, cu privire la prietenia cu Bianca Marcovici, n-a contestat-o nimeni, dar mă duce din nou cu gândul la articolul „Cum pot să fiu antisemit, când am prieteni evrei?” http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7488
Domnule Radu Ilarion Munteanu
cu siguranta articolul din Isaac Asimov trebuie sa fie interesant dar ma intreb cita relevanta ar putea avea in contextul subiectului abordat de noi, acum si aici.
Poate ca interview-ul Maiei Morgenstern, acordat ziarului Adevarul sa fie mai pertinent referitor la discutia noastra.
Poate ca edificatoare vor fi si raspunsurile anumitor cititori.
http://www.adevarul.ro/articole/putem-vorbi-de-antisemitism-in-romania.html
Mie sincer imi pare rau pentru Maia – este generatia mea si simt multa, multa tristete in vorbele ei.
@MG,
Multzumesc pentru indicarea interviului acordat de marea actrita Maia Morgenstrn ziarului Adevarul.
A sintetizat excelent conditia epocii noatre, limitarile si inchistarile acesteia, in reactiile pe care le-a avut fata de faptul ca a jucat in filmul lui Mel Gibson.
Cred ca cei pe care-i decrie mai jos sunt de partea artei, a dreptatii si a adevarului omenesc.
„Sunt iubită pentru ceea ce am făcut şi de creştini, şi de evrei, şi de musulmani. Mi s-a întâmplat în societăţi unde există musulmani să fiu felicitată, să fiu îmbrăţişată, să fiu salutată.”
Maia o mare artista a inteles exact cu ce mare artist a avut de a face. Un mare artist Mel Gibson care nu a insultat in film pe nimeni, decat doar daca conditia umana poate fi insultata.
pentru d-l petru clej: oricat ar fi de mare diferentele de opinii, apreciere si atitudine, va rog sa remarcati ca eu am evitat sa va aduc ofense folosind termeni rebarbativi. daca dv credeti ca e ok pentru dv ca persoana si mai ales pentru revista dv, caci orice opinie publica a dv atinge insusi prestigiul revistei si, in fine, daca anturajul revistei nu e deranjat de atari atitudini, e problema dv. inutil sa precizez ca nu am nici un motiv sa va urmez pe calea asta.
mai mult, nu-mi permit sa comentez nici tonul dv exploziv. cat despre fondul comentariului dv, iarasi interpretarea raspunsului dat de mine biancai marcovici, de care ma leaga o veche prietenie si pentru poezia careia am o apreciere constanta, va apartin in intregime. permiteti-mi sa le consider fara acoperire in litera si spiritul raspunsului meu.
nu in ultimul rand, v-as ruga sa aveti ingaduinta daca n-as mai comenta in nici un fel posibila dv reactie, oarecum repetitiva, de a face consideratii fanteziste asupra limbajului meu. inca odata, pozitia de redactor sef si modul cum o respectati va apartin in intregime.
doresc revistei succes si reiterez disponibilitatea de a raspunde oricaror invitatii ulterioare ale dv de a scrie aici.
pentru mg: iarasi va multumesc pentru lectura si pentru continuarea dialogului. decantez din spusele dv faptul pozitiv ca va e cunostua revista argos si ca, poate, o veti fi si citit. salut si nuantarea pozitiei dv. presupun ca daca ar fi sa fie indeaajuns de lung, dialogul nostru ar sfarsi prin a ajunge la o minimala dar definita platforma comuna. deocamdata exista inca o distanta semnificativa intre optica dv si optica mea.
pentru ambii repondenti: coincidenta face sa lucrez acum la corectarea unui articol scanat din autobiografia marelui scriitor american isaac asimov, de origine evreu rus si intitulat „antisemitismul”. o fac pentru cele 3 e-grupuri la care particip si in care subiectul revine intermitent, pastrandu-se o inernta diversitate de opinii. va fi simplu sa incarc un fisier word la files in cele 3 e-grupuri, ma indoiesc ca aici ar putea fi loc pentru postarea articolului. situl meu personal e structurat ca un dispecerat de url, nu ca un blog, asa incat nu vad cum v-as putea face cunoscut textul articolului, care e instructiv. adresa mea de e-mail e cunoscuta de d-l clej, redactorul sef al revistei „acum”. d-ale articolul ii va fi la dispozitie in cel mult o zi. astept un e-mail de la d-sa in care sa-mi comunice daca este sau nu interesat. ar mai ramane ca d-sa sa deicida daca e dispus sa faca, dv sau/si oricarui cititor sau redactor al revistei „acum” serviciul personal de a va retransmite fisierul.
Mulţumesc domnilor Petru Clej şi M.G. pentru răspunsurile aplicate. Nu am multe de comentat. Ar fi superfluu să salut deschiderea instituţională consecventă a D-lui Clej, ca redactor şef, am mai spus-o şi e evidentă. Am citit cu interes şi articolul D-sale la care duce url precizat. Obişnuit să decantez, să selectez, să diferenţiez, îmi spun, gândind cu voce tare, dacă metafora e acceptabilă, că sfânta diversitate, ca lege majora a naturii, îşi găseşte loc să se manifeste inclusiv în opiniile unor evrei despre o anume politică, probabil întâmplătoare, care, pe diferite meridiane, se aşarnează să atribuie României şi românilor un antisemitism mult peste inerentul nivel rezidual care, din păcate, există peste tot în lume şi care n-ar putea fi eradicat decât odată cu eradicarea prostiei omeneşti. Cât despre calificarea limbajului meu ca preţios, mă rog, e un punct de vedere, la care D-l Clej are dreptul sfânt. În tolba mea e loc pentru diversitate şi de limbaj. Depinde foarte mult de interlocutor. D-l Clej ar fi, poate, surprins să audă limbajul de comunicare curentă cu prietenii intimi. De pe poziţia unui respect de modă veche faţă de limbajul public, eu nu am nici o cădere să comentez în vreun fel mostre de genul mă ţin de nas când… . E numai şi numai la latitudinea D-lui Clej ca redactor şef să foloseasca expresii care seamănă, vai, cu limbajul lui vecetudor. De a cărui limbaj eu îl diferenţiez net pe D-l Clej. Îl asigur pe D-l Clej că nu mă simt ofensat, ar fi ieftin. Şi fosta mea şefa de secţie, Silvia Bittman, ţine-o, Doamne, în viaţă 120 de ani, mi-a spus: Radule, nu te vinde ieftin. Şi mi-a intrat în capul meu pătrat. Trecând peste amănuntul ăsta stilistic, mă bucur mult să aflu că D-l Clej a fost redactor la BBC. Simt că cresc în proprii mei ochi colaborând, fie şi ca a 17-a roată la căruţă, cu D-sa. A nu se căuta nici o ironie aici, nu există. Ăm citit cu aceeaşi atenţie şi interviul cu Maia din Adevărul. Ca unul care o ştie de când era o copiliţă şi care o admiră tot de atunci, vă contrapropun alt interviu, pe care Maia mi l-a acordat acu’s 5 ani: http://atelier.liternet.ro/articol/514/Radu-Ilarion-Munteanu-Maia-Morgenstern/Maia-Morgenstern-Mel-Gibson-este-un-om-bun.html . Mai am un interviu cu ea, mai vechi, care nu se găseşte online, iar revista pentru care l-am făcut, a dat faliment. Mai are încă un interviu pe LiterNet, acordat altcuiva. Se poate vedea că, dacă iarna e o altă ţară, atunci Maia e ea însăşi o ţara destul de vastă, ca în geografia ei să încapă mult relief divers. Şi aici ajungem la întrebarea dacă poziţia lui Isaac Asimov despre antisemitism are sau nu relevanţăa aici şi acum. Eu rămân, cu voia Dv., la părerea că opinia unui mare evreu despre antisemitism e relevantă oriunde şi oricând.