La Tiraspol, evenimentele din Georgia sunt privite cu satisfacțieConflictul militar din Georgia, în special acţiunile armate înfăptuite de Rusia împotriva acestui stat ex-sovietic, conturează posibilitatea apariţiei pe termen lung a unor ameninţări serioase la adresa integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova. O parte din vina pentru eventuala materializare a acestor pericole aparţine autorităţilor moldovene centrale, care nu au avut curajul să ia o atitudine clară de denunţarea a agresiunii ruse împotriva Georgiei, unul din partenerii GUAM al RM.
Motivele acestei abţineri au în prim plan tentă electorală. Astfel, Partidul Comuniştilor din RM este precaut faţă de mesajele şi comportamentul său pe plan extern, mai ales în subiectele care vizează Rusia, pentru a nu crea dificultăţi în dialogul cu aceasta (aspecte energetic, economic etc.). Opţiunea dată este esenţială pentru actualul partid de guvernământ care doreşte să facă uz de influenţa Rusiei pentru a se impune în alegerile din 2009 (de natură umanitară: mass-media rusească care se bucură de credibilitate în RM; minoritatea rusească loială politicii ruse care se va consolida şi mai mult după lansarea Agenţiei Federale pentru CSI; factorul transnistrean: Moscova dirijează în mod unilateral negocierile privitor la problema transnistreană etc.).
Odată ce Comisia Electorală Centrală preconizează solicitarea unor surse financiare bugetare pentru eventuala antrenare a electoratului din regiunea transnistreană în alegerile parlamentare din RM, se conturează, de asemenea, intenţia PCRM-ului de a folosi potenţialul persuasiv al Moscovei pentru a intermedia participarea raioanelor din stânga Nistrului în viitoarea campanie electorală.
Cu toate acestea, ultimele reacţii ale Tiraspolului privitor la introducerea unui moratoriu privind participarea sa în procesul de negocieri a luat în surprindere factorii de decizie de la Chişinău, dar şi ceilalţi actori ai formatului “5+2” (RM, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE + UE și SUA). În afară de faptul că regimul separatist a cerut o abordare egală a tuturor părţilor la negocieri (pentru a promova o participare mai activă a Rusiei), acesta a invocat obligativitatea condamnării de către Chişinău a „agresiunii militare” georgiene împotriva Osetiei de Sud.
Separatiștii nistreni prind curaj
Acest ultimatum a fost urmat de un răspuns timid din partea autorităţilor moldovene care l-au caracterizat drept “lipsit de orice temeiuri”. Ținând cont că afirmaţiile Tiraspolului nu au fost deocamdată infirmate sau dezaprobate de niciun demnitar al Federației Ruse, putem presupune că acesta acţionează cu acordul şi/sau la indicaţia Moscovei.
Din considerentul că Rusia se găseşte într-o situaţia dificilă pe plan internaţional (ameninţată de posibila izolare internaţională , lipsită de sprijin politic din partea comunităţii internaţionale, cu excepţia unor state cu pondere minoră ca Cuba), introducerea pe agenda politică regională a Moldovei şi a conflictului transnistrean reprezintă pentru aceasta oportunităţi vitale de conjunctură.
Primo, prin evocarea subiectului transnistrean Moscova aminteşte UE că rolul pacificatorilor ruşi este esenţial în soluţionarea conflictelor îngheţate din spaţiul ex-sovietic, pedalând pe ideea că forţele militare de pacificare din Georgia au procedat corect violând integritatea teritorială şi suveranitatea georgiană pentru „a impune pacea”.
Secundo, Kremlinul emite semnale clare Bruxellului despre faptul că dacă acesta este interesat în avansarea negocierilor în problema transnistreană (care din cauza proximităţii geografice de spaţiul european este considerată prioritară), atunci trebuie să fie mai cooperant în chestiunea conflictului din Georgia. În contextul dat, Rusia tinde să coreleze politica europeană vizavi de evenimentele din Georgia, de poziţia rusă în tratativele pentru reunificarea RM.
Tertio, încadrarea conflictului transnistrean în disputa Rusiei cu Occidentul privitor la Georgia ar putea duce la diluarea presiunilor pe care îl exercită ultimul asupra autorităţilor ruse. De asemenea, subiectul transnistrean poate fi folosit de Moscova pentru a distrage atenţia publică de la situaţia din Caucaz sau pentru a atenua imaginea Rusiei de „stat agresor”, promovând ideea că Rusia reprezintă în continuare o putere mondială ce este capabilă să folosească metodele paşnice de soluţionare a conflictelor.
‘Ultimatum’
Dacă însă, autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au acţionat pe cont propriu („ultimatumul” a fost făcut public la 12 august), fiind conştiente de faptul că Rusia este focusată pe Caucaz, atunci RM riscă să se confrunte cu probleme grave. Justificarea acestei supoziţii nu a întârziat să apară. Astfel, deja la 14 august, I. Smirnov, în adresarea sa către populaţia regiunii transnistrene, a invocat faptul că pentru a preîntâmpina comiterea “actelor de genocid” împotriva populaţiei abhaze, sud-osetine şi transnistrene (“similare celor comise de Georgia”), cele trei regiuni rebele trebuie să-şi realizeze dreptul la autodeterminare. Pe lângă aceasta, liderul regimului separatist a menţionat că dacă UE doreşte stabilitate şi pace în Europa, atunci aceasta ar trebuie să nu mai încurce recunoaşterii “RMN”.
Aceste mesaje comportă pericol la adresa securităţii europene, dar în mod special în ce priveşte integritatea teritorială şi suveranitatea RM:
1) După evenimentele din Georgia, regimul de la Tiraspol este în stare să folosească precedentele abhaz şi sud-osetin pentru a maximiza oportunităţile de promovare a „independenţei” sale faţă de Chişinău. Prin echivalarea lui V. Voronin cu M. Saakaşvili, I. Smirnov vehiculează ideea existenţei unui pericol din partea RM. Chiar dacă, nu există o confirmare a acestei afirmaţii, oricum autorităţile transnistrene deja folosesc acest detaliu în lupta propagandistică împotriva Chişinăului şi a perspectivelor de reintegrare a RM.
2) În contextul în care, başkanul Găgăuziei, şi-a exprimat ataşamentul faţă de acţiunile Rusiei împotriva Georgiei (13 august, edingaguz.com), susţinută ulterior şi de formaţiunea politică condusă de acesta, Chişinăul este indirect forţat să recunoască la rândul său acelaşi lucru. Sub presiunea transnistreană puternică, dar şi implicit a găgăuzilor, actuala guvernare (inclusiv din motive politice şi electorale) ar putea să recunoască calitatea de „agresor” a Georgiei în conflictul armat din Osetia de Sud. Acest fapt va fi echivalent cu aprobarea acţiunilor de agresiune a Rusiei care şi-a apărat cetăţenii şi pacificatorii de atacul militar georgian. Or, se va realiza precedentul internaţional conform căruia Moscova va putea agresa orice stat, unde după părerea ei sunt puse în pericol viaţa posesorilor de paşapoarte ruse (prevederi prescrise în Doctrina Militară a Fed. Ruse). Legea privind dubla cetăţenie, precum şi acordarea fără impedimente a paşapoartelor ruse pe teritoriul RM, reprezintă în acest sens adevărate pericole la adresa securităţii naţionale, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale RM.
3) Aluziile liderului separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, privitoare la posibilitatea realizării scenariului Kosovo şi în cazul celor trei republici separatiste sunt extrem de simptomatice, în condiţiile în care Rusia a declarat că va pune în aplicare principiul autodeterminării pentru Abhazia şi Osetia de Sud. Prin urmare, avalanşa precedentului Kosovo, stopat pe o perioadă nedeterminată de UE, ar putea să pună în funcţiune nu numai separatismul din Caucaz, dar şi din alte colţuri ale spaţiului european. În acest fel, eventuala evoluţie favorabilă pentru regiunile rebele din Caucaz şi RM generează provocări la adresa viabilităţii Politicii Europene de Vecinătate, dar în mod special a securităţii şi stabilităţii europene per ansamblu.
sursa: http://unimedia.md/