Sarkozy privește către SudEveniment unic, reuniunea la Paris a 43 de State legate istoric sau direct de Marea Mediterană, organizată, cu o deosebită insistenţă de Preşedintele Franţei, se vrea purtătoare de speranţe de pace într-o regiune tradiţional conflictuală.
Lansată în sunet de fanfară, „Uniunea Mediteraniană” va pune, se crede, bazele unei reconcilieri durabile în Orientul-Apropiat. „N-am fost niciodată atât de aproape de găsirea unui acord”- cu palestinienii – declara, optimist, Primul ministru israelian Ehud Olmert, de faţă cu Nicolas Sarkozy şi cu Preşedintele Autorităţii palestiniene Mahmud Abbas. Strângerea de mână a celor doi bărbaţi de stat, ne trimite la imaginea mişcătoare din 1993, când Yizhac Rabin şi Yasser Arafat şi-au dat mâna, în semn de împăcare, sub oblăduirea lui Bill Clinton.
Rămâne totuşi de văzut dacă UPM-ul (Uniunea pentru Mediterană) va isbuti mai abitir ca Reuniunea de la Barcelona din 1995, din care-şi trage inspiraţia. E drept că structurile „Procesului de la Barcelona” n-au putut fi duse la capăt din cauza frecvenţei conflictelor militare regionale.
Al-Kadhafi face „mutre”
Co-prezidată de Nicolas Sarkozy şi de preşedintele egiptean Hosni Mubarak, această întrunire istorică a reunit, atât totalitatea ţărilor din Uniunea europeană cât şi Statele de pe malul sudic al Mediteranei: Algeria, Marocul, Israelul, Siria, Autoritatea Palestiniană, cu excepţia Libiei lui Kadhafi care a refuzat să participe şi să semneze declaraţia alianţei, fără nici o explicaţie plauzibilă, invocând teama iraţională a unei „neo-colonizări” :”Europa are nevoie de resursele noastre – spune dictatorul – ea e datoare să se aşeze cu noi la masă, fără nici o condiţie”.
Tot ce-l obsedează pe acest spirit încins, este soluţia de a umili cât se poate Occidentul pe propriul lui teren şi nu tentaţia de a reuni cele două ţărmuri ale Mediteranei în vederea unor proiecte comune.
Or, naivitatea e deseori o slăbiciune a Franţei, fată bună, şi a Europei angelice, ambele mult prea credule în vorbe de clacă…
Israelul şi Statele Arabe la masa rotundă
Întâlnirea a demarat într-adevăr sub semnul păcii. Ehud Olmert a avut o discuţie indirectă, dar pozitivă, cu inamicul nr.1 al Israelului, sirianul Bachar al-Assad, prin intermediul Premierului turc Erdogan, după cum relatează presa israeliană.
Pentru a ajunge la o înţelegere pacifică cu Israel, va fi nevoie de o perioadă între şase luni şi doi ani, estima Preşedintele sirian, intervievat pe canalul de televiziune France2.
Pe de altă parte, al-Assad şi-a pus toate speranţele în viitoarea administraţie americană, reieşită din alegeri, pentru a ajuta Damascul să parvină la o înţelegere cu Israelul. „Administraţia actuală nu are nici viziune şi nici voinţa de a instaura pacea…”.
Pace fără cronometru
„Pacea nu se va face într-o după amiază – concede Nicolas Sarkozy – trebuie surmontate dezacordurile şi diviziunile pentru a construi un instrument al păcii în serviciul mării noastre comune, marea Mediterană ”.
Adresându-se celor prezenţi în jurul mesei rotunde, Preşedintele francez a continuat: „Lumea întreagă vă priveşte. Vă priveşte din Turcia şi din Grecia, din Algeria şi din Maroc, din Palestina şi din Israel, din Croaţia şi din întreaga Europă, întrebându-se dacă această generaţie de oameni politici este capabilă să instaureze un climat pacific, evitând pierderi inutile de vieţi omeneşti…”
Şase proiecte
Depoluarea Mediteranei este o prioritate. În cursul ultimilor ani marea a suferit serioase degradări, care devin din ce în ce mai costisitoare pentru Statele ce-i populează ţărmurile, între 2,5% şi 5,5% din PIB-ul lor. Uniunea îşi propune contribuţii substanţiale pentru curăţirea litoralelor a 40 de site, atinse în mod particular, până în 2020.
Crearea de „autostrăzi” maritime, în vederea facilitării transporturilor şi securizării trecerilor de marfă prin punctele nevralgice :Bosfor, Gibraltar, sau Canalul de Suez.
O Protecţia civilă amplificată pe timp de cutremure, secete, inundaţii, poluări maritime sau industriale constituind ameninţări ale bazinului mediteranean.
Realizarea unui plan de exploatare a energiei solare, atât de generoase pe aceste meleaguri.
O cooperare universitară relevând de înfiinţarea unei universităţi euro-mediteraneene, bazate în Slovenia, capabilă să stimuleze cercetările în acest sens.
Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, constituind marea majoritate a celor din regiunea Mediteranei.
Succesul UME, va depinde, mai întâi de toate, de avansarea discuţiilor de pace din regiune. O reuniune, la fiecare doi ani, este prevăzută în vederea urmăririi activităţilor Uniunii şi luarea măsurilor celor mai apropiate în cazul unor eventuale defecţiuni.
„Mai întâi am visat. Uniunea pentru Marea Mediterană a devenit acum o realitate” se exprima bucuros Nicolas Sarkozy. „A trebuit ca cineva să rişte pentru ca cercul virtuos să se angajeze”.
Pacea între Siria şi Israel se va încheia numai în cazul în care atît Washigtonul cît şi Moscova vor garanta graniţele internaţionale recunscute ale Israelului graniţe di-nainte de războiul de 6 zile – 1967.
Cu toate că partide politice Israeliene nu sunt de acord cu retrocedarea Înălţimilor Golan Siriei, în cazul Referendumului Tratatul va fi aprobat.
Nu ştiu dacă aţi sesizat subtilitatea lui Sarkozy în privinţa acestei „Alianţe…”.
În cazul când s-ar putea conta pe semnătura arabilor, instinctele lor belicoase
se vor atenua întru-câtva, iar calmarea sirienilor se va repercuta asupra Hamasului
şi, implicit, asupra Iranului, capul provocărilor şi al discordiei. Ceva compromisuri sunt necesare, evident, şi din partea Israelului, la care, se pare, c-ar fi dispus.
Nu sunt însă suficient de convins că Obama – în cazul unei reuşite electorale – va fi omul providenţial într-o problemă atât de spinoasă.