caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Îi doresc succes lui Dan Diaconescu în alegerile parlamentare

de (23-9-2012)
4 ecouri

Dan Diaconescu – jurnalist, politician, capitalist autohton (sau cel puțin aspirant)

Dacă Dan Diaconescu era cunoscut până acum ca jurnalist şi om politic, din 21 septembrie e cunoscut şi în calitate de capitalist autohton (sau cel puţin aspirant) de când a fost anunţat în calitate de câştigător al licitaţiei de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni la combinatul Oltchim, scos la vânzare de Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

Nu se ştie dacă Dan Diaconescu are cele 45 de milioane de euro necesare cumpărării şi mai e şi micul amănunt că şi-a anunţat intrarea în competiţie la 10 minute după termenul limită, ceea ce le oferă contra-candidaţilor săi o şansă să conteste licitaţia.

Dar acest aspect nu mai contează, căci mai importante decât soarta Oltchim, cel puţin pe termen scurt, sunt alegerile parlamentare din 9 decembrie, în care Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD), condus de … Dan Diaconescu, are şanse serioase să intre în parlament.

Sondajele îl plasează la 10% în intenţiile de vot, scor similar cu cel obţinut în alegerile locale din iunie, când a obţinut 9,3%.

În aceleași sondaje Uniunea Social Liberală (USL) oscilează în jurul valorii de 50%, Alianţa României Drepte (ARD), în fapt un cartel electoral în jurul Partidului Democrat Liberal (PDL), e la circa 23% şi Uniunea Democrată Maghiară (UDMR), la 6%.

Cu alte cuvinte, un astfel de rezultat ar oferi o majoritate confortabilă în parlament alianţei conduse de liderul Partidului Social Democrat (PSD), premierul Victor Ponta, şi de de liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu.

Publicitatea în jurul privatizării Oltchim nu-i poate fi decât benefică lui Dan Diaconescu, cel care se prezinte drept un campion al capitalismului românesc, salvator al combinatului vâlcean din ghiarele străinilor (vă mai aduceţi aminte de sloganul din 1990 “Noi nu vindem ţara”?).

O astfel de publicitate convine actualei puteri , USL, care vede în consolidarea PPDD o şansă de slăbire a ARD.

De altfel, aruncând o privire la sondajele de acum şi comparându-le cu rezultatul alegerilor parlamentare din 2008 (PSD 33%, PDL 33%, PNL 18%, UDMR 6%) putem considera că PPDD îşi trage cu preponderență electoratul din dezamăgiţii PDL şi ai preşedintelui Traian Băsescu.

Dar dacă Dan Diaconescu, cu populismul său, ar începe să devină atrăgător pentru electoratul USL (mai ales cel apropiat de PSD)?

Există atunci şansa ca PPDD să ajungă să deţină balanţa puterii în parlament viitor, între USL pe de o parte şi ARD şi UDMR pe de alta. Desigur e o şansă mică, dar care nu trebuie exclusă (în acest caz există și ipoteza ca UDMR, formațiune oportunistă prin excelență să sară din nou în barca USL).

PPDD este de fapt primul partid nou de după 1992 care ar intra în parlament . Dan Diaconescu face mare caz de faptul că el n-a fost la guvernare, că oamenii săi sunt noi în politică şi mai ales că PPDD nu e nici USL nici ARD, ceea ce e în sine o propunere atrăgătoare pentru o parte a electoratului.

Veţi spune că mi-am pierdut minţile, eu care am scris articolul Un demagog de şcoală nouă – Dan Diaconescu http://www.acum.tv/articol/47382/ să doresc ca tocmai Dan Diaconescu să ajungă să deţină balanţa puterii în parlament.

Ei bine, nu. Rămâne pentru mine ca variantă ideală votul nul, pe care am explicat-o recent http://www.acum.tv/articol/57689/, dar ca rezultat al alegerilor mi se pare interesant PPDD deţinând balanţa puterii.

De ce? Exact ca şi la votul nul, sper ca un astfel de rezultat şocant să trezească actuala clasă politică – pe care o consider compromisă în marea ei majoritate – după opt ani la putere în combinaţii care mai de care mai dubioase.

Și pe urmă, ca să fiu sincer, PPDD este partidul pe care-l merită foarte mulţi români, care se recunosc în Dan Diaconescu.

Având în vedere toate acestea, nu pot decât să-i urez succes în alegeri, deşi îmi repugnă total politicile şi metodele sale.

Ecouri

  • Puiu P: (24-9-2012 la 03:33)

    Titlul articolului m-a facut sa intru si sa citesc; ma bucur ca ati iesit din „tiparul” presei „de partid” care ne plictiseste cu editoriale cu final asteptat…

    In 2004, votul acordat lui Vadim Tudor s-a dovedit fatal pentru Adrian Nastase; toata lumea a vorbit de intelegerile incheiate in parcari sau la Grifco, dintre Basescu si Voiculescu sau Vantu; dar nimeni nu a vorbit de sprijinu acordat de PRM in turul 2…

    La fel, PPDD se va dovedi important, poate esential, in formarea guvernului viitor…
    Nu cred ca DD este un aliat de-ai lui Basescu; mai degraba, el va sprijini o schimbare care sa-i mareasca sansele de intarire a puterii sale economice; adica niste structuri noi in care decizia mafiota sa fie, abia, in formare…

    Daca in spatele lui DD se afla niste organizatii de tip mafiot, acestea nu pot fi mai corupte, mai nocive decat cele care sustin cele doua „puteri” aflate in disputa..

    Mai mult, s-a dovedit ca guvernul Ponta continua unele politici „antipopulare” demarate de guvernele Boc-Ungureanu…

    Despre Ungureanu s-ar putea vorbi mai mult; mai ales ca era vorba de un guvern cu real sprijin din partea organizatiilor…civile. Fara ghilimele.

  • Petru Clej: (24-9-2012 la 03:56)

    Aș fi curios care sunt, potrivit lui Puiu Paraschiv „editorialele cu final așteptat”. Aș fi de asemenea curios să știu dacă Puiu Paraschiv intenționează să voteze în alegerile parlamentare pentru PPDD.

  • Lucian Sarbu: (1-10-2012 la 03:19)

    Bună glumă :))))))
    Partidul lui DD nu va deține nici o balanță a puterii în noul parlament. Veți vedea că unicul său rol major va fi acela de a popula cu parlamentari celelalte partide mari, așa cum a făcut PRM-ul în 2000. Dacă, să zicem, PP-DD-ul va avea acum 50 de parlamentari veți vedea că în 2016 o să mai aibă 20. Adică DD și cu alți oteviști credincioși. Restul de 30 vor fi diverși infractori și oportuniști care nu au acum loc pe listele partidelor mari, dar vor migra ulterior către acestea. DD face o afacere din politică, și adevărul e că e o afacere al naibii de bună, de vreme ce – se zice – un loc eligibil de parlamentar s-ar vinde cu 40-50.000 de euro.

  • florin predescu: (1-10-2012 la 12:45)

    Analiza la rece si pertinenta. Incep sa cred tot mai mult in analizele prevestitoare ale lui Petru Clej.
    Daca in urma cu mult timp articolele au starnit replici, remarci -ecouri contrariate, iata ca in prezent, randurile sale adeveresc prognozele.
    Imi permit sa citez din articol pentru cei ce nu au citit cu atentie articolul :

    „Și pe urmă, ca să fiu sincer, PPDD este partidul pe care-l merită foarte mulţi români, care se recunosc în Dan Diaconescu.”
    Felicitari autorului !
    Unii vor vedea in interventia mea un fel de lacheism, eu ma refer la veridicitatea articolelor lui Petru Clej, la documentare si la repunerea pe masa a realitatii dezbarate de inflexiuni personale. E o scoala de ziaristica.
    Lumea ar trebui sa-si aminteascade spusele – prietenia cu Platon, si adevarul.
    As completa ca autorul puncteaza critic defectele politice, sociale intelese de catre detractorii sai ca fiind antiromanesti. Trebuie sa ne insusim si oglinda, sa ne privim mai atent in ea si sa stim unde suntem si unde suntem.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Sedentarizarea, vrăjmaşă a sănătăţii

Pe scurt...Trebuie sa ne MISCAM, altfel ne anchilozam

Închide
18.189.194.168