În ziua în care Mussolini declara război Franţei şi Britaniei, 10 iunie 1940, un anume Dino Segre (1893-1975) evreu, ziarist şi scriitor italian primeşte o decizie de deportare în lagărul L’Aquila. Documentele care îl trimeteau într-un cătun izolat al Italiei, ca o pedeapsă pentru lipsa de loialitate regimului fascist, au ajuns în posesia organizaţiei Yad va Shem din Ierusalim. Şi mai interesante sunt schimburile de mesaje între ministerul de interne din Roma, cu poliţia oraşului Torino, unde locuia Dino Segre, cunoscut sub pseudonimul Pitigrilli.
Printre duzinele de scrisori găsim o misivă semnată de Segre. O parte din documentele studiate discută situaţia evreilor italieni în timpul fascismului, ele aparţin „Arhivei naţionale centrale” din Roma. Romanele scrise de Pitigrilli, publicate între cele două războaie mondiale erau bine cunoscute în Italia, „este fascist” spuneau unele zvonuri, altele insinuau că Pitigrilli a denunţat activişti antifascişti şi a dus la arestarea lor, „romanele lui sunt imorale”, „e un bigam”, „şi-a schimbat religia ca să-şi salveze pielea”.
O parte din zvonuri s-au dovedit, mai târziu, a fi adevărate.
Găsim un document expediat cu o zi înaintea ordinului de deportare, citim: „Căpitanul poliţiei din Torino este rugat să includă în lista celor care vor fi deportaţi pe Dino Segre. Rugăm să fie trimis la un „loc bun”. Semnează: Directorul secţiei politice a poliţiei Torino. O telegramă, două săptămâni mai târziu, confirma execuţia: „Scriitorul cu pricina, evreul Segre Pitigrilli fiul lui David, a ajuns sub pază la Uscio, azi 26 iunie 1940.”
De ce a fost schimbat lagărul iniţial L’Aquilla cu lagărul Uscio aflat în nord, lângă Genova, nu departe de Torino? Răspunsul este găsit în alte surse. Se pare că o grupă de amici influenţi au sărit în ajutorul lui Pitigrilli. Cineva s-a adresat cardinalului Montini (secretarul papei Pius al 12-lea), acesta promite să ajute în cazul Pitigrilli. Un industriaş, Amerigo Garabini care o cunoştea pe sora Ducelui, Edvige Mussolini, o convinge pe aceasta să intervină pe lângă fratele său, ca să obţină comutarea ordinului. Amicii lui Pitigrilli aduceau argumente suplimentare: pregătirea sa academică în ştiinţe juridice, ziarist trimis în Turcia în primul război mondial, editor al publicaţiei „Semnături celebre”, conferenţiar apreciat de universităţi, scriitor de romane de succes (ca de exemplu Mamifere de lux -1920) etc.
Rezultatul acestor demersuri îl găsim într-o scrisoare adresată de şeful poliţiei politice din Roma către comandantului poliţiei Torino: ” Dino Segre numit şi Pitigrilli a cerut anularea ordinului de deportare la L’Aquilla. Vă rugăm să-i aduceţi la cunoştinţă că oficiul guvernului accepta parţial cererea, se permite schimbarea locului de deţinere cu un altul, ales de însuşi domnul Segre. Semnat Buchinni.”
La Torino, mesajul produce confuzie şi responsabilul cu ordinea regională răspunde cu mare grijă: „Vă anunţ că numitul Dino Segre nu se afla pe lista evreilor nominaţi pentru deportare şi nici în instrucţiuni primite de la secţia politică, unde acesta este bine cunoscut”.
Atitudinea lui Segre faţă de autorităţi este înceţoşată, neclară, şi se pune problema care erau relatiile sale adevărate cu fascismul. Omul se afla sub supraveghere, discuţiile sale erau înregistrate discret, în mare secret. Există discuţii în care critica violent regimul. Incertitudinea legată de integritatea lui Pitigrilli permite exilarea lui la Uscio unde acesta petrece două luni, iulie şi august. La 3 septembrie 1940 îşi pierde răbdarea, scrie o scrisoare către ministerul de interne din Roma: ” Voi ştiţi cât v-am sprijinit şi continui să vă sprijin, cer să mă întorc la Torino la ocupaţiile mele particulare, lângă mama mea în vârstă de 73, singură şi bolnavă.”
Cererea i-a fost aprobată. Segre urma să se prezinte la poliţia din Torino. Pedeapsa a fost suspendată după numai 3 luni de domiciliu forţat. Pitigrilli lansează o explicaţie: „Nu este o ruşine să-ţi schimbi părerile zilnic, atât timp cât există o părere alternativă”. Dar nu lozinci alternative lipseau lui Pitigrilli care probabil nu avea simţul ruşinii.
Anterior, pe când locuia în Paris, devine simpatizant fascist. În iulie 1930 se înrolează în rândurile poliţiei secrete OVRA. Capăta jobul de informator pe teritoriul francez, agentul 373. 10 ani mai târziu pe când deportat la Uscio, el aminteşte de această activitate în slujba poliţiei italiene. Un pictor şi scriitor din Torino Carlo Levy, bănuieşte că aderenţa lui Segre la OVRA nu este un act de credinţă (Segre nu credea în nimic), ci un act de salvare. Cei doi se cunosc, Segre vizitează studioul lui Levy din Torino unde activa o mişcare de opoziţie numită „Dreptate şi Libertate” la care Segre aderă ca să informeze OVRA despre activitatea burgheziei din regiunea Piemont.
Pe la începutul anului 1939, pe când se afla în Paris, Segre se simte urmărit, paşaportul italian îi va fi anulat. În luna iunie agentul OVRA „Argentino” transmite că Segre petrece timp îndelungat cu o rusoaică, el Segre, afişând o vădită atitudine antifascistă. Cei din organizaţia „Dreptate şi Libertate” recunosc faptul că în rândurile lor acţionează un spion. Spre sfârşitul lui 1940 îl găsim pe Segre transferat la Roma de unde informa OVRA sub numele de cod Pericle. Tot la Roma se apucă de scris scenarii de film pentru trei companii cinematografice, care nu-i permit să semneze cu numele său evreiesc. Deşi eliberat de OVRA el continuă să livreze informaţii crezând că acest fapt îi va conferi securitate personală.
În total Segre a scris 47 de cărţi publicate de editura Sonzogno din Milano. „Pitigrilli vorbeşte despre Pitigrilli” este un roman autobiografic despre care autorul spunea: – personajele principale din carte au identitate dublă…
Alte cărţi celebre sunt: Cocaină, Experimentul lui Pott, Jignirea moralei, Nevasta lui Putifar care au fost traduse în ebraică şi idiş. Personajele sunt ambivalente, de cabaret, căutătoare de dreptate fără să se dea in lături de la plăceri ocazionale. Un ultim document aflat la Yad va Shem este trimis de ministerul de interne şi adresat oficiului de paşapoarte: „Urgent – Va înştiinţam că nu ne împotrivim să emiteţi viza de emigrare în Spania evreului Dino Segre ben David (august 43). În acelaşi timp armata germană se afla la porţile nordice ale Italiei. În septembrie 43 Segre trece munţii spre Elveţia şi mult dorita libertate.
interesant, instructiv, completează informații cunoscute, continuați cu succes. Dealtfel și ceelalte articole prezintă interes