Argumentul cel mai greu utilizat împotriva candidaturii Veronicăi Bacalu la președinția Republicii Moldova este că ea ar fi omul lui Petru Lucinschi, președinte RM între 1996 și 2000. Nu este pentru prima dată când se înaintează genul ăsta de învinuiri unei persoane care apare pe scena politică din RM și prezintă un oarecare pericol pentru status quo-ul politic. Ideea este că în spatele unei persoane, care capătă o oarecare influență, întotdeauna se ascunde ceva ce depășește aparențele, ceva ce nu se vede, care nu poate fi decât intuit. Acest ceva este un plan malefic bine gândit care lucrează împotriva noastră și care este elaborat de o persoană ostilă, de dușmanul diabolizat.
KGBiștii
În anii 1990 acest dușman de temut care uneltea împotriva noastră era renumitul și temutul KGB. Oricine nu convenea cuiva și trebuia diabolizat era ”kăgăbist”! Numai cine n-a fost numit kgb-ist în perioada ceea? De fapt a fost ”kgbist” la un moment sau altul oricine a încercat să facă ceva. Astfel au fost ”kgbiști” și Druc, și Hadârcă, și Moșanu, și Șalaru, de fapt cam toți cei care aveau autoritate sau încercau să schimbe status-quo-ul politic. Pe atunci, unul dintre cei care foloseau pe larg această etichetă în raport cu ceilalți era ”patriotul” convins Iurie Roșca.
Unioniștii
Mai târziu lucrurile s-au cam inversat, căci la putere au ajuns agrarienii și déjà eticheta de kgbist era mai degrabă un compliment. Atunci însă a apărut moda unei alte etichete groaznice, care făcea să tremure și cel mai neînfricat luptător pentru adevăr, eticheta de unionist. Atunci oricine încerca să facă ceva care să schimbe status-quo-ul politic era bănuit că servește interesele ascunse ale ”imperialismului românesc”. ”Unioniști” au ajuns multă lume, inclusiv Snegur, iar într-un moment dat chiar și Diacov, din cauza participării sale la reforma administrativă și introducerea județelor.
Legionarii
A trecut însă și perioada agrarienilor. Pe la sfârșitul puterii comuniștilor, planurile malefice erau uneltite de o altă organizație de temut – legionarii. Legionarii aveau tabere de antrenament prin munții Carpați și pe Nistru. Pe acolo au trecut și Chirtoacă, și Filat, dacă nu mă înșel și Urecheanu, care erau oamenii legionarilor în RM. Ei au realizat, dealtfel, fiind bine echipați logistic și material, planul odios de răsturnare de la putere a forțelor sănătoase stataliste, care erau bineînțeles comuniștii.
Multiplicarea uneltirilor
În perioada guvernării AIE lucrurile s-au complicat enorm, căci a început un fel de pluralism și democrație care a făcut că oricui îi trecea prin cap putea lansa proiecte politice care să destabilizeze status-quo-ul fără să riște închisoarea. Pe lângă asta în AIE existau la început 4, iar mai apoi 3 componente, toate având o (in)cultură a negocierii și a compromisului democratic care făcea ca fiecare să fie dușmanul celulalt. Dușmanii capabili să ”aibă” din umbră oamenii lor s-au multiplicat astfel mult. În acest mod, Godea a devenit omul lui Plahotniuc, Tănase – omul lui Lupu (și Plahotniuc), Filat era omul lui Voronin, mai recent Ghimpu este și el omul lui Voronin, iar în privința lui Dodon lumea ezită între a-l crede omul lui Voronin, al lui Filat sau al Moscovei…
Omul lui Lucinschi
În sfârșit avem, după doi ani de alegeri anticipate și crize constituționale, un potențial candidat cu șanse reale la Președinție. Așa cum acest potențial candidat are șanse reale să destabilizeze status-quo-ul politic, el nu este bineînțeles ”de capul lui”. După mai multe căutări și deducții s-a constatat că este ”omul lui Lucinschi”. Nu întâmplător acesta a pronunțat numele ei într-o emisiune acum ceva timp…
Istorii din astea cu omul cuiva nu am auzit nici o dată ca argument adus în luptele politice din țările cu democrație avansată pe care mi-a fost dat să le observ. Din acest considerent, am dedus că acest gen de discurs politic are rădăcinile într-un alt mit al politicii moldovenești care poate fi numit ”mitul omului cuiva”.
Mitul ”omului cuiva”
De ce eu cred că acesta este un mit? Din simplu motiv că viziunea relațiilor de dependență dintre oamenii dintr-o societate care stă la baza acestei credințe este de natură fie sclavagistă, adică o persoană este proprietatea cuiva și deci trebuie să facă necondiționat ceea ce spune ultimul, fie medievală, adică o persoană este vasalul cuiva și deci trebuie să se supună necondiționat la orice cere ultimul.
Într-o societate modernă există relații de dependență între oameni, dar ele au alte mecanisme. Astfel un raport de dependență poate fi de natură pecuniară. Prin acest raport o persoană face ceva pentru că este plătită. Un raport de dependență poate fi și de natură structurală, atunci când o persoană poate controla accesul unei alte persoane la resurse sau la avantaje. De exemplu subalternul în raport cu șeful de la serviciu sau cetățeanul în raport cu funcționarul care-i dă o autorizație este în raport de dependență. În sfârșit un raport de dependență poate fi bazat pe o relație de respect, de autoritate sau pe o comuniune de convingeri. Astfel este situația persoanei care crede că o altă persoană are autoritatea morală să-i spună ce să facă pentru că este de acord cu ideile sale și are încredere în ea.
Bacalu nu este omul lui Lucinschi
În opinia mea Bacalu nu poate fi omul lui Lucinschi pentu că are un salariu bun la FMI, nu mai este demult în relații de șef-subaltern cu Lucinschi și pentru că a ajuns pe contul ei șefă de misiune în această organizație extrem de exigentă cu angajații săi. Așa cum nu Lucinschi i-a făcut jobul în locul ei, această carieră strălucitoare nu poate fi decât meritul Veronicăi Bacalu. Pe lângă aceasta Bacalu a stat mai mult de 10 ani în SUA, departe de RM și de intrigile politice moldovenești. În opinia mea Bacalu, fiind în staful FMI, nu poate fi decât omul capitalismului occidental. Acest lucru nu este neapărat bine sau rău, dar asta exclude faptul că ea ar fi omul lui Lucinschi.