De sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminatorul, curtea parohiei armeneşti din Gherla se umple de lume. Armenii gherleni îşi primesc conaţionalii din Ardeal şi de dincolo de Carpaţi, din Europa şi de peste ocean, la o întâlnire de suflet dedicată sfântului creştinător al neamului armenesc, întemeietorul celui dintâi stat creştin din istorie.
Cavalerii mantiilor roşii, în biserica armeano-catolică din Gherla
Sâmbătă, 9 iulie, i-am reîntâlnit pe cavalerii mantiilor roşii, sosiţi tocmai din Gheorgheni, pentru a lua parte la liturghia solemnă, celebrată după rit armeano-catolic sub bolţile celei mai mari biserici armene baroce din lume. Gyula Busuk, epitropul bisericii armeneşti din Gheorgheni, mi-a povestit că, odinioară, congregaţia cavalerilor mantiilor roşii era alcătuită din tinerii holtei, trecuţi de 21 de ani, care îndeplineau diferite îndatoriri în favoarea comunităţii (congregaţii similare existau şi în Gherla veacurilor XVIII şi XIX, una dintre ele purtând chiar numele Sfântului Grigore Iluminatorul). În prezent majoritatea cavalerilor sunt însuraţi şi tomnatici, dar nu pregetă să îmbrace mantiile roşii de Anul Nou, de Paşti, De Joia Verde, de Crăciun şi, bineînţeles, de Sfântul Grigore Iluminatorul. În restul timpului pelerinele sunt păstrate în sacristia bisericii armeano-catolice din Gheorgheni.
Fetele şi femeile din corul bisericii s-au înveşmântat în costume armeneşti, cusute după modelul celor din ţara mamă – îndepărtata şi strălucita Armenie – pe care strămoşii lor au părăsit-o în veacul al XIII-lea fugind de urgia cuceritorilor păgâni. Bunicile şi străbunicele lor, descendentele armenilor stabiliţi în Ardeal şi trecuţi la catolicism – fondatorii oraşului baroc care timp de un veac şi jumătate a fost o metropolă armenească – purtau rochii elegante de catifea şi dantelă cu fir de aur şi argint, acoperite cu mantii garnisite cu blănuri scumpe. Pe atunci nu trebuia să îmbraci costume naţionale armeneşti ca să-ţi afişezi identitatea, pentru că acasă lumea vorbea armeneşte, la gimnaziu se scria şi se citea armeneşte, se cântau cântece armeneşti, se spuneau poveşti armeneşti, se trăia după tradiţia armenească.
Cele două războaie mondiale şi regimul comunist au spulberat din temelii viaţa patriarhală a comunităţii de meşteşugari iscusiţi şi negustori pricepuţi; statul comunist le-a confiscat avutul, şcolile, orfelinatul şi azilul de bătrâni. Armenii din Gherla s-au risipit în lume în căutarea norocului, lăsând în urmă frumosul oraş baroc în centrul căruia se înalţă maiestuoasa biserică, al cărei turn zărit din depărtare le vestea gherlenilor călători de odinioară că au sosit acasă.
La fel simt şi pelerinii cu rădăcini gherlene care
Sf. Grigore Iluminatorul – biserica plină de lume
revin de Sfântul Grigore Iluminatorul să asculte liturghia în minunata biserică, plină de tablouri scumpe şi cu altarele de marmură cenuşie împodobite cu trandafiri. Sub bolţile ei cântecele reverberează ca într-o uriaşă şi desăvârşită cutie muzicală, înălţând inimile şi umplând ochii de lacrimi.
Júlia Kirkósa, cunocuta solistă a Operei Maghiare din Cluj, cântă cu măiestrie şi dăruire melodiile religioase, acompaniată la orgă de fiul ei. Descendenta unei străvechi familii originară din legendară capitală armenească Ani, a copilărit aici, în Armenopolis, şi revine acasă cu drag şi nostalgie. Şi acum, cu o oră înainte de liturghie, a intrat în curtea parohiei cu o tavă de prăjituri coapte de ea, pentru copiii sosiţi la pelerinaj.
După încheierea serviciului divin puhoiul de lume se îndreaptă din nou către casa parohial[ armeano-catolică, unde se ospătează cu bunătăţile pregătite din timp de gazde. La loc de cinste se află aganciaburul – faimoasa supă armenească „cu urechiuşe”, acrită cu „hurut” – al cărei secret e păstrat cu străşnicie de armence din generaţie în generaţie. Oricât de bine ţi s-ar explica şi oricât te-ai strădui să furi reţeta, ceva-ţi scapă şi supa gătită în altă parte nu va avea niciodată gustul celei mâncate la mesele lungi de sub bolţile răcoroase din pivniţa parohiei şi servită de soţiile şi fiicele gazdelor.
Micuţa armeancă
Anul acesta gospodinele armence din Gherla au preparat cu săptămâni înainte cele 15.000 urechiuşe din aluat umplut cu carne şi le-au păstrat în congelator. Fiecare din cei peste 300 de pelerini a avut un loc la masă, a primit un pahar de tărie şi trei feluri de mâncare, însoţite de surâsul şi cuvintele calde ale gazdelor.
Ioan Esztegár, preşedintele Uniunii Armenilor din Gherla, spune cu simplitate: „Ne pregătim de acest pelerinaj, ca de nuntă; facem totul noi, cei din comunitate: soţiile noastre, fiii şi fiicele noastre.
Astăzi mai trăiesc puţini armeni în Gherla. Din păcate, prea puţini dintre ceilalţi gherleni – deşi trec zilnic prin faţa măreţei catedrale şi a caselor baroce purtând statui în firide şi steme armeneşti pe frontispicii sau străbat grădina publică de o rară frumuseţe – se împărtăşesc din trecutul oraşului.
Senatorul Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România, prezent şi anul acesta la Gherla, de Sărbătoarea Sf. Grigore Iluminatorul.
Nici edilii actuali (care ar avea ce să înveţe de la consiliul local gospodar şi eficient de acum un veac şi jumătate) nu încearcă să valorifice patrimoniul unic al metropolei armeneşti, printr-un proiect european (după pilda Sighişoarei sau o orăşelului minier Rimetea, din Apuseni). Mă gândesc că un asemenea proiect ar putea fi susţinut şi de senatorul Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România, prezent an de an, de Sfântul Grigore Iluminatorul, în metropola armenească, al cărei trecut glorios îl cunoaşte, îl apreciază şi-l evocă în cuvinte elogioase.
Deocamdată vechiul Armenopolis se redeşteaptă în fiecare an doar pentru o zi: de Sfântul Grigore Iluminatorul.
O prezentare scrisa cu mult suflet, frumoasa, ca tot ce scrii tu, Andrea
Andrea, felicitari pentru articol, care este interesant. Ai prezentat un aspect care astazi este prea putin cunoscut celor care nu fac parte din comunitatea armeana si nu cunosc acesti oameni de aproape. Precum si multe urari bune si de sarbatoare fericita armenilor din Gherla, precum si tuturor armenilor din Romania si din lume cu ocazia sarbatorii lor.
Mi-a facut placere citire articolului. Ma bucur de preocuparea pe care o dai altor etnii cu care convietuim.
Nu pot sa nu remarc cu tristete, citatul urmator:
” Astăzi mai trăiesc puţini armeni în Gherla. Din păcate, prea puţini dintre ceilalţi gherleni – deşi trec zilnic prin faţa măreţei catedrale şi a caselor baroce purtând statui în firide şi steme armeneşti pe frontispicii sau străbat grădina publică de o rară frumuseţe – nu se împărtăşesc din trecutul oraşului.”
Felicitari pentru aducerea in atentia publica a oamenilor, locurilor si evenimentelor care o merita!
Iarasi stupoare pentru Carastau Nicolae,armeni din Transilvania cu nume unguresti,si mai si canta unii la Opera maghiara din Cluj..
„carastau nicolae: (5-7-2011 la 04:02)
De ce daca e evreu transilvanean, adica roman, de ce nu e de limba romana ? Sunt in Ungaria evrei unguri de limba romana, spre compensatie ? Cum adica sa fi evreu din Romania dar de limba maghiara ? Romana ce bai avea ea, saraca ? D-aia n-are ursul coada !”
Domnule Kovács József,
În mod interesant, numele armeneşti pomenite în acest articol nu sunt maghiare (există, desigur, şi mulţi armeni cu nume maghiare).Numele Kirkósa provine din armenescul Kir Kor Sah, iar Esztegár poate avea o etimologie românească (stegar!)ca şi alte nume ale unor armeni celebri, precum episcopul Vărzărescu (Verzereszkul) care şi-a călăuzit enoriaşii peste munţi, în Ardeal. Numele româneşti au fost căpătate în veacurile când armenii pribegi trăiseră în Moldova.
Da aveti dreptate,insa eu m-am referit in primul rand la ortografia numelor amintite de dumneavoastra.Dealtfel in Transilvania intalnim des nume purtate de o etnie cu etimologie din alta etnie.Intalnim unguri cu numele Moldovan,Bogdan sau romani Chereches,Ghiurco,Tamas etc,fapt ce subliniaza multiculturalismul de aici.
Draga Andreea,
Am trimis articolul tau la prietenii mei armeni din Los Angeles. Sunt multi armeni din Romania,si ca noi evreii, si ei tin legatura cu alti armeni romini din Statele Unite.
In numele lor, iti multumesc pentru acest articol.
Cu drag,
Wanda
Am citit cu multa placere articolul despre Arneni din Gherla,am trait in Gherla dupa razboi si cunosc istorija Armenilorsi am un prieten forte bun pe care nulam vazut de aproape 60 de ani te rog trimite mie o adresa unde asi putea interesa de soarta lui.Numele lui este Anca Valentin.
As vrea sa mai amintesc despre soarta Armeniilori cum au fost masacrati si izgoniti din tara lori de neamul Turcesc,despre asta nimeni nu vorbeste,si nimeni nu aminteste!!
Draga Domnule Fliegmann,
Multumesc pentru ecou, am sa incerc sa dau de urma lui Anca Valentin.
Genocidul armenesc e comemorat in fiecare an atat in Romania, cat si in alte tari care l-au recunoscut. Si in revista Acum au aparut mai multe articole legate de aceasta tragedie.
Cel mai recent il gasiti la adresa http://www.acum.tv/articol/31041/
Multumesc de articolo Andrea. Ca de obicei imi face mare placere sa citesc despre orasul meu natal. Am zambit cand am citit despre supa de „hurut”. Este un gust care ma leaga de copilarie cand mama ne facea supa de hurut acasa. Primea de la vecinii nostrii armeni un borcan cu „hurut” care era de fapt un condimen facut de armeni si avea un gust foarte specific.
Citesc cu placere articolele dumneavoastra. Intotdeauna gasesc ceva nou, interesant