caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Supliment de weekend

de (17-6-2005)

Rubrica: „Mr. Hyde Park”
Titlu: O ipohondrie
Autor: Gabriel ANDRONACHE

Nu stiu definitia stiintifica a ipohondriei, nici pe cea haioasa. Cert este ca am cunoscut-o pe pielea mea. La propriu.

Totul a pornit de la o conjunctura stupida. Citisem „Reportajele mele”, o carte a celebrului ziarist interbelic Felix Brunea-Fox. Printre istorisirile sale, una mi-a ramas in minte, si anume cea despre leprozeria din Tichilesti. Simptomele teribilei boli erau descrise cu lux de amanunte. Primele: uscarea si caderea ulterioara a degetelor. Cu reportajul lui Brunea-Fox in minte, am iesit pe strada, ingandurat. In fata unei biserici, asezata pe un gard nu mai inalt decat o bordura, o batrana cersetoare mi-a intins mana. Absent, i-am dat cateva monezi. In treacat, observasem ca purta manusi. Am pasit mai departe. Dupa cateva zeci de metri, in mintea mea s-a dezlantuit dezastrul. Logica ipohondrului detonase, erupand supozitii apocaliptice. Am recapitulat „indiciile”: mizerie, cersetorie, mana ascunsa in manusa, (asadar degete lipsa!), contaminare prin simpla atingere. M-am intors din drum, cu capul vajaind. Cersetoarea nu se mai afla acolo. Ca un facut, plecase imediat in urma mea. Eram pierdut, macinat de indoieli.

Am revenit in acelasi loc, zile la rand, in speranta de a o revedea si a-i verifica integritatea mainilor. Intr-o dupa amiaza cenusie, am reintalnit-o. Mi-a intins, din nou, mana. Nu stiu cat de mult se bucura altii cand vad o mana de cersetor, dar eu am fost cuprins de o satisfactie nemaipomenita. Era o mana intreaga! Descarnata, dar vie! Multa vreme dupa aceea, mi-am blamat ifosele ipohondrice. Dar am ramas cu obsesia monitorizarii atente a mainilor cersetoresti.

De multe ori, ma gandesc la celebrul bulevard „Walk of Fame” in care celebritatile isi incastreaza in beton forma palmelor. Daca asfaltul din fata bisericilor romanesti s-ar inmuia ca un strat de marmelada, multe amprente triste s-ar impregna in obrazul sau.
In palma unui cersetor nu poti ghici nici macar ziua de maine. Ultimul pe care l-am vazut era un batran, cu obrajii scofalciti, abandonat intr-un carucior cu rotile, sub semaforul unei intersectii. Pe genunchi avea 4-5 umerase pentru haine pe care le tot intindea trecatorilor, in semn de „negot”. Isi camuflase conditia de cersetor printr-un onorabil comert de obiecte perfect inutile. De ce tocmai umerase si nu ata de papiota sau un ghiveci cu cactusi, asta nu stiu. Exista o lege nescrisa care te impiedica sa-l intrebi pe un om de ce a ajuns sa cerseasca. El, pur si simplu, e acolo. Si-l vei gasi, mereu, acolo. Pana cand degetele i se vor usca, apoi bratele, umerii, trupul intreg. Intr-un final, va cadea, intocmai ca in lazaretul de la Tichilesti. Dar, pana atunci, el „vinde” umerase. Pentru recuzita tuturor celor care merg in varful degetelor pe langa el, cuprinsi, brusc si fatarnic, de ipohondrie.

==============================

Rubrica: „Limba soacrei”
Titlu: Se cauta „Ginere”
Autor: Adriana NAZARCIUC

Dacã cineva mi-ar fi spus acum cateva saptamani ca va trebui din cand in cand sa „imi ascut limba” precum a soacrei pentru a puncta in cadrul EW unele aspecte ale cotidianului tocmai din acest punct de vedere, al unei soacre, as fi zambit; poate chiar as fi respins aceasta chestiune, ca pe un non-sens.

Si totusi, iata-ma imbratisand o data pe saptamana acest chip, de soacra, renuntand la sofisticate, tehnologizate si progresiviste idei de evolutie si fiind numai ochi (cu precadere cel din ceafa) si urechi la ce se mai intampla prin lume…

Constat insa (cu … amaraciune sau cu satisfactie?) ca subiectele s-au cam epuizat (si oricum certitudinile zilei, nu mai departe decat seara, sunt discutabile): a pierit si senzationalul (ne)opririi ploilor, si senzationalul scurtmetrajelor ale caror eroi principali au fost/sunt jurnalistii (cu final asteptat, paradoxal, peste 50 de ani), si senzationalul nerecoltarii graului care zace pe camp, caci noi importam grau de la turci ca-i mai ieftin… Ca sa nu mai spunem de sandwich-urile cu politica pe paine servite (vor- nu vor) taranilor romani carora numai de asta nu le arde, caci ei cu noaptea in cap merg de cotrobaie prin cuibare sa vada de gasesc vreun ou pentru a-si lua mancare pe camp…
Si atunci ce sa faca biata soacra? Asteapta si ea ca toata lumea, incheierea celor sase luni ca sa auzim ce nu a mai fost dat urechilor sa auda…

Si apoi…a venit vara. Lumea pleaca in vacanta. Si parlamentarii..
Cateodata ma gandesc cum ar sa fii soacra de parlamentar din ziua de azi… Brrrr… Alung gandul repede.. Numai intrand prin salile alea ale Parlamentului te ingrozesti… De ce? Pai stati ca va dau si cel mai puternic motiv cu putinta: Codul fiscal. Ati aflat cum stau lucrurile cu el?
NU, hotarat lucru: nu-i plac pe parlamentari….

Dar soacra de miner? Soacra lui Miron Cozma, de exemplu? Doamne fereste…
Gandindu-ma la el imi fuge mintea la Justitie: Si uite-asa, plina de imaginatie, mi-as dori sa fiu soacra unei Justitii ai carei procurori sa nu asculte comenzi politice, in care Presedintele Curtii de Apel sa nu fie si presedintele CSM….

Opriti-ma, visez prea mult…
Pai de ce nu as face-o? Mai ales ca e vacanta, voi parasi aceasta lume, ca tot suntem noi „intoxicati” in fel si chip despre ea si sa gust si eu din atmosfera … de vacanta.

Si cu mintea mea de-o limpezime de-a dreptul goetheana, cufundandu-ma in contemplarea cerului, scormonind dupa ramasite candori copilaresti, ma tot gandesc daca s-o invidiez sau nu pe soacra lui Claudiu Bleont…

Cu farmecul si cu succesul sau, intuitia si cerebralitatea, cu multiplele sale calitati reale si virtuale, mereu aflate in proces de verificare si diversificare, parca as zice da…
Luandu-mi ca scut inteligenta si dozandu-mi savant intuitia (de soacra, sic!) am parcurs recent o trecere in revista a celor doua decenii de stralucita cariera teatrala si cinematografica: Si atat de mult adevar e in cuvintele celor care spun ca nu-i usor sa excelezi deopotriva ca Fukagawa in „Strigoi la Kitahama” (la Teatrul de Comedie), ca Ion din „Napasta” sau Catindatul din „D’ale carnavalului” (la Nationalul bucurestean unde este tanar societar). Si cate nu as mai putea spune
Da’ ma opresc ca nu vreau sa va plictisesc….

Insa cu o impetuozitate agresiva ma gandesc la alte posibilitati de a deveni soacra celebra si in acelasi timp placuta aici, dumneavoastra….
Poate ar fi mai bine sa ma opresc la Michael Jackson? Personaj controversat, dar cu atat noroc: gasit nevinovat chiar daca era vorba de 10 (zece) capete de acuzare… Mda… Contur misterios si aura stranie, acest M.J. Si atunci, folosindu-mi combustia necesara oscilarii dezinvolte intre extremele candorii si maleficientei, ale inocentei si machiavelismului (spirit de soacra, ce vreti) voi spune NU si acestei ipoteze, mai ales ca in pofida marelui noroc de a fi fost gasit nevinovat, Michael Jasckon ramane cu datorii de 300 de milioane de dolari!!!!
Deci un NU Hotarat si in cazul lui Michael Jackson…!

Caut in continuare. Desigur, in cautare de „senzational”: cu o bucurie histrionica neobosita, cu o febrilitate de invidiat, jongland cu gingasia si cruzimea, cu poezia si trivialitatea, cu realitatea si halucinatia continuu sa caut un potential „ginerica” de succes pentru zilele noastre. Pasesc atent pe taramul speculatiilor si prefer un décor aerisit (oare?): cel de pe gazon…
(Ma joc de-a joaca…)

In centrul atentiei, aici, „briliantul” nostru: Adrian Mutu.
Cum ar fi sa fii soacra a lui Adi Mutu?
Pai ce stim? Stim ca surse din lumea fotbalului au confirmat ca Mutu „este cu Monica Dascalu de la Pro TV”. Dar Monica a negat asta in fata presei. Spune ca il cunoaste pe Adi, nimic mai mult. Si totusi, la mult controversata nunta, la Pitesti, unde Adi a fost nas, a fost insotit de Monica Dascalu.
Hm… Prea multa incertitudine…

Mai bine ma reorientez. Doar se insoara si Walter Zenga, nu?
Sa ma pun putin in pielea soacrei acestuia? Parca ar merita putina atentie, la prima vedere: Zenga a antrenat in campionatul romanesc cam doi ani. În acest timp a jucat 18 partide în Cupa UEFA (sase cu National si 12 cu Steaua). A trecut dupa trei sau patru ani de turul doi la FC National si a ajuns cu Steaua dupa mai mult de zece ani în primavara europeana… A ajuns într-o finala de Cupa, pierduta copilareste cand antrena în Cotroceni si a lasat Steaua pe primul loc cu trei etape înainte de final. Un Bilant, nu? Vorba lui: s-ar putea vorbi chiar de unul dintre cei mai titrati antrenori din România în ultimii ani…
Mda, i-ar placea asta unei soacre…
Si totusi Zenga a fost demis. De Gigi Becali…Trist final… Nu, o soacra NU suporta astfel de… infrangeri pentru ginerica al sau…

Nu, nu am avut noroc de asta data…
Poate saptamana viitoare, cand ne intalnim din nou. Mai … intelectuali, poate….

====================

Rubrica: „Marja de eroare”
Titlu: La Timisoara, chefuri de pomina cu banii din „fondul clasei”
Autor: Ghita PETRUS

Nemultumite ca nu au primit „mici atentii” la finele anului, educatoarele de la o gradinita situata in zona Blata Verde din Timisoara au chefuit pe banii din „fondul clasei”. O pizza, cocktailuri, taxi, toate acestea au fost platite din banii copiilor, suma de care e vorba se ridica pe undeva pe la vreo 800.000
„Fondul clasei” are un statut aparte. Se aduna bani de la copii, pentru diferite intrebuintari, urmand ca la finele anului sa le fie restituita suma ramasa. Ei bine, asta s-ar intampla intr-o societate civilizata. Insa, nu si la noi. Educatoarele si-au insusit aceste fonduri si, ranite de faptul ca nu au primit nici un cadou de „ramas-bun” au dat o raita prin oras pe cheltuiala copiilor.
Nimeni nu a reactionat, parintii au adoptat tactica „strutului” si lucrurile au mers mai departe. Din discutiile purtate cu parintii ai caror copii urmeaza alte gradinite, am aflat ca acest fenomen e destul de extins, atat pe plan local cat si pe plan national. Pai asa s-ar explica multe.

Copiii, martori ai acestor evenimente, isi pastreaza aceeasi atitudine de-a lungul vietii. La liceu dam bani pentru protocol, la bacalaureat alti bani, la facultate e deja istorie ce se intampla si asa mai departe. Sa fim oare atat de ignoranti?

Un alt caz remarcabil e cel de la Gradinita Lenau. De mai bine de doi ani de zile, Gradinita Lenau e scena unui scandal pe cat de indelungat, pe atat de greu de inteles. O fosta educatoare, decazuta din drepturi acum un an, a fost reangajata in cadrul gradinitei. Anul trecut a fost acuzata de catre parinti ca folosea violenta asupra copiilor, acestia fiind traumatizati de „aspra educatoare”.

Educatoarea in cauza, Felicia Indri, se purta foarte urat cu bietii copii, urla la ei, uneori le administra si cate o corectie fizica. Bataia e rupta din rai, nu? Parintii copiilor nu mai inteleg nimic si ameninta ca isi vor retrage copiii de la gradinita. Acum doi ani, aceeasi parinti au cerut mutarea educatoarei din cadrul institutiei, pe motiv ca ii agresa fizic pe copii. „A fost ceva e de neimaginat. Pur si simplu ne stresa copiii. Baietelul meu ajunsese sa tresara doar la auzul unei usi trantite mai tare”, a declarat unul dintre parinti, ale caror nemultumiri sunt impartasite si de ceilalti educatori. Directoarea gradinitei, Miranda Beleiu, a confirmat ca unii parinti i-au povestit chiar ca, sub supravegherea educatoarei, un copil a fost batut de colegi, fara ca aceasta sa intervina in vreun fel, ba dimpotriva.

Potrivit copiilor, „doamna” le-ar fi spus acestora „sa il bata pana ii muta nasul”. Acum doi ani, in urma plangerilor adunate pe masa conducerii gradinitei, Feliciei Indri i-a fost desfacut contractul de munca. In cele din urma, instanta a hotarat ca decizia Gradinitei e neavenita, cerand reinstaurarea educatoarei in drepturi. Ce ti-e si cu justitia asta.

===========================

Rubrica: „Cutia Pandorei”
Titlu: Amanti si amante – Cacealmaua britanica: o pereche de dame, un valet si un rege.
Autor: Cristina FILIMON

O singura familie regala, doua cupluri, doua amante celebre: printesa si „vechea prietena”. Iubeau acelasi barbat, dar numai una putea iesi invingatoare din cel mai faimos triunghi amoros al istoriei recente a familiilor regale europene. Amandoua pot fi numite „amantele regale”, chiar daca numai una facea parte, cu adevarat, din familia aflata la domnie, iar cealalta nu era decat o varianta moderna a vechilor doamne de curte. Printesa Diana si Lady Camilla Parker Bowles l-au impartit o vreme pe printul Charles, pana cand Diana s-a plictisit de rolul de nevasta geloasa, cicalitoare si dezamagita.

Cand si-a dat seama ca eterna ei rivala s-a ales cu inima sotului ei, s-a consolat cu instructorul de calarie, iar povestea lor de dragoste a facut deliciul presei de scandal. E drept, multi ani dupa ce s-a incheiat. Asta pentru ca instructorul i-a furnizat autoarei unei carti despre printesa amanunte picante despre idila cu Diana.

Cand a pus ochii pe James Hewitt, in 1986, la o petrecere, Diana nu avea nici cea mai vaga banuiala despre ce va urma. A vazut un! barbat de 28 de ani, chipes, numai muschi, foarte atent cu ea si, aparent, dispus sa se arate chiar mult mai atent. Vazut, placut, si tanarul a devenit instructorul de calarie al Dianei si, ceva mai tarziu, al ambilor ei fii. Tot ceva mai tarziu, mai precis in 1987, James a devenit amantul printesei. Era o perioada extrem de dificila pentru Diana. Aflase ca sotul ei si-a reluat idila din tinerete cu Camilla, era dezamagita, confuza si isi dorea un barbat care sa-i acorde atentia de care avea nevoie. James Hewitt a fost, timp de cinci ani, barbatul de care ea credea ca are nevoie.

A fost o relatie cu suisuri si coborasuri, cu scrisori pasionale despre fanteziile fiecaruia, despre numele de alint pe care si le dadeau si cu telefoane date si primite in cel mai mare secret. Printesa era atat de indragostita, dupa cum singura marturisea, incat nu s-a sfiit nici chiar sa-i trimita iubitului ei jucarii sexuale, in perioada in care el s-a aflat in Kuweit, alaturi de combatantii britanici din primul razboi din Golf.

Relatia s-a incheiat in 1992, cand Diana a refuzat sa mai raspunda la scrisorile si telefoanele lui Hewitt. „Da, eram indragostita de el. Da, il adoram. Dar m-a dezamagit cumplit”, a spus si Diana, la cativa ani dupa incheierea relatiei. Motivul dezamagirii a fost decizia lui Hewitt de a-i vinde unei scriitoare detalii intime despre povestea lui de amor cu printesa. Aceasta experienta amara nu a facut-o insa pe Diana sa renunte sa caute in bratele altor barbati dragostea si atentia pe care nu le primea de la sotul ei. I-au fost trecute in cont mai multe relatii neconfirmate, inclusiv cu cantaretul canadian Bryan Adams si cu un gigolo pe care l-a cunoscut prin intermediul celebrei matroane din New York, Heidi Fleiss. Singura relatie confirmata a fost cea cu Dodi al Fayed, fiul unui milionar egiptean, alaturi de care Diana se afla chiar la momentul tragicului accident in care si-a pierdut viata. Se intampla insa la cativa ani dupa divortul de Charles.

Cealalta amanta regala e tocmai femeia care a umbrit intotdeauna fericirea conjugala a printesei Diana. Camilla Parker Bowles a fost, dintotdeauna, mai mult decat o prietena pentru printul Charles. Si-a castigat un loc nenegociabil in inima lui si l-a asteptat, cu rabdare, ani la randul. Povestea lor a inceput acum mai mult de 30 de ani.

Amandoi aveau cam 20 de ani si aceleasi pasiuni: polo si vanatoarea. De altfel, chiar la un meci de polo s-au si cunoscut. De atunci, femeia care nu era nici pe departe la fel de tanara si de frumoasa ca aleasa oficiala a iubitului ei, a stiut sa nu se lase uitata. Chiar daca, pentru a pastra aparentele, s-a maritat cu un alt barbat. Cu un chip care n-o recomanda deloc ca genul de femeie capabila sa umbreasca interesul unui barbat pentru sotia lui, Camilla s-a dovedit, in schimb, rabdatoare, calculata si intelegatoare.Dupa moartea Dianei, Camilla s-a impus, treptat, drept iubita oficiala a printului. Anul 2005 avea sa aduca Angliei o noua ! si oarecum neasteptata surpriza: casatoria printului Charles cu Camilla, casatorie ce a primit chiar si acceptul Bisericii Anglicane. Relatia longeviva dintre cei doi a starnit nenumarate controverse de alungul timpului, reactii cat se poate de negative si deseori invective publice. In ciuda tuturor obstacolelor, sentimentele celor doi au reusit sa reziste in timp, mai mult sa se cimenteze definitiv.

(sursa: „Charles si Camilla, tainele unei pasiuni” -Laure Hillerin)

=====================

Rubrica: „Armonia naturii”
Titlu: Alimentatie sanatoasa pentru o inima sanatoasa
Autor: Marius ILOVAN

Poti reduce riscul de a dezvolta boli cardiace mancand sanatos. Pentru o inima sanatoasa trebuie sa consumi:
– mai putine grasimi
– mai putin sodiu
– mai putine calorii
– mai multe fibre.
Consumarea anumitor grasimi poate duce la aparitia de boli cardiace. Aceste grasimi nocive sunt, in general cele de origine animala, si sunt cele care se gasesc in carne, lapte, branza si unt. Grasimile saturate se gasesc si in uleiul de palm sau cel de cocos.
Reducerea cantitatii de sare din alimentatie ajuta in scaderea tensiunii arteriale. O dieta saraca in sodiu este cea mai buna modalitate de prevenire a afectiunilor cardiace. Sodiul este un element necesar in alimentatie, numai ca majoritatea oamenilor abuzeaza. Majoritatea sodiului pe care il ingeram provine de la sarea din alimente, asa ca nu este indicat sa se mai adauge sare splimentar in timpul servirii mesei.

O alimentatie bogata in calorii duce la depunerea acestor calorii. Fiind supraponderal esti mult mai predispus la boli cardiace decat o persoana care are o greutate normala. Deci, este indicata o dieta echilibrata pentru mentinerea unei greutati corporale normale constante.

O dieta bogata in fibre (provenite din fructe, legume si cereale) ajuta simtitor la scaderea sanselor de a dezvolta afectiuni cardiace. O dieta pe baza de fibre este compusa dintr-un complex de carbohidrati si substante care fac ca celulele plantelor sa intareasca strucura. Carbohidratii complecsi din plante sunt bogati in amidon si fibre. Carbohidratii simplii, precum cei care se gasesc in zahar, nu contin nici un fel de fibre. Fibrele sunt foarte importante in mentinerea sanatatii sistemului digestiv (prevenind cancerul de colon si diminuand simptome neplacute din anumite boli precum hemoroizii), scad nivelul colesterolului din sange, si ajuta foarte mult la mentinerea unei greutati corporale normale (dand o senzatie de satietate).

Cateva sfaturi referitoare la o alimentatie pentru o inima sanatoasa:

– este importanta o alimentatie saraca in grasimi saturate (cum sunt cele de origine animala), pentru ca acestea duc la formarea de colesterol;
– incercati sa pastrati o dieta saraca in sodiu (adica folosirea cu prudenta a sarii);
– mentinerea unei greutati corporale normale (sau incercarea atingerii unei greutati normale in cazul persoanelor supraponderale);
– cel mai important aspect al alimentatiei potrivite pentru mentinerea sanatatii inimii este consumul de fructe proaspete si legume dar nu trebuie uitate nici cerealele (toate acestea fiind surse importante de fibre);
– alegeti laptele cu 1% grasime, sau laptele degresat in locul celui integral;
– eliminati alimentele prajite, inlocuindu-le cu cele fierte, inabusite sau cele preparate la cuptor (care sunt si foarte gustoase de altfel);
– folositi la gatit uleiuri care contin grasimi nesaturate (iar cele saturate in cantitati foarte mici) precum cel de masline (care este un adevarat elixir al mentinerii sanatatii), uleiul de porumb, soia, sau floarea soarelui;
– in retele care cer un ou intreg, folositi in schimb doua albusuri de ou si astfel veti obtine o mancare mai saraca in calorii;
– inlocuiti smantana sau maioneza cu iaurtul degresat sau cu smantana partial degresata;
– inlocuiti branza grasa si sarata cu cea fara grasimi si eventual desarata (cum ar fi casul);
– folositi mirodeniile pentru condimentarea legumelor in loc de sare si unt;
– inlocuiti painea alba cu cea integrala;
– uitati de gustarile satioase constand in sandwich-uri si inlocuiti-le cu fructe sau legume proaspete.

Este foarte important sa cititi atent etichetele alimentelor cumparate. Informatia care intereseaza este cea referitoare la „factorii nutritivi”: continutul total de grasimi, grasimile saturate/nesaturate, colesterolul si cantitatea de sodiu. Valoarea acestor factori trebuie sa fie sub nivelul de 5% pentru ca alimentul sa fie indicat intr-o dieta sanatoasa.


========================

Rubrica: „Savoir vivre”
Titlu: Arta machiajului
Autor: Dan MOCANU

Sagetator sadea si plin de pacate, recunosc… privesc uneori indelung si apreciez femeia! Dar asta nu ca scop in sine, ci in general provocat fiind de imaginea femeii din fata..
Spun imagine pentru ca da, deseori este o diferenta evidenta si nefericita intre imaginea afisata si realitate… iar cel mai prozaic exemplu este acela al Frumusetii femeii, cu sau fara machiaj!

De ce se machiaza femei foarte frumoase…? Si de ce altele care poate ar avea nevoie nu o fac…? Cind si cum se aplica un make-up corect si eficient…? De ce nu o fac si barbatii…?

Totul porneste de la modul de perceptie a conceptului de Frumusete… dar ce este Frumusetea? Pentru mine, doar atitudine. Frumusetea nu poate fi definita, nu poate fi riguros evaluata pe baza unor criterii
masurabile… Frumusetea este o masura a constientizarii propriei valori, este
consecinta asumarii cu maturitate a tuturor calitatilor si defectelor…
Frumusetea este mimica, gestica, zimbet, discurs, privire, tacere… limbaj nonverbal, suflet si spirit.

De aceea, fara a cadea in derizoriu si netemandu-ma de oprobiul multor doamne, revin si spun ca singura ratiune normala a machiajului nu poate fi decat pur medicala sau artistica… fara a fi nevoita sa acopere vreo cicatrice sau trauma faciala, fara a trebui sa urce pe scena vreunui teatru, nici o femeie nu ar avea nevoie de machiaj…! De ce?

Simplu…
Pentru ca toate femeile sunt frumoase! Da, toate femeile sunt frumoase… trebuie doar sa constientizeze aceasta realitate si sa se manifeste ca atare! Atitudine si iar atitudine…

Si mereu imi revin in minte, chipurile senine, curate, linistite, zimbitoare, chipurile Frumoase ale maicutelor din manastirile noastre…
Frumusete fara machiaj, fara coenzima Q10 sau extract de galbenele, fara gomage sau tratament cosmetic…

…savoir vivre.

======================================

Rubrica: „Adevarul care ma face liber” – spiritualitate
Titlu: O epistola despre Nietzsche
Autor: Leonard OPREA

Acest eseu nu este ceea ce s-ar numi o „incercare filosofica despre Nietzsche”.
Nu sunt aste rinduri decit simple si, cred eu, de bun simt pareri asupra unor scrieri, teorii si uneori chiar convingeri ale celui care identificindu-se cu Zarathustra a fost supranumit, practic simultan, filosoful filosofilor si, filosoful nefilosofilor.
Am scris toate acestea de mai jos, ca un scriitor care l-a citit totusi pe Friedrich Nietzsche, dar nu complet si nu pentru a-si adinci sau intregi lecturile filosofice.Le-am scris mai ales pentru a atrage atentia unui discipol nietzsche-iean ca nu tot ce zboara se maninca si ca nu intotdeuna poezia este filosofie si morala. Daca am gresit, imi asum raspunderea. Dar nu-mi schimb Credinta.

Iata cele sapte intelegeri ale mele despre un mare poet si un mare romantic al veacului trecut, raspunzind unui discipol al sau din anul 2000:

1) „Imbratisindu-l” pe Nietzsche, poti striga si tu, discipol al lui Nietzsche, cu toata convingerea ta, „Gott ist tot !”?
Asadar, Nietzsche striga raspicat:”Gott ist tot !” Eu indraznesc astfel:
a) Nietzsche a fost martorul mortii Lui Dumnezeu.

Deci Nietzsche L-a cunoscut pe Dumnezeu.
Deci Nietzsche a trebuit sa accepte lumea ca fiind a Lui Dumnezeu, ca fiind Dumnezeu.
Deci Nietzsche nu putea fi martorul mortii Lui Dumnezeu.

b) Nietzsche Il respinge pe Dumnezeu considerindu-L intangibil, invizibil, inexplicabil etc.etc.etc. – finalmente inexistent!

Nietzsche considera lumea ca Univers de sine statator, auto-creat si posibil de cunoscut, dar in acelasi timp, totusi imposibil de explicat prin logica umana si („vointa de putere”, spune el, implineste mai degraba aspiratiile inimii, decit dictatele ratiunii), practic imposibil de definit (pina aici recunoastem insa chiar „imaginea biblica” a Lui Dumnezeu, nu?) si, in sfirsit, repetabila in sine la infinit.

Asadar, o lume DINTOTDEAUNA fara Dumnezeu.
Deci Nietzsche isi neaga tacit si implicit: „Gott ist tot!” fiindca, in germana si nu numai, aceasta este o constatare care tine de prezentul imediat si…, atentie, in eterna reintoarcere intr-o lume CONTINUU si INFINIT fara Dumnezeu, nu mai poti face aceasta constatare – caci n-ai stiut NICIODATA despre Dumnezeu.

c) Nietzsche a fost si se considera inainte de orice alta caracterizare un poet-profet.
Nietzsche a scris poemul „Asa grait-a Zarathustra” (care in varianta crestina este „Cartea lui Iov”; Vechiul Testament). Nietzsche a folosit metafora total iconoclasta „Gott ist tot !”(pina la urma un simplu oximoron) – fara „fasoane” spus – fiindca atltfel nu putea sa-si defineasca siesi acea conditie umana specifica secolului XIX, contemporan lui, secolul descoperirilor stiintifice, secolul scientifismului in carne si oase, conditie care alimenteaza perfect „vointa de putere”.

Deci, Nietzsche A SCRIS IN OGLINDA!
Deci Nietzsche striga: „Regasiti-L pe Dumnezeu!”
Pot afirma, in concluzie, ca lui Nietzsche i se potriveste perfect:”Tu nu M-ai cauta, daca nu M-ai fi gasit deja!”, formulare (care nu-mi apartine!) ce noteaza simplu, coerent si imparabil, nevoia imemoriala de Dumnezeu a omului. Mitul „mortii” si „reinvierii” Lui Dumnezeu este milenar si vesnic. Nu este nici descoperirea lui Nietzsche si cu atit mai putin a lumii moderne. Iar Mircea Eliade remarca in mod exemplar acest adevar.

***
2) De ce crezi tu ca doar lui Nietzsche ii apartine Adevarul? De ce crezi tu ca dintre toti oamenii care pot oricind sta alaturi de el, egali cu el intru valoarea creatiei lor – si ca poeti/scriitori; si ca moralisti; si ca filosofi ( alege tu citeva nume chiar contemporane cu Nietzsche), doar el este „profetul”?

Fiecare creator adevarat a avut si va avea (nu neaparat public sau vizibil in opera sa) dialogul sau cu Dumnezeu. Iar daca acest dialog nu va cuprinde intrinsec si revolta si indoiala si chinul de a fi om; si iubirea si ura si iertarea si dorinta si bucuria de fi intru Dumnezeu una cu Domnul, atunci nu mai exista dialog (ca si conditie sine qua non de
fiintare reala a spiritului). Iar autenticitatea si valoarea universala a creatorului respectiv nu este, ori daca a fost cumva, dispare sau se transforma cu totul intr-o jalnica lauda, ori o jalnica lamentatie, ori pur si simplu in…nimic-prin-cuvinte.

Asadar, Nietzsche nu este decit unul dintre acesti creatori autentici, una dintre valorile universale ale omenirii. In mod logic elementar – Dumnezeu nu este negat. Consecinta logica elementara este – Nietzsche nu este posesorul unic al Adevarului.
El insusi scrie:”Viata nu este un argument. Printre conditiile vietii s-ar putea sa se enumere si eroarea.” Si tot Nietzsche: „Cum trebuie sa intelegem o teorie cind ea pune in discutie insasi structura intelegerii noastre? Iar cind am izbutit s-o intelegem, in proprii nostri termeni, ar urma in mod automat ca am inteles-o gresit, de vreme ce proprii nostri tremeni sint gresiti.”

Moise a fost tare curios sa stie cine sau ce este Dumnezeu. Si L-a intrebat direct. Dumnezeu i-a raspuns simplu: „Eu sint Cel care este.” (V.T.,Exodul III,14)
Exista vreo eroare sau vreo teorie in acest raspuns?

***
3) Tu, discipolule, daca ar fi sa fii sincer cit poti de mult cu tine insuti, consideri ca
il poti intelege si alege pe Nietzsche maestrul tau, daca tu insuti nu ai citit nici macar o data, eliberat de orice prejudecata, Vechiul Testament (Pentateuh-ul) si, desigur, cele 4 Evanghelii? (Nietzsche a invatat / studiat la „Schulpforta”, celebra scoala infiintata in vremea Reformei, si functionind intr-o veche minastire a Ordinului Cistercian…
Intr-un anume fel, cazul sau este destul de bine asemanator cu acela al lui James Joyce.) Fiindca… e de domeniul evidentei cu majuscule ca, nimic altceva nu constituie subiectul si nucleul speculatiilor si teoriilor nietzsche-iene, decit Biblia si dogma crestina. In special, dogma crestina, fie ea ortodoxa, catolica sau reformata.

***
4) Tu, discipolule, poti confunda conceptul de miscare cu automobilul sau avionul sau mersul pe jos? In acelasi fel cred ca nu trebuie facuta confuzia (regretabila) dintre crestinatate si crestinism , dintre institutia bisericeasca si idee/concept/principiu divin creator unic, deci, Logosul Intrupat Iisus Christos.
Realitatea christica, prin si intru unica Epifanie, deci Iisus Christos, a nascut crestinismul.
Realitatea umana, adica omul si intelegerea sa, a „manufacturat ” crestinatatea.
Crestinatatea se defineste prin Biserica. Iar Biserica are trei trepte: cea mai de jos – institutia bisericeasca /// a doua – Biserica este Templul /// a treia, cea mai inalta –
Biserica este Comuniunea cu Iisus Christos intru Tatal-Dumnezeul Unul, intru si prin Sfintul Duh.

Initial, imediat dupa Iisus Christos, Biserica a fost definita doar ca „ekklesia” (din grecescul ‘adunare’/a/celor chemati din afara, cind cetatenii se stringeau intr-un anumit loc sa discute treburile statului), sau , Adunarea Lui Dumnezeu.
Ulterior, s-a produs etajarea/separatia amintita mai sus. In mod clar si definitiv dupa Marea Schisma din 1054.
Se pare ca, momentan, tendinta crestinatatii este de a se reduce doar la prima treapta a Bisericii. In acest punct Nietzsche a fost intr-adevar profet.

Deci, „banuiesc” ca Nietzsche ataca si respinge doar crestinatatea. Dar nici pe aceasta in totalitatea ei, ci numai acea forma (a ei) institutionalizata care valideaza perfect, homo homini lupus. Spun asta doar in citeva cuvinte simple, deoarece nu-l „cunosc” in amanunt pe Nietzsche, dar nici nu pot sa accept ca radicalismul/iconoclasmul sau era/este de tip fascist/nazist.
In momentul in care tu, discipolule, sustii contrariul, inseamna ca Nietzsche neaga valorile imense si ca numar si ca valoare ale crestinatatii intru christicul homo res sacra homini. Si se neaga pe sine-insusi, fiind el un produs tipic(sic!)de cea mai nobila calitate al civilizatiei si culturii crestine.

***
5) Daca Evangheliile au produs mentalitate si reactii sociale de „sclavi”, de turma
(prin promovarea constanta a principiului / fals /egalitarismului, „cotat” de filosof ca si genuin crestin ) precum spui tu ca argumenteaza Nietzsche, vin si te intreb simplu:
ce fel de mentalitate au produs civilizatiile anterioare crestinismului care au avut destule revolte ale sclavilor „egalitaristi” si amintesc doar pe aceea binecunoscuta a lui Spartacus? Sau surghiunirea si masacrarea si crucificarea publica a primilor sute si mii de crestini, cu acordul entuziast al turmei „egalitariste” romane care umplea pina la refuz circurile…? Poti cerceta insa si istoria celorlalte imperii pre-romane. Vei vedea…

Dar, mai bine – „cazurile” de dupa Iisus Christos, acele ideologii (si societati) profund anti-crestine: asadar, neo-colonialismul, fascismul, nazismul lui Hitler. Apoi, Marx, Lenin, Stalin, Mao, Castro, Ceausescu si altii, destui;apoi, comunismul lor multilateral dezvoltat (pe care din nefericire si tu l-ai trait din prea-plin); dictaturile sud-americane si republicile bananiere; dar fanatismul islamic terorist? ce crezi, toate aceste orori au produs cumva acea mentalitate „salvatoare”, ne-egalitarista incarnata, machiata, costumata in macho-ul elitist pe care foarte usor si inselator, extrem de pagubitor esti tentat sa-l citesti/vezi/imaginezi imediat in opera lui Nietzsche ?

Atentie mare: asa s-a ajuns ca der Ubermensch(supraomul) nietzsche-iean sa devina aiurea, simbol nazist.
Atentie, te rog. Caci, totusi – Nietzsche a fost in definitiv, altceva decit o imbirligata si oribila zvastica hitleriana.
Sintem egali in fata Lui Dumnezeu, doar astfel:
– toti sintem oameni – creatia Lui;
– toti sintem copiii Lui;
– toti sintem supusi greselii;
– toti avem dreptul la prezumtia de nevinovatie.

Atit! Nimic altcumva si nimic mai mult!
Iar maestrul tau stia acest lucru, prea bine. Citeste cu inima, frumoasa si adinca lui confesiune: „Nietzsche contra Wagner”.
Desigur, nimeni nu neaga monstruozitatile „avortate vii”, de crestinatatea institutionalizata, in numele Lui Iisus Christos – cruciadele, Conchistadura, prea multe destule pogromuri impotriva evreilor…si altele, multe. Dar oare, numai crestinii sint autorii acestora? Chiar asa sa fie?!

Dar chiar si asa, au fost aceste istorii insingerate si anti-crestine rezultatul „genuinului ” principiu evanghelic al egalitatii si supunerii neconditionate… cum spui tu, comentat/acuzat de Nietzsche?!! Insa de ce am vedea paiul din ochiul celuilalt, cind birna din ochiul nostru…. Nu e bine sa te grabesti sa arunci piatra, primul … (bine ne mai povatuieste Domnul in ambele cazuri, nu?)

***
6 ) Te intreb:
Cind a eliberat India prin non-violenta(satyagraha) Mahatma Gandhi a fost :
a) ideatic un adept al Lui Iisus Christos(Domnul a refuzat sa se alature zelotilor, iar Iuda Iscariotul se pare ca fost adept al zelotilor teroristi prin excelenta )?
b) a aplicat in mod „inconstient” si sui generis conceptul „vointei de putere” nietzsche-iean?
c) sau pur si simplu a manipulat inteligent, ne-egalitarist imensa „turma” a Indiei?
Ma intreb, cum ar fi reactionat Nietzsche in fata acestui exemplu paradigmatic, Mahatma Gandhi, aflat in opozitie diametrala si ireconciliabila cu teoriile sale despre om, lume, crestinism si Dumnezeu, asa cum tu le-ai inteles?

***
7 ) De citeori in viata ta ai rostit „Tatal Nostru” incercind sa constientizezi pina
in amanuntul ultim fiecare cuvint si semnificatia pe parti a rugaciunii unice (e singura pe care Domnul nostru Iisus Christos o considera ca trebuie rostita catre Dumnezeu! Si in singuratate deplina!), pentru a cuprinde comprehensiv intregul ei.

Si a intelege ce insemna de fapt, vesnica reintoarcere. Te asigur ca Nietzsche a rostit-o asa pe patul de moarte (verifica si vei vedea). Nu uita, te rog mult: rugaciunea tine lumea…

Nu uita,
Nietzsche A SCRIS IN OGLINDA!

( Leonard Oprea – June 8, 2005, Boston )

===========================================

Rubrica: „Forum Cultural”
Titlu: The Station Agent – Midnight Movies –
Autor: Pierre Radulescu Banu

Avusese de mic copil pasiunea trenurilor. Toata viata mesterise intr-un atelier de trenuri de jucarie – in spatele unei pravalii de jocuri de cai ferate din Hoboken, unul din orasele care se insira pe malul golfului Hudson, fata in fata cu New Yorkul. Pravalia avea un nume pe masura, Golden Spike, dar era mica si inghesuita, cum este tot Hobokenul.
Insa el se simea grozav acolo. Pravalia aia, Golden Spike, mica si inghesuita, era pentru el un spatiu fabulos, si era fericit.

Citea mult, dar numai carti despre trenuri. Si ii placea sa mearga la plimbare, spre sinele de cale ferata. Sa priveasca gara, veche si delasata, dar care candva avusese stralucirea unui palat. Sa priveasca locomotivele, vagoanele, sinele de cale ferata.
Sa mearga el cu trenul, eh, asta nu. Nu avea chiar atat de multi bani.

Seara se ducea la club – un club al pasionatilor de trenuri. Cate unul din ei filmase in cursul zilei un tren in miscare. Il urmarise cu o masina si il filmase. Acum prezenta filmul si il comentau toti.
El insa nu facea asemenea filme. Nu ca nu ar fi vrut. Dar nu avea nici masina, nici aparat de filmat. Nu avea chiar atat de multi bani.
Si asta era viata lui, toata ziua mesterea la locomotive, vagoane, sine de cale ferata, gari, toate de jucarie, in atelierul din spatele pravaliei Golden Spike din Hoboken.
Candva de mult, la 19 ani, se indragostise – si atunci a suferit mult. Pentru ca era pitic. Cum sa se uite la el fata pe care o iubea? Era pitic.

Oamenii se uitau la el intotdeuna cu curiozitate. Era pitic. Unii radeau batjocoritor. Era pitic. Unii faceau glume idioate. Era pitic.

Iar el mergea intotdeuna imbracat intr-un costum negru, si cu capul semet. Si era tot timpul serios. E drept ca peste costum purta o geanta in banduliera, si isi cara pungile de plastic cu cumparaturi. Iar toti radeau. Era pitic.
Ii placea sa mai bea, dar o facea acasa. La carciuma s-ar fi uitat toata lumea dupa el.
Si el se insingurase pe zi ce trece, zi dupa zi, an dupa an, tot mai insingurat. Destin de pitic.

Si intr-o buna zi, piticul asta imbatranit si insingurat a primit o mostenire. O casa intr-un orasel departe, in New Jersey, pe malul fluviului Delaware. Casuta era nici mai mult nici mai putin decat o veche statie de cale ferata, dezafectata de multi ani. Alaturi niste sine pe care nu mai circula nici un tren. Insa un vagon vechi ramasese in fata statiei, vagon de tren de demult, cand calatorii purtau palarii semete de cowboy, aveau pistoale si cizme cu pinteni. Iar statia era o cosmelie in care nu exista curent electric si instalatia de apa trebuia reparata, dar in care se pastrase casa de bilete. Wow!!!

Asa ca piticul nostru a pornit la drum. A ajuns la noua lui casa si s-a apucat sa o aranjeze.
Si de acum putea sa fie in sfarsit singur, fara alte locuinte in jur, cu oameni care sa se uite cu curiozitate la el – si sa stea toata ziua intr-o statie adevarata de cale ferata, fie ea si dezafectata, sa se suie in vagonul din fata statiei, sa il studieze de sus pana jos, si sa se plimbe pe sinele de tren, pana la locul unde calea ferata era inca in functiune, sa priveasca acolo trenurile.
Piticul era acum sef de gara. Nici mai mult, nici mai putin.

Avea sa aiba parte insa de singuratate?
Ei, peste tot sunt oameni. Oameni rai si oameni buni, oameni nepasatori si oameni sensibili, oameni tristi si oameni veseli.
Ea era pictorita. Imbatranea si ea si nu ii reusise nimic in viata. Baiatul ii murise cu doi ani in urma intr-un accident. Se simtea vag vinovata. Ii era teama sa se gandeasca la vinovatia ei, daca era si cata era, dar o apasa ingrozitor. Se despartise de sotul ei. Se simtea ratata. Simtea nevoia unor oameni alaturi de ea, si in acelasi timp simtea nevoia sa ii respinga, sa fie singura. Voia sa isi urle singura durerile ei, obsesiile ei, sa urle singura dupa baiatul ei mort cu doi ani in urma, sa se suie singura pe pereti. Si ii era frica sa ramana singura, si iar simtea nevoia unor oameni, sa o inteleaga, sa fie sigura de ei, sa nu se simta singura, pe care sa ii respinga, sa ramana din nou singura.
Si pictorita s-a intalnit cu piticul. L-a privit cu simpatie, el a respins-o, ea a insistat cu multa delicatete, la un moment dat l-a respins ea, dar atunci el a inceput sa inteleaga tragedia ei. Si omul asta insingurat si inrait a inceput la randul lui sa o trateze pe ea cu delicatete, sa ii inteleaga crizele de mizantropie, sa astepte cu rabdare ca ea sa isi revina, sa se bucure de ea si sa ii ofere ei bucurie.

Doi oameni necajiti, fiecare cu neputintele lui, fiecare devenind mai bun alaturi de celalalt.
El intelesese de la inceput ca viata nu ii va oferi nimic, si isi construise o lume a lui, de iluzii, cu trenuri de jucarie. Ea intelesese asta la sfarsit, si isi avea si ea o lume a ei, de iluzii, cu vopsele de pictor.
Am fi tentati sa credem ca intre premiza lui si concluzia ei era rezumat universul.
Numai ca universul are nevoie de un punct de sprijin.

Vanzatorul de la toneta, el era punctul de sprijin. Entuziast, cat pentru toti trei laolalta. Debordant de vesel, cat pentru toti trei laolalta. Vorbaret, cat pentru toti trei laolalta. Pishicher, cat pentru toti trei laolalta. Il dadeai afara pe usa, iti intra pe fereastra, sa iti stranga mana, sa te imbratiseze, sa iti faca cu ochiul, sa te invite la o bere, la o cafea, la un gratar.
Piticul ii raspundea monosilabic, nu s-a lasat. L-a luat pe pitic in masina, sa urmareasca un tren si sa il filmeze. A invatat sa mearga dupa pitic pe sinele de cale ferata.
Pictorita ii zambea trist de fiecare data, nu s-a lasat, a convins-o sa ii cumpere piticului un aparat de filmat, i-a tot invitat impreuna la toneta lui, i-a tot scos pe amandoi la plimbare.

Si incetul cu incetul oamenii astia trei au inceput sa se simta bine de tot unul cu altul.
Asta e filmul The Station Agent (Seful de Gara). Cu un actor extraordinar in rolul piticului, Peter Dinklage.
============================================

Jurnal cultural (5)

Autor: Alin CRISTEA

1. Colegiul Noua Europa – 10 ani
2. Stalinism pentru eternitate
3. Cannes 2005

COLEGIUL NOUA EUROPA – 10 ANI

Andrei Plesu: “Colegiul Noua Europa a fost o incercare de a actualiza Europa existenta, latent, in Romania. Am avut convingerea ca in Romania exista intelectuali, mai ales tineri, ca e urgent ca oamenii acestia sa fie identificati si stimulati in activitatea lor. Prin urmare, am facut proiectul unui institut care sa creeze la Bucuresti conditii de viata si de lucru cit mai apropiate de standardele europene si sa arat ca se poate crea si aici o ambianta in care sa nu te simti la marginea lumii. Asta a vrut sa fie si este Colegiul Noua Europa. Este o prezenta a Europei in Romania de care au profitat pina acum aproximativ 200 de cercetatori romani, in marea lor majoritate tineri. E o institutie care nu are un program ideologic. Luati lista bursierilor: sint de toate felurile si de toate meseriile din perimetrul stiintelor sociale si umaniste. Daca luati lista profesorilor invitati care au trecut pe aici, veti constata, de asemenea, un spectru foarte larg: de la marxizanti europeni sau americani pina la conservatori aplicati. E o institutie care a vrut sa incurajeze un anumit spirit si nu o anumita pre-optiune. A vrut sa incurajeze lucrul bine facut si in acelasi timp cordialitatea, o incercare de a redescoperi farmecul si utilitatea dialogului.” (Observator cultural, Nr. 11 (268), 12-18 mai 2005)

Anca Oroveanu: “Spre deosebire de alte institute de studiu avansate, care sint internationale prin componenta bursierilor lor, NEC s-a concentrat asupra sprijinirii cercetatorilor romani si a dezvoltat – mai de curind – o dimensiune ‘regionala’. Prgramul de conferinte publice cu profesori invitati raspunde unei duble preocupari: incercam astfel sa ‘internationalizam’ in alt mod colegiul, favorizind contacte cu specialisti straini si cu institutii din strainatate; e de asemenea zona de activitati a colegiului deschisa unui public mai larg. Multe lucruri intra in joc in selectarea invitatilor: contactele fiecaruie dintre noi cu personalitati de anvergura in domenii de interes pentru NEC; propunerile pe care ni le fac bursierii si fostii bursieri; sugestii venite din partea membrilor consiliului stiintific; coincidenta fericita dintre dorinta unui specialist important de a veni in Romania si posibilitatea de a-l invita.” (Observator cultural, Nr. 11 (268), 12-18 mai 2005)

Liviu Papadima: “Dincolo de tribulatiile muncii intelectuale, bursa NEC din 1995-1996 m-a marcat si intr-un fel care tine de experienta vietii: confruntarea cu ‘ceilalti’, intr-un simpatetic ‘joc cu margelele de sticla’, s-a petrecut intr-o etapa in care eram tot mai fascinat de diferentele care ne individualizeaza si, in mod paradoxal, ne apropie. Ca bursier NEC am mai invatat un lucru, despre care nu m-as fi gindit la vremea respectiva ca-mi va fi atit de folositor zece ani mai tirziu: cum poate functiona ‘cuceritor’ o institutie, armonizind dezinivoltura cu temeinicia, relaxarea prietenoasa cu rigoarea.” (Observator cultural, Nr. 11 (268), 12-18 mai 2005)

STALINISM PENTRU ETERNITATE

Vladimir Tismaneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc. Editura Polirom, Iasi, 2005

Robert C. Tucker: “Aceasta este lucrarea fundamentala despre comunimul romanesc, o istorie foarte bine documentata si extrem de clara, care porneste de la perioada de ilegalitate a Partidului Comunist Roman in anii ’20, descrie crearea unui stat sovietic satelit in anii ’40, ajunge la regimul poststalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, apoi la cel de antireforma, militant stalinist, al lui Ceausescu si la caderea violenta a acestuia in 1989.” (Suplimentul de cultura, Nr. 24, 7-13 mai 2005)

Tudorel Urian: “Cu spirit analitic, finete si grija pentru detalii, Vladimir Tismaneanu scrie lucruri fundamentale despre contrastul dintre retorica legalista si comportamentul subversiv al liderilor comunisti, dinamica PCR de dupa 1944, enigma Gheorghe Gheorghiu-Dej, evolutia politica a lui Nicolae Ceausescu, descifrarea exacta a mesajului transmis de Nicolae Ceausescu in momentul invadarii Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia (era un mesaj anti-sovietic, nu unul de sustinere a reformelor economice initiate de Dubcek), rolul (cel putin ambiguu) jucat de Securitate in ultimii ani ai comunismului, cum a fost posibil ca Nicolae Ceausescu sa se mentina la putere mai bine de un sfert de veac, paradoxul tranzitiei de dupa caderea comunismului. Stalinism pentru eternitate de Vladimir Tismaneanu este o carte fundamentala, lectura obligatorie pentru toti cei preocupati sa cunoasca si sa inteleaga istoria recenta a Romaniei.” (Romania literara, Nr. 21, 1-7 iunie 2005)

Mircea Mihaies: “Marea lovitura reprezentata de aceasta carte (Robert C. Tucker vede in ea ‘lucrarea definitiva asupra comunismului romanesc’) provine din perspectiva abordarii. Pe cit de simplu, pe atit de spectaculos, punctul de vedere al autorului are ceva din tehnica unui autor de romane-fluviu: el stie sa aleaga din informatia aluvionara elementul revelator, acordind fiecarui personaj sansa de-a fi, simultan, solist si acompaniator. Din acest punct de vedere, Stalinism of All Season e un desavirsit roman politic si un discurs psihologic asupra nasterii si pervertirii unui mit. (Romania literara, Nr. 11, 24 – 31 martie 2004) “Stalinism for All Seasons este un exceptional manual, dar si o lectura fascinanta pentru oricine doreste sa patrunda secretele aventurii comuniste in Romania. Orice viitoare referinta serioasa la istoria – politica, psihologica si biografica – a ‘sectei iluminate’ hranita cu invataturile lui Lenin si Stalin va trebui sa ia in considerare ipotezele, demonstratia si concluziile celui mai bun cunoscator al comunismului romanesc.” (Romania literara, Nr. 13, 7 – 13 aprilie 2004)

CANNES

Iulia Blaga: “In acordurile muzicii filmului lui Emir Kusturica Arizona Dream, juriul condus de acelasi Emir Kusturica a hotarit, oarecum previzibil, ca Palme d’Or-ul sa le revina fratilor Jean-Luc si Pierre Dardenne pentru L’Enfant. Marele Premiu al Juriului a fost acordat superbului film Broken Flowers de Jim Jarmusch, premiu si el asteptat fie si numai pentru ca se birfea ca Jarmusch ar fi bun prieten cu Emir Kusturica. Pe de alta parte, nici acum Jarmusch n-a luat Palme d’Or-ul, de unde se vede treaba ca amicul Kusturica nu a putut face mai mult.” (Romania libera, mai 2005)

Alex. Leo Serban: “L’Enfant: cinema 100% realist, dur, brut, provocator; te ia prin surprindere la final, cind face-a-face-ul din inchisoare Sonia-Bruno (Jeremie Rénier, formidabil: ar fi meritat premiul de interpretare!) iti pune un nod in git – desi fratii nu facusera nici o concesie in directia publicului, nu aruncasera nici ocheade complice, nici nade pentru melo-maniaci; te gindesti, vazindu-l, la ce-a fost mai bun in Cinema-ul de acest tip – la neorealismul Hotilor de biciclete, la ‘nouvelvaguismul’ Celor 400 de lovituri, la „freecinema”-ismul britanic & la post-„freecinema”-ismul anti-britanic al lui Ken Loach – si, cum spuneam, la marele Bresson (Pickpocket, L’Argent… ).” (Dilema veche, Nr. 72, 3-9 iunie 2005)

Alex. Leo Serban: “Cel mai lung film de la Cannes 2005 – Moartea domnului Lazarescu, de 2 ore si 34 de minute – a fost recompensat vinerea trecuta cu Marele Premiu al sectiunii ‘Un certain regard’ in care a concurat. Cristi Puiu (regizorul si, totodata, coscenaristul filmului – alaturi de Razvan Radulescu) a primit distinctia din miinile cineastului american Alexander Payne. […] Inspirindu-se dintr-un caz real, Puiu & Radulescu au lasat in urma faptul divers, punindu-ne fata in fata cu adevarul ultim al conditiei umane: orice om moare singur. Filmul are o intensitate a intimitatii cu care cinematograful romanesc nu s-a mai intilnit, fiind, de fapt, o ‘piesa de camera’ purtata cu masina Salvarii. Nu este (asa cum s-ar crede) o ‘demascare’ a sistemului medical, ci o coborire in infernul suferintei, o trecere Dincolo asistata, neputincios, de halate albe.” (Ziarul de duminica, Nr. 21 (252), 27 mai 2005

Reviste electronice

revist@ – grupaj din principalele reviste culturale (22, Dilema veche, Romania literara, Observator cultural, Adevarul literar si artistic, Ziarul de duminica, Suplimentul de cultura) (100-150 K). Se afiseaza saptaminal (de obicei lunea) pe portalul cultural LiterNet. “Revista lui Alin este un soi de memorie condensata a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: esti in ea, deci existi!” (Alex. Leo Serban). Se distribuie la 900 de abonati in weekend.

cinem@ – grupaj cu informatii si comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV (100-150 K). Contribuie la educatia cinematografica, dezvoltarea spiritului critic si vizualfabetizare. “In societatea de astazi care cunoaste o expansiune uriasa a vizualului in cele mai diverse si neasteptate forme, a invata sa privesti devine o necesitate practica.” (Mircea Vasilescu) Se distribuie la 600 de abonati in weekend.

no comment – un anunt ciudat, o informatie care te buimaceste, o scena care te lasa gura-casca. (50-100 K) “Fiecare manipulat trebuie sa aiba cel putin un minut pe zi de ‘No comment’, intr-o tara ca a noastra unde in fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu sta de vorba cu pasagerii’.” (Radu Cosasu) Se distribuie la 800 de abonati in weekend.

Pentru abonament gratuit mentionati optiunile intr-un mesaj la alin@cristea.com

Ecouri

  • arnaud durieu: (17-6-2005 la 00:00)

    for the best critique movie iulia blaga.
    l will by to entry in comunication with iulia.;to exchange some critiaue froom one all movie .. hope to be.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Una ora inainte, doua înapoi!

Luni 13.06.05, fusese programat la TVRi o Editie Speciala, continuatoare celei din 31.06.05, de care am mai vorbit. În pagina...

Închide
18.117.8.177