Evenimentele (din politica mai ales) dar nu numai, intalnite din ce in ce mai des in ultima vreme, ma fac sa cred ca da: in orice domeniu, la nivelul oricarei comunitati, avem nevoie de un “nebun”.
Nebun nu in sensul propriu al cuvantului, caci rolul unui “nebun” intr-o comunitate nu-i deloc usor, dimpotriva.
“Nebunul” trebuie sa stie sa atraga atentia asupra sa; trebuie sa “socheze”; si mai ales trebuie sa stie sa iasa cumva in fata…
Nu inseamna ca “nebunul” trebuie neaparat sa fie prea destept (si ajunsa aici, fara sa vreau ma duce gandul la titlurile care au retinut in ultima vreme prima pagina a ziarelor: titluri gen: “PSD arunca in joc ultima carte pentru Primaria Capitalei: Vanghelie…”)
De ce totusi avem nevoie de un “nebun”?
Pai cum se scurge viata unei comunitati normale?
Fiecare dintre indivizii acesteia trece prin momente de fericire, ingaduite oamenilor pentru a-si continua in pace existenta (o dragoste la care li se raspunde, un copil care urmeaza sa se nasca, o carte ce li se publica sau o descoperire ce aduce un renume… in fine, lista ar putea continua cu destule alte evenimente care ne creaza iluzia ca nimeni nu e mai fericit/multumit decat noi.
Oricum, fie ele pozitive sau negative, toate aceste momente trec; semnificatia lor la nivelul comunitatii din care facem parte putand fi de minima importanta, chiar lipsite de orice interes.
Prin natura sa, insa, omul nu suporta sa fie izolat, “neobservat”. El cauta sa iasa cumva in evidenta, uneori iesind chiar din sfera normalului; unii dintre noi acceptand chiar sa joace un rol de …”nebun”…
La randul sau comunitatea din care face parte “nebunul”are maxima nevoie de el.
De ce?
Pentru ca atata vreme cat printre ei exista un „nebun”, echilibrul lor este asigurat.
Pentru ca atata vreme cat el e „nebun”, restul sunt intelepti…
Pentru ca atata vreme cat el, „nebunul”, e noaptea, restul constituie ziua…
Pentru ca atata vreme cat „nebunul” e minciuna, restul e adevarul…
Si exemplele pot continua la nesfarsit. Ne valorificam prin contrast…
Intr-adevar: ce ar fi circul fara clown (dar nu ne punem si intrebarea: ce o fi in sufletul acestuia cand lumea rade de…tumbele sale?)
Ce ar fi tabla de sah fara nebun?
Ce ar fi o citadela fara mahala?
Din nou o lista interminabila…
Paradoxal, fie ca o spunem, fie ca nu, fie ca recunoastem fie ca nu, fiecare grup are nevoie de un astfel de…”nebun”. Care, cand e cazul – este „oaia neagra” a comunitatii sau „tapul ispasitor” etc, etc…
Cu alte cuvinte, un sistem de scurgere a energiilor inhibate, refulate…
Fara dansul poti plesni, te poti otravi. Pentru ca, nu-i asa, cat e de comod sa iei focul cu mana altuia: nu te arzi si, in plus, cu mainile libere poti aplauda…
Neavand un nebun, parca pe toti ceilalti ii pandeste ispita de a-i lua locul – asa, ca un rau de inaltime – dar nu toti sunt atat de inteligenti pentru asta. Un „nebun” stie sa rada dupa ce rascoleste focul. Rade de ceilalti, in timp ce ei au ragazul si nerusinarea de a-l crede mascarici.
Ei nu-si dau seama ca tocmai el, „nebunul” le ofera acest ragaz, le asigura echilibrul…
Daca „nebunul” nu si-ar asuma acest rol – care, sa fim sinceri, nu-i deloc usor – fiecare ar tremura la gandul ca ar trebui sa-i ia locul. Fara un „nebun” nu se poate:
Despre cine am mai vorbi?
Pe cine am arata cu degetul?
Pe cine am compatimi?
Pe cine am injura?
De cine am rade?
Pe cine am arunca vina?
Vedeti cat de necesar este un …”nebun”?
Incat esti tentat sa spui: „cine nu are un nebun, sa-l cumpere”….
Pai hai sa-l propunem pe Vanghelie la presedintie, peste patru ani… Dar nu stiu daca e suficient de rezistent pentru a suporta defularile a 22 de milioane de romani. A incercat Vadim si era cat pe ce sa-i reuseasca, in 2000. Eu mi-l aduc aminte pe Vanghelie de la o emisiune a lui Robert Turcescu, cand isi incorda muschii materiei gri incercand sa conjuge verbul °a fi°. Transpira, zambea cand vinovat, cand nevinovat, privea spre Turcescu cu speranta elevului din ultima banca care ravneste sa vada macar un colt din extemporalul colegului destept din fata. Pentru Vanghelie, acel test sadic al lui Turcescu era, ca greutate a incercarii, echivalent cu dilema lui Bush de a apasa sau nu pe butonul nuclear. Un interpret al lui Hamlet, in dilema sa existentiala, ar fi putut lua lectii de la mult incercatul Vanghelie. Daca as fi bucurestean, l-as vota pe Vanghelie. Macar as sti ca, inainte de a lua o decizie, buna sau proasta, o gandeste indelung.
Gabriel, tu nu ai inteles?
Nu ma refeream la \”nebuni\” in adevaratul sens al cuvantului…:)
Fiindca tot ai adus acest subiect in discutie (al mandatelor prezidentiale) eu ti-as sugera sa nu ne gandim inca la cel viitor… Ci sa analizam din acest punct de vedere actualul… mandat:
1. Nu radem noi, cu toata gura mass-mediei, de „zburlirea cheliei” actualului presedinte si ne gandim la ce peruca i s-ar potrivi?
2. Nu radem si nu comentam noi faptul ca bea sampanie cu sticla si ca e dintr-o bucata?
Asta inseamna ca presedintele nostru e nebun???:)
Nu, nici pe departe…
Totusi, avem unde arunca matza moarta: in curtea presedintelui…
Da, am inteles; ratiunea de a fi a mascariciului social este neseriozitatea si iresponsabilitatea membrilor colectivitatii. Neautenticitatea noastra individuala face necesara autenticitatea clovnului social. Destul de trist.
Sa nu avem nevoie de el! E periculos, nu?
——
Stimate Domnule Zob, e foarte periculos… (AN)
Fara indoiala. Materialul, chiar fara conotatiile politice stravezii, este dupa parerea mea „right on target”.
Si mai e ceva: avem multa nevoie de prosti. Ce ne-am face fara ei? Lumea ar trebui sa mediteze la chestia asta in mod serios.
Toate cele bune,
Nea Marin