Preambul: Anul acesta am petrecut Şavuotul în mijlocul comunităţii evreieşti arădene. Sărbătoarea care evocă primirea Tablelor Legii s-a celebrat sub bolţile maiestuoasei sinagogi neologe, ridicată în anul 1834 şi dimensionată pentru o evreime prosperă, care în anii interbelici număra peste zece mii de suflete. În ciuda comunităţii împuţinate drastic (360 de membri), sinagoga era împodobită cu bujori şi animată de lume. Un grup de tineri de la liceul de muzică au susţinut un program de muzică evreiască, iar serviciul divin a fost oficiat de Emi Pusztai, elev în clasa a XII-a, la acelaşi liceu. Vocea sa vibrantă a reverberat în inimile participanţilor.
Pentru Ionel Schlesinger, cel care conduce destinele comunităţii, Şavuotul este un prilej de reflecţie asupra prezentului şi viitorului spiritual al evreilor arădeni. În interviul pe care mi l-a acordat nu a relatat despre realizările administrative remarcabile ale comunităţii, ca de pildă funcţionarea casei de bătrâni şi a cantinei, ajutorarea bătrânilor sau organizarea acţiunilor cultural-educative, ci s-a axat pe coordonatele spirituale ale continuităţii vieţii iudaice şi cultivării dialogului interconfesional.
Eu sunt de părere că trebuie să permiţi fiecăruia să fie evreu aşa cum simte el
Andrea Ghiţă: Văd că uşa biroul dumneavoastră nu se poate închide. Să înţeleg că doriţi să rămână deschisă ?
Ionel Schlesinger: Sunt inginer mecanic şi vă daţi seama că m-aş pricepe s-o repar, însă am decis s-o las aşa pentru a da de înţeles că oricine are o problemă mi se poate adresa direct, fără intermediari.
Ionel Schlesinger, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Arad
De altfel, este interesul preşedintelui să menţină o legătură cât mai strânsă cu membrii comunităţii, pentru a cunoaşte problemele stringente care se cer soluţionate. Problemele comunităţii sunt şi problemele preşedintelui.
A.G.: Şi care sunt problemele preşedintelui ?
I.S.: Comunitatea noastră este neologă. Asta nu înseamnă că nu suntem religioşi, ci suntem religioşi într-un mod puţin diferit decât s-ar cuveni pentru cei mai religioşi decât noi. Eu sunt de părere că trebuie să permiţi fiecăruia să fie evreu aşa cum simte el. Sunt împotriva tuturor exceselor de o parte şi de alta. Trebuie să recunosc că personal nu sunt foarte religios, dar ca preşedinte de comunitate am obligaţia să asigur permanenţa vieţii de cult. Nu avem rabin, doar un oficiant de cult, însă avem mare noroc cu cei câţiva tineri care au devenit religioşi datorită climatului pe care l-au găsit aici şi ne ajută în desfăşurarea activităţii de cult.
Şavuot la sinagoga neologă din Arad
La ora actuală, fără a aduce în sânul comunităţii oameni care doresc să treacă la iudaism şi participă la activităţi, nu putem asigura o viaţă comunitară. Sunt multe comunităţi unde cu greu se poate aduna un minian.
E o crimă să nu acorzi atenţie convertirilor
A.G. Să înţeleg că una dintre problemele spinoase o reprezintă trecerea la iudaism.
I.S. Eu consider că noi suntem veriga unui lanţ care leagă trecutul de viitor. Mă refer la continuitatea vieţii evreieşti, evident. Trebuie să menţinem activitatea din sinagogă, adică prezenţa unui minian – cei zece bărbaţi evrei fără de care nu se poate oficia serviciului divin. La noi există persoane dornice să practice iudaismul, unele cu ascendenţă evreiască, altele fără. Vin la rugăciune, ştiu să se roage, spre deosebire de mulţi dintre noi – evrei halahici (din mamă evreică) – care nu cunoaştem rugăciunile. Se întâmplă să nu putem aduna minianul, fără participarea acestor oameni.
Am adus critici severe Federaţiei care nu a fost în stare să rezolve problema convertirilor. Din păcate rabinatul nostru nici nu vrea şi nici nu poate să facă convertiri. Le-am expus concepţia mea, pe care am întitulat-o „Teoria lemnului de foc”.
Emi Pusztai oficiază serviciul divin de Şavuot
Când focul e pe cale să se stingă trebuie să mai pui lemne pe el. Dacă nu le ai tu, trebuie să accepţi ajutorul celor dornici să-şi ardă lemnele pe focul credinţei iudaice. În aceste condiţii mi se pare grav că nu se iau măsuri. Existenţa corului şi prezenţa unui număr relativ mare de 20 – 25 de oameni la rugăciune se datorează şi celor pe care am reuşit să-i convertim, dar nu cu ajutorul rabinatului din Bucureşti, ci cu al celui din Ungaria. Faptul că la sărbătorile noastre atmosfera e atât de plăcută este datorat şi celor care participă, dar nu sunt evrei halahici. În aceste condiţii cred că este o crimă să nu acorzi atenţie capitolului convertirilor.
Tocmai din acest motiv insist ca în punctul unu al Statutului Federaţiei, care stipulează că este alcătuită din comunităţi evreieşti, să se menţioneze că aceste comunităţi pot fi de orice denominaţiune, de orice rit. Tradiţia noastră de comunitate neologă pe care nimeni nu are dreptul s-o ignore, ne dă dreptul să acceptăm convertirile făcute de Rabinatul Neolog din Ungaria, un rabinat oficial. Noi am primit şi vom continua să primim aceşti oameni, indiferent ce părere vor avea anumiţi „talibani” ai noştri. Îmi permit să-i numesc chiar aşa. Pentru noi sunt evrei şi sunt membrii ai comunităţii noastre. Numai aşa reuşim să menţinem viaţa evreiască. Ei simt că sunt bine primiţi şi de aceea participă la activităţile noastre. Poate că am vorbit cam mult, dar este una dintre problemele care mă preocupă foarte, foarte mult.
A.G. Ce alte probleme vă mai preocupă ?
Cred în importanţa dialogului dintre religii
I.S. Mă preocupă menţinerea şi cultivarea bunelor relaţii cu toate cultele din oraş şi cu organele administraţiei locale. Aceste relaţii sunt foarte bune, mult deasupra nivelului strict protocolar. Avem multe activităţi comune. Una dintre acţiunile iniţiate de mine este crearea unei organizaţii de dialog iudeo-creştin în România. În lume există o organizaţie care poartă numele de ICCJ – International Council of Christians and Jews – şi are filiale în 28 de ţări. Am fost invitat la câteva adunări zonale, organizate în ţările din estul Eutropei, unde expunerile despre activităţile noastre din Arad au fost recepţionate foarte favorabil şi s-a acceptat propunerea mea de a organiza o reuniune şi la Arad.
Ea a avut loc în luna mai 2009, fiind pentru prima şedinţă din România, a ţărilor europene afiliate la ICCJ.
Conferinţa ICCJ, Arad 2009
De fapt, ideea era să înfiinţăm şi în România o organizaţie afiliată. Am invitat oameni importanţi din capitală, pentru că Aradul singur nu poate susţine o activitate de asemenea anvergură; e nevoie de o organizaţie centrală. Am fost onoraţi de prezenţa a doi foşti ambasadori ai României în Israel: d-na Mariana Stoica şi dl. Radu Homescu, a participat academicianul Răzvan Teodorescu şi dr. Liviu Beriş, din partea FCER, Şedinţa a fost sprijinită de consiliile local şi judeţean din Arad. Am primit un mesaj foarte frumos din partea Patriarhului Daniel care ne-a încurajat iniţiativa.
Am purces apoi la paşii pentru înfiinţarea unei filiale a ICCJ în România, am elaborat un proiect de statut şi am solicitat Federaţiei să delege câteva personalităţi care să polarizeze această activitate.
Academicianul Răzvan Teodorescu şi-a arătat disponibilitatea de a accepta să fie preşedinte. Din păcate lucrurile trenează de câteva luni bune, ceea ce m-a cam demobilizat.
A.G. Care este scopul ICCJ ?
I.S Această organizaţie urmăreşte să aducă laolaltă oameni de diferite religii, creând condiţii să dialogheze, să se cunoască unii pe alţii, să înveţe să se preţuiască reciproc şi să aprecieze diversitatea. Cred că este mult mai importantă decât activitatea ecumenică, mai ales că ecumenismul are probleme. Aţi văzut că şi între biserica creştină ortodoxă şi cea catolică există unele divergenţe. În schimb dialogul inter-religios, în care fiecare rămâne în credinţa proprie, nu are oprelişti. Mai mult, ICCJ este deschisă şi cultului islamic, acest lucru fiind stipulat şi în statut. În unele ţări reprezentanţii acestui cult participă la acţiuni.
Din păcate nu s-a înţeles importanţa unei asemenea activităţi. Noi vorbim de lupta împotriva antisemitismului. Eu cred că noi nu avem a ne lupta cu antisemiţii, această sarcină le revine organelor abilitate ale statului. Noi trebuie să luptăm împotriva fenomenului de antisemitism şi cum o putem face mai bine decât apropiindu-ne de ceilalţi ? Mi se pare calea cea mai eficientă. Ne lăudăm că luptăm făcând plângeri penale, desigur că este nevoie şi de asta în anumite cazuri concrete, dar cred că crearea unei asemenea organizaţii care acţionează la nivelul bisericilor, care sunt stâlpi ai societăţii, are un impact mult mai mare şi efecte de durată.
În finalul interviului Ionel Schlesinger mi-a vorbit despre una dintre acţiunile cu răsunet în sânul concitadinilor: festivitatea dedicată memoriei Reginei Mamă Elena, distinsă de statul Israel cu titlul de Drept între Popoare, pentru activitatea pusă în slujba salvării evreilor în timpul regimului antonescian. La comemorarea din decembrie 2007 a participat şi Regele Mihai, care a păşit pentru prima oară într-o sinagogă din România – cea de la Arad.
Regele Mihai a pasit pentru prima oara intr-o Sinagoga in 2007? Hm… cam ciudat pentru un om de rangul si cu biografia sa. Mi se pare o atitudine usor ignoranta pentru cineva cu o asemenea biografie.
In interviu scrie ca a pasit pentru prima oara intr-o sinagoga din Romania. Si nu e de mirare, avand in vedere ca in copilaria si tineretea lui erau in vigoare legile antievreiesti. S-ar putea sa fi fost in sinagogi din alte tari.
Regele Mihai a fost șeful statului nu numai sub regimul pro-fascist al lui Antonescu ci și după 23 august 1944, sub un regim care era cel puțin neprietenos față de religie în general. A fost apoi exilat din 1947 până, practic, în 2004. A fost un mare prieten al fostului șef rabin a României, Alexandru Șafran, care a fost în exil rabin șef al Genevei. Nu cred că Regele Mihai nu a intrat în sinagoga de la Geneva.
Slava Dlui ca exista oameni care vor sa se converteasca la iudaism si sa tina aprisa flacara evreiasca in viitor. Sint f multi evrei ca mine care ne-am nascut evrei si care nu practicam iudaismul. Noi toti trebuie sa-i imbratisam pe cei care vor sa devina evrei si sa le acordam toate „drepturile” de a fi evrei. Ridicol si insultator din partea Rabinatului din Bucuresti care nu a ridicat nici un deget sa-i aduca pe convertiti in sinul religiei. Trebuie sa apelam la Rabinatul din Ungaria?
L-am vizitat pe Majestatea Sa in Elvetia, in vara anului 2007.
In cadrul audientei, pe care cu multa bunavointa mi-a acordat-o, a relatat cu mandrie despre prietenia Sa cu rabinul Alexandru Safran.
Cand I-am multumit pentru ceeace Familia Regala a facut pentru evrei in perioada dictaturii antonesciene, cu o modestie dezarmanta, a raspuns: „Sa stiti ca nu am facut destul, dar in perioada aceea nu se putea mai mult”
Îi mulțumesc domnului Schlesinger pentru această intervenție. Ar trebui să adăugăm și rolul jucat de Regina Mamă Elena în salvarea multor evrei din România prin intervenția personală pe lângă Ion Antonescu (vezi interviul cu Regele Mihai http://www.acum.tv/articol/2186) pentru care a primit post-mortem titlul de Drept între Popoare conferit de Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim.
Iata citatul din articol prin care s-a amintit exact episodul subliniat de Petru Clej in ecoul sau
„În finalul interviului Ionel Schlesinger mi-a vorbit despre una dintre acţiunile cu răsunet în sânul concitadinilor: festivitatea dedicată memoriei Reginei Mamă Elena, distinsă de statul Israel cu titlul de Drept între Popoare, pentru activitatea pusă în slujba salvării evreilor în timpul regimului antonescian.”