caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Doamna Ica

de (2-5-2010)

Preambul: Anul trecut, de ziua mea, o prietenă foarte bună mi-a făcut un dar inedit: un masaj facial la un elegant salon de cosmetică. M-a cucerit ingeniozitatea cadoului şi l-am acceptat cu bucurie, fiind curioasă să aflu cum era o şedinţă de masaj la un salon cu pretenţii. Înainte de ziua programată am trecut pe la cosmeticiana mea din cartier, pentru o preveni asupra „aventurii”. Doamna Ica mi-a surâs, mi-a dorit să-mi tihnească masajul şi m-a rugat să-i povestesc pe îndelete cum a fost. Într-adevăr salonul era decorat cu mult gust şi învăluit în miresme exotice. Cosmeticiana m-a întrebat cu amabilitate cărei zodii îi aparţin, m-a studiat cu multă atenţie, mi-a propus uleiul potrivit personalităţii mele şi apoi a efectuat un masaj corect, dar în nici un caz atât de temeinic ca cel de care mă bucuram în salonul modest al Doamnei Ica. Abia am aşteptat să-i povestesc din fir a păr cum a fost şi s-o liniştesc că din punct de vedere profesional nu este cu nimic mai prejos decât cosmeticiana de la salonul sofisticat. Doamna Ica a ascultat cu luare aminte şi mi-a răspuns surâzând: „Deci nu e nici un pericol să mă părăsiţi, nu-i aşa ?” „În nici un caz!” am asigurat-o eu. Nici prin gând nu-mi trecea că doar peste câteva luni avea să mă părăsească ea pe mine. Joia trecută m-am dus să-mi fac o programare şi o colegă de-a ei m-a anunţat că Doamna Ica lipsea şi că nu avea să mai revină… Murise.
Vestea m-a consternat cu atât mai mult, cu cât nici anunţul de la rubrica Decese nu mi-ar fi atras atenţia, pentru că nu-i cunoşteam numele şi prenumele.

Mâinile în care aveam încredere
Într-adevăr nu-i cunoşteam numele de familie şi nici prenumele. Îi cunoşteam însă foarte bine atingerea degetelor agile a căror răcoare anestezia parcă durerea inerentă procedurilor de înfrumuseţare. Mă culcam relaxată pe patul din salonul mobilat modest şi echipat cu aparate destul de învechite, închideam ochii şi mă încredinţam mâinilor ei îndemânatice şi catifelate, îmbibate cu arome. Era o cosmeticiană de modă veche care absolvise şcoala postliceală de trei ani. Lucra temeinic şi migălos, folosind măşti preparate de ea din iaurt, miere, tărâţe şi fructe de sezon, potrivite tenului clientei. Nu era vorbăreaţă deloc. Adesea tăceam amândouă ascultând radioul care mergea în surdină, dar de câte ori abordam un subiect, opiniile ei dovedeau că era la curent cu evenimentele politice, văzuse filmele şi citise cărţile esenţiale necesare pentru a susţine o conversaţie cu miez. Odată când am întrebat-o cum de nu-şi deschisese un salon propriu şi continua să lucreze pentru Cooperativa Igiena, o prezenţă dinozauriană în peisajul serviciilor clujene, mi-a răspuns că îi place ce face, nu are ambiţii şi e mulţumită de clientela fidelă din cartier, din care făceam parte şi eu.
Prima oară păşisem pragul salonului care ocupa o încăpere învecinată cu coafura şi frizeria din vechiul Complex, pentru că se găsea pe strada mea, la mijlocul drumului de şapte minute dintre casă şi studioul de televiziune. Apoi am revenit datorită priceperii şi discreţiei Doamnei Ica. Avea multe cliente. Unele o sunau la telefonul public, altele pe telefonul mobil şi ea le trecea meticulos într-un caiet cu coperte tari, de culoare neagră. Nu cred să fi aşteptat vreodată la rând, mai mult de zece minute. Nici înainte de sărbători sau vara, când toată lumea se pregătea de concediu.

Puţinul pe care-l ştiu despre ea
De zeci de ani Doamna Ica îşi petrecea concediul la 2 Mai, la aceeaşi gazdă. Îi plăcea să facă plajă şi să înoate. Avea un ten creol, care devenea arămiu de la primele raze ale soarelui, şi un păr bogat, de culoare acaju, prins într-o agrafă mare, la ceafă. Era o femeie calmă, care emana încredere. O prezenţă echilibrată şi cumpătată, care te asculta cu luare aminte şi găsea soluţia optimă pentru problemele tale.
Iarna era frig în salonul cu un sistem de încălzire învechit, iar Doamna Ica purta o vestă călduroasă şi îşi învelea clientele cu pături vechi, din acelea cu o dungi albe la capete. Într-un an s-a defectat caloriferul şi nimeni de la cooperativă nu s-a sinchisit să-l repare, aşa că a venit soţul ei cu un prieten meşter şi le-au înlocuit cu altele, cumpărate din banii proprii. Mă îndoiesc să le fi fost decontate.
Copii nu aveau…Avusese un foxterrier nostim. Se pare că ţinuse foarte mult la el, din moment ce îi postase fotografiile pe pereţii salonului. Un instantaneu, luat prin geamul coborât al automobilului, o prezenta pe Doamna Ica râzând şi ţinând în braţe căţelul care lingea un cornet de îngheţată. Apoi foxterrierul a murit şi nu s-a mai îndurat să-şi ia alt căţel.

Vara trecută nu s-a mai dus la 2 Mai, pentru că-şi renova apartamentul, dar pielea creolă, saturată de soare, nu trăda absenţa de pe litoral… Şi nici boala care o măcina. Nu suflase o vorbă, deşi era foarte grav bolnavă. Nimeni nu bănuia că suferea de ciroză.
Sau poate noi, clientele, preocupate mereu de aspectul chipului nostru, am ignorat cearcănele ei tot mai accentuate (pe care le întrevăd în amintiri). Uneori o rugam să mă machieze pentru emisiuni. Ultima oară venise special, într-o după amiază de duminică, şi m-a machiat cu atâta migală încât era cât pe-aici să-mi pierd răbdarea. Habar nu aveam că-mi dăruia cu generozitate din timpul ei, aproape epuizat.
Abia de la colega care mă anunţase de moartea ei aveam să aflu că o chemase Sofia Perişor. Fie-i ţărâna uşoară !

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Autorul lunii mai 2010 – Adrian Grauenfels

Yigru Zeltil sau farmecul insuportabil al avangardei. Un (pseudo)interviu. ..şi v-am acoperit cu pătura de cal şi-am plâns de mila...

Închide
18.117.71.213