Yeghishe Sargsyan, ambasadorul Armeniei la Bucureştiinterviu cu ES Yeghishe Sargsyan, ambasadorul Armeniei la Bucureşti
Preambul: Între 9 – 11 noiembrie au avut loc la Cluj Zilele Filmului Armean, organizate de Ambasada Armeniei, Uniunea Armenilor din România filiala Cluj şi Casa Municipală de Cultură. Excelenţa Sa Yeghishe Sargsyan, prezent la deschiderea festivă, a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu.
Relaţiile cu armenii din România
A.G. : Domnule ambasador sunteţi la Cluj pentru a doua oară în acest an. Ce vă face să reveniţi ?
E.S. Yeghishe Sargsyan: Vin cu plăcere la Cluj. Îmi place oraşul şi locuitorii săi, îmi place publicul numeros interesat de istoria şi cultura armeană, în cazul de faţă de filmele despre Armenia.
A.G.: Care sunt relaţiile dintre Ambasada Armeniei la Bucureşti şi armenii din România ?
E.S. Yeghishe Sargsyan: Noi reprezentăm Armenia – patria mamă – iar armenii din România, chiar dacă sunt bine integraţi în societatea românească, au sentimente de ataşament pentru Armenia şi tot ceea ce vine de acolo. Trăind atât de departe şi dorind să afle ce se petrece acolo, ne revine nouă rolul de a-i informa despre situaţia actuală din Armenia. Organizăm proiecţii de filme şi expoziţii despre Armenia, pentru a prezenta cum trăim acum. Colaborăm cu Uniunea Armenilor din România şi cu biserica armeană.
Cea de a III-a Republică Armeană
A.G.: Vă rog să-mi spuneţi câteva cuvinte despre ţara dvs., despre situaţia economică şi socială din Armenia.
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Armenia actuală, cea de a III-a republică, a fost înfiinţată în 1991. Ea nu a împlinit nici douăzeci de ani, în timp ce Armenia are peste trei mii de ani vechime, datând din veacul al VIII-lea înainte de Hristos. Statul armean s-a destrămat în veacul al XIV-lea, teritoriul Armeniei Mari fiind împărţit între mai multe imperii. Statul armean avea să se reînfiinţeze la începutul veacului XX. În perioada aceea teritoriul Armeniei era împărţit între Imperiul Otoman şi Imperiul ţarist. Pe acesta din urmă s-a înfiinţat prima republică armeană. Majoritatea populaţiei era formată din armenii localnici, însă câteva sute de mii au venit din partea vestică a Armeniei istorice, care aparţinuse Imperiului Otoman. Erau supravieţuitorii deportărilor din Anatolia, ai genocidului din 1915. Prima Republică Armeană s-a creat în 1918, pe teritoriul locuit de armeni în Imperiul Rus. În 1920 s-a proclamat cea de a doua republică : Republica Sovietică Socialistă Armeană. Cea de a treia republică, Republica Armenia înfiinţată în 1991, are o populaţie de 3.300.000 de locuitori şi un teritoriu de 30.000 de kilometri pătraţi.
A.G.: În Armenia trăiesc şi minorităţi ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Armenii reprezintă peste 90% din populaţia ţării, dar alături de ei trăiesc şi alte naţionalităţi precum: kurzi, ruşi, ucraineni, evrei.
A.G.: Spuneţi-mi câte ceva despre economia Armeniei şi modul în care a fost afectată de destrămarea Uniunii Sovietice.
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Asemenea celorlalte foste republici sovietice, odată cu trecerea de la sistemul de economie centralizat şi planificat la economia de piaţă, ne-am confruntat cu probleme serioase. La începutul anilor 1990 situaţia noastră a devenit şi mai gravă din cauza conflictului din Nagorno Karabach. De fapt, putem spune că a avut loc un război între Azerbaidjan şi armenii din Nagorno Karabach, motiv pentru care două dintre ţările vecine, Turcia şi Azerbaidjanul, au întrerupt relaţiile diplomatice cu noi. Frontierele cu aceste ţări au rămas închise până în prezent.
A.G.: În aceste condiţii cine sunt principalii dvs. partenerii comerciali ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Politica economică a Armeniei se bazează pe complementaritatea cu vecinii săi, dar ne-am orientat şi către Uniunea Europeană. Avem relaţii bune cu ceilalţi doi vecini Iranul şi Gruzia, Rusia este un partener economic strategic, dar cooperăm şi cu SUA şi ţările europene. În perioada sovietică Armenia se număra printre cele trei republici sovietice care furnizau componente electronice şi tehnologie informatică, însă erau dezvoltate şi alte ramuri ale economiei, precum industria chimică şi metalurgia neferoaselor (aluminiu, cupru, molibden) şi agricultura. Din păcate criza determinată de situaţia politică le-a afectat pe toate şi în prezent depindem foarte mult de import. Criza economică actuală se face simţită şi la noi.
Şanse pentru normalizarea relaţiilor cu Turcia şi a situaţiei din regiune
A.G.: În primăvară, cu prilejul vizitei precedente la Cluj, spuneaţi că relaţiile dintre Armenia şi Turcia erau tensionate şi frontierele dintre cele două ţări erau închise. Între timp s-au produs schimbări semnificative. La 10 octombrie 2009 au fost semnate protocoalele dintre ministerele de externe ale Armeniei şi Turciei. Ce însemnătate a avut acest eveniment ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Înainte de semnarea protocoalelor, între Armenia şi Turcia nu existau relaţii. Nu putem spune că ar fi fost tensionate, pentru că ele erau inexistente. Nu aveam relaţii diplomatice, graniţele dintre cele două ţări erau închise şi sunt închise şi în prezent. În cele două protocoale semnate se exprimă intenţia stabilirii de relaţii diplomatice şi normalizării relaţiilor dintre cele două state. Noi le-am semnat fără a pune condiţii preliminare. Asta nu înseamnă că am fi dat uitării toate problemele, dar nu dorim ca ele să constituie un obstacol în calea normalizării relaţiilor cu Turcia. Considerăm că între doi vecini trebuie să existe relaţii normale, iar frontierele lor să fie deschise pentru comunicare, schimburi economice şi culturale. Neînţelegerile pot fi rezolvate în timp, pe calea tratativelor. Suntem în aşteptarea ratificării protocoalelor în parlamentele celor două ţări.
A.G.: Cum veţi reacţiona dacă Turcia nu recunoaşte genocidul armean din 1915 ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Recunoaşterea genocidului este importantă în primul rând pentru Turcia. Trebuie să se cunoască adevărul celor petrecute între 1915 – 1923, faptul că în perioada anterioară în acele locuri trăise o populaţie armeană care astăzi nu mai există. Le-au fost distruse aşezările, casele, bisericile. Totul a fost pustiit. Au fost ucişi peste un milion de oameni, iar o jumătate de milion de supravieţuitori s-a risipit prin lume. Populaţia aceea a dispărut. Se afirmă că ei au fost doar deportaţi…Dar atunci unde au dispărut cu toţii ? Să precizăm că deportările au fost organizate de statul turc. Nu de cel actual, desigur, ci de statul turc de acum un veac.
A.G.: Credeţi că modul în care s-a raportat Germania la genocidul evreilor poate fi un model ? Mă refer la recunoaşterea crimelor şi plata despăgubirilor.
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Noi nu am pus problema astfel. Pentru noi cel mai important este ca genocidul să fie recunoscut şi asta nu pentru că aşa vor armenii, ci pentru că este un adevăr cunoscut de toată lumea şi ar fi cazul să-l recunoască şi statul turc.
A.G.: Credeţi că normalizarea relaţiilor dintre Armenia şi Turcia poate contribui la stabilirea păcii durabile în regiune ? Mă refer la relaţiile dintre Armenia şi Azerbaidjan ? Turcia ar putea influenţa Azerbaidjanul în acest sens?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Nu există o conexiune directă între aceste procese, însă cooperarea cu unul dintre state poate influenţa relaţiile cu alte ţări din zonă. După cum vă spuneam, până în prezent n-a existat o atmosferă de cooperare în regiune, Armenia fiind izolată de unele proiecte economice.
A.G.: Vă referiţi la Proiectul Nabucco ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: La proiectele diferitelor conducte de petrol, inclusiv Nabucco. Dacă popoarele cooperează economic există şanse să se rezolve şi conflictele.
A.G.: Care e situaţia în Nagorno Karabach, enclava armeană din Azerbaidjan ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: În prezent Nagorno Karabach este o republică independentă nerecunoscută de alte state.
A.G.: Se are în vedere unirea ei cu Armenia ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Asta rămâne la decizia populaţiei de acolo. Acum sunt independenţi, deşi nerecunoscuţi.
A.G.: Cine trebuie să-i recunoască independenţa?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Conflictul este mediat de Grupul de la Minsk, din cadrul OSCE, alcătuit din Rusia, SUA şi Franţa, care acordă asistenţă Armeniei şi Azerbaidjanului pentru soluţionarea problemei Nagorno Karabach. Partea armeană consideră că cele două ţări trebuie să găsească o soluţie de compromis, pe cale paşnică.
A.G.: Peste cât timp credeţi că se va întâmpla asta ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Din nefericire, nimeni nu poate estima durata, dar cred că ambele ţări îşi doresc o soluţie cât mai rapidă.
A.G.: Întrebarea finală este de altă natură. De-a lungul anilor am auzit multe bancuri cu Radio Erevan. Ce ne puteţi spune despre radioul şi televiziunea din Armenia şi despre…Radio Erevan ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Radioul şi televiziunea armeană sunt instituţii publice asemenea celor similare din alte ţări. Bancurile cu Radio Erevan datează din epoca sovietică. Ele spuneau multe adevăruri, făceam şi noi haz de ele, însă nu au fost inventate în Armenia ci în afara ei.
A.G.: Ce vă doriţi pentru ţara dvs. ?
E.S. YEGHISHE SARGSYAN: Pace şi prosperitate, ceea ce îi doresc şi României.
A.G.: Mulţumesc pentru interviu,
Cateva precizari: Armenia de azi are numai 10% din suprafatza locuita de armeni pana in 1915. Conform unor surse americane, aproximativ 1,5 milioane de armeni au fost ucisi de turci, care voiau sa stearga de pe fatza pamantului poporul armean.
Din motive strict politice, majoritatea statelor nu „recunosc” in mod oficial acest fapt.
Nimeni nu vrea sa supere Turcia, o tzara cheie prin pozitia ei!
Nu este adevarat ca nu au existat relatii intre Armenia si Turcia pana la semnarea protocoalelor. Au existat si exista pana in prezent. Doar ca nu este vorba de relatii diplomatice, oficiale, dupa cum precizeaza si domnul ambasador.
Comert exista intre cele doua tari, la fel si relatii culturale – maestrul duduk-ului ( instrumentul national al armenilor), Djivan Gasparyan, a colaborat in randuri repetate cu artisti turci, au existat intalniri intre organizatii pentru femei din ambele tari, programe de schimb pentru jurnalisti, etc. Acestea fac parte din „diplomatia neoficiala” sau ” track 2 diplomacy”. Ca sa nu mai vorbim de partea negativa a acestor relatii – comertul pe care il desfasoara cu Turcia oamenii cei mai bogati din Armenia, in detrimentul restului, precum si femeile armence care pleaca in Turcia cu speranta unui job mai bine platit decat in Armenia, si ajung sa faca acolo cu totul altceva, pentru a supravietui…Relatiile exista.
Iar Turcia nu va influenta niciodata Azerbaijanul in favoarea Armeniei, pentru ca nu le sta in interes niciuneia dintre cele doua tari sa faca astfel. Mai multi oficiali ai Turciei si ai Azerbaijanului au spus in repetate randuri, abia voalat, ca sunt „doua tari, o natiune” si au adoptat o retorica prea putin prietenoasa fata de Armenia.
Sa nu ne facem iluzii…