Pe fondul epuizării energiilor mobilizatoare de ordin intern ale partidului de guvernământ, datorate adâncirii urmărilor crizei economice internaţionale şi perseverării opoziţiei politice “unite”, comuniştii dirijează stimularea forţată a factorilor externi pentru a-şi aranja un context electoral favorabil. Similar ciclurilor electorale anterioare, Partidul Comuniștilor (PCRM) exersează rivalitatea “artificială” sau nejustificată în relaţiile cu ţara vecină pentru a ridica baricade electorale, urmărind dispersarea electoratului şi atragerea segmentului de centru stânga a eşichierului politic din RM. Or, aceasta redă caracter antagonic relaţiilor cu autorităţile statului vecin, substituind conştient relaţiile de bună-vecinătate pentru a face ultimele aranjamente electorale înainte de scrutinul din 29 iulie.
Acţiunile recente ale grupării comuniste divulgă intenţiile lor de a polariza societatea în „statalişti” şi “unionişti”, a comasa opoziţia cu scopul comprimării capacităţilor/autorităţii ei electorale şi a infiltra subtil forţe politice de factură volatilă (cum ar fi Partidul Democrat din Moldova) în spectrul de centru-dreapta al politicului moldovenesc.
Cartea „românească” şi „protectoratul” rusesc
În pofida raţionamentelor reale ale României faţă de RM, factorul românesc constituie o variabilă esenţială în „competiţia electorală” pentru alegerile parlamentare anticipate. Acest lucru se datorează retoricii „emotive” (şi “electorale”) a unor actori politici români combinată cu lipsa de liniaritate a politicii externe a României în abordarea RM. Pe de altă parte, cartea “românească” serveşte PCRM-ului în scopuri politice şi electorale, fiind folosită pentru a eclipsa deficienţele guvernării comuniste, a “parazita” pe seama simpatiilor/fobiilor geopolitice ale electoratului moldovenesc şi a incita cu anumite ocazii conversaţia cu Moscova. Din aceste considerente şi cu serviciul constant al părţii române (în special cu participarea Preşedintelui României, Traian Băsescu), menţinerea propagandei anti-româneşti are loc în dependenţă de ciclurile electorale, motivaţiile politice situaţionale ale conducerii de la Chişinău sau constrângerile externe asupra Republicii Moldova (consecinţele crizei economice globale, implicaţiile din partea Rusiei etc.).
În perioada recentă, comuniştii au decis revizuirea ofertei electorale în privinţa direcţiei de politică externă pentru Moldova. Astfel, comuniştii renunţă la ideea integrării europene depline şi necondiţionate, optând pentru negocierea unui acord cu UE care să asigure mai multe libertăţi (referindu-se în primul rând la liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni). Mai mult, liderul comuniştilor V. Voronin leagă “modernizarea europeană a RM” de necesitatea unei medieri din partea UE “privind stabilizarea relaţiilor moldo-române”, prin semnarea tratatului politic de bază şi a celui de frontieră cu Bucureşti. De fapt, asemenea demers din partea comuniştilor coincide cu logica actualei campanii electorale. Or, discreditarea opoziţiei politice de la Chişinău este îmbinată cu „demonizarea” statului român, iar cauza UE este invocată atât pentru a accentua “culpabilitatea” speculativă a autorităţilor române, cât şi în scopul convingerii electoratului de faptul existenţei unei conexiuni cu Bruxellul (cel puţin la nivel declarativ). În lumina evenimentelor post-electorale, sustenabilitatea orientării europene a PCRM a fost dezechilibrată considerabil (ca urmare a adoptării Rezoluţiilor Parlamentului European şi a Consiliului Europei, Concluziilor Consiliului European, critice la adresa actualei guvernări moldovene). De aceea, comuniştii se simt nevoiţi să demonstreze simpatizanţilor săi menţinerea cursului european al RM, chiar dacă Bruxellul exprimă rezerve politice serioase faţă de autorităţile moldoveneşti (în plan practic însă propune soluţii pentru aprofundarea integrării europene a Moldovei, inclusiv prin intermediul Parteneriatului Estic).
Discreditarea părţii române de către comunişti ar putea avea şi implicaţii de natură strategică. Politica dată permite PCRM-ului să suscite în continure neîncrederea europenilor faţă de calitatea României de “avocat al Moldovei”, minimizând prin acest intermediu oportunităţile statului român de a europeniza vecinătatea europeană. În rezultat, segmente înguste ale populaţiei RM vor putea fi antrenate în procesele reale de integrare europeană, ceea ce va asigura teren pentru disensiuni sociale interne potrivite pentru menţinerea sau eventual revenirea la putere a comuniştilor (sau a altor forţe de esenţă anti-europene). Anume din aceste considerente, autorităţile comuniste cer cu insistenţă din partea UE simplificarea şi/sau liberalizarea regimului de vize. Or, extinderea jurisdicţiei statului român asupra RM, prin intermediul dublei cetăţenii, va duce la sporirea autorităţii României în calitate de stat UE (şi NATO) şi la metamorfoze a proceselor politice moldoveneşti, inclusiv “europenizarea” lor. Aceste transformări ar putea condiţiona treptat retractarea firească a nomenclaturii comuniste din viaţa politică a RM.
Circumstanţele date sunt percepute drept ameninţări de către PCRM, care se salvează prin importul de interese ruseşti în regiune. Sub acoperirea obiectivelor geo/politice ale Moscovei, comuniştii apelează sistematic la discursuri anti-româneşti, utilizând argumente istorice (asocierea României cu regimul nazist din perioada interbelică etc.), politice (aşa numitul refuz al Bucureştiului de a semna tratatul politic de bază etc.) sau normativ-internaţionale (presupusa imixtiune în afacerile interne ale RM, politica de acordare a cetăţeniilor româneşti, suprapunerea sau neracordarea normativă în privinţa proceselor electorale etc.). „Protectoratul” oferit comuniştilor din partea Rusiei s-a evidenţiat şi îndată după 7 aprilie, când Rusia învinuia nefondat România de implicarea în evenimentele violente post-electorale şi chema UE să-şi disciplineze membrii.
Prin urmare, comuniştii ghidaţi de interese personale şi/sau de angajamente externe (asumate la cererea Moscovei) utilizează abil factorul românesc în calitate de pârghie de mobilizare socială (România – “duşman extern”), stimulent electoral şi element de sustragere a atenţiei publice locale (după cum Rusia foloseşte ţări vecine ca Ucraina sau Georgia, puteri mondiale aflate la distanţă, ca SUA, sau organizaţii internaţionale – NATO).
Agenţii comunişti şi factorul “românesc”
Obţinerea unei majorităţi absolute în viitorul Parlament este puţin probabilă pentru comunişti, mai ales în condiţiile paralizării economiei moldoveneşti de urmările nefaste ale crizei mondiale. Această conjunctură defavorabilă generează provocări electorale pentru PCRM. De aceea, lansarea în mediul politic autohton a unor “agenţi politici comunişti” deghizaţi în forţe de opoziţie (caracteristic pentru Partidul Democrat din Moldova) reflectă deplin această stratagemă politică extrem de sofisticată.
Probele care demonstrează sustenabilitatea acestei ipoteze sunt evidente:
* Comuniştii nu au prezentat publicului larg date compromiţătoare despre actualul lider PDM, M. Lupu, deşi au accesul la orice tip de informaţie, în situaţia în care fostul președinte al Parlamentului a activat timp îndelungat în echipa comuniştilor.
* PCRM a refuzat la fel să convingă electoratul de faptul că Lupu în fruntea PDM ar reprezenta un “proiect comunist”, ceea ce l-ar fi descreditat definitiv pe el (în schimb, Lupu a fost declarat de gruparea comunistă “trădător”).
* Comuniştii au incitat şi întreţin „războiul politic” cu partidele de opoziţie, iar ideea existenţei unei confruntări a fost ulterior preluată de PDM şi Lupu, care deşi a recunoscut vina comuniştilor “pentru ratarea mai multor posibilităţi” evită să le concretizeze în baza unei critici constructive şi întemeiate.
* Acţiunile şi retorica PDM (organizarea Adunării Naţionale în perioada apropiată etc.) atrag în primul rând electoratul partidelor de dreapta/liberale, ca urmare a faptului că cei dezamăgiţi de prestaţia opoziţiei în timpul evenimentelor post-electorale ar putea opta pentru “trădătărul”, Marian Lupu. Iar electoratul comuniştilor l-a susţinut preponderant pe Voronin, retorica şi comportamentul PCRM în general, decât imaginea altor lideri comunişti (printre care şi Lupu).
* De asemenea, poziţionarea centru-dreapta a PDM a fost inoculată chiar de Voronin, care a introdus PDM în lista „forţelor radicale de dreapta” (pro-româneşti) adepte ale aderării la NATO şi indiferente faţă de parteneriatul strategic cu Rusia. În cele din urmă, aceasta poate contribui la intensificarea traseismului electoral în favoarea PDM din contul opoziţiei liberale “unite”.
Chiar dacă PCRM favorizează în anumit mod ascensiunea PDM, nu este deocamdată clar care va fi comportamentul lui Lupu şi echipei lui, comparativ cu cea a membrilor autentici ai PDM (în cazul în care vor nimeri în Parlament), în condiţiile unei „coruperi” din partea comuniştilor. În acest sens, gradul de cooperare a PDM-ului şi reprezentanţilor acestuia atât cu PCRM, cât şi cu partidele de opoziţie care vor ajunge în legislativ, va depinde în mare măsură de departajarea mandatelor per partid.
„Люди не хотят жить под гнётом «румынского кнута»”
Acesta este un citat dintr-unul din filmele de propaganda ale Partidului Comunist din RM, puse pe youtube.
„Oamenii nu vor sa traiasca sub jugul romanesc”. Spre surpriza mea exista o multime de filme de propaganda aparute in ultimele zile, in care orientarea RM spre EEU este echivalata cu „jugul romanesc”.
O campanie a minciunilor crase pare sa indice ca ne apropiem de „victoria in alegeri a Partidului Comunist”.In aceste conditii eu cred ca o eventuala „unire” a RM cu Romania nu ar fi in interesul nimanui.
Va mai trebui sa mai treaca o generatie in care distanta dintre cele doua maluri ale Prutului sa se mareasca si mai mult. Dar atunci orice ideie de unire ar deveni absurda.
S-ar putea ca si astazi o asemenea ideie sa fie absurda, cu toate falsificarile ce vor urma la aceste noi alegeri.