Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Inscripţie pe o piatră şi alte trei poezii

de (26-2-2017)

 
Inscripţie pe o piatră

Cerul s-a înnegrit de atâtea deziluzii,
frunzele nu mai zboară, timpul
s-a plictisit de sine, de tine, de mine…

Prea obosit să mai strigi, singur şi pustiu eşti,
nu va mai fi nimic, doar morţii ce speră,
nici iarba ce-ai atins, nici lacrima ta,
nici amintirile noastre… Nu va mai fi nimic!

Ochii tăi, ochii mei,
această ploaie rătăcită din noiembrie
într-o zi de primăvară…

În geamuri, imaginea ta va fi spălată,
surâsul meu la fel…

Nu va fi mâine, nici ieri.
În oarbe oglinzi, iubirea noastră va ţipa,
copiii nu vor mai avea părinţi,
nici cerul albastru nu va mai fi,
doar Moartea senzuală ne va zâmbi…

Tot ce construim şi tot ce scriem rămâne,
în rest nişte cruci!

Cruci şi pietre, inscripţii şi ceva litere,
Ascultă timpul lor, picăturile
ce curg pe clavirul anilor!
Cruci de lemn, albite de timp, peste movile,
pietre spălate de vreme şi lacrimi,
multe pietre, în multe straturi!

Pietre care zac pe inimi şi le apasă,
fără repaos roţile Timpului se rostogolesc.
Să spargem în două clepsidra
ca din ea să iasă somnul adânc!

Priveşte inima mea cu inima ta…

Într-un cuvânt încape întreaga lume

Timpul îşi cerne fulgii uitării. Iris al cerului – arc divin!
În răvăşirea vântului ştrengar,
prin păduri multicolore pluteşte aroma
de toamnă ruginie-rubinie cu parfum de struguri copţi
– miroase a toamnă la tot pasul.

Liniştea apelor cu flacăra bărcii o aprinde.
De unde-a venit, încotro se va duce?
Nu ştie nimeni noua răscruce, pluteşte în larg
– cu aur amurgul îi vopseşte vâslele.

Nu e prea simplu să cobori, să te întorci apoi,
aripă înroşită de suflet,
să discerni firele de lumină,
să-i vezi curcubeul, să-i auzi dulcele cântec
şi să-l păstrezi mereu… E doar inima mea
cea care-i primeşte cerul şi îngemănarea culorilor?

Într-un cuvânt încape întreaga lume,
într-un cuvânt încă nespus,
într-o silabă trecătoare, nerostită!
Ecoul numelui tău într-un verb – Eu Sunt,
tot ce Tu eşti în mine, acea imagine a Absolutului!

Toate mor. Pe unde vei trece noaptea
vei auzi şoaptele străzilor pustii,
ale caselor părăsite, ale ferestrelor nedeschise.

Pe unde vei trece noaptea
vei auzi lacrima pietrelor, tânguirea
copacilor tăiaţi şi-a râurilor secate…
Pustiul lor începe dincolo de noi!

Ne adapăm setea
la izvorul magic al vieţii şi-al jocului ei.
Ne deschidem aripile spre rădăcinile noastre,
în taina fiecărui ceas.

Înainte de a intra în tăcere
culegem azurul,
semănăm vise, pătrundem în abisuri,
învingem timpul,
precum o pasăre peste mările cerului
ce-şi reia imaginea pierdută.

Linişte-n gând, linişte-n suflet, linişte-n spirit!
În toate linişte! Tăcerea ne-nconjoară,
spre regăsire ne trimite,
dând aripi gândului de Lumină.
10 noiembrie 2011

Iubind acum vei înţelege cerul şi infernul

Prin naştere suntem torţe ce ard, sortite morţii,
un interval de timp în unităţi de viaţă,
finite pulsaţii în algoritmul cosmic.

Tapiserii de gânduri, convulsii, certitudini,
şir nesfârşit de ţărmuri, risipiri în văzduh.
Între virtuţi şi greşeli, doar moartea
ce-şi şterge urmele, fără drept de recurs,
viitoare bătăi de inimă,
în ritm diferit,
vieţi trăite în număr egal de pulsuri.

Prin focul cerului, mereu speranţe,
vise furate, rătăciri,
amintiri albite de lumină – palide imagini sepia,
capriciile ploilor prin anii simţiţi în oase, golul din inimi.
Adulmecând neantul, tăcerea de dinaintea cuvintelor,
esenţe de viaţă în goana completării întregului.

Singura lege universală: – Totul e trecător!

În orice labirint launtric există
adâncul drum spre exilul singurătăţii
şi drumul salvator spre ţărmul iubirii
– singurele ceasuri de fericire.

Învinge-ţi tristeţea, ridică-ţi privirea,
timpul e singurul dar ce-ţi aparţine,
Iubind acum vei înţelege cerul şi infernul!
24 noiembrie 2010

Lacrima din abisul durerii

Peste abisul durerii, aripile Îngerului Negru s-au desfăcut.
Un singur trofeu ţi-a cerut, inima.
Vârtej înnegurat de gânduri, tu, suflet neliniştit,
orbit uiţi visul, trăirea, iubirea.
Rătăcitor, cu fiecare pas,
adânc calci şi-ntuneci lumina.

Amintiri, risipite în cioburi-vitralii le-mprăştii-n neant.
Luciri de ape învolburate ne-ndepartează timpul,
tot mai străin te târăşti cu fiecare gând,
în urmă, răni, lacrimi, fum,
drumuri tot mai retrase în ceaţă,
în oglinda de ieri
priveşti cum trece umbra ta gârbovă.
Pribeag călător, prin întunericul nopţii bâjbâi!

Cu o mută strigare, tot mai singur în cercul durerii,
înalte ziduri ţi-apar în cale,
inutil destrami un alt cerc,
osândă ţi-e veghea în eternul pustiu.

O singură cheie va dezlega lanţul blestemului atras,
lacrima şi-ntoarcerea prin cercul de foc,
labirintul de ieri, poarta spre Ochiul Luminii,
nemărginita iubire din inima pierdută.

Din casa-gândului, fiecare unitate ne cere o nouă trinitate …
28 august 2010

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.205.251.237