Un caiet
se deschide dimineata
catre munti si strazile in pietre
goale
liniile pe care altadata vagoanele fluturau zambete si lacrimi
se ingroapa in otrava,
cantonierii au impietrit in terracotta unui prezent insangerat.
Vantul rascoleste filele de hartie neputincioasa,
bruta
da navala in camera de zi dinaintea Craciunului
si calca vagoanele din jurul bradului impodobit,
nimanui
nu-i mai pasa de copiii din gara dezgolita de trenuri,
din tara amputata de bucurii.
Noaptea revine,
trenul cu nume de vals imperial zace in curtea cu fier vechi,
in timp ce Iuda isi zornaie
talantii vanzarii ultimului vis.
O gara parasita, abandonata, fara trenuri in miscare, fara semafoare, fara pasageri, fara marfuri, fara geamantane – incarcare, descarcare – fara uuuuuuuuu!
FARA ZAMBETE, fara lacrimi si sudoare, fara conductori, sefi de gara, impiegati, masinisti, galagie mare mare, tipete si urlete, bocete si cantece, coruri si fanfare ca in zi de sarbatoare…
BASTA ! Nu mai e ce-a fost ! G A T A !
La „O R S A Y”, in FRANTA, cel putin, au transformat-o … i-au schimbat identitatea, si-au facut-o MUZEU. BRAVO !
ASA DA ! zic si eu ! care va sa zica, exzista o viata viitoare … exzista un
D U M N E Z E U !