Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Căciula

de (31-3-2013)
1 ecou

 

Boris e un soţ bun, grijuliu, deşi prea pisălog. Chiar şi azi când Olga a plecat în Manhattan i-a repetat de câteva ori:

– Nu uita să-ţi iei fular. E foarte frig afară.

– Am pulovăr pe gât, a ripostat Olga.

– Nu-i nimic, ia şi fularul totuşi, gulerul ăla nu ţine de cald.

– Bine, bine, s-a predat Olga.

– Şi nu îţi iei paltonul?

– Nu, îmi pun scurta de blană.

– O să-ţi îngheţe genunchii. Şi haina aia de blană nu e bună că nu are glugă. Ia-ţi paltonul mai bine.

– La ce-mi mai trebuie glugă? Îmi pun căciula.

– Îţi pui tu căciula, dar e bine să ai şi glugă, nu se ştie niciodată.

– Boris, e o căciulă groasă, rusească, asta ţine cald şi pe front.

– Bine, dar ia, te rog, totuşi paltonul cu glugă, fă-mi plăcerea, să stau liniştit.

Olga cedă, ca de fiecare dată. Se ducea la Lenox Hill Hospital unde o verişoară, şi ea bine sărită de 60 de ani, fusese operată de fractură de şold. Îi ducea plăcinte şi cozonac cu mac de la magazinele ruseşti din Queens, unde ea şi Boris locuiau de peste 20 de ani.

– Şi vezi să nu aluneci, îi mai spuse, în timp ce Olga îşi aşeza căciula, îşi înfăşura fularul la gât şi îşi trăgea gluga pe cap sub privirile lui protectoare.

– Evreii sunt cei mai buni soţi, îi spusese de mai multe ori maică-sa, oameni de casă, familişti serioşi, au grijă de copii şi nu te părăsesc chiar dacă s-ar întâmpla să te mai şi înşele.

Copii nu făcuseră, dar trăiseră bine, Boris avusese grijă de ea, o răsfăţase, chiar dacă uneori se arăta a fi prea posesiv. Era un bărbat calculat, cumpătat, prevăzător, încercând să intuiască pericolele de orice fel, să nu-şi provoace soarta. Era fricos şi precaut, evita situaţiile neobişnuite şi se simţea bine doar în locuri şi cu oameni pe care îi cunoştea. Nu era amator nici de aventură, nici de insolit, ci de monotonie şi siguranţă care îi lăsau impresia că ar avea controlul situaţiei.

– Mă plictiseşti, Boris, îi spunea adesea Olga, mă plictiseşti, şi vocea ei, altfel tandră, avea o disperare bovariană. Pot să am şi singură grijă de mine. Şi nu putem trăi la nesfârşit aşa.

– Aşa cum?

– Aşa. Programat. Încercând să evităm orice. Cu frică de toţi şi de toate.

Revoltele astea îl amărau pe Boris. O întreba cu spaimă, aproape implorând:

– Nu trăim noi bine, Betişor? Nu eşti tu fericită?

Pe Olga o invada atunci duioşia şi capitula:

– Ba da, dragul meu, trăim foarte bine. Iar tu eşti foarte bun.

Continua în gând, dar tot delicat, să nu-l rănească dacă prin vreo minune i-ar fi putut auzi gândurile: N-am cunoscut şi eu un altul… E trist să ajungi la bătrâneţe şi să îţi dai seama că toată viaţa te-ai culcat cu un singur bărbat. Colegi de bancă în liceu, iubiţi în facultate şi în ultimul an ne-am şi căsătorit. Am fost o femeie frumoasă. Şi uite acum ce mâini cafenii şi osoase… E cumplit cum îşi bate viaţa joc de tine…, se gândea Olga în trenul expres F care o ducea în Manhattan.

În compartiment era cald, îşi scosese fularul şi îşi lăsase gluga jos. Mai bine să ţină căciula pe cap, părul ei blond de odinioară era acum decolorat, subţire şi rar. Fusese o femeie cochetă. Oftă şi îşi propti capul de geam studiind feţele din jur. Într-un singur compartiment erau probabil cel puţin 10 etnii, toţi îmbrăcaţi în culori cenuşii, cu feţe triste de oboseală, dormitând şi  bălăngănindu-şi capul, cu o carte în braţe sau cu un ziar pe genunchi. Deasupra atârnau reclame, majoritatea în spaniolă, ale firmelor de avocaţi specializate în accidente sau injurii medicale. O invadă şi pe Olga moleşeala aceea de după-amiază de iarnă şi aţipi câteva minute. Fireşte, câteva minute lungi cât un secol, ca orice somn furat.

Când deschise ochii, era uşor îmbujorată, şi un firişor de salivă i se scursese pe barbă. În fond, chiar şi la vârsta asta Olga făcea lucrurile cu voluptate, dormise scurt, dar cu pasiune. În compartiment era deja foarte cald. În faţa ei stătea un bărbat înalt şi voinic, cu faţă de rus. Privea în gol încruntat. Probabil urcase în timp ce ea dormea. Şi deodată Olga îngheţă de surpriză. Îşi duse mâna la cap şi i se puse un nod în gât. Nu mai avea căciula. Se uită în jur, o căută pe jos, nimic, dispăruse. În schimb, bărbatul din faţă avea pe cap exact căciula ei rusească. Probabil i-o luase când aţipise. O trecură transpiraţiile, de data asta de necaz şi de frică. Se uită la el fix. O namilă de om. Să-i ceară căciula înapoi? Să provoace un scandal acolo? Şi dacă bărbatul avea să reacţioneze violent? Îi ştia ea pe ruşi. Cu siguranţă că nu i-o luase pe furiş ca să i-o dea înapoi cu martori. Boris va înnebuni când o să-i povestească. Şi tocmai căciula aia rusească la care ţinea atât de mult, atât de călduroasă, pe care o purta de peste 20 ani, dar părea ca nouă, ar mai fi putut s-o ţină încă 20.

Trenul intra în staţie. Bărbatul moţăia şi el la rândul lui, cu căciula pe vârful capului. Olga făcu ochii mici, se încordă toată aşa cum făcea în tinereţe când participa la săritura în lungime la care fusese într-un an şi campioană, îşi calculă bine momentul şi chiar înainte ca uşile să se închidă şi trenul să plece din staţie, zvâcni ca o felină, îi smulse bărbatului căciula din cap şi ţâşni printre cele două uşi care se închiseră în urma ei lăsându-l pe bărbat cu gura căscată şi anesteziat de surpriză. Fugi cât o ţinură picioarele, renunţă să se mai ducă la verişoară-sa la spital, traversă peronul şi luă trenul înapoi spre casă.

Când o văzu că se întoarce atât de repede, Boris bănui că ceva nu era în regulă . Olga se trânti în fotoliu epuizată, cu părul răvăşit, strângând cu putere la piept căciula rusească recuperată.

– N-ai să crezi ce mi s-a întâmplat. Tu ai fi murit de frică. A fost ca-n filme.

– Când eu îţi spun că eşti o naivă, că viaţa e un lucru foarte periculos, râzi de mine…, îngăimă cu voce pierdută de emoţie Boris, tremurând la picioarele fotoliului din care Olga se pregătea să-i dea detaliile aventurii ca-n filme.

– Un bărbat uriaş, sinistru, trebuia să-l fi văzut! Un munte de om, cu privire sticloasă, s-a aşezat în tren chiar în faţa mea… Aţipisem puţin…şi ce crezi? Ce crezi? lăsă Olga să se creeze un moment de suspans. Boris aproape plângea speriat la gândul a ceea ce avea să urmeze.

– Opreşte-te, opreşte-te puţin, o imploră el. Dă-ţi paltonul jos. Scoate-ţi cizmele. Răsuflă, calmează-te. Să-ţi aduc un pahar cu apă? Parcă şi pe mine mă ia cu leşin…

Îi scoase paltonul şi din glugă se rostogoli pe covor căciula rusească. Boris o ridică şi i-o arătă triumfător:

– Vezi ce bine că am insistat să-ţi iei paltonul cu glugă? Vezi? Află că dacă nu aveai gluga asta, ai fi pierdut cu siguranţă căciula.

– Ce tot vorbeşti? se răsti Olga. De unde ai scos căciula aia? îl întrebă în timp ce la piept continua să strângă o căciulă rusească identică, doar poate ceva mai largă.

– Probabil când ai aţipit ţi-a alunecat de pe cap în glugă, zâmbi Boris încântat de ceea ce reuşise el să prevină doar îndemnând-o să ia paltonul cu glugă, dar Olga îl privi îngrozită.

Câteva săptămâni a stat în ziarul din Queens anunţul că în trenul expres F a fost găsită o căciulă rusească, dar nimeni nu a telefonat vreodată să o revendice.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • George PETRINEANU: (1-4-2013 la 12:48)

    Astept de fiecare data schitele lui Carmen Firan cu prospetimea, nuantele, autenticul si neprevazutul vietii zi cu zi. Ar putea fi incluse intr-o epopee moderna, chiar filmica, a românilor (sau emigrantilor Europei de Est in general) pe mediteranele lumii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.146.33.241