Aşa cum ridic ştergarul
Întins peste mămăliga răsturnată pe masă,
Ridic voalul de pe chipul ascuns al lui mâine.
Încerc să-l zăresc;
Câteva clipe măcar.
Să-l gust, să-l miros, să-l pipăi
Cu propriile simţuri,
Nu din previziunile bucătarilor
Care-l amestecă în cazan
Pentru popota oropsiţilor soartei;
Să-i sature.
L-am văzut.
Este un câmp nesfârşit,
Sub puterea iernilor crude, a verilor secetoase.
Buruienile i-au fost smulse.
Aşteaptă să primească plugurile noastre,
Să germineze seminţele timpului,
Idealurile pe care le purtăm în pumnii noştri mici;
Milioane de semănători anonomi
Cu faptele, cu gândurile.
Va admir pentru indrazneala din versul „Buruienile i-au fost smulse” . Cred ca e un fel de imperativ categoric pentru fiecare „semanator”. Asa sa fie!