Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Maya Lőwy ne-a părăsit în anotimpul lalelelor

de (6-5-2012)
1 ecou

” Am să încerc să-mi stăpânesc plânsul, ca să pot îndeplini  ultima rugăminte a Dirigintei mele: aceea de a rosti cuvântarea de adio, la moartea ei. Am să mă străduiesc să n-o dezamăgesc” – a spus cu vocea gâtuită de emoţie, un bărbat înalt, cărunt, osos şi călit de viaţă, la funeraliile  Mayei Löwy, care au avut loc vineri, 3 mai 2012, la cimitirul evreiesc neolog din Cluj.

János Kuszálik a făcut parte din prima clasă căreia Maya Lőwy îi fusese dirigintă cu decenii în urmă şi i-a rămas prieten de-a lungul vieţii, aşa cum aveau s-o facă nenumăraţi alţi elevi ai Liceului Báthori din Cluj, unde a predat timp de peste 40 de ani engleza, franceza şi româna. Maya, aşa cum o numea mai toată lumea – pentru că acest nume exotic şi împrimăvărat i  se potrivea perfect – se dedicase profesoratului  din vocaţie, exercitându-şi profesiunea cu maximă competenţă şi seriozitate, dar şi cu multă, multă dragoste.

Eu nu i-am fost elevă şi ne-am cunoscut personal destul de târziu, dar o ştiam şi o admiram de multă vreme. Pe de o parte era mama lui Dani, prietenul meu din copilărie, pe de alta, colegii mei de generaţie o considerau o profesoară cu totul ieşită din comun. Liceul Báthori se afla în vecinătatea Liceul Racoviţă – pe aceeaşi stradă, mărginită de tei, pe care se găseşte şi clădirea universităţii – iar elevii (criticii cei mai obiectivi) schimbau adesea opinii despre dascălii lor. În mod interesant, Maya era apreciată şi iubită de toţi elevii, fie ei premianţi sau corijenţi, pentru că avea un fel al ei, special, de a se apropia de copii, de a scoate la iveală şi de a cultiva trăsăturile bune ale fiecăruia. De-a lungul timpului am întâlnit foşti elevi, de diferite vârste, care învăţaser[ cu Maya Lowy la şcoală sau în particular.  Cu toţii mi-au vorbit cu o deosebită căldură de calităţile ei didactice şi umane.  Renumele ei de profesoară fabuloasă era înconjurat de poveşti aproape incredibile – dar adevărate – precum cele ale unor adulţi, pe cale de emigrare sau în prag de a pleca la diferite burse, pe care i-a învăţat în timp record franceza sau engleza, culminând cu un elev care abia ştia ceva engleză şi în trei zile l-a pregătit atât de bine, încât a trecut testul pentru clasa cu program intensiv.

Maya Lőwy venise la Cluj în anii 1950, din Timişoara natală, purtând amprentele spirituale ale mediului cultivat, cu respiraţie europeană de acolo, şi s-a ataşat de oraşul care a adoptat-o, la rândul său, alături se soţul ei. “Pe noi ne cunoaşte tot Clujul” – glumea Maya – “jumătatea căreia nu i-am fost profesoară, a fost tratată de soţul meu”. Şi avea dreptate pentru că Doctorul Károly Lőwy este şi astăzi un pediatru de referinţă al vieţii medicale clujene, “nenea doctorul” care-şi tratează micii pacienţi cu atenţie, pricepere şi  dragoste, în multe familii fiind medicul de încredere al celei de a treia generaţii.

Dar Maya Lőwy nu s-a remarcat doar prin extraodinarele capacităţi profesionale, ci şi prin măiestria condeiului, fiind o prezenţă permanentă în presa maghiară şi publicând mai multe cărţi, care reflectă personalitatea ei dominată de emoţie şi empatie, fie că relatează amintiri de familie sau cele dintre zidurile şcolii, fie că scrie poveşti inspirate de nepoata ei Aletta. De altfel, scrisul este o îndeletnicire proprie tuturor membrilor familiei Lőwy: doctorul este autorul mai multor volume semnate Dániel Károly, iar Daniel Lőwy – cercetător şi profesor de chimie în SUA –  a publicat, printre altele, o carte de referinţă despre soarta evreilor clujeni.

Lalelele erau florile preferate ale Mayei Lőwy, lucru pe care l-am aflat anul trecut în mai, când i-am oferit un buchet de lalele indigo, cu prilejul lansării ultimei sale cărţi “Becsengetés után” (După clinchetul clopoţelului). O am şi acum în faţa ochilor pe Maya – abia întremată după o boală lungă ce o ţintuise în casă şi pe care o înfruntase eroic – la sfârşitul unei reuniuni emoţionante şi obositoare, şezând la masă şi semnând cărţile întinse de zecile şi zecile de cititori care stătuseră la un rând lung, pentru a ajunge în faţa ei. Înainte de a scrie dedicaţia îi zămbea fiecăruia şi îi adresa câteva cuvinte.

Am revăzut-o înconjurată de multe, foarte multe flori –dintre care nu lipseau nici lalelele – de ziua ei, în miez de ianuarie. Îşi întâmpina prietenii în locuinţa primitoare, ticsită de cărţi şi înnobilată de tablouri, îmbiindu-i cu tort făcut în casă şi vin de soi, asculta cu interes poveştile lor şi le povestea pe ale ei.  I-am dăruit o eşarfă fantezie pentru că mi se părea cel mai potrivit cadou pentru Maya, o fiinţă veşnic împrimăvărată ca numele ei, delicată şi prietenoasă, care trecuse pragul celor opt decenii păstrându-şi graţia adolescentină, elanul de a cerceta  şi capacitatea de a se minuna. Aşa doresc s-o păstrez în memorie şi sunt recunoscătoare sorţii că m-am numărat printre cei care au fost, la un moment dat, în preajma Mayei Lőwy şi au învăţat ceva de la ea. Fie-i memoria binecuvântată!

Ecouri

  • Maria Roth: (7-5-2012 la 17:56)

    Multumesc Andrea. Maya mi-a fost si mie profesoara si ulterior mi-a devenit prietena. Am indragit-o si am respectat-o. E tare trist ca a trebuit sa ma despart de ea. Era unul dintre cei carora eu le spun ultimi mohicani. Probabil ati ghicit, mohicanii de care vorbesc sunt adevaratii intelectuali evrei din Romania. Dupa mine, acesta e un grup special, cu constiinta identitatii nationale dar prea integrati in Romania ca sa plece peste tari si mari, intelectuali cu o vasta cultura, excelenti profesionisti, atei, fara prejudecati nationale, care au rezistat in Romania in ultimele 7-8 decenii intr-o bunastare modesta, suficienta pentru a le acoperi nevoile culturale si sociale. Grupul la care ma gindesc eu mai are o caracteristica: sunt dascali foarte buni. Cred ca evreii au un dar special pentru calitatea de dascal. Sunt crescuti intr-o cultura a interogatiilor, a facilitarii invatarii, a respectului pentru intelepciune, stiinta, cultura, arta. Iar Maya a fost pentru mine un ideal de cadru didactic si o prietena draga, mult stimata. In ultimii ani grupul se imputineaza luna de luna, iar noi cei cu o generatie mai in urma, avem soarta trista sa ii insotim pe ultimul lor drum.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Medalion
54.226.80.196