Expoziţia de la Muzeul Israel din Ierusalim.
‘Artişti avangardişti evrei din România’
Curatorul Radu Stern la deschiderea expoziției
“De ce atît de mulţi evrei”?” Aceasta este întrebarea la care expoziţia “Artişti avangardişti evrei din România”, prezentată în aceste zile la Muzeul Israel din Ierusalim, caută răspunsul. Şapte artişti, evrei născuţi în România, sunt prezentaţi prin prisma rolului lor în contextul local şi universal al avangardei, depăşind graniţele teritoriale şi curentele naţionaliste din ţara de origine.
Expusă pentru prima oară la “Jewish Historical Museum” din Amsterdam, în iunie , sub titlul “ From Dada to Surrealism -Jewish Avant-Garde Artists from Romania, 1910-1938” , expoziţia reuneşte cca 90 de lucrări, majoritatea provenind de la Muzeul Naţional de Artă al României , de la Centre Pompidou, din Musée d’art moderne de la Ville de Paris, din Muzeul Israel, de la muzee din Tulcea şi Galaţi şi din colecţii particulare din Bucureşti, Tel-Aviv, Paris, Anvers, New York, Philadelphia.
Arthur Segal (1875-1944), Marcel Iancu (1895-1984), Tristan Tzara (1895-1962), M.H. Maxy (1895-1971), Victor Brauner (1903-1966), Jules Perahim (1914-2008) şi Paul Păun (1915-1994) au fost artişti plastici care au luat parte, în diferite etape, la ceea ce este numită, în presa de limbă română, “Avangarda românească”. Radu Stern, istoric de artă din Lausanne, evreu originar din România, contestă tocmai această definire a mişcărilor de avangardă, caracterul aşa-zis naţional, care nu se susţine în contextul istoric, şi contrazice chiar obiectivele şi idealurile celor ce au adus Bucureştiul pe harta interesului literar şi artistic european, mai ales în perioada interbelică. Curator al expoziţiei din Amsterdam, în colaborare cu Edward van Voolen şi cu directorul muzeului, Joel Cahen, Radu Stern, cercetător al avangardei încă din anii ’70, când locuia în Bucureşti, repune într-o perspectivă nouă şi, după opinia mea, perfect justificată din punct de vedere istoric şi estetic, aportul unor artişti care, fiind supuşi persecuţiilor pe fond rasial în ţara de origine, s-au desprins de orice îngrădire sectorială şi au propovăduit valori universale, aderând la modernism sau fiind chiar promotorii unor curente care au demolat tradiţiile artistice europene de la începutul secolului XX.
La Ierusalim
Expoziţia de la Ierusalim nu este întru totul identică celei de la Amsterdam (vizitată de peste 45000 de persoane), au fost adăugate tablouri din Israel, astfel, pentru prima oară, se regăsesc, alăturate, Bal la Zurich ( Muzeul Israel) şi Sala de bal ( Muzeul de Arta din Tel Aviv), creaţii ale lui Marcel Iancu din perioada Dada. Radu Stern, împreună cu Adina Kamien-Kazhdan, curator al Muzeului Israel, au reuşit să armonizeze mesajul istoric ( atmosfera social–politică şi dramele personale ), cu exigenţele estetice, operele alese fiind reperezentative, atât prin curentele artistice diferite, cât şi prin evoluţia spirituală şi filozofică a artiştilor avangardişti.
În 10.11 a avut loc conferinţa de presă la Muzeul Israel. Radu Stern şi Adina Kamien-Kazhdan au prezentat expoziţia, situată într-un spaţiu larg şi excelent luminat , oprindu-se la lucrările cele mai semnificative, subliniind schimbările de stil şi caracterul revoluţionar, în contrast cu normele acceptate în arta din România acelor vremuri, amintind manifestele şi revistele publicate la Zurich şi Bucureşti ( Dada, Simbolul, 75 HP, Contimporanul, Integral, Unu, Alge) avangarda fiind rezultatul simbiozei dintre literatură şi artă. În 11.11.2011 (coincidenţă?), la orele 11, a avut loc un prevernisaj, în cadrul căruia cei doi curatori au expus, în engleză şi ebraică, completându-se reciproc, tematica expoziţiei, stilurile diferite, detalii din viaţa artiştilor. De la neo-impresionismul lui Arthur Segal la dadaismul lui Marcel Iancu, la Zurich ( unde s-a alăturat Segal mai târziu), de la pictopoezia lui Tristan Tzara “Caligrama” la cubismul din portrete , la expresionismul şi, mai târziu, la constructivismul îmbrăţişat atât de Marcel Iancu, cât şi de M.H. Maxy, de la figurativ la abstract, de la influenţele dada la simbolismul discret al lui Victor Brauner, care s-a dedicat în final suprarealismului, primul val al avangardei se caracterizează printr-o perpetuă căutare a unor mijloace de expresie noi, alăturând culori de bază şi nuanţe non-conformiste, uneori complementare, alteori într-o stridenţă ostentativă.
Marcel Iancu - Bal la Zurich și Sală de bal
Percepem acţiunea, conflictul care răzbate dincolo de cadrul aparent limitat al ramelor. Vedem sunete şi auzim culori, efectul sinestezic fiind evident, cu impact asupra publicului, aşa cum şi-au dorit-o Tzara şi Iancu, la Cabaret Voltaire, când, în 1916, au pus bazele mişcării Dada. Elementele teatrale, schimbările de perspectivă şi focalizarea asupra detaliilor, care devin personaje principale, cu rol dinamic, se împletesc organic ( paradoxal, poate) în dezordinea aparentă din creaţii, fiind mai accentuate la Iancu şi Maxy. Portretele lui Maxy ( Tristan Tzara, Madame Ghitas, Al. Dominic, Ion Călugaru, Madona Electrica) sau Nud cu Idol au o virilitate a liniilor şi o suprapunere de culori care luminează, incită şi şochează, poate mai mult decât lucrările constructiviste (Construcţie, Costrucţie verticală). Un fenomen asemănător întâlnim şi în creaţiile lui Marcel Iancu, atât la măştile de la Cabaret Voltaire, cât şi în Portretul lui Jacques Costin, respectiv în Construcţie Abstractă. Desigur, cele două baluri de la Zurich sunt capodoperele sale, dar Le Poilu ( Soldatul din prima linie -1924) transmite în modul cel mai zguduitor repulsia faţă de război a lui Marcel Iancu ( menţionată şi mai târziu, în mărturiile sale scrise). Sunetul şi teatralul reapar în mod obsesiv la Marcel Iancu, nu numai în baluri, dar şi în Café Concert, Arlechin, Strand, iar tabloul atipic Culoarea Apetitului aduce şi simţul gustativ în arta vizuală.
Victor Brauner este prezent atât cu desene, cât şi cu picturi în ulei pe pânză şi carton. Pentru publicul israelian mai puţin familiarizat cu creaţiile sale din anii 20-30, traseul său reprezintă o revelaţie. În portretistică ( Ilarie Voronca, Autoportret, Portret de Grup) se simt influenţe dada şi cubiste, care se manifestă şi în Adam şi Eva sau în Femeie Muncind, apoi evoluează spre suprarealism, în Figura cu Dragon, Iubitului Meu Saşa Pană, sau Compoziţie. Deosebite sunt cele trei lucrări pictate pe ambele părţi, o instalaţie specială permite publicului să admire toate cele 6 opere, în numai trei tablouri. Culorile sunt, de multe ori, lipsite de nuanţe, liniile devin abrupte, accentuând obsesia morţii, contrastul dintre mistic şi real, dintre cruzime şi tandreţe. Uneori pictorul se distanţează de acţiunea tabloului, introduce litere în compoziţie şi realizează un dialog între senzual şi raţional.
Al doilea val al avangardei din România este reprezentat de Jules Perahim şi Paul Păun ( care au colaborat, în adolescenţă, la Alge), ambii suprarealişti. Perahim îmbină culoarea monotonă cu linia în mişcare (Dumnezeul Războiului), cu mesaj pacifist evident, dar şi nuanţe şi dimensiuni groteşti cu conturul delicat, (Compoziţie suprarealistă, Peisaj Organic), aducându-ne într-o atmosferă de vis, în spaţii nedefinite. Paul Păun, medic şi poet, este prezent cu lucrări în peniţă pe hârtie, toate operele sale fiind monocrome, negru pe alb, alcătuite dintr-o linie continuă, realizând o perpetuă mişcare şi compoziţii surprinzătoare, dominate de erotism. Personajele se intuiesc, par a se contopi într-un dans lent, dar nelăsat la voia întâmplării ( Fără Titlu, Tu Tornes Lentement).
Artă şi naţionalitate
Şi totuşi, de ce atât de mulţi evrei în mişcările de avangardă din România, mult mai mulţi, proporţional, decât în alte ţări? Şi aceasta se întâmplă nu numai în arta plastică, ci şi în literatură. Examinând cu atenţie lucrările din expoziţia de la Ierusalim, nu observăm nimic iudaic în creaţiile artiştilor. Poate, cu greu, deducem că Portretul de Grup al lui Brauner ar reprezenta trei evrei, caracterizaţi de îmbrăcăminte, dar lucrarea e din 1922, când pictorul avea doar 19 ani. Totodată, nici măcar un element tipic de artă populară românească. Cu multă indulgenţă remarcăm subiectul din “Ţăranca cu ouă”, care a fost pictat în 1930, deci în perioada de “întoarcere la ordine” a avangardei, şi nu este o lucrare deosebită a lui Marcel Iancu, decât, poate, prin îmbinarea de cubism aspru cu linii graţioase şi fond rural. Aşadar nimic care să-şi tragă seva din arta populară românească şi nici din religia şi tradiţia evreiască. În acest caz, ce au în comun aceşti şapte artişti evrei, de ce Radu Stern i-a ales tocmai pe ei, din numeroşii creatori născuţi în România?
Arthur Segal - Femeie citind
Răspunsul nu îl găsim în religie, în iudaism, ci în etnia lor, care i-a determinat să aleagă calea revoluţionară a avangardei, să se distanţeze de sursele de inspiraţie populară, de folclorul din România. Deşi Segal venea dintr-o familie religioasă, Iancu şi Tzara din familii care păstrau sărbătorile evreieşti, dar nu erau habotnici, toţi cei şapte s-au îndepărtat de religie, erau atei, sau laici şi au adoptat o agendă de valori umaniste, atât datorită contactului cu lumea occidentală, deschizându-se spre efervescenţa artistică şi literară care cuprinsese Europa de la începutul secolului XX, cât şi faptului că erau excluşi din arta şi societatea românească, mai ales în perioada interbelică, cu precădere în anii 30.
În România acelor ani evreii erau consideraţi străini de neam, “venetici”. Probabil că niciunul dintre cei şapte artişti, nu a avut cetăţenia română de la naştere. Documentele recuperate dovedesc în mod clar că Tzara, Maxy şi Iancu nu erau cetăţeni români, ci de naţionalitate israelită, de religie mozaică, fără cetăţenie. România a fost, cronologic, ultima ţară din Europa în care evreii au fost “emancipaţi”. Abia după Primul Război Mondial, în 1919, sub presiunea preşedintelui american Woodrow Wilson, a fost acceptată emanciparea globală a evreilor de pe teritoriul României (Ion C. Bratianu, primul ministru, a demisionat în semn de protest) şi abia în 1923, prin noua Constituţie, s-a acordat evreilor din România dreptul la cetăţenie.
Marcel Iancu, Arthur Segal, M.H. Maxy (Maximilian Herman), Tristan Tzara (Samuel Rosenstock), Victor Brauner, Jules Perahim (Iulish Blumenfeld), Paul Păun (Zaharia Herscovici) erau evrei. Antisemitismul din România avea rădăcini bine înfipte în tradiţia politică, dar şi în cea literară şi artistică. Teza principală, susţinută de exponenţi universitari, filozofi, critici de artă, era aceea a artei naţionale, elementele naţionaliste şi xenofobia fiind caracteristice vremurilor. Profesorul antisemit A.C. Cuza susţinea în “Naţionalitatea în artă” (1908) că “Naţionalitatea este forţa creatoare a culturii umane”. În 1935 Nichifor Crainic, ideologist “etnocratic” definea textul lui Cuza ca fiind “adevărul fundamental al vieţii noastre”. Cartea lui Cuza a fost retipărită, devenind un ghid al naţionalismului românesc, care a cuprins lumea artistică din anii 30, arta naţională fiind considerată singura valabilă. Iar pentru a fi naţională, trebuia să fie cu desăvârşire lipsită de sânge străin, dar şi creştin ortodoxă. “Jidanii” erau, în perspectiva lui Cuza, o combinaţie etnică inferioară, ei nu puteau crea cultura română şi era imperioasă îndepărtarea lor din viaţa culturală. Chiar şi convertirea lor ipotetică la creştinism nu le acorda circumstanţe atenuante, deveneau “pseudo-români”. Iar modernismul în artă era respins, deoarece nu era capabil să exprime caracterul naţional al poporului român.
M.H.Maxy - Nud cu Idol
Această obsesie pentru arta naţională şi exacerbarea naţionalismului şi a antisemitismului în România, au condus artiştii evrei spre universal şi valori umane care traversau frontierele. Chiar dacă au căutat să ignore discursul naţionalist şi antisemit din presa (precum Clipa sau Porunca Vremii) şi din viaţa culturală, sau au încercat să se exprime în reviste de avangardă şi în publicaţii evreieşti ( Puntea de Fildeş , Adam, Cultura), curând s-au confruntat cu legile rasiale din 1938. Ele anulau cetăţenia română a evreilor, silindu-i să o revendice prin documente numeroase, care trebuiau furnizate într-un timp foarte scurt. În urma decretului regal nr 169, din 21 ianuarie 1938, peste o treime din populaţia de origine evreiască din România își pierdea cetăţenia. Revelatoare a fost descoperirea, în arhiva familiei Iancu, a unui livret militar fals, din care rezulta că Marcel Iancu a prestat serviciul militar în România, în perioada în care se afla la Zurich şi studia arhitectura. Umilirea evreilor nu a avut loc doar în viaţa artistică, ci şi prin interdicţia de a mai profesa în alte domenii – arhitectura, justiţie, medicină – în afara cadrului strâmt al propriei lor comunităţi etnice.
Şapte avangardişti evrei
Aşadar artiştii evrei care trăiau în România la sfârșitul anilor 30 ( Tzara și Segal o părăsiseră deja) s-au văzut total excluşi social şi artistic din societatea română. Mai mult chiar, foşti colaboratori şi prieteni apropiaţi le-au întors spatele. O mărturie a lui Marcel Iancu, publicată în Israel, aminteşte de expoziţia din 1936, când poetul Ion Barbu, vechi prieten, s-a apropiat de el şi, îmbrăţişându-l, i-a spus: “Ce frumos pictezi, Marcel, păcat că eşti jidan”. Deja în 1938 Marcel Iancu face prima sa vizită în Palestina, căutându-şi un nou cămin, aderând la sionism; scrisoarea sa de pe vapor, descoperită în arhiva familiei, este plină de durere, impresionantă, dar şi cu speranţa de a găsi o soluţie. După câteva luni se întoarce în România, începând pregătirile pentru emigrare. În Pogromul din Bucureşti (21-23.1.1941) cumnatul său Mishu Goldschlager -Costin, fratele scriitorului Jacques Costin , este asasinat de legionari. Marcel Iancu părăseşte în grabă România, împreună cu soţia şi cele două fiice, emigrând spre Palestina. În total, a fost cetăţean român mai puţin de 18 ani. Va deveni cetăţean israelian odată cu înfiinţarea statului Israel (1948), apoi pune bazele coloniei artiştilor de la Ein Hod (1953) şi a mişcării artistice “Noi Orizonturi”. Laureat al Premiului Israel, moare în 1984.
Arthur Segal se stabilise demult în Germania, pe care o va părăsi în 1933, odată cu venirea lui Hitler la putere. Ajunge la Londra, unde moare de infarct, în timpul unui bombardament, în 1944. Tristan Tzara, după perioada Dada, la Zurich, pleacă la Paris, invitat de Andre Breton, şi se distanţează definitiv de ţara de origine. Moare în 1962. M.H. Maxy rămâne în București; în urma legilor rasiale se limitează să predea arta studenţilor evrei, mai târziu (1942) devine directorul Teatrului Evreiesc Barasheum. După război va deveni directorul Muzeului Naţional de Artă al României, decedează în 1971. Victor Brauner părăseşte România în 1938 şi se stabileşte în Franţa. În timpul războiului se ascunde în sudul Franţei, cu acte false. În 1963 capătă cetăţenia franceză. După o carieră deosebită, moare în 1966, la Paris. Jules Perahim se refugiază în 1940 în URSS, revine după 23 August 1944 în România şi se alătură realismului socialist. În 1969, după o scurtă etapă în Israel, pleacă la Paris, revine la suprarealism, moare în 2008. Paul Păun, medic de profesie, lucrează în timpul războiului în spitalul evreiesc “Iubirea de oameni”, Alexandru Sahia de mai târziu. În 1945 îşi schimbă numele în Zaharia Zaharia. Încearcă să treacă frontiera în mod ilegal în 1948, nu reuşeşte, dar va emigra în 1961 în Israel, prin Italia. Se stabileşte în Haifa şi profesează ca medic urolog. Moare în 1994.
De ce atât de puţini români?
Adina Kamien-Kazhdan și Radu Stern
Vernisajul expoziţiei de la Muzeul Israel a avut loc în 11.11.2011, la orele 12. Actriţa Anat Pick-Voice a recitat poezii Dada, de la Cabaret Voltaire. Sala era arhiplină, au vorbit directorii celor două muzee, James Snyder din Ierusalim şi Joel Cahen din Amsterdam, precum şi ambasadorul României în Israel, Edward Iosiper şi Adina Kamien-Kazhdan, curator la Muzeul Israel. Catalogul expoziţiei este tipărit la Amsterdam, bilingv (în olandeză şi engleză), realizat în condiţii grafice excelente. Textele îi aparţin lui Radu Stern, fiind împărţite pe capitole, în funcţie de evoluţia avangardei, etape şi cronologie, bibliografia pe care a utilizat-o istoricul de artă în cercetarea fenomenului. Un capitol e rezervat biografiei celor şapte . Catalogul poate fi achiziţionat la magazinul muzeului. Totodată, la prevernisaj s-a dăruit celor prezenţi o broşură sponsorizată de ICR, în limbile ebraică şi engleză, care furnizează explicaţii suplimentare, localizând activitatea artiştilor avangardişti evrei în contextul istoric şi naţional din România interbelică. De altfel expoziţiei din capitala Israelului i s-a adaugat un cuvânt ebraic “davka”, greu traductibil, foarte apropiat de ‘în pofida’. Mesajul expoziţiei este univoc: în pofida legilor rasiale, a antisemitismului, a naţionalismului românesc, artiştii evrei au reuşit să se afirme, promovând valori umane, universale, pacifiste, laice, de dragoste de oameni.
În aceste circumstanţe, oare se poate vorbi de Avangarda Românească? Aproape toţi artiştii plastici de valoare, avangardişti, erau evrei , devenind victime ale prigoanei rasiale, persecutaţi în ţara în care s-au născut , doar pentru vina de a fi “venetici”, “jidani”, iar arta românească se agaţă de simboluri naţionaliste şi creştine, excluzând aceşti străini de neam. Aşadar nu este o avangardă românească, e absurd să fie etichetată ca atare, doar pentru că artiştii s-au născut în România. Oare se poate afirma că avangarda din România a fost o avangardă evreiască? Nu, pentru că valorile, tematica, agenda mişcărilor de avangardă se distanţau de sectorialism şi nu se concentrau pe subiecte evreieşti sau pe religia mozaică. Prin expoziţia “Artişti Avangardişti Evrei din România” şi cercetarea prezentată în catalogul ei, Radu Stern dă un răspuns clar la întrebarea “ De ce atât de mulţi evrei?”. Enigma se limpezeşte prin condiţiile istorice din România antisemită din perioada interbelică, mai ales din a doua jumătate a anilor 30, şi a rezolvării unei alte ecuaţii: „De ce atât de puţini români?”
Am prilejul sa-mi exprim din nou admiratia pentru d. Radu Stern, realizatorul acestui proiect laborios si atat de bine venit. Prezentarea lui Vlad Solomon merita, de asemenea, nota maxima.
Le multumesc amandurora.
Excelent material, draga Vlad.
Am citi cu deosebita placere analiza ta, care este foarte elocventa si, dupa parerea mea chiar da raspunsuri la „de ce” -urile tale. Bravo!
Din pacate n-am putut participa la deschiderea de la Ierusalim, dar pe calea asta poate ii pot exprima dlui Radu Stern aprecierea mea pentru ceea ce a facut. Intamplator, eu am primit inca din vara catalogul de la niste prieteni din Olanda, am citit tot materialul si evident il apreciez ca atare.
Vlad, inca odata Bravo!
Exceptionala prezentare, Vlad. Felicitari. De asemenea, felicitari lui Radu Stern, precum si organizatorilor de la Muzeul Israel.
Lucian
Cu mult inainte de intalnirea care a avut loc in ianuarie 2011 la Universitatea din Ierusalim Dr. Vlad Solomon era preocupat de subiectul Avangardei si urmarea indeaproape activitatea pe care o ducea Radu Stern in promovarea acestui subiect. Pot spune ceea ce nu s-a spus, ca Vlad a contribuit si el la realizarea acestor manifestari artistice. In ceea ce priveste articolul scris, Vlad s-a intrecut pe sine insusi. Nu numai textul este minunat, la fel si fotografiile sunt foarte reusite.
Demult nu mi-a mai fost dat sa petrec o dimineata atat de reusita ca aceea de la Muzeul Israel, pe 11.11.2011
Nu fac decat sa ma asociez parerilor domnilor Ivan Lungu si Lucian Herscovici si sa regret faptul de a nu fi vazut aceasta expozitie ingrijita de Radu Stern.
Ma alatur cu entuziasm si deosebita apreciere celor exprimate intru lauda
articolului atat de documentat a lui Vlad Solomon, regretand si eu ca nu am
fost printre cei care au avut placerea de a vedea Expozitia de la Ierusalim.
Nu se poate organiza si la Tel Aviv aceasta Expozitie?
Expozitia este exceptional de bogata si foarte costisitoare ( asigurare, transport, munca curatorilor, conservarea lucrarilor, etc…), fiind rodul colaborarii dintre Muzeul Evreiesc din Amsterdam si Muzeul Israel din Ierusalim. Nu exista nici o justificare in aducerea unei asemenea expozitii la Tel Aviv, la numai 6o de km distanta. Dar , fiind o expozitie itineranta, va ajunge la San Francisco, poate Berlin si Bucuresti,
Va fi expusa in Muzeul Israel din capitala pina in martie sau aprilie,
Vlad, a apărut ceva despre această expoziție în presa naționalistă românească?
AVANGARDA” este unul din pilonii de rezistenta al spiritului european e in cultura romana.Fenomenul de innoire artistica e promovat de artisti plastici si scriitori impartasind aceeasi viziune estetica.Alaturi,entuziasti in acelasi mesaj,romani si evrei.Urmuz{Demetrescu_Buzau,}Geo Bogza,Gelu Naum,St.Roll,Virgil Teodorescu,Const.Nisipeanu,Ion Vinea{Contimporanul}s.a.si_au lasat o amprenta puternica asupra devenirii avangarzii literar_artistice din Romania.Poate o abordare unitara.nedisociativa.a miscarii de avangarda ar fi mai aproape de adevar.Colegialitatea si buna intelegere au constituit o platforma a conlucrarii artistice intre scriitori si pictori,intre evrei si romani.Felicitari din inima
domnilor Radu Stern si Vlad Solomon pentru inceputul unei noi puneri in pagina TOMA GEORGE MAIORESCU
D-le Toma George Maiorescu, expozitia de la Ierusalim se concentreaza pe artele plastice, nu pe literatura. In literatura de avangarda ar fi de dezbatut si alte aspecte, dar poetii si scriitorii de avangarda evrei au fost supusi unui regim asemanator. Puteti sa-i consultati pe Calinescu, Lovinescu si alti critici ai perioadei interbelice. Expozitia reflecta problematica conditiei de evreu, emarginat si detestat pt insasi etnia sa. Din acest punct de vedere ar fi de dorit sa nu-i uitati pe Ion Barbu, Radu Gyr, Mircea Eliade, Cioran, Nae Ionescu, Octavian Cuza, Blaga,etc, etc, etc.. Da, au existat si Vinea, Roll si alti romani, alaturi de Paun, Trost, Gherasim Luca, Ilarie Voronca, si alti evrei…
Abordarea subiectului prin prisma etniei (in expozitie) este cit se poate de justificata si in concordanta cu realitatea istorica (si estetica deziderata) dintr-o tara in care antisemitismul se manifesta cu o cruzime cumplita- vezi si afirmatiile Hannei Arendt. Repunind in ecuatie artistii (si scriitorii) evrei care au crezut in valori universale, in mare parte datorita persecutiilor la care au fost supusi si a obsesiei romanesti pt arta „nationala”, Radu Stern face un act de dreptate.
„Romanii” cu care se mindresc literatura si arta romana, astazi, ascunzindu-le etnia, sau minimalizind-o, au fost in primul rind artisti si scriitori, apoi evrei nerecunoscuti ca romani, apoi artisti recunoscuti pe plan mondial, dincolo de presiunile si nedreptatile pe care le-au indurat, dincolo de antisemitismul din tara de origine, unde au fost privati de cele mai elementare drepturi umane.
Asadar avangarda neavind granite si neizvorind din arta populara romaneasca sau din tradiiile iudaice nu este o Avangarda Evreiasca, dar cu atit mai putin o Avangarda Romaneasca. Si lucrurile acestea ar trebui, in sec XXI, spuse cu voce tare, fara complexul evreului minoritar, sau al romanului majoritar.
Ar mai trebui spus ca Paun a refuzat sa mai scrie in limba romana din 47, Gh Luca la fel, Tzara a cerut sa fie sterse poeziile sale timpurii, in romaneste.
Ilarie Voronca cauta „imagi-natiunea”, nu „natiunea”- citat aproximativ. Si ar fi cazul ca, macar azi, la distanta de evenimentele tragice, sa li se spuna lucurilor pe nume. Este exact ceea ce demonstreaza Radu Stern, prin expozitie si cercetarea meticuloasa, timp de peste 30 de ani. Imi permit sa va recomand si marturiile lui Marcel Janco, pe care le-am cercetat si analizat si le puteti gasi in articole publicate in trecut la Acum si in Observatorul Cultural.
Prima carticica, dupa revolutie, despre avangarda din Romania pe care am vazut-o, era in engleza, editata de Min de externe din Ro, plina de greseli si ignorind total motivul parasirii Romaniei de catre avangardistii evrei. Nu mai adaug ca erau introdusi „romani neaosi” care nu aveau nici in clin, nici in mineca cu avangarda, pt a ‘echilbra’ tabloul.
In concluzie, a venit timpul sa o spunem deschis: Cu excepia unor carti ale D-lor Morar si Pop ( poate si altii, dar nu numerosi), care plasau avangarda in conditiile reale ale evolutiei ei, dincolo de frontiere, avangardistii din perioada interbelica, evrei persecutati, au devenit, azi ‘romanii cu care ne mindrim”, desi miscarile de avangarda nu au avut aproape nicaieri in lume, nationalitate, O abordare nedisociativa ar fi fost de dorit NUMAI in cazul in care nu ar fi fost perpetuata abordarea disociativa, cu toate implicatiile ei.
Numai bine,
VS
Petru, am trimis acest articol si la o revista din Romania, sper ca miine sa apara si in Romania Literara. In Observatorul Cultural a aparut un articol destul de slab, scris cu greseli si manusite de ing. Horodi. Ar fi necesar un alt articol pe paginile acelui saptaminal. As fi de acord sa preia articolul meu.
Vlad, articolul din Observator Cultural nu merită amintit aici, nu are conținut și este plin de greșeli!
În acest caz, ce au în comun aceşti şapte artişti evrei, de ce Radu Stern i-a ales tocmai pe ei, din numeroşii creatori născuţi în România?
Răspunsul nu îl găsim în religie, în iudaism, ci în etnia lor, care i-a determinat să aleagă calea revoluţionară a avangardei, să se distanţeze de sursele de inspiraţie populară, de folclorul din România.
#######
Vlad, m-ai dat gata cu fraza de mai sus :)) larry
Vlad, e cumva „ing.Horodi” cel care scria în paginile revistei ACUM, la 18/04/2010:
„Dar domnul Solomon nu propune nicio solutie. Incercarea domniei sale de a ne descuraja este de fapt ceea ce incearca sa faca in aceste zile Ahmadinijead.”?
E cumva „ing.Horodi” rudă cu Liana Horodi, cea care într-un comentariu de mai sus scrie: „In ceea ce priveste articolul scris, Vlad s-a intrecut pe sine insusi.”
– Petru, da, presupun ca e vorba de acelasi inginer, sotul Lianei. Din pacate articolul sau e foarte slab si cu greseli, asa cum remarca si Valentina Iancu. In Le Monde si Guardian au aparut cronici foarte bine scrie, care au inteles expozitia – o vazusera la Amsterdam.
Am pimit ieri si azi ecouri pe privat, relativ la artcol, de la Gina Pana, Costel Safirman si altii.
– larry, m-ai distrat, ai reusit sa gasesti o fraza putin stingace, intr-un articol de peste 2500 de cuvinte. Merita sa joci la Lotto.
Sper ca restul articolului l-ai inteles.
Vlad, alaturarea numelui inginerului Horodi cu Le Monde si Guardian e umor involuntar sau detectez o urma de malitiozitate la adresa aceluia care te asemuia lui Ahmadinejad?
Umor involuntar, plecat din subconstient… caile extrapiramidale.
Trebuia sa scriu intr-un alt paragraf, sau intr-un alt ecou..
Si o erata, tot legata de subconstient: intr-un raspuns precedent, catre D-l Toma George Maiorescu, scrsesem Octavian Cuza. A se citi Octavian Goga, desigur. Ma refeream la poet, nu la guvernul Goga-Cuza…
Asta seara, putin dupa orele 19 ( Ro si Isr), voi fi invitat la emisiunea in direct la Radio Romania International, voi vorbi despre expozitia „Artisti avangardisti evrei din Romania” de la Muzeul Israel. Dialogul il voi avea cu Simona Constantin.
Pentru a asculta emisiunea, accesati
http://www.rri.ro/index2.shtml?lang=2
Radio Romania International
http://www.rri.ro
Draga Vlad,
Permite-mi sa ma alatur celor care te-au felicitat pentru acest material. Mi se pare scris cu un creion cu varful ascutit: ingrijit, precis, atat de bine documentat incat orice adaugare pare de prisos. Printre linii, articolul tau indica si o cale de iesire dinspre provincialitate spre universalism. In cautarea unei identitati cuprinzatoare insa, as vrea sa subliniez, nu este suficient sa fii supus presiunilor. Multi au fost supusi acestor presiuni si n-au realizat nimic. Iti trebuie curaj, iar curajul este acea valoare universala pentru care merita sa ne scoatem palaria in fata acestor artisti. Ei sunt in primul rand modele de realizare umana si abia in al doilea rand modele de reusita in arta.
Multumesc, Stefan. Da, spui un mare adevar. Avangardistii evrei din Romania au strins din dinti si au reusit sa-si mobilizeze resursele umane, sa isi adune tot curajul si sa depaseasca restringerile politice si sociale, promovind valori universale si dragostea de oameni, in ciuda suferintelor indurate. Unii au lasat posteritatii si marturii in scris. In trecut am consemnat in Acum citeva din confesiunile lui Marcel Iancu. Intr-adevar, ne pot sluji drept model. Cu atit mai trista imi pare azi deformarea imaginii lor de catre presa sovina a perioadei interbelice, dar si de ziaristi si critici din Romania zilelor noastre, cu tendinte nationaliste si xenofobe.
Felicitari, Domnule Doctor, pentru articol si pentru rolul avut in organizarea si mediatizarea acestei expozitii retrospective. Numele creatorilor evrei in artele vizuale se adauga firesc altor nume evreiesti din patrinomiul muzicii, filosofiei,cinematografiei, alaturi de domeniul stiintific, vast reprezentat. Este cu atat mai meritoriu ca Israelul se implica in readucerea in constiinta publica a unor valori universale, cand tara de origine le da uitarii, voit sau nu.
O expozitie de asemenea amploare, cu protagonisti nativi in Romania, este un eveniment deosebit. Totusi, curios lucru, presa din Romania nu mentioneaza nici un semnal, desi publica insistent semnale antagonice – incriminate de lege doar formal (biografia lui Hitler si a capeteniilor naziste, ecouri neo-naziste etc).
In Franta fenomenul este se el prezent. Cati francezi cunosc locul unde este inmormantat Camus, cand locul lui ar trebui sa fie in Pantheon? Sau Marc Chagall?
In toata acesta discutie exista totusi un element comun – limba romana, adevarata patrie a atator oameni de valoare, spirite apropiate dincolo de timp!
Domnule Sonea , în acest caz greşiţi.
Dimpotrivă, România şi-i revendică pe aceşti artişti avangardişti, deşi, ca şi în alte cazuri, nu numai că nu a făcut nimic pentru ca aceştia să ajungă recunoscuţi pe plan internaţional, dar chiar a contribuit (mă refer la Autorităţile care au dat acele legi rasiale), la autoexilarea lor.
Iar dacă aveţi impresia că aceşti artişti au fost uitaţi în România, vă pot dovedi că nu este aşa.
În decursul ultimilor ani au apărut volume întregi, albume de artă, editate în România şi expoziţii dedicate acestor artişti. Am participat personal la lansări de carte şi chiar la deschiderea unui traseu turistic urban intitulat «Marcel Iancu – începuturile arhitecturii moderne în Bucureşti –case şi imobile construite între 1929-1938 ». Există un local în centrul Bucureştiului numit « Lăptaria lui Enache », foarte apreciat, unde se cânta jazz, în amintirea localului cu acelaşi nume unde se întâlneau artiştii Avangardei în perioada interbelică, local pe ai cărui pereţi există o expoziţie permanentă de artă a Avangardei. Iar zilele acestea a apărut nr. 5 al revistei Arhitectura, cu tema Avangarda.
Domnul Vlad Solomon se intreabă: «În aceste circumstanţe, oare se poate vorbi de Avangarda Românească?»
Un răspuns ar fi că se poate vorbi de Avangarda Românească, în ideea că toţi aceşti artişti au contribuit la modernizarea artei româneşti, şi-au dorit acest lucru, chiar în pofida presiunilor şi nedreptăţilor, iar unii dintre ei au părăsit România numai în momentul în care şi-au dat seama că nu sunt apreciaţi, iar viaţa lor s-a înrăutăţit din ce în ce, până la a fi pusă în pericol odată cu apariţia legilor rasiale. Luând numai un nume din cele 7 şi anume pe Marcel Iancu, nu putem nega intensa lui activitate din România anilor 20-30 ai secolului trecut, prin care a contribuit substanţial la modernizarea arhitecturii româneşti, atât prin eseurile despre arta şi arhitectura europeană de la acea dată, publicate în revistele vremii (Contimporanul, Mişcarea literară, Arta şi oraşul, Facla, Adevărul literar şi artistic, etc), cât şi prin arhitectura construcţiilor realizate (peste 40 de clădiri). Trebuie să admitem că perioada petrecută în România de către Marcel Iancu, din 1922 până în 1941, a lăsat urme adânci în pictura, sculptura şi mai ales arhitectura românească.
Stimata Doamna Iancu,
Âveti dreptate, desigur ca au lasat urme ! Si ce urme ! Marcel Iancu este cel care a introdus arhitectura moderna la Bucuresti ! Dar daca cititi cu atentie revistele de arhitectura din epoca, i se reproseaza nu numai modernsmul radical, ci mai ales faptul ca „n-ar avea tara” ! Arhitectura romaneasca oficiala, ca si celelalte arte, cauta „specificul national” intrupat in stilul neo-romanesc.
In epoca, perceptia majoritara a fost ca avangardismul e un corp strain culturii romane „neaose”, o facatura de „venetici”, o afacere de „jidani”. Bineninteles, au existat si persoane ca Eugen Filotti sau Tudor Vianu care au spus altfel, dar erau minoritari.
E desigur foarte imbucurator interesul actual in Romania pentru acest fenomen. Recunoasterea contemporana a acestor valori este un act de dreptate istorica fata de contributia acestor artisti la cultura din Romania. Istoria trebuie insa facuta corect,fara a partile de umbra in receptarea fenomenului. E de necontestat ca etnia artistilor a jucat un rol esential in respingerea modernismului radical. De aceea, formula „avangarda din Romania” mi se pare o formula mai corecta decit „avangarda romaneasca”.
Stimate Domnule Radu Stern,
da, există un mare interes, în special în rândul tinerilor, dar şi al celor mai în vârstă, care nu au avut şansa de a vedea adunate într-o singură expoziţie toate aceste valori. Aşteptăm cu nerăbdare şi chiar vă rugăm să aduceţi expoziţia la Bucureşti. Tinerii artişti de azi nu se consideră răspunzători pentru greşelile trecutului. Ei numesc “avangardă românească”, aceste opere de avangardă ale artei din România, chiar daca majoritatea exponenţilor ei au fost evrei, pentru că ea a însemnat începutul modernizării artei româneşti. Trebuie spus însă adevărul despre modul în care a fost receptat fenomenul în epocă şi e bine să fie făcute cunoscute şi articolele din revistele acelor ani. Vă asigur că expoziţia va avea un mare succes.
Stimată doamnă Iancu,
În România interesul pentru avangarda a crescut după ce acești oameni și-au căștigat o reputație internațională. Este o recuperare interesată, ne asumăm meritele altora. Într-adevăr în contemporan sunt artiști cunoscuți și valorificați, dar cât au lucrat aici au fost o periferie a culturii; în interbelic avargarda a fost o extremă care nu a avut prea mulți admiratori. Iar prin sistemul legilativ antisemit au fost aruncați chiar la marginea societății. D-asta au plecat.
Nu pot fi revendicați acum de cultura română doar pentru că au lucrat aici. Într-adevăr au dat (și au vrut să dea) mult țării în care s-au născut dar realitatea este că în acel moment nu au fost primiți. Acum se vorbește mult despre avangardă, dar modul în care domnul Stern chestionează problema în această expoziție mi se pare cel mai sincer posibil.Istoria artei se scrie contextualizând politic și social.
In plus, avangarda se voia fara granite si identificare nationala, era o miscare cu agenda socio-politica si artistico-literara care depasea frontierele. Romania acelor ani i-a alungat din tara de origine. Ce faceti acum, D-na Tania Iancu? Ii aduceti inapoi din exil si mormint, doar pt ca vreti sa ” ne mindrim” cu cei ce au contribuit la arta ( si literatura) de nivel european? Cind insisi artistii s-au distantat de tara de origine? Cred ca mai putin nationalism ipocrit si mai multa onestitate in definitii sint necesare in secolul XXI. E o datorie de onoare ca artistii avangardisti sa fie amintiti in tara unde au fost persecutati.
Poate nu stiti, dar in 1925-26 Marcel si Iuliu Iancu au proiectat Vila pentru Palestina. MI a sxcris si un eseu – Recladirea Palestinei. Consultati articolele mele Marcel Iancu evreu si sionist- 4 parti, pt a va edifica. Si celelalte articole despre Marcel Iancu, le gasiti pe toate in Acum.
Iar avangarda nu și-a propus niciodată să fie românească, din contra a avut un caracter asumat internațional. Deci se poate vorbi despre o mișcare de avangardă în România, nu despre avangardă românească.
Inca ceva, D-na Tania Iancu, Dvs incercati sa reduceti problema la Autoritatile acelor vremi. Ori, din pacate, nu era asa, atmosfera din Romania interbelica era antisemita, criticii si jurnalistii ii considerau straini de neam, prietenii le intorceau spatele, legionarii ii amenintau. Din afirmatiile Hannei Arednt, Romania era tara cea mai antisemita. Ca „Romania de azi” ii „revendica”… pai cu asta incearca sa se mindreasca cultura romana de azi, cu ” veneticii” de ieri. Poate miine va fi revendicat si Avigdor Aricka, emigrat din Transnistria, sau Reuven Rubin, sau alti artixti care, intimplator, s-au nascut in Romania. Avangarda nu are nationalitate, in cazul celor sapte artisti.
Stimate domnule Sonea, din păcate nu sunteți deloc la curent cu discuțiile actuale din România. În România s-au făcut expoziții care au inclus artiști de avangardă, s-au publicat multe cărți, au fost proiecții de filme și nenumărate alte evenimente care demonstrează un interes mare pentru acest fenomen.
Iar despre articolele naziste… depinde ce presă citiți. Dacă citiți site-urile gestionate de Noua Dreaptă, n-o să găsiți nimic despre avangardă etc. Însă avem o presă foarte diversă!
Pentru cei ce sint interesati sa asculte emisiunea de la RRI, despre expozitia de la Muzeul Israel, Artisti avangardisti evrei din Romania. Emisiunea inregistrata de Simona Constantin.
https://rcpt.yousendit.com/1294416976/2e6f57ab0439ebfdd9de79dec665a06e
http://www.yousendit.com
Doamnă Valentina Iancu, domnule Solomon, dacă citiţi mai atent ce am scris veţi vedea că suntem de aceeaşi părere.Am scris şi că este necesar ca alături de exponate să fie făcute cunoscute şi articolele din epocă, pentru ca cei care-i admiră azi pe aceşti artişti să înţeleagă că avangardiştii au devenit, aşa cum scrie d-l Solomon în articol – „victime ale prigoanei rasiale, persecutaţi în ţara în care s-au născut, doar pentru vina de a fi “venetici”, “jidani””.
Eu am vrut să subliniez faptul că arta românească modernă este datoare acestor avangardişti, care au îndurat multe pentru a o împrospăta. În ceea ce priveşte dorinţa „României de azi” de revendicare a oricărei valori ce are o cât de mică legătură cu România, ea există în toate domeniile.
— Doamnei Tania Iancu- in comentariile Dvs precedente ati amintit evenimente legate de activitatea lui Marcel Iancu si influenta lui asupra arhitecturii Bcurestiului. La unele dintre aceste evenimente- de ex la Marcel Incu arhitect, am participat si eu, fiind „trimisul” familiei din Israel, Asa cum preciza Valentina Iancu, sint numeroase evenimentele care amintesc de avangardisti, dar , asa cum ati subliniat Dvs, si din dorinta de a „asuma” prin prisma „noi”, a artei si literaturii create de avangardisti, culturii romane. Intrebati-va cum va explicati ca Rebreanu, sau Grigorescu, sau Sadoveanu, sau Tonitza, nu au faima unor Iancu, Brauner, Tzara, Luca, etc… Si aici ajungem exact la teza expozitiei lui Radu Stern- pt ca au fost artisti si scriitori cu „bataie’ universala, nu „nationala”.
Asadar „asumarea”, sau „restituirea’ acestor creatori de catre cultura „nationala romana” este un deziderat al acesei culturi, care nu are ce oferi prin prisma „nationala”, si cind spun asta ma refer la cea nationalista, asa cum o propovaduiau Cuza sau Crainic.
Intrebati-va de ce Eugen Ionescu sau Fondane, sau Celan, sau Isou, s-au afirmat pe plan european si mondial si nu apartin culturii nationaliste romane. Nu cadeti in pacatul de a fi mindra de Brancusi, pt ca el s-a realizat ca artist universal in Franta- v-am dat special exemplul unui ne-evreu.
Dvs sustineati ideea unei Avangarde romanesti. In expozitia sa Radu demonstreaza in mod clar de ce aceasta avangarda nu are nationalitate, desigur nu romaneasca. Nici evreiasca, linistiti-va.
Afirmatiile Dvs ca interesul este mare in Romania pt acesti avangardisti este, in mare masura, adevarat, dar in momentul in care se sublineaza apartenenta lor etnica, apare, de multe ori, o ciuda, mai ales cind se amintesc pacatele contemporanilor lor, din Romania. Nu aruncati vina pe regim, prietenii lor i-au scuipat, ca fiind „alogeni”. In acelasi timp, generatia crescuta in spiritul nationalist comunist sufera de acelasi sindrom al ‘romanismului” si declaratii patriotarde, care s-au transformat in miscari nationaliste sovine cu nostalgii sau idolatrizarea „copiilor zvapaiati”, legionarii, acesti „mari patrioti”, precum si ‘reabilitarea’ criminalului Antonescu.
Fara a va acuza de aceste caderi in spiritul nationalist, nu pot sa nu ma mir de reflexul Dvs prompt cind, in articlul meu am sustinut teza lui Radu Stern ca nu exista notiunea de Avamngarda Romaneasca, asa cum nu e nici o „Avangarda evreiasca”. Dar va intreb, ati avea ceva importriva sa fie definita ca ‘Avangarda evreiasca din Romania”? V-as ruga sa imi raspundeti prin da sau nu. Altfel, consider ori ca nu am convins prin articolul meu, ori ca nu sinteti la curent cu aspiratiile lui Tzara, sau Voronca, sau alti „venetici”., ori ca vorbiti in necunostiinta a subiectului, sau va inrolati automat in ‘uniforma romanessca”.
Faptul ca arhitectura din Bucuresti- nu numai, va asigur, facei un drum la Sinaia, de ex., au avut de cistigat prin contributia evreului Marcel Iancu nu reprezinta un argument pt a-l incadra in AVANGARDA ROMANEASCA. Nu stiu daca ati citit articolele mele din Acum, despre arhitectura, pictura si viata lui Marcel Iancu, presupun ca stiti foarte putin sau nimic despre activitatea sa in Israel, probabil ca nu sinteti la curent cu fraza sa- ma simt mai mult evreu decit roman, dar cititi macar Arta mea si sionismul.
In legatura cu aducerea expozitiei lui Radu in Romania, il solicitati pe el sa o faca… d-na Iancu, aceasta expozitie e foarte costisitoare si cine ar trebui sa investeasca pt aceasta expozitie nu este Radu, el si-a facut treaba si o face inca, dar 90 de tabluri nu se iau sub brat si se aduc cu diligenta, trebuie asuigurate, conservate, transportate in conditii speciale, etc, etc…iar asta depinde de factori din Romania, de stat sau de sustinatori financiari cu dragoste de arta si, mai ales, cu dragoste de Adevar.
E inutil sa va amintesc ca ceea ce ati afirmat Dvs in primele ecouri este diferit de opinia mea din articol, de teza expozitiei si de remarcile Valentinei Iancu. Asadar nu avem aceeasi opinie, iar Radu Stern, poate pentru prima oara, repune avangarda creatorilor evrei din Romania in parametri acceptati de istoria artei universale, nu provinciale, restrinse la teritoriul unde, intimplator, s-au nascut acxesti „straini de neam”, Iar aici ne referim doar la avangardisti, daca ne-am referi la modernisti, tot la avangardisti ajungem, la evreul Iancu sau la grecul Vinea, in trepte…
De curind am auzit de o initiativa de a ‘recupera’, intr-o casa memoriala, a operelor lui Brancusi, pt a ‘reda patrimoniului romanesc” etc. etc…e o alta ineptie, , initiatorii acestui demers probabil nu sint multumiti ca sculpturile sale sint la Pompidou, sau la NY, sau in muzee celebre, le vor la Tg Jiu!!!! De ce? Ca sa vina turisti si sa se repare ‘nedreptati”, pt ca Brancusi e ” al nostru si vream sa-l avem cu noi”. Ridicolul nu are limite. Pe de alta parte, casele construite de Iancu la Bucuresti se deterioreaza pe zi ce trece.
Gata, am divagat prea mult, nu va mai dau exemple, pt ca puteti apela la literatura de specialitate. Daca il citit pe Tom Sandquist veti afla ca avangardistii de la Dada- in Cabaret Voltaire, au preluat traditia hasidica evreiasca din Estul Europei- teza care, chiar daca are unele argumente valabile, nu se justifica suficient, Aveti cartea deja tradusa in romaneste.
Pomenesc aici ca avand conexiuni cu discutia doua cazuri recente. Primul valva cu readucerea ramasitelor lui Brancusi in Romania – demers oficial (!). O idee care ma inspaimanta si care sper sa nu reuseasca; as numi-o ,,arestarea si deferirea lui Brancusi” post-mortem autoritatilor romane.
A doua ar fi atitudinea, la fel de derutata, a unor romani fata de laureata Premiului Nobel pentru litereatura, Herta Müller.
Domnule Solomon, bateti la porti deschise. Imi pare rau ca nu m-am facut inteleasa. Nu mai insist. Aveti dreptate in tot ce spuneti. Va felicit atat pentru articol, cat si pentru tot ceea ce faceti. Cu privire la aducerea expozitiei in Bucuresti, m-am agatat de urmatoarea parte din articolul „Avangarda evreiască în România – interviul cu Dr. Radu Stern de Valentina Iancu din 17-7-2011:
Valentina Iancu: Credeţi că ar fi important pentru publicul român să vină expoziţia şi în Bucureşti?
Radu Stern: Dacă s-ar putea face şi la Bucureşti, de ce nu. Eu cred că ar fi important pentru că o mare parte din aceste lucrări nu cred că sunt cunoscute la Bucureşti, mai ales cele din străinătate (Paris, Bruxelles, SUA, Israel). Eu cred că este interesant să le ai împreună. Cred că nimeni nu va contesta că va fi sinteza cea mai completă a fenomenului.
Valentina Iancu: Păi nu s-a făcut până acum nimic exclusiv pe avangardă, care să problematizeze şi să argumenteze avangarda. Avangarda românească/evreiască este insuficient cunoscută şi explicată.
Radu Stern: În comunicarea mea de astăzi[2] am încercat să ofer câteva explicaţii de ordin teoretic.
Valentina Iancu: Eu sper să avem şi expoziţia From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania la MNAR!
Da, de asta trebuie sa se ocupe tocmai istoricul si curatorul de arta Valentina Iancu-Goe, din Bucuresti, cea plina de sperante.
Fara a contesta persecutia evreilor in Romania, conceptul de Avangarda insa se refera in exclusivitate la artisti marginalizati ( indiferent de tara) a caror opere nu numai ca sint in opozitie cu valorile artei comerciale, dar au deseori o margine abraziva politica si sociala.
Daca pictorii din aceasta expozitie nu fac parte din Avangarda romaneasca, de ce Max Ernst, Ernst Ludwig Kirchner, Max Beckmann sau Paul Klee sint parte din Avangarda germana?
Cum adica? Ce-am explicat eu intr-un articol de 2000 de cuvinte? Sa o iau de la capat?
Stimata Doamna Kruger,
Daca o sa cititi catalogul expozitiei, din pacate epuizat de mult, veti afla ca acesti artisti n-au fost numai marginalizati ca avangardisti, dar mai ales ca evrei, ca alogeni. Desi toti nascuti in Romania, n-au fost cetateni romani la nastere. Sustinatorii teoriei ca arta romaneasca nu poate fi facuta decit de romani „de singe” nu le lasau nici o sansa in acest domeniu unor „venetici”. Cu foarte mici exceptii, arta romaneasca din epoca nu era inclinata spre avangarda, pentru ca era obsedata de cautarea „speficiului national”. Retrospectiv, utilizarea nediscriminata a expresiei „avangarda romaneasca” nu face decit sa oculteze analiza istorica a ceea ce s-a intimplat si da o imagine tulbure a fenomenului. De aceea, am utilizat expresia „avangarda din Romania”, care descrie mult mai precis geneza si functionarea avangardei in Romania si permite un inceput de explicatie.
In Germania, factorul etnic n-a avut deloc aceeasi rol, evident, pina la venirea la putere a nazismului, care facea o asociatie intre evreitate, o „rasa de suboameni” si
modernismul radical, „explicind” ceea ce ei numeau „decadenta” artei moderne prin faptul ca artistii care o practica sint evrei.
Deci, cum se spune pe frantuzeste, „toute comparaison n’est pas raison”.
Cum sa inteleg si sa-mi expic atunci succesul altor pictori de origine evreiasca din Romania?
Iosif Iser, Margareta Sterian, Sandor Ziffer, Nicolae Vermont, Toma Hirth, Albert Poch, sa numesc doar o fractiune.
Stimate Domnule Solomon,
Cu oarecare mahnire trebuie sa constat ca atat conceptul care a stat la baza acestui, de altfel laudabil demers expozitional, cat si discutiile ulterioare iscate pe marginea lui, graviteaza in jurul unei puternice tendinte de politizare a fenomenului si nu fac decat sa perpetueze in mod regretabil o veche si trista stare conflictuala dintre cele doua natii, probabil ultimul lucru urmarit de artistii in cauza. Cu siguranta am fi facut un infinit mai mare bine acestor remarcabili artisti si am fi servit memoriei lor daca interesul ar fi gravitat mai mult in jurul creatiei lor artistice decat sa ne lansam, de ambele parti, in inepuizabile si inutile confruntari de orgolii si actiuni de revendicare.
Nimeni nu contesta vicisitudinile pe care le-au avut de infruntat acesti artisti datorita originii lor etnice precum si ostracizarea lor de catre o societate romaneasca puternic antisemita a anilor 30-40. Insa aceasta atitudine antisemita a unei largi parti a societatii civile romanesti s-a manifestat intr-un context politic mult mai larg care cuprinsese intreaga Europa, favorizand dezvoltarea unor teorii xenofobe si rasiale si deschizand un capitol negru in istoria Europei (sa nu uitam soarta unor artisti precum Felix Nussbaum in Germania sau Benjamin Fondane care fugind de antisemitismul din Romania se va ciocni de cel din Franta care ii va fi in cele din urma fatal). Dar a lega si justifica orientarea acestor artisti catre avangarda, catre valori universal valabile si rupte de specificul national romanesc, datorita originii lor etnice si atitudinii antisemite din Romania mi se pare mult prea exagerat si fara un fundament in realitate. Ostracizarea lor datorata originii lor etnice s-a intamplat de abia in anii 30, cand momentul de varf al avangardei se epuizase, iar majoritatea lor (Iancu, Maxy) se orientasera deja catre un modernism temperat. Un lucru similar s-a petrecut si cu avangarda evreiasca din Germania dupa 1933. Este adevarat faptul ca aceasta avangarda evreiasca s-a bucurat de aprecieri pozitive si elogii din partea criticilor si intelectualitatii germane inainte de acest moment,in anii 20,in timp ce in Romania i s-a opus inca de la bun inceput o atitudine ostila si pe alocuri chiar agresiva in limbaj in presa vremii (a se vedea). Dar aceasta atitudine romaneasca ostila vizavi de avangarda anilor 20 nu isi are originea in convingeri antisemite (acest fenomen va aparea de abia in anii 30,acutizandu-se in anii 40), ci intr-o atitudine puternic retrograda, arhaica si conservatoare a societatii romanesti,ostila oricaror innoiri fundamentale in arta,practicand un cuminte si comod postimpresionism,in buna traditie postgrigoresciana. In aceasta zona trebuie cautata ratiunea marginalizarii lor, fara a uita insa ca cercurile avangardiste cuprindeau artisti de cele mai diverse nationalitati (Mattis Teutsch,Corneliu Michailescu,Milita Petrascu,Irina Codreanu,doar pentru a aminti pe cativa dintre ei), in egala masura marginalizati. Proliferarea conceptiilor antisemite in anii 30 nu a facut altceva decat sa arunce definitiv anatema asupra unei categorii de artisti demult considerati decadenti.
In alta ordine de idei, chiar si Marcel Iancu sau Maxy au abordat pe alocuri, in spiritul vremii, tematica cu specific national, dar reinterpretata intr-o cheie cu totul si cu totul moderna si inovatoare. Nimic de condamnat in opinia mea in aceste lucrari. Pentru a va putea face o imagine asupra gradului extrem de scazut de deschidere si receptivitate fata de tot ce era nou in arta romaneasca, va dau exemplul pictorului Theodorescu Sion, un modernist temperat si cu o viziune complexa si proaspata in cautarile sale asupra specificului national, care a fost ademenit o perioada scurta de catre Nichifor Crainic in jurul redactiei sale, pentru a i se reprosa ulterior o viziune mult prea dramatica si „ne-nationala”, ceea ce a condus la o ruptura definitiva si ireconciliabila intre cei doi.
Cu speranta de a nu fi deranjat pe nimeni, imi permit pe final sa visez la o expozitie a avangardei din Romania dincolo de apartenente etnice si conotatii politice, adunand din nou la un loc artisti plastici si poeti deopotriva evrei,romani,germani etc.,animati si uniti de aceleasi idealuri spirituale, intr-o sincera si curata camaraderie, ca odinioara.
Stimate Domnule Brandeu,
Am citit cu interes comentariul Dvs.
Cred insa ca va inselati. Nu expozitia pe care am facut-o „politizeaza” inutil fenomenul, dupa cum afirmati, ea nu face decit sa evoce o situatie istorica si politica reala. De asemenea, va inselati cind situati inceputurile antisemitismului artistic romanesc in anii treizeci, Din pacate, el a inceput mult inainte. Cum subiectul va intereseaza, v-as sugera sa cititi catalogul expozitiei – o veste buna ; cum prima editie se epuizase cu mai bine de o luna inaintea sfirsitului expozitiei la Amsterdam, o a doua editie a fost tiparita si catalogul e din nou disponibil – in care puteti gasi dovezi irefutabile in acest sens. Cartea „Nationalitatea in arta” a antisemitului A.C. Cuza dateaza cu mult inainte de anii treizeci ! Acest text de trista amintire a fost „biblia” an antisemitismului artistic romanesc. Atacurile contra lui Marcel Iancu, desemnat ca „fara de tara” si contra lui Victor Brauner, care ar fi trebuit denuntat Sigurantei statului, dateaza de la inceputul anilor douazeci.
Va inselati si atunci cind scrieti ca ideea acestei expozitii ar decurge dintr-o „confruntare de orgolii”.Tot asa cum expresia „avangarda romaneasca” nu este adecvata pentru un fenomen in care, istoric, li s-a negat artistilot respectivi posibilitatea de a face arta romaneasca pentru ca nu erau romani de „singe”, tot asa de neadecvata este expresia „avangarda evreiasca”. Avangarda nu era evreiasca, ea era internationala. De aceeam expresia care reda cel mai corect ceea ce s-a intimplat este „avangarda din Romania”.
Nu e vorba de nici un „orgoliu” etnic, ci de o analiza a unui fenomen, de gasirea unei explicatii la intrebarea pe care si-au pus-o specialistii care au studiat perioada : cum se explica ca majoritatea artistilor de avangarda din Romania au fost evrei ? Raspunsul meu e bazat pe o reformulare a intrebarii : in loc sa caut solutia in vreun specific evreiesc,sustin ca pentru a raspunde nu ajunge sa ne intrebam de ce atitia evrei, ci si de ce atit de putini romani! Teza ca trebuie sa fi roman neaos pentru a creea arta romaneasca marginaliza pe artistii evrei iar cautarea obsesionala a „specificului national”, caracteristica pentru arta romaneasca, a impiedicat in mod evident multi artisti romani sa devina avangardisti.
As recomanda D-lui Brandeu si o lectura a manuscriselor lui Marcel Iancu, Arta mea si sionismul, sau Pogromul din Romania sau seria asasinatelor in masse, pe care le-am adus la lumina in ultima vreme si le-am publicat in Observatorul Cultural si in Revista 22, evident, dupa ce au fost publicate pe Acum. In rest, Radu a raspuns cit se poate de elocvent. Observati ca pe artistii neaosi romani modernisti ( si, mai ales, avangardisti), din acea perioada, trebuie sa ii cautati cu luminarea, iar valoarea lor e departe de a egala pe cea a celor 7. Expozitia de la Ierusalim nu a avut un criteriu strict estetic ci, in primul rind, o teza istorica. Care a fost demonstrata atit in creatiile celor 7, cit si in evolutia lor ulterioara ( artistica, dar nu numai) si in biografia lor. Istoria trebuie mentionata, nu maturata sub covor, mai ales cind are un impact evident asupra artei si a miscarilor de avangarda artistica. Un fenomen asemanator il veti intilni in avangarda literara din acele vremuri, in Romania, si in desprinderea totala de Romania a multor avangardistii, multi dintre ei refuzind sa mai scrie in limba romana, preferind franceza sau germana. Expozitia per se nu poate crea discordie, ci numai preciza adevarul. Nu ne ” dam mina cu mina” doar pentru a lustrui aparentele. Idealurile sint, de multe ori, departe de realitate.
Stimate D-le Stern,
Precizarea Dvs vizavi de faptul ca aceasta avangarda nu era nici romaneasca, dar nici evreiasca, ci internationala, este cu intrutotul adevarata si subscriu acestei idei. Dar mi se pare ca gresiti sustinand teza potrivit careia internationalizarea tematicii picturale abordate de acesti artisti evrei s-ar datora faptului ca „li s-a negat artistilot respectivi posibilitatea de a face arta romaneasca pentru ca nu erau romani de “singe”. Chiar de li s-ar fi recunoscut dreptul legitim de a face arta romaneasca, asa cum ei nu au fost atrasi de ideea de a face arta evreiasca, tot asa nu s-ar fi lasat incorsetati nici sa faca exclusiv arta romaneasca. Internationalitatea tematicii lor nu deriva din interdictia la care au fost supusi de a nu aborda arta romaneasca, ci raspunsul trebuie cautat in orizontul spiritual extrem de vast al personalitatii acestor creatori. Scoliti in Occident, aflati in contact permanent cu efervescenta miscarilor artistice innoitoare ale inceputului de secol, ei au experimentat in permanenta, au revolutionat si sfaramat tipare si clisee, iar limitele fizice ale unei arte nationale,oricat de bogata ar fi aceasta,nu ofera suficient spatiu de desfasurare unor personalitati creatoare de o asemenea complexitate.Pentru a va ilustra bogatia tematica abordata de Maxy si Iancu,probabil veti fi surprins sa constatati ca au abordat sporadic inclusiv teme cu specific romanesc, probabil ca un raspuns de tipul „comment faire” dat tendintei dominante din arta romaneasca.
Intuiesc un raspuns si pentru cealalta intrebare pe care v-ati pus-o: de ce atat de putini artisti romani de avangarda ?(spre deosebire de Ungaria,ca sa dau un exemplu mai familiar si mai aproape de noi,unde alaturi de artisti evrei de avangarda vom gasi si foarte multi maghiari). Cu riscul de a ma repeta, imi voi relua ideea: datorita unei atitudini puternic retrograde, arhaice si conservatoare a societatii romanesti,ostila oricaror innoiri fundamentale in arta,practicand un cuminte si comod postimpresionism,in buna traditie postgrigoresciana. Pe de alta parte nu cred ca acea „cautare obsesionala a specificului national, caracteristica pentru arta romaneasca, a impiedicat in mod evident multi artisti romani sa devina avangardisti”. Acel specific national il cautau si avangardistii rusi de la inceputul secolului si cu toate acestea sunt extrem de moderni si actuali chiar si in zilele noastre. Raspunsul cred ca il veti gasi in mentalitatea colectiva medievala si conservatoare a societatii romanesti, refractara la orice schimbare radicala. Este si motivul pentru care chiar si acei pictori „neaosi” cum ii numiti Dvs, care au facut o arta nationala, au fost indepartati sau marginalizati odata ce se lansau in experimentari prea moderniste (Theodorescu Sion, Alexandru Phoebus si altii).
D-le Brandeu,
Imi permit sa va sugerez „testul substitutiei”. Intrebati-va daca v-ar fi deranjat teza expozitiei daca ar fi fost invers, daca ar fi fost un numar de artisti minoritari romani, in circumstante asemanatoare. Sau daca v-ar fi deranjat in Franta, la Centre Pompidou, o expozitie asemanatore, in tabloul istoric francez.
Puteti fi sigur ca o asemenea initiativa ar fi fost privita de criticii francezi ca salutara. Adevarul istoric nu trebuie sa va supere, dimpotriva, cred eu. Considerati ca teza e deficitara? Accesati articole, marturii si documente de epoca si veti fi mihnit de cele descoperite. De altfel Marcel Iancu a devenit, in Israel, artist angajat. Cititi-i marturiile, le aveti si pe Acum, in citeva articole ale mele. Doar un exemplu…
D-le Solomon,
Nu teza expozitiei este cea care ma deranjeaza, in definitiv nimic nu ma deranjeaza la aceasta expozitie, ci chiar dimpotriva, o consider salutara si un act de cultura care face in sfarsit dreptate acestui grup de artisti inovatori (eu insumi fiind unul dintre colectionarii operelor lor). Aspectul de care m-am legat este o simpla teza de logica pe care nu o pot impartasi si pe care incerc sa o demontez. Nu incerc sub nici o forma sa matur istoria sub covor, Holocaustul a fost o realitate dureroasa si incontestabila si care va trebui sa ramana vie in constiinta multor generatii de acum incolo. Dar a justifica originalitatea si realizarile remarcabile ale avangardistilor evrei doar prin prisma apartanentei lor etnice si a persecutarilor la care au fost supusi mi se pare o teza extrem de limitativa si incorsetata. Acesti artisti precum si o paleta extrem de larga de oameni de cultura, de stiinta etc. pe care i-a dat poporul evreu patrimoniului cultural si artistic mondial ar fi realizat cu siguranta aceleasi lucruri remarcabile chiar si in conditiile absentei persecutarilor si ideologiilor antisemite. A reduce originalitatea acestor personalitati la simple argumentari cu coloratura politica mi se pare o teza extrem de simplista. Cu siguranta dramele personale si colective generate de Holocaust au avut un impact fecundant asupra creatiei lor, insa ele au venit si s-au asezat in chip prodigios peste un fond de originalitate preexistent si independent de orice context politic (un fond pe care l-as califica mai degraba genetic).
D-le Branzeu.
E vorba de legi rasiale si de conditia lor de minoritari intr-o atmosfera ostila social, politic si cultural ( nu va limitati la Holocaust!). Dvs va aventurati in ipoteze, cind realitatea a fost cea care i-a izolat si indepartat, totodata nerecunoscindu-le apartenenta la cultura romana. Nici macar cetatenie romana nu au avut-o, pina in 23. Iar Dvs continuati sa ignorati si testul substitutiei si marturiile lor, despre care aminteam. Critici de suprafata, din alte tari realizeaza ceea ce Dvs refuzati macar sa luati ca ipoteza. Ba mai mult, le atribuiti nu stiu ce element genetic ( deci tot o separare…). Iar avangardisti romani neaosi aproape deloc. Nu vreti, presupun, sa stiti ce credea Paul Paun despre tara sa natala. Daca vreti sa contraziceti o teza demonstrata cu documente, ar fi bine sa faceti efortul sa cititi macar articolele din presa, ale acelorasi avangardisti. Sau sa vizitati expozitia si sa cititi catalogul. Macar atit. Expozitia va ajunge si la Bucuresti. Catalogul il puteti comanda deja. Nu va dati parerea dupa ureche, va rog macar atit. Asadar… de ce atit de putini romani…
Stimate D-le Solomon,
Sub nici o forma nu am contestat atmosfera ostila din punct de vedere social,politic si cultural in care acesti pictori au fost obligati sa-si desfasoare activitatea artistica; acestea laolalta cu tot ce inseamna atitudini si ideologii antisemite sunt adevaruri de necontestat care au fost demult stabilite intr-o maniera definitiva de istoricii vremii,de marturii,documente etc. Ceea ce puneam eu la indoiala este insa sursa originalitatii lor, si anume faptul ca identificati aceasta sursa in legi rasiale si in conditia lor de monoritari. Permiteti-mi cu tot respectul sa va lansez o provocare: considerati ca daca ar fi fost perfect integrati culturii si societatii romanesti,fara vreo urma de discriminare sau segregatie etnica,ar fi creat acelasi tip de arta avangardista sau dimpotriva o arta cuminte si asezata,in buna traditie postimpresionista,asa cum se practica ea in Romania interbelica?
Stimate Domnule Brandeu,
Un orar foarte incarcat m-a impiedicat sa va raspund prompt la mesajele precedente.
Ma bucur ca ati evoluat de la „mihnirea” pe care vi-o provoca expozitia in primul mesaj, ne instiintati in penultimul mesaj ca o considerati acum „salutara” si „un act de cultura” !
V-as ruga insa sa nu caricaturati tezele expozitiei : in catalog n-o sa gasiti o singura propozitie care sa sustina ce afirmati Dvs, ca as fi sustinut si anume ca creativitatea acestor artisti ar fi fost rezultatul persecutiilor rasiale ? Nu stiu cum ati reusît sa inventati aceasta teza, dar va rog sa nu mi-o atribuiti. Ea este evident, ridicola : toti evreii din Romania din epoca au suferit de antisemitism si nu toti au devenit avangardisti !
Evident, ne apropiem mult de ridicol comentind o expozitie pe care n-ati vazut-o si alo carui catalog nu l-ati citit !
Pentru cei care ne citesc insa, sa incercam.
Expozitia n-a pretins si nu pretinde ca ar fi o evocare globala a „avangardei romanesti” sau macar a „avangardei din Romania”. Fiecare cuvint din titlu a fost cintarit cu grija : „Artisti evrei de avangarda din Romania”.
Expozitia prezinta creatia a c e s t o r artisti, dar are si ambitia de a raspunde la o intrebare pe care si-au pus-o specialistii care au studiat fenomenul : de ce atitia evrei ?
In loc sa caut solutia intr-un „specific evreiesc”, cum a facut-o suedezul Tom Sandqvist, care a propus o eventuala influenta hasidica, am ajuns la concluzia ca fenomenul nu pote fi explicat daca nu largim contextul si atunci am inversat intrebarea : de ce atit de putini avangardisti romani, pentru ca daca ar fi fost sensibil mai multi, evreii n-ar mai fi fost in majoritate ! Ce afirm e ca explicatia se gaseste la intersectia a doua planuri : ideea ca numai romanii de „singe” pot sa creeze „arta romaneasca” i-a indepartat pe acesti artisti de aceasta directie, iar pe de alta parte,era mai usor pentru un artist evreu sa imbratiseze idealurile internationaliste ale avangardei decit pentru colegii sai romani, antrenati in cautarea obsesionala a „specificului national”.
Deci, evitati confuzia : intrebarea n-a fost niciodata „ce i-a facut creativi ?” ci „de ce majoritatea artistilor avangardisti din Romania au fost evrei ?”, ceea e cu totul altceva !
Stimate D-le Stern,
Permiteti-mi sa va redau unul dintre argumentele pe care le invocati in sustinerea tezei Dvs: „ideea ca numai romanii de “singe” pot sa creeze “arta romaneasca” i-a indepartat pe acesti artisti de aceasta directie”(inchei citatul). Sa inteleg ca daca altele erau realitatile,in sensul ca nu doar romanilor de sange le-ar fi fost permis sa creeze arta romaneasca,acesti artisti nu ar mai fi imbratisat idealurile internationaliste ale avangardei si ar fi practicat asemeni colegilor lor romani o pictura clasica de factura postimpresionista?
Iar legat de cel de-al doilea argument: „iar pe de alta parte,era mai usor pentru un artist evreu sa imbratiseze idealurile internationaliste ale avangardei decit pentru colegii sai romani, antrenati in cautarea obsesionala a “specificului national” (inchei citatul) permiteti-mi sa va reamintesc ca avangarda rusa a fost si ea in cautarea unui specific national si cu toate acestea este extrem de avangardista in context european. Lipsa de radicalism in randul artistilor romani nu trebuie explicata prin cautarea obsesiva a specificului national,ci prin atitudinea ostila si refractara a societatii romanesti patriarhale fata de orice experimentari moderne radicale.Intr-un asemenea context social,cu o mostenire culturala nefasta de tip oriental,orice demers de innoire fundamentala,independent de etnia care o promova,era privit cu maxima suspiciune.Arta specific nationala se poate crea si cu procedee extrem de internationaliste si de avangardiste(avangarda rusa o ilustreaza in mod stralucit). De ce insa artistii romani nu au incercat sa ilustreze o arta specific nationala cu instrumente si procedee avangardiste precum colegii lor rusi ramane o problema deschisa care merita o alta dezbatere.
Intrebarea a fost de asemenea ” de ce asa de putini romini?” si idea de a chiar si sugera ca ” asa de multi evrei” este rezultatul faptului ca artistii rominii ar fi fost prea „ocupati” cu o alta forma de pictura ( cind puteau creia fara restrictiile derivate din aparteneta etnica) este in cel mai bun caz simplistica.
Batem pasul pe loc, din pacate. Recomandare: Vizitati expozitia, cititi catalogul si presa de epoca- de ex Marturii iudaice despre arta – Marcel Iancu in Cultura din 1938. Remarc ca nici recomandarile catre alte articole din presa de demult nu au fost studiate, sau macar lectura articolelor pe tema din Acum, era suficient un search pe Vlad Solomon, iar explicatiile mele si ale lui Radu Stern, inclusiv testul subtitutiei au ramas inutile. In rest, supozitii fara baza, ipoteze care nu pot da un raspuns si maturarea sub covor a realitatii de atunci, adica ignorarea influentei fenomenelor sociale si politice asupra dezvoltarii avangardei in Romania. Considerati teza lui Radu lacunara, daca vreti, dar macar studiati documentarea sa si mijloacele de exprimare ale avangardistilor evrei ( in arta si literatura), precum si evolutia lor ulterioara, biografiile si relatia lor cu ” spatiul cultural roman”.
Stimate D-le Solomon,
Studiul fenomenului de avangarda din Romania este de mai multi ani incoace pe agenda intereselor mele de colectionar, iar articolele pe care le mentionati imi sunt mai mult decat familiare. In ceea ce priveste exponatele, cu marea lor majoritate sunt din nou familiarizat cu multi ani inainte ca ele sa ajunga si pe la Dvs pe la Ierusalim. Asa ca permiteti-mi sa consider indicatiile Dvs superfluue.
Risc din nou sa ma repet: nu am contestat sub nici o forma influenta fenomenelor sociale si politice asupra dezvoltarii avangardei in Romania.Cu atat mai mult este straina de mine dorinta de a matura sub covor realitatile de atunci. Ceea ce am dorit insa sa subliniez a fost faptul ca aceste influente vizeaza mai ales deceniul 3 cand miscarile de extrema dreapta prind forma si contur in Romania interbelica. Sa mizati doar pe ideea antisemitismului in explicarea avangardei si sa o extindeti si asupra primelor etape ale acesteia (personala lui Segal din 1910,perioada cabaretului Voltaire de la Zurich respectiv prima expozitie internationala a Contimporanului de la Bucuresti,cu participarea unor nume ilustre precum Hans Arp sau Paul Klee) mi se pare oarecum exagerat.
Consider discutia incheiata in acest punct. Toate cele bune.
Stimata Doamna Kruger,
Va rog sa incercati sa intelegeti : numai pentru ca au fost asa de putini artisti români avangardisti au fost artistii evrei majoritari. Daca ar fi fost mai multi artisti români, s-ar fi ajuns la o paritate si daca ar fi fost multi mai multi, atunci artistii evrei ar fi fost minoritari ! Ideea va pare „simplistica” dar ea tine de o matematica elementara !
Acum intrebarea : „de ce au fost atiti de putini artisti romani ?” Daca studiati orientarea culturii românesti in prima jumatate a secolului XX, veti vedea ca, in toate domeniile, de la literature pina la arhitectura, tema centrala, pe care am calificat-o drept „obsesionala” -cred ca termenul nu este exagerat – este cautarea „specificului national”. Asta li se propunea tinerilor artisti si scriitori si aceasta orientare era absolut contrara internationalismului avangardei si experimentalismului formal radical care o caracterizeaza.
Stimate Domnule Brandeu,
„Sa inteleg ca daca altele erau realitatile,in sensul ca nu doar romanilor de sange le-ar fi fost permis sa creeze arta romaneasca,acesti artisti nu ar mai fi imbratisat idealurile internationaliste ale avangardei si ar fi practicat asemeni colegilor lor romani o pictura clasica de factura postimpresionista?”
As incepe prin a ma intreba ce intelegeti prin o „pictura clasica de factura postimpresionista”. concept inedit, dupa cite stiu, in istoria artei ! Definind „factura postimpresionista” drept „clasica” reusiti un perfect oxymor !
Continui afirmind ca istoria se ocupa cu ceea ce s-a intimplat, nu cu ceea ce s-ar fi putut intimpla ! Daca antisemitismul artistic pe care persistati sa-l situati doar in deceniul trei, cu toate ca „Biblia” antisemitismului artistic a fost publicata in 1908. n-ar fi existat si daca cultura romaneasca nu s-ar fi focalizat pe cautarea „specificului national” in toate domeniile, atunci, cu siguranta, situatia ar fi fost diferita. Dar n-a fost asa !
Intimplator, polemizati cu cineva care a studiat atent avangarda rusa si care a publicat multe articole pe acest subiect, ultimul, un amplu studiu al proiectului „Monumentului pentru a IIIa Internationala” a lui Vladimir Tatlin, publicat in Caietele Tristan Tzara din 2010. E adevarat ca o parte din avangarda rusa, inclusiv Tatlin, au fost influentati de arta populara rusa, de gravurile populare pe lemn numite „lubki” si, mai ales, de modul de reprezentare al icoanelor de tip bizantin. Aceasta influenta a fost numai temporara si a fost utilizata de artisti ca Mihail Larionov, Natalia Goncearova sau Vladimir Tatlin, pentru a distruge spatiul perspectiv al al picturii europene de dupa Renastere. Evident, ei il cunosteau si pe Cézanne si pe Picasso, dar au utilizat SI elemente ale traditiei ruse pentru a avansa experimentele lor formale. Tatlin va parcurge foarte repede aceasta faza si deja in 1914 va evolua spre arta abstracta, fondind constructivismul.
Cu totul alta a fost situatia in Romania, in care cautarea „specificului national” condamna experimentele formale, recomanda subiecte legate de viata rurala si impingea artistii spre o pictura academica sau spre ceea ce s-a numit stilul „neo-romanesc” in arhitectura.
Cum se spune pe frantuzeste, toute comparaison n’est pas raison !
Stimate D-le Stern,
V-as ruga, daca puteti, sa ne aratati egalitatea raportului matematic dintre numarul populatiei mondiale si numarul de evrei laureati al Premiului Nobel. De ce asa de multi evrei?
Pardon! nu sint la subiect, pentru ca aici vorbim de arta si nu de stiinta.
Matematica simpla are de a face cu arta doar in cazul in care aceasta este incorporata in arta ca forma de expresie.
In incomparabil mai mare masura succesul artistic ( si cei 7 pictori din discutie nu sint o exceptie) se datoreaza individualismului fiecaruia dintre ei ca oameni, talentului si creativitatii lor, studiul artei ce i-a precedat si interrelatia pe care au avut-o cu artistii contemporani lor ( influentati cu totii in creativitate si tematica de experientele personale precum si de conditiile sociale, politice si economice), si noua, publicul care ne uitam la operele lor si le recunoastem si apreciem la adevarata lor valoarea.
Etnicitatea isi are rolul ei? Fara discutie! dar nu pentru ca o etnicitate diferita s-a dat la o parte, indiferent din ce motive.
Stimata Doamna Kruger,
In mesajul precedent va rugasem sa incercati sa intelegeti o relatie simpla, dar raspunsul Dvs. imi arata ca nu s-a putut !
O noua tentativa, poate, poate …
Artistii evrei au reprezentat o majoritate covirsitoare in avangarda din Romania. Conditia inerenta pentru ca ei sa fi fost majoritatea era ca erau foarte putini artisti romani care erau tentati de experimentele avangardiste. Daca artistii romani ar fi fost mai multi sau mut mai multi, artistii evrei n-ar fi putut sa fie majoritari.Matematica simpla de care am pomenit in mesajul precedent conecteaza cele doua fapte istorice . suprareprezentarea artistilor evrei si quasi-absenta colegilor lor romani.
Ce e greu de inteles in asta ? Desigur ca asta nu explica talentul lor, dar nu de talentul lor e vorba, ci de o explicatie a unei suprareprezentari care a intrigat mai toti specialistii care au studiat fenomenul.
Raspunsul meu face legatura intre intrebarea prima : de ce atitia artisti evrei ? cu intrebarea corolara : de ce atit de putini artisti romani ? Pina acum, in literatura despre acest subiect se incerca sa se raspunda doar la prima intrebare.
Numai punindu-ne amindoua intrebarile putem gasi o explicatie valabila.
Stimate D-le Stern,
Citeodata ne este imposibil sa vedem padurea din cauza copacilor!
Suprareprezentarea artistilor evrei are mai mult de-a face cu talentul lor ( dar nu numai)decit cu ” neinteresul” artistilor romani.
Ca sa gasiti raspunsurile dorite la intrebarile ” de ce asa de multi evrei” vis-a-vis ” asa de putini romani”, v-as sugera sa va largiti si mai mult contextul si sa va intrebatzi ‘ de ce asa de multi evrei ( in toate domeniile ) si de ce asa de putzini ne-evrei?’ ( fara restrictzie la vreo tara).
Poate va pot ajuta in gasirea raspunsurilor pe care le cautatzi recomandundu-va sa cititi ( pentru inceput) cartea ‘ Why The Jews?’ de Dennis Prager si Joseph Telushkin, desi subiectul principal al cartii este antisemitismul global.
Stimate D-le Stern,
Cred ca ati uitat sa-l mentionati si pe Kazimir Malevici printre avangardistii rusi care abordase din plin tema specificului national rus in experimentele sale formale inainte de a pune bazele suprematismului in 1915.
Permiteti-mi totusi sa va pun o singura intrebare: cum va explicati ca Maxy a abordat teme cu specific national in anii 26-28 pe care le promova in propria-i revista Integral? Lucrari precum „Duet primitiv” sau „Tulpina cu altoi” sunt graitoare in acest sens.Chiar si Dvs ati introdus in expozitie o lucrare cu aceasta tematica,un tablou de mai mici dimensiuni din 1928 aflat in patrimoniul MNAR.
Legat de faptul ca am reusit un perfect oxymoron (si nu oxymor),stiti foarte bine ca nu ma referisem la clasicismul lui Ingres de acum mai bine de 2 secole, ci in comparatie cu arta avangardista,pictura postimpresionista trece drept demodata si oarecum „clasica”. In acest sens am folosit termenul,iar Dvs stiti foarte bine acest lucru,asa ca permiteti-mi sa citesc o anumita malitiozitate strecurata extrem de fin printre randurile Dvs.
Si daca tot ati adus in discutie problematica confuziilor si oxymoroanelor,permiteti-mi va rog sa va impartasesc si eu o informatie: pictura romaneasca interbelica nu este dominata de academism precum pretindeti. Cu exceptia unor creatori precum G.D.Mirea sau Stefan Popescu (in prima lui perioada),in orice caz putini la numar,scoliti la academiile vieneze sau muncheneze unde se cultiva cu sfintenie academismul,majoritatea pictorilor romani interbelici s-au format pe filiera franceza,sub influenta unor creatori precum Matisse,Albert Marquet,Emile Bonnard,Andre Derain,Emile Othon-Friesz,Andre Lhote si altii. Asa ca va recomand putin mai multa precautie in folosirea conceptului de academism.
Cu toate ca sunt un admirator pasionat si un colectionar inflacarat al avangardei,ma surprind acum luand apararea in fata afirmatiilor Dvs usor malitioase scolii romanesti interbelice de pictura,cu toate ca in afara catorva mici exceptii nu sunt un mare admirator al ei si cu siguranta s-ar gasi exegeti mult mai capabili decat mine sa faca acest lucru.Dar ma simt obligat sa dau raspuns unei atitudini tendentioase care pretinde a cunoaste si detine adevarul absolut si incontestabil si a desfiinta dintr-o singura trasatura de condei o intreaga scoala de pictura. Daca afinitatile Dvs tind catre o alta directie si nu rezonati cu o pictura in maniera unui Dufy,Marquet sau Bonnard,este dreptul Dvs in intregime,dar aici ne aflam pe taramul gustului,si nu al adevarului absolut. Iar in ceea ce priveste gustul,cred ca va este familiara expresia „de gustibus non disputandum”.
Sincer nu cunosc detaliile trecutului Dvs sau ce traume personale va leaga de spatiul cultural romanesc,in schimb citesc in tonul si atitudinea Dvs o usoara agresivitate care imi aduce aminte de acei ani tulburi in care cu o manie proletara se infiera tot ce era altfel,diferit,neconform cu unica teza considerata valabila.
Domnule Brândeu, nu mă amestec în aecastă dezbatere care-mi depășește cu mult nivelul, dar dacă tot vorbiți de malițiozitate, ultimul paragraf este o perfectă dovadă de malițiozitate. V-aș ruga să vă abțineți de la astfel de atacuri la persoană.
Stimata Doamna Kruger,
„Citeodata ne este imposibil sa vedem padurea din cauza copacilor!”
Nu pot decit sa fiu de acord cu Dvs !
„Suprareprezentarea artistilor evrei are mai mult de-a face cu talentul lor ( dar nu numai)decit cu ” neinteresul” artistilor romani.”
NU, stimata doamna ! NU !
Oricit de talentati ar fi fost artistii evrei in cauza n-ar fi putut sa fie in majoritate, daca colegii lor romani n-ar fi fost in minoritate ! Majoritatea, stimata doamna, nu este data de talent, ci de un anumit raport intre parti, cum
incerc, deocamdata fara succes, sa va fac sa intelegeti !
Va multumesc pentru referintele bibliografice ! Va dau si eu una,un pic mai la obiect, „The Jewish Century” de Yuri Slezkine ! O carte brilianta, cu o teza interesanta ! Nici ea insa nu reuseste sa explice situatia din Romania. Daca solutia ar putea vi gasita NUMAI in vreun specific evreiesc, cum explicam unicitatea situatiei din Romania ? Nici in Ungaria, nici in Polonia, nici in Rusia, nu gasim o majoritate de avangardisti evrei ! Oare un El Lissitzky era mai putin talentat decit Maxy ? Nu, dar nu asta putea sa-l faca sa devina majoritar, pentru ca existau atitia artisti avangardisti rusi !
Stimate Domnule Brandeu,
Constat cu regret ca incepeti sa va pierdeti usor cumpatul !`
Va propun sa lasam la o parte trecuturile noastre respective in afara acestei discutii !
„ci in comparatie cu arta avangardista,pictura postimpresionista trece drept demodata si oarecum “clasica”.”
Conceptul de „oarecum ‘clasica” este hazliu !
Spre deosebire de impresionism, care are anumite caracteristici formale care pot fi descrise, postimèresionsimul nu desemneaza un stil anume, ci o perioada. Termenul a fost inventat de Roger Fry oentru a numi perioada care a urmat impesionismului, care se caracterizeaza prin prezenta simultana a mai multor stiluri.
N-am afirmat nciodata ca „scoala romaneasca de pictura interbelica” – iarasi o formula care este atit de vaga incit trebuie utilizata cu multa precautie ! Departe de mine ideea de a o „desfinta printr-o simpla trasatura de condei” – formula asta am mai auzit-o parca undeva ! – asa ca nu-i nevoie sa aparati ceea ce nu atac !
Daca insa va decideti sa cititi textele pe care pentru moment le ignorati, dar ale caror teze nu ezitati sa le comentati, o sa vedeti ce fel de arta preconiza A,C. Cuza ca model pentru tinerii artisti-
Stimate D-le Stern,
Nu mi-ati explicitat deocamdata sustinerea Dvs cum ca pictura romaneasca ar fi academica.
Aveti perfecta dreptate afirmand ca postimpresionismul nu reprezinta un stil aparte,ci mai degraba o perioada caracterizata prin eclecticism,cuprinzand artisti precum van Gogh,Gauguin,Cezanne,curentul neoimpresionist al lui Seurat,mergand pana la fovisti si tanarul Picasso. Insa toate aceste stiluri deriva si se revendica din impresionism. In acaeasta ordine de idei nu cred ca gresesc afirmand ca pictura romaneasca s-a dezvoltat pornind de la aceasta diversitate de stiluri cuprinse in postimpresionism. Iar in comparatie cu arta avangardista a inceputului de secol 20 si raportat la aspiratiile artistilor ce compuneau acest curent, imi permit sa cred ca un Seurat,un Toulouse-Lautrec sau Pierre Bonnard treceau deja drept demodati.
Incercati va rog sa dati un raspuns si la urmatoarea mea intrebare: cum va explicati ca Maxy a abordat teme cu specific national in anii 26-28 pe care le promova in propria-i revista Integral? Lucrari precum “Duet primitiv” sau “Tulpina cu altoi” sunt graitoare in acest sens.Chiar si Dvs ati introdus in expozitie o lucrare cu aceasta tematica,un tablou de mai mici dimensiuni din 1928 aflat in patrimoniul MNAR.
De pierdut nu imi pierd cumpatul, dar as fi preferat de la bun inceput sa excludem din conversatiile noastre micile malitiozitati deloc constructive.
Va multumesc anticipat pt raspuns.
@radu stern — cum explicam unicitatea situatiei din Romania ? Nici in Ungaria, nici in Polonia, nici in Rusia, nu gasim o majoritate de avangardisti evrei
Daca e asa atunci, logic, ne ramane doar sa o cautam intr-un specific romanesc nu evreiesc. Fie unul „etern-identitar” (caracter etno-cultural) fie unul „temporal”(de circumstanta istoric-politica).
N-am idee care ar acela dar asa ceva trebuie daca difera de cel al natiunilor din jur (rusi, polonezi, unguri).
Domnule Stern, am eu impresia sau ați reușit să stârniți iritarea naționaliștilor? În curând o să vă acuze că împreună cu Ana Pauker, cu Chișinevski, Brucan, Valter Roman, știți dumneavoastră lista, ați adus comunismul în 1944 cu tancurile sovietice. Și după aceea o să-l jeluiască pe Antonescu, sub domnia căruia nici vorbă avangardiști – artă decadentă evreiască – vorba aliatului mai mare.
Stimate D-le Stern,
In lumea probabilitatilor, aveti dreptate.
Probabilitatea de a avea un numar mai mare de orice, creste cu cit numarul multitudinii din rindurile carora acel orice este ales este mai mare. Adevarat! in special daca sintem in domeniul lucrurilor. Aici argumentul este despre oameni, pe deasupra artisti, cind stim ca fiintzele umane, prin natura lor, sint unpredictable. In aceasta lume raportul nu numai ca este greu de prezis si nu TREBUIE sa se conforme unei progresii pozitive, dar nici nu avem voie sa generalizam.
Plecatzi de la o premiza care s-a dovedit sa fie corecta pentru alte tari europene, o generalizati la Romania si apoi cautati o motivatie plauzibila.
Merci mult. The Jewish Century va fi urmatoarea carte pe care o voi citi. Poate ca ea ma va putea convinge ca abundenta este mai importanta decit talentul si spiritul creativ cind este vorba de arta.
Domnule Clej,ironia Dvs este extrem de fina,tin sa subliniez.Va garantez ca dl.Stern nu a facut parte din acel grup „elitist” care ne-a adus atata binefacere in 45,dar unul dintre cei sapte artisti prezentati,si anume Jules Perahim,s-a intors in tara,dupa o prealabila instructie la Moscova,cocotat pe unul din tancurile sovietice din asa zisa divizie de eliberare Tudor Vladimirescu. Nu sunt nici pe departe nationalist,nici macar roman nu sunt (decat 1/4),dar adevarul este pe undeva pe la mijloc si acesta trebuie relevat. De ce nu ne povesteste dl.Stern si despre soarta celorlalti avangardisti,colegi cu cei 7 prezentati,care datorita unui Jules Perahim sau Maxy au avut parte doar de persecutii si marginalizare? Sa va reamintesc ca bietul Mattis Teutsch si-a ars intr-o noapte ingrozit de frica lucrarile avangardiste din anii 20? Sau ca Corneliu Michailescu a refuzat compromisul de a face arta realist socialista precum faceau prietenii de odinioara Maxy,Perahim sau Iser,si prin urmare a trait retras la manastirea Cernica pana la sfarsitul vietii intr-o crunta saracie? Dar nu acesta este scopul pe care il urmaresc,de a agita spiritele inutil,ci de a sublinia ca adevarul este pe undeva pe la mijloc,cu bune si rele de ambele parti.
D-le Clej,
?????????
Opiniile noastre, desi divergente, au arta ca subiect de baza. In ciuda faptului ca avem pareri contradictorii va rog sa ma credeti ca am invatat enorm de mult citindu-le.
Dumneavoastra sinteti pe aceasi pagina cu noi?
Dupa mine nu sinteti nici la subiect, nici fin si comentariile Dvs. apartin precis intr-un complet alt forum.
Doamnă Kruger, știu foarte bine ce spun. Ocupați-vă de opinii și lăsați-i pe naționaliști în seama mea. Dacă nu sesizați nuanța, mai bine nu interveniți.
D-le Brandeu.
Acum, in sfirsit, v-am inteles. D-voastra doriti ca biografia celor 7 artisti avangardisti evrei sa fie accesibila. Era mult mai simplu daca ati fi cumparat catalogul expozitiei al carei nume vi-l amintesc, iar si iar: „Artisti avangardisti evrei din Romania”. Biografia, asa cum am scris in articolul meu, formeaza unul dintre capitole. Expozitia lui Radu arata si ceva din acest aspect, al inrolarii lui Maxy, de ex. Inca ceva- expozitia se opreste la anii 38, avind o continuare cu cel de-al doilea val ( Paun), pina imediat dupa razboi. Relativ la Perahim: Revenit din URSS, unde se refugiase { ati fi preferat sa nu revina in Romania? ) poate fi considerat, in 1945, avangardist? Va rog, ramineti pe subiect. Si o intrebare: Ati fi acceptat ca avangarda in arta sa fie numita „Avangarda evreiasca din Romania”? Presupun ca da… dupa observatiile Dvs. Eu nu cred ca ar fi fost o definitie inspirata, aceasta avangarda fiind cu agenda internationala, nu legata de frunze verzi, codri, doine si ciocirlii. Nici de ” ai nostri ca brazii”. Interesant ca ati tinut sa subliniati ca nu sinteti decit 1/4 roman. Acest argument mi se pare cel putin dubios, in context, mai ales dupa ce ati intrebat ” ce trauma ascunde Radu”- prin spectrul identitar, presupun. Totodata ati folosit pronumele „noi”. De ce simtiti nevoia sa va justificati prin unghi personal, ideile? E relevant ca Radu e evreu? Nu. Ca Marcel Iancu era evreu? Da, dupa cum o marturiseste el insusi in manuscrisele sale, pe care imi permit sa cred ca nu le-ati citit, desi pretindeti ca da.
D-nei Kruger:
Si Dvs va recomand sa vedeti expozitia si sa cititi catalogul. Veti avea ocazia in USA si, poate, in Germania si Romania, Ce anume contestati, ca cei 7 artisti avangardisti alesi in expozitie erau si cei mai talentati si creativi?
Ati retinut titlul expozitiei? Le cunoasteti biografia si din documente, sau numai din auzite si la modul general? Si aceeasi intrebare: Ati accepta denumirea de Avangarda evreiasca din Romania?
Domnule Brandeu,
Ultimul Dvs. mesaj, care nu m-a surprins, spune, in sfirsit, lucrurilor pe nume !
Ne faceti sa intelegem ca „mihnirea” de care pomeneati la inceputul discutiei are motivatii, sa zicem, multiple !
Nu inteleg de care „adevar” vorbiti si cum s-ar putea ca „adevarul” sa fie „pe la mijloc ?
D-l Stern nu „povesteste” despre evenimentele de care amintiti pentru ca expozitia mea are un titlu, si acopera o perioada care se sfirseste in 1938, data, desigur aleasa nu la intimplare caci, in acel an, avangarda din Romania inceteaza, practic sa existe. Mica rabufnire de dupa razboi a grupului suprarealist a fost repede curmata de instaurarea comunismului. Asta nu inseamna ca in biografia lui Perahim din catalog, plecarea lui in URSS si intoarcerea lui cu trupele sovietice nu sint mentionate – mica eroare factuala, nu e vorba de divizia „Tudor Vladimirescu”, ci de „Horia, Closca si Crisan”.
As dori foarte mult ca un sau un grup de tineri istorici de arta din Romania sa se ocupe de ce a urmat si sa faca o mare expozitia despre realismul socialist. Subiectul merita o abordare serioasa, nu „bascalia” de pina acum. Relatia dintre (fostii) avangardisti si noua putere este un subiect fascinant si nu numai pentru Romania. Fiind pasionat de avangarda rusa, cunoasteti, desigur, cartea clasica a lui Boris Groys, „Stalin’s Work of Art”, care analizeaza aceasta relatie in Uniunea Sovietica.
In cazul lui Maxy, evolutia a fost extreme de dramatica : cazul portretului aspru criticat pe care l-a facut Anei Pauker este exemplar si procese verbale de sedinte in care Maxy a fost obligat sa-si faca o severa si umilitoare autocritica arata suferinta prin care a trecut artistul.
Nelinistitoare mi se pare insa teoria Dvs a unor „bune si rele de ambele parti”. Sper ca v-am inteles gresit, caci daca nu, asta ar insemna ca antisemitismul din Romania, extrem de present de present de pe la 1850, ar fi justificat de colaborarea unor evrei cu puterea comunista, ceea ce s-a imtimplat mult mai tirziu. Genul asta de psihostasie istorica care ar incerca, aparent, sa „echilibreze” lucrurile e mai mult decit dubios : de exemplu, refuzul persistent de a acorda dreptul de cetatenie evreilor „paminteni” s-ar justifica prin faptul ca, unii evrei au colaborat cu comunismul ? Ce putere de anticipatie ! Este total anistoric sa incerci sa explici un eveniment anterior printr-un eveniment posterior ! Desigur, istoria nu e in alb si negru, dar Dvs. perpetuati un mit care a fost revelat ca fals de multe analize : nu evreii au adus comunismul in Romania, unii evrei au fost comunisti, dar ei n-au facut-o in calitate de evrei si nu reprezentau deloc o majoritate a populatiei evreiesti, Cum spunea cineva citind un ministru de externe ucrainian din anii 1920 ; „sint multi evrei printre comunisti dar putini comunisti printre evrei”
Radu si Vlad, eu am mirosit de la inceput despre ce e vorba, dar m-am abtinut sa intervin pana ce personajul nu si-a dat arama pe fata. Poate-i explicati si doamnei Kruger.
Domnule Brândeu, cel care a început cu malițiozitățile ați fost dumneavoastră când ați scris acest paragraf:
Sincer nu cunosc detaliile trecutului Dvs sau ce traume personale va leaga de spatiul cultural romanesc,in schimb citesc in tonul si atitudinea Dvs o usoara agresivitate care imi aduce aminte de acei ani tulburi in care cu o manie proletara se infiera tot ce era altfel,diferit,neconform cu unica teza considerata valabila.
Așa că nu mai încercați să dregeți busuiocul că nu ține.
Stimate D-le Clej
„As incepe prin a ma intreba ce intelegeti prin o “pictura clasica de factura postimpresionista”. concept inedit, dupa cite stiu, in istoria artei ! Definind “factura postimpresionista” drept “clasica” reusiti un perfect oxymor !
Conceptul de “oarecum ‘clasica” este hazliu !”
Daca aceste mici observatii taioase nu au o tendinta malitioasa nu stiu ce sa mai cred.
D-le Solomon,
Precizarea pe care am facut-o,si anume ca nu sunt decat 1/4 roman,are o finalitate precisa:tocmai de a va demonstra ca discursul meu nu are nici o tenta nationalista,ci dimpotriva,se doreste a fi international. Mult prea uzitatul refugiu al discursului in argumentarea ca afirmatiile ar apartine unui etnic roman si prin urmare ar prezenta accente nationaliste nu se aplica in cazul de fata. Sunt prin sange la fel de roman precum sunt si maghiar,german si evreu,cosmopolit cu alte cuvinte. La fel cum mi se pare absolut justificat sa se releve adevarul legat de persecutiile prin care au trecut acesti 7 artisti, in acelasi chip mi s-ar parea corect sa se mentioneze si situatia similara a lui Mattis Teutsch si Corneliu Michailescu,care datorita fostilor colegi Maxy si Perahim au indurat ceea ce se stie ca au indurat.
Domnule Brandeu,
Mattis Teutsch si Corneliu Michailescu n-au indurat nimic de la Maxy si Perahim pina in anul 1938, anul care sfirseste perioada de care se ocupa expozitia !
Nici Mattis Teutsch, personalitate remarcabila si Corneliu Michailescu nu sint in expozitie, pentru ca ea se ocupa doar de 7 artisti evrei de avangarda din Romania si titlul ei explica clar despre ce este vorba : „Artisti evrei de avangarda din Romania”, deci nu cei doi mentionati, care nu erau evrei, dar nici Jacques Herold sau Isidor Isou, care erau evrei nascuti in Romania, dar care si-au facut, cu foarte putine exceptii in cazul lui Hérold. toata cariera in Franta.
Este fara indoiala important sa stim cit mai multe despre ceea ce s-a intimplat dupa aceea. Daca aveti documente sau detineti informatii despre cum i-au chinuit pe Mattis Teutsch si/sau pe Corneliu Michailescu M.H. Maxy sau Jules Perahim, ati face bine sa le publicati, iar comunitatea specialistilor care se ocupa de perioada v-ar fi foarte recunoscatoare.
Inchei cu un scurt comentariu despre „malitiozitate”. Este cit se poate de normal intr-o polemica sa-ti „punctezi” oponentul atunci cind acesta face gafe. Asta e fair play ! Ati vrut sa intrati pe terenul meu de istoric de arta care practica de 38 de ani meseria, deti ati asumat riscul. Remarcile mele^pe care le-ati luat drept malitioase se refereau numai si numai la textul Dvs., nu la persoana Dvs sau la trecutul Dvs si posibilile traume/coomplexe/prejudecati pe care le-ati putea avea.
Cred ca sesizati nuanta !
Domnule Brandeu, Radu discuta in contextul articolului, dumneavoastra ati atacat persoana lui, intr-un mod inacceptabil, iar toata aceasta diversiune cu „sangele” nu este altceva decat o tentativa de sapa tot mai adanc, desi va aflati intr-o groapa. Radu a fost foarte clar in ceea ce a spus si toate tentativele dumneavoastra de a deturna discutia au esuat.
Pentru oricine este interesat:
Personal multumesc mult celor care prin opiniile expuse aici mi-au extins cimpul cultural. O experienta pe care am agreat-o foarte mult si un subiect pe care il voi cerceta mai departe.
Despre titlul expozitiei:
Nimeni nu contesta ca Ernst, Kirchner, Beckman si Klee fac parte din avangarda germana, desi ( ca si pictorii din discutie) in fata persecutiilor rasiale si limitarilor creative pe care le-au suferit din aceasta cauza, au parasit Germania.
Dupa mine titlul acestei expozitii putea sa fie Avangarda Romanesca, Avangarda din Romania, Avangarda Evreiasca din Romania sau Artisti Evrei de Avangarda din Romania. Imi este absolut egal.
Despre raspunsul la intrebarile ” de ce asa de multi evrei?/ de ce asa de putini romani?”:
Imi este imposibil sa ma conving ca succesul acestor 7 artisti din expozitie se datoreaza in mai mare masura faptului nu au avut competitia artistilor romani decit ca se bazeaza pe propriul talent si propria creativitate.
D-lui Solomon:
Da, cred cu convingere pictorii din aceasta expozitie sint si cei mai talentati si cei mai creativi. Altfel nu ar fi fost alesi sa ne fie prezentati. Dar, succesul lor nu se datoreaza faptului ca artistii romani s-au dat la o parte si le-au inlesnit prin asta succesul.
Ce va deranjeaza pe Dvs? ca acesti pictori, prin faptul ca le-a fost interzis sa faca ‘arta romaneasca'( pentru ca nu erau de „singe”) nu au putut sa contribuie la o alta latura a patrimoniul romanesc?
De asemenea nu vad nimic rau in faptul ca oricine doreste poate fi interesat chiar pina la obsesie cu specificul national. Nu vad nimic rau in ” frunze verzi, codrii, doine, chicirlii”. Fiecare are dreptul sa-si exprime latura artistica cum doreste. Singurul rezultat negativ la aceste tipuri de expresie a fost faptul ca au fost indesate cu de-sila pe gitul celor care nu au dorit sa le accepte.
D-le Clej:
Pentru mine nationalismul nu merge mai departe si este legat de patriotism si dragoste de tara, si nu vad nimic rau in asta.
Singura nuanta pe care am sesizat-o a fost ca opiniile Dvstra. au fost total deplasate in contextul discutiilor care s-au purtat aici.
Nu ma intereseaza nici macar o firimitura si intrebarea care vine este retorica: Ce ve-ti face cu nationalistii lasati pe ” seama” Dvs?
D-le Brandeu,
In special la Dvstra m-am referit cind am spus ca am invatzat multe. Am gasit comentarii Dvs. la subiect, clar si inteligent expuse, de unde si placerea de a le citi. Merci.
Doamna Kruger, am intervenit doar cand domnul Brandeu l-a atacat la persoana in mod josnic pe Radu.
Ce „v-oi” face cu nationalistii? Ce fac in mod curent, in combat fara menajamente, pentru ca acest nationalism etnicist pe care il sustin nu mai are, din punctul meu de vedere (si al revistei ACUM), un rol pozitiv in secolul a XXI-lea. Prea adesea acest nationalism se confunda cu xenofobia, antisemitismul, rasismul si in general este exclusivist si intolerant. Eu il consider a fi ultimul refugiu al lichelelor.
Stimate D-le Stern,
Va rog respectuos sa nu imi mai bagati cuvinte in gura de genul „refuzul persistent de a acorda dreptul de cetatenie evreilor “paminteni” s-ar justifica prin faptul ca, unii evrei au colaborat cu comunismul ? Ce putere de anticipatie ! Este total anistoric sa incerci sa explici un eveniment anterior printr-un eveniment posterior !”
Va rog extrem de respectuos acest lucru! Bunica din partea mamei face parte din comunitatea evreiasca, iar Dvs si dl Clej ati ajuns sa ma faceti antisemit si xenofob! Cred ca se intrece deja orice limita.
Nu am incercat sa justific sub nici o forma un eveniment anterior printr-unul posterior. Indiferent care ar fi fost succesiunea in timp a acestor evenimente, ele sunt independente una de alta,nu isi gasesc justificarea rationala una in cealalta si sunt ambele la fel de abominabile si de condamnabile.
Legat de critica pe care comunistii i-au facut-o lui Maxy cu privire la reminescentele cubiste din lucrarile lui si recomandarile date de reorientare,cred ca ar fi cazul sa nu exageram cu suferintele prin care a trecut acest artist. Maxy s-a conformat de indata,fara sa cracneasca,iar drept rasplata a fost numit profesor universitar in cadrul institutului Nicolae Grigorescu,seful comisiei de cenzura care selecta lucrarile artistilor destinate expozitiilor de stat,calitate in care a taiat si a spanzurat,a fost numit director la MNAR si distins cu ordinele de artist emerit si cu ordinul muncii clasa II-a. El nu doar ca a acceptat aceste ordine si distinctii (ca Iser spre exemplu), dar le-a si cautat si dorit. Personal am un respect enorm pentru artistul Maxy pana in 1944,insa fata de omul Maxy permiteti-mi va rog sa am serioase rezerve.
Domnule Brândeu, când vă veți retrage infamia la adresa lui Radu:
Sincer nu cunosc detaliile trecutului Dvs sau ce traume personale va leaga de spatiul cultural romanesc,in schimb citesc in tonul si atitudinea Dvs o usoara agresivitate care imi aduce aminte de acei ani tulburi in care cu o manie proletara se infiera tot ce era altfel,diferit,neconform cu unica teza considerata valabila., atunci am să consider incidentul încheiat.
PS Argumentul cu bunica – pe care nu vi l-a solicitat nimeni – e derizoriu. Șahistul Bobby Fischer era născut din doi părinți evrei, ceea ce nu l-a împiedicat să fie un antisemit fanatic.
Domnule Brandeu,
Sint foarte surprins de ultimul Dvs. mesaj. Oare ma cititi intr-adevar atit de superficial ? ¨Cînd am afirmat, implict sau insinuat macar ca fraza pe care o citati va apartine ?
Acuzatia oe care mi-o aduceti e inaceptabila.
Sa analizam insa propriile Dvs. cuvinte : „Dar nu acesta este scopul pe care il urmaresc,de a agita spiritele inutil,ci de a sublinia ca adevarul este pe undeva pe la mijloc,cu bune si rele de ambele parti.” In mesajul precedent, mi-am exprimat stupoarea fata de aceasta afirmatie.
Cum adica, adevarul ar fi „undeva la mijloc” ? Ce inseamna „cu bune si rele de ambele parti” ? Exercitiul acesta, pe care l-am numit „psihostazie sociala”,care vrea sa „echilibreze” lucrurile, nu implica el exact ceea ce am denuntat in mesajul anterior ? Nu ê o incercare evidenta de justificare a ceea ce s-a intimplat pe modelul : da, a existat antisemitism – dupa Dvs numai din anii 1930 -sa cred oare ca nu l-ati citit pe Eminescu sau pe Alecsandri ? – dar si evreii me-au adus comunismul si „au taiat si spinzurat”, adica „au fost bune si rele de ambele parti” ! Nu inseamna asta o justificare a unor evenimente anterioare prin evenimente posterioare ?
Orice ar fi facut Maxy dupa 1944 nu poare justifica faptul ca Max Hermannn nascut la Braila, a primit cetatenia romana numai in 1923, si asta sub enorma presiune americana cu toate ca a fost voluntar in armata romana in Primul razboi mondial !
Enumerarea posturilor pe care le-a avut Maxy e corecta, dar nu sintetim un mod evident, la curent cu faptele pe care le-am citat. Maxy a fost comunist, a crezut sincer si a trait in mod dramatic conflictul intre arta sa si exigentele partidului. Evoc in expozitie incercarile esuate de la sgirsitul vietii sale, cind a incercat, fara sa reusasca, sa realizeze o sinteze imposibila intre „cerintele ideologice” si formalismul avangardist din tinerete.
Eu ma oprsc aici, D-l Brandeu divagheaza exact in directia previzibila din ultimele sale comentarii, nu mai e demult pe subiect si nici nu se invredniceste sa aduca argumente legate de expozitie, documente si articol, sau sa realizeze cit de legitime sint abordarile expozitiei, mai ales in cadrul incercarii de asumare a avangardistilor evrei de catre „cultura romana” – pina in urma cu citiva ani se ignora total ca erau evrei, oare de ce?
Iar D-na Kruger deviaza spre „alta latura a patrimoniului romanesc”, ignorind pina si scopurile declarate ale avangardistilor. Inca putin si o sa le ceara lui Victor Brauner sau lui Marcel Iancu declaratie de fidelitate.
Povestea bunicii insa m-a convins definitiv ca aceasta polemica nu are ca scop dezvaluirea aevarului, mai ales ca persoanele angajate in discutie nu au vazut expozitia, nu au citit catalogul si nici nu manifesta vreun interes pentru documente care ar prezenta personalitatea celor 7 din alt unghi decit cel al unor artisti „alogeni” nascuti in Romania.
Stimate D-le Ionescu,
Logica Dvstra este buna, desi nu inteleg de ce eliminati asa de usor factorul etnicitate evreiasca.
Dl. Stern sustine ca in caz normal este o imposibilitatate matematica ca avangarda din Romania sa fie superreprezentata de evrei, ei fiind o minoritate a populatiei, artistii evrei o minoritate a majoritatii lumii artistice romanesti.
Parerea mea este ca aceasta ” aberare”, aceasta superreprezentare neintilnita nici unde altundeva in Europa, are cauze multe si complexe. In aceste cauze consider precum logica Dvs. si opiniile D-lui Brandeu, plus tot ce altceva pot gasi la acest subiect.
Motivul ca succesul acestor pictori evrei de a fi singurii reprezentanti ai avandardei din Romania s-ar datora doar lipsei de competitie din partea artistilor romani este pentru mine o explicatie prea simpla, dar o incorporez si pe ea ca ‘inca o cauza plauzibila’.
Logica mea incepe de la adevarul cunoscut ca desi evreii sint in minoritate pe plan mondial, realizarile si succesele lor sint asa de multe, asa de importante, asa de majore, si da, asa de disproportionate, incit in mod neaparat etnicitatea evreiasa joaca un rol primordial.
Stimate D-le Stern,
Nu am spus nicidecum ca fraza pe care am citat-o mi-ar apartine,ci din contra,am citat o fraza de-a Dvs in care v-ati exprimat ingrijorarea vizavi de o teorie pe care as sustine-o. Nu sustin aceasta teorie a „psihostaziei sociale”,nu doresc sa echilibrez nimic,cele doua aspecte discutate nu se justifica reciproc,fiind intr-o totala independenta una fata de cealalta.In schimb doream sa subliniez faptul ca asa cum antisemitismul practicat de o fractiune a societatii romanesti a fost o chestiune absolut abominabila si condamnabila,tot asa comunismul feroce si inrait practicat dupa 44 de elite comuniste evreiesti este de asemenea un lucru condamnabil.Asa cum antisemitismul practicat de o fractiune a societatii romanesti sper sa nu fi fost si sa nu fie reprezentativ si definitoriu pentru intreaga societate romaneasca,tot asa sunt convins ca amintita elita comunista nu defineste intreaga comunitate evreiasca. Ideea aceasta am dorit sa o exprim afirmand ca au fost bune si rele de ambele parti,adica nu exista padure fara uscaturi.
Legat de Maxy,stiu foarte bina faptul ca a fost un comunist idealist,la fel cum a fost si Picasso,Brauner o perioada sau Panait Istrati inainte de a vizita Rusia stalinista.Eu insumi sunt de orientare de stanga,dar vedeti Dvs,exista un hau si o discrepanta insurmontabila intre comunismul de tip filozofic si intelectual practicat de o seama de artisti si scriitori si punerea lui in practica de catre o adunatura de semianalfabeti care nu au priceput absolut nimic din ceea ce isi propusese initial aceasta gandire.Ceea ce ii reprosez eu lui Maxy este lipsa de integritate si coloana vertebrala:fiind profund dezamagit de ceea ce promova comunismul stalinist in arta,ar fi trebuit sa se distanteze,sa spuna un raspicat NU si nu sa incheie un compromis jalnic care i-a adus apoi atatea onoruri si distinctii.I-as fi recomandat lui Maxy exemplul lui Mayakovsky,aflat intr-o situatie similara dupa moartea lui Lenin.
Aveti perfecta dreptate atat cu Eminescu cat si cu Alecsandri.Dar in acelasi timp un Grigorescu,un Luchian,Bancila etc. s-au aplecat cu caldura asupra tematicii evreiesti,realizand nenumarate portrete,scene de gen etc. Sa nu-l uitam nici pe Ion Minulescu care le-a stat aproape acestor artisti evrei in vremuri extrem de tulburi.
Ceea ce am incercat eu in aceasta intreaga conversatie,lunga si pasionanta de altfel,sa demonstrez e faptul ca generalizarilor le este specific de obicei un anumit potential de risc si ca ar trebui sa ne ferim sa aruncam anatema asupra unei intregi societati sau asupra unui intreg popor.
Stimate D-le Stern,dincolo de micile noastre diferende (de opinii desigur),tin sa va multumesc pentru acest colocviu extrem de stimulativ intelectual. In acest moment prefer sa ma retrag intrucat am starnit mult prea multa antipatie,cu toate ca departe de mine a fost o asemenea intentie. O ultima rugaminte v-as adresa in schimb:detin si eu in colectia mea cateva lucrari ale avangardistilor de care v-ati ocupat in expozitie si ma gandeam ca poate ar fi posibil sa le includeti pe viitor in manifestarile pe care le mai planuiti pe tema avangardei.
Cu scuzele de rigoare la adresa tuturor interlocutorilor mei de ai caror nervi si pacienta am abuzat, va doresc toate cele bune.
Stimata Doamna Kruger,
Ati reusit in chip mirobolant sa sintetizati in ultimele 2 paragrafe ale interventiei Dvs din urma tot ceea ce eu in zadar m-am straduit sa evidentiez in toate interventiile mele. Gratia vobis et pax!
Ca evreu nascut in Romania salut aceasta expozitie, articolul si comentariile pe marginea lui. Mama mea a fost pictorita si studenta lui Maxy si am fost martor la multe discutii pe teme artistice. Lucrurile trebuie vazute in ziua de azi la nivel mondial. Societatea romaneasca in perioada interbelica este on continuare a celei din secolul 19 si se reflecta pina in ziua de azi. Ca peste tot, evreii nu au fost intelesi si uriti pentru talentul lor in toate domeniile. In Romania extremele au fost si sunt mult mai evidente. De la romanii deschisi si „filo-semiti”, pina la legionari. In concluzie, cei sapte artisti pot sa fie incadrati fara probleme in contributia poporului evreu la civilizatia europeana. Toti au fost de cultura romana si persecutia evreimii din Romania nu a fost oficial recunoscuta oficial nici astazi.
Altfel ar fi trebuit sa auzim de statui in Piata Universitatii si nume de bulevarde.
P.S. Nu vad numele lui Mihail Sebastian in toate aceste discutii…
@Dana Kruger „Stimate D-le Ionescu, Logica Dvstra este buna, desi nu inteleg de ce eliminati asa de usor factorul etnicitate evreiasca.”
Nu il elimin, D-na Kruger, si nici D-le Stern nu o face doar atrage atentia ca si cu el inclus, cu el presupus adevarat, nu putem explica situatia prin acest factor.
De exemplu : daca presupunem ca evreii erau de doar (prea modest ?) noua ori (90/10) ori mai talentati/interesati in avant-garde decat romanii dar o minoritate de 10% in Romania , atunci 90% din 10% e egal cu 10% din 90% si fi trebuit sa avem tot egal 50%-50%/evrei-romani artisti reprezentativi.
Dar nu e cazul in RO (si e asa in restul tarilor din jur).
Asa ca singura concluzie ramane ca trebuie sa cautam specific romanesc in ‘antipatia’ lor fata de curentul fata de avan-garde.
Ceva specific, ceva mult mai accentuat la romani ce ii diferentiaza nu doar de everi cat si de rusi, unguri sau polonezi.
Stimati participanti la aceasta discutie,
Este imbucurator pentru mine ca expozitia suscita un asemenaa interes. M-as bucura insa si mai mult daca discutia ar fi intr-adevar la obiect : as sugerea tuturor participantilor care inca n-au facut-o sa citeasca macar catalogul, daca nu pot sa vada expozitia.
Domnule Ionescu, va multumesc, ati incercat si Dvs. ceea ce eu am esuat . sa-i explic Doamnei Kruger, ca majoritatea este in moid necesar un raport intre doi factori. Dumneaei continua sa sustina ca asta nu explica talentul celor sapte, lucru cu care eu am fost, sint si voi fi de acord,remarcind insa ca, oricit ar fi fost ei de talentati, asta nu-i face in mod necesar majoritari.
Suprareprezentarea evreilor printre laureatii Premiului Nobel sau contributia lor remarcabila la cultura mondiala nu pot explica singure ce s-a intimplat in Romania : daca asta ar fi explicatia, atunci in mod logic, situatia din Romania n-ar mai fi exceptionala ! Yuri Slezkine, pe care l-am mentionat deja, propune in cartea sa „The Jewish Century” o explicatie globala : dupa el, ar exista doua modele culturale : apolinic si mercurian. Primul este agricultor si traditional, al doilea fiind comercial si inovator, evreii reprezentind ultimul grup. Acest model, care ar putea fi aplicat la situatia din Romania, nu explica de ce, de pilda, artistii evrei n-au reprezentat majoritatea avangardei inalte tari. Tom Sandqvist incearca sa explice fenomenul printr-un „specific evreiesc” care e pentru cercetatorul suedez influenta hasidica. In catalog, crtic aceasta teza si demonstrez ca atit Tzara, cit si Iancu si Maxy – de altfel toti cei sapte – au fost evrei moderni, niciunul dintre ei nefiind religios. Raspunsul nu poate fi cautat deci in religia iudaica. Facind o distinctie esentiala intre iudaism ca religie si evreitate ca etnie, am propus un raspuns „sociologic” , bazat pe perceptia evreitatii ca alteritate in cadrul culturii romanesti din epoca. Relatia artisti evrei – avangarda trebuie conceputa in mod dinamic, recunoscind ca problema nu poate fi rezolvata numai privind factorul evreiesc si ignorind contextul cultural din Romania. Punind intrebarea „de ce atitia evrei ?”, punem implicit intrebarea ; „de ce atit de putini avangardisti romani ?” Pentru prima data in literatura privind subiectul, teza aceasta ofera o noua perspectiva si da un raspuns care mi se pare valabil.
Stimati Domni,
M-ati facut sa zimbesc!INCA nu ati reusit sa ma convingeti ca aveti dreptate, si nu este pentru ca nu sint receptiva.
Sustineti ca situatia din Romania a fost unica, dar aceasta unicitate este adavarata comparativ la un pumn de tari. Stie cineva care a fost situatia in Bulgaria, de exemplu?
D-le Ionescu, daca un milion de oameni joaca la LOTO si unul singur cistiga, nu este acel 1 majoritar? Matematica Dvs. este buna dpdv matematic. Ecuatia este pentru mine incompleta pentru ca nu ia in considerare cel putzin 4 factori pe care ii pot enumara imediat. Ce ii lipseste?
1. Factorul Uman. Este acel factor care exprima individualitatea artistului ca fiinta umana: cine este, ce il motiveaza sa picteze una si nu alta, etc.
2. Factorul Artistic. Este factorul legat de cunostintele, talentul, stilul si stapinirea unei anumite tehnici de catre artist.
3. Factorul ‘Stren’ ( Da, Dle. Stern, am numit acest factor in cinstea Dvs.), care reprezinta determinarea, motivele si conexiunile ( cu muzee, media, colectionari, sustinatori, finantatori) unui expert in istoria artei, critic de arta, colectionar, curator al unei expozitii, de a alege operele unui artist in locul altuia pentru a fi prezente noua.
4. Factorul Public, noi, cei care cu propriile experiente si toate informatiile pe care le detinem despre o opera de arta, stam in fata ei si o declaram demna de luat in seama sau nu.
Nu sint convinsa inca, dar! nu va dati batuti. Voi continua cu curiozitate sa ma uit pe acest site si voi incepe sa ma informez pe cont propriu despre acest subiect fascinant.
Stimate D-le Stern,
Ar fi posibil sa-mi lasati o adresa de Email de-a Dvs? As dori sa va supun atentiei o lucrare de Maxy din colectia mea,realizata in 1926 si reprodusa in revista Integral.
Va multumesc.
Stimata Doamna Kruger,
Mâ bucur ca v-am facut sa zimbiti.
„daca un milion de oameni joaca la LOTO si unul singur cistiga, nu este acel 1 majoritar?”
NU, stimata doamna, NU este !
„Matematica Dvs. este buna dpdv matematic”
Desi v-ati adresat d-lui Ionescu, sper ca ma includeti si pe mine in afirmatie ! Daca da, nu putem decit sa fim de acord.
Majoritatea sau minoritatea sint notiuni matematice cu definitie precisa.
Nu incerc neaparat sa va coving, caci am incercat in repetate rinduri sa va explic ca intrebarea „de ce atitia avangardisti evrei ?” nu vizeaza sa explice talentul acestora. succesul lor si nici macar de ce Tzara, Iancu sau Maxy si de ce nu altii in locul lor ! Intrebarea vizeaza doar un raport matematic constatat istoric.
Desigur ca stim ce s-a intimplat in Bulgaria : n-a existat o veritabila avangarda, ci doar pictori modernisti, fara nici o suprareprezentare a artistilot evrei.
Bineonteles ca toti factorii pe care-i mentionati, inclusiv cel pe care mi-ati facut onoarea sa-l botezati cu numele meu, au jucat un rol in reusita acestor artisti, dar nu problema aceasta am incercat s-o rezolv, ci problema suprezentarii avangardistilot evrei in cultura din Romania.
Sper sincer ca sesizati diferenta !
Domnule Brandeu,
Puteti sa-mi scrieti pe Facebook.
Corectare: Daca un milion de oameni joaca la LOTO si unul singur cistiga, acel 1 reprezinta majoritatea CISTIGATORILOR. In acest caz omul a avut noroc.
In cazul pictorilor nostrii este vorba de asemenea de noroc, printre altele norocul ca s-au nascut cine s-au nascut, norocul de a avea talent, norocul ca au „hranit” acest talent, norocul ca au parasit Romania si asa au avut norocul sa aibe contact direct cu aceasta miscare artistica, norocul ca au fost descoperiti si dupa ce au fost descoperiti, norocul ca le-am recunoscut valoarea. De asemenea au norocul ca aceasta miscare in arta este ACUM la moda.
D-le Stern, daca asta a fost situatia in Bulgaria si o iau si o compar cu Ungaria, Rusia, Polonia, se poate atunci vorbi de o subreprezentare a pictorilor evrei in avangarda din Bulgaria?
Pardon, bulgarii nu au avut de loc avangarda…….
De ce? Le-au lipsit la bulgari grupul etnic evreiesc? sau au fost artistii evrei interesati de a face doar arta strict bulgareasca?
Ei….daca doar unul, un singur pictor evreu din Bulgaria ar fi aderat la avangarda si daca ar fi avut toate noroacele de mai sus, am fi putut vorbi si acolo de o suprareprezentare a evreilor, nu?
Dar, asa, Romania ramine unica!
Stimata Doamna Kruger,
Din pacate,”majoritatea cistigatorilor” la Loto se incapatineaza sa ramina o infima minoritate : pentru Euromilions, marea loterie euroopeanade pilda, sansa e de 1 la 118 milioane ! Singura majoritate despre care se poate vorbi e cea a necistigatorilor !
Toate „noroacele* de care vorbiti sint factori care au jucat un rol in successul acestor artisti, dar nici unul, nici toate impreuna, nu pot explica de ce ei au fost majoritari.
Exista artisti evrei importanti in avangarda rusa ca El Lissitzky sau Chagall, dar ei nu sint in majoritate. Explicatia : cultura rusa n-a fost obsedata de cautarea „specificului national”. Faptul ca unii artisti rusi, poe care i-am citat intr-un mesaj anterior au fost influentati de traditia icoanei si de gravurile populare pe lemn „lubki” trebuie pus pe seama cautarii unei traditii alternative, care era utilizata ca argument impotriva artei europene academice. Acest interes pentru o traditie alternativa se gaseste si in arta occidentala, cel mai cunoscut aspect fiind japonismul. Interesul pentru „lubki” poate fi incadrat intr-un fenomen mult mai larg, cel al neo-primitivismului.
Inutil sa repet ca situatia din Romania a fost diferita.
„Corectare: Daca un milion de oameni joaca la LOTO si unul singur cistiga, acel 1 reprezinta majoritatea CISTIGATORILOR.”
Daca toti un million care joaca sunt evrei nu e nimic remarcabil si suprinzator ca si castigorul e si el evreu. Intrebarea atunci e de ce restul de 14 milioane (pana la 15 sau cat era populatia RO atunci), deci de ce restul nu au jucat si ei ?
Fiindca nu au jucat. Daca ar fi jucat si ei la fel ca minoritatea evreiasaca atunci chiar presupunand ca divinitatea „masluieste” zarurile si ii favorizeaza pe evrei cu un factor de 14x rezultatele la extrageri ar dus in timp la 50% evrei, 50% romani printre castigatori.
Ca sa rezulte ce presupuneti dvs. ar trebui sa luam un factor de 1000 dar atuci s-ar naste alta intrebarea : de ce „evreii de Romania” au fost asa de norocosi ? E ceva special despre ei ? Fiindca in Rusia sau Ungaria „norocul” lor a fost mult mai mic, cam tot atat cat la entnicilor rusi sau unguri, poate ceva mai mare dar in nici un caz chiar atat de „astronomic” ca cel al evreilor romani.
Ce o fi asa special despre ei ?
Si atunci de ce romanii nu au jucat ? Aveau o aversiune naturala/culturala impotriva jocurilor de noroc (ca sa continui cu analogia/metaforele dvs. LOTO) ?
Nu, raspunde d-l Stern. E vorba de contextul cultural aici („social identity theory”- o teorie moderna in sociologie bine validata empiric).
Odata cu aparitia jocului la LOTO ( adica a curentului ‘avantgarde’), si unor evrei bastinasi care au inceput sa joace, pentru romani a juca la LOTO a devenit repede ceva „evreiesc”, ceva de ce vroiau sa se distinga/diferentieze ” ce esti evreu sa joci la LOTO ?” ..”asta e ceva ce fac evreii nu romanii”..etc.
Stimate Domnule Ionescu,
^Va felicit ! Comentariul Dvs, nu este numai nostim, mi-a inveselit duminica, ci si profund. Permiteti-mi va rog sa va citez in conferinta ^pe care o voi dêspre acest subiect la San Francisco !
Coemntariul e profund pentru ca el evoca legatura pe care antisemitii austabilit-o intre „decadenta” artei moderne si evreitate : arta avangardei era „decadenta” poentru ca ar fi fost praticata de evrei, o „rasa” de suboameni deggenerati care au o actiune subversiva contra „adevaratei culturi” ! Acest fenomen nu e specific romanesc, a culminat cu organizarea de catre nazisti a faimoasei expozitii din 1937 de la Munchen, „Entartete Kunst”, il intilnim in Franta in scrierile lui Camille Mauclair, dar e prezent si in Romania.
Cu ochii de azi, putem sa consideram comic cind legionarul Nicolae Rosu scrie cu vehementa ca Si Tzara si…Picaso sint evrei, dar ne miram cind o personalitate ca Eugen Lovinescu, de la care nu ne-am fi asteptat, descrie in insemnarile sale „75 HP” ca „o afacere pur evreiasca” !
Pentru doamna Kruger :
„Ei….daca doar unul, un singur pictor evreu din Bulgaria ar fi aderat la avangarda si daca ar fi avut toate noroacele de mai sus, am fi putut vorbi si acolo de o suprareprezentare a evreilor, nu?”
Doar daca ar fi fost UNICUL artist avangardist, alfel nu !
Un singur avangardist bulgar si n-ar mai fi fost in majoritate, indiferent daca ar fi avut toate noroacele respective !
Sigur, domnule Stern, ma puteti cita.
E un subiect interesant, un raspuns la o intrebare pe care si-au pus-o la un moment dat, cred, mai toti care cunosc, chiar si doar superficial, istoria artei in Romania.
Stimati Domni,
Dl. Stern compara piersicile cu prunele si Dl. Ionescu piersicile cu nectarinele, si da, in acest context va dau perfecta dreptate.
Stimata Doamna Kruger,
Pot sa va rog sa fiti mai explicita ?
Regretata mea invatatoare – am avut un niorioc exceptional – doamna Ispir m-a invatat ca piersicile si prunele se pot compara, dar nu se pot aduna ! Daca as face una ca asta, ar veni precis din poaradis sa ma traga de urechi !
Domnule Stern, inainte de a-l eticheta pe Eugen Lovinescu drept antisemit, va rog consultati si studiile publicate de Comunitatea Evreiasca din Romania pe acest subiect. Va recomand urmatorul site:
http://romanianjewish.org/ro/cap7.html
Inainte de a ne lansa in anumite presupuneri e bine sa ne documentam temeinic pe respectivul subiect.
Domnule Aleksic,
In primul rind, nu l-am etichetat pe Eugen Lovinescu drept antisemit.Din contra, am spus ca, venind de la el, aceasta atitudine e de mirare !
Faptul ca s-a opus deportarilor nu inseamna insa ca atitudinea sa fata de faptul cultural evreiesc nu era ambivalenta : pe de o parte a deschis larg portile cenaclului sau unor scriitôri evrei, pê de alta scria in insemnarile lui ceea ce am citat. Citatia e absolut corecta si referinta e data in catalogul expozitiei. Interesant e sa cititi si amintirile regretatului critic de arta Radu Bogdan, care l-a cunoscut personal pe Lovinescu si care povesteste reactia deplasata a lui Lovinescu fata de libraria Hasefer.
Deci, cum spuneti : „Inainte de a ne lansa in anumite presupuneri e bine sa ne documentam temeinic pe respectivul subiect,”
Stimate Dle. Stern,
Am o dorintza apriga sa ma scufund in discutzii fatza in fatza cu Dvs. macar pentru citeva ore.
Dna. Ispir nu are dreptate insa; piersicile si prunele se pot si compara, se pot si aduna, si se pot si combina, dind nastere la nectarine.
Dvs. ii declarati pe cei 7 pictori din expozitie ( piersici, si totodata ‘ singurul cistigator la LOTO’) O MAJORITATE ( ” de ce asa de multi evrei?” in cadrul avangardei din Romania)ca apoi sa-i declarati O MINORITATE cind ii comparati cu intreaga scena artistica romanesca ( prune, si totodata milionul de oameni care au jucat la LOTO). Aveti dreptate!
Stimata Doamna Kruger,
Va multumesc pentru dorinta Dvs. *apriga*, inseamna ca discutie va pare pasionnta-
Indrazesc totusi sa va amintesc ca v-am rugat sa fiti mai explicita ?
Persist sa cred ca doamna Ispir avea dreptate : piersicile si prunele se pot compara dar nu se pot aduna !
Sa rezumam : avangardistii evrei au fost în majoritate. Majoritatea asta e calculata considerind grupul artistilor de avangarda. Daca insa consideram arta din Romania din anii 1920 si 1930, e evident ca avangarda era in minoritate.
Ce e greu de inteles din asta ?
Pe mine mă distrează cum tot încearcă unii să-l atace pe Radu și cum le demolează Radu temeinic (pseudo)argumentațiile. Unii mai au și tupeul să invoce documentarea „temeinică”… Le ridicule qui tue…
Pai e simplu, Radu a studiat in profunzime fenomenul avangardei, e istoric de arta si a muncit mult pentru o expozitie de succes, iar altiii vorbesc dupa ureche, sau descoperind un link pe net, care sa le justifice ideile preconcepute. Realitatea e asa cum vrem „noi” sa fie, chiar daca creem o noua lege a gravitatiei.
Nu e numai asta, Vlad, e și așarnamentul de a demonstra ba că Radu îi promovează prea tare pe evrei (sau cum spun ei „jidani”), ba că-i promovează prea puțin și nu le recunoaște meritele de „popor ales”.
Dle. Clej,
Nu va dezmintiti si ramineti cu comentariile Dvs. in afara de subiect.
Cit despre epitetele raciale, absolut nelalocul lor in aceste conversatii, le-am intilnit folosite doar de Dvs. si de Dl. Solomon.
Dle. Stern,
V-am dat deja dreptate!
Doamnă Kruger, dacă sunteți într-adevăr naivă sau doar vă prefaceți. V-aș întreba ce înseamnă în limbă română „raciale”?
Stimati participanti la aceste discutii,
Va rog mult de tot sa incercam sa punem capat acestor discutii deloc constructive si sa ne focalizam atentia exclusiv asupra actului cultural pe care l-a presupus expozitia d-lui Stern, fara conotatii politice si expresii de genul „sau cum spun ei “jidani”,”romani neaosi” sau altele de genul acesta.
Pe aceasta cale doresc sa exprim si eu regretele mele vizavi de unele iesiri de-ale mele ce nu-si aveau locul lor in cadrul unei asemenea discutii. Persoane xenofobe au existat si exista si in continuare din pacate,la fel cum au existat si persoane de orientare duplicitara,sovaielnica si nehotarata precum Lovinescu,asa cum bine afirma dl Stern.
Holocaustul si persecutiile comunitatii evreiesti sunt adevaruri de necontestat,acte abominabile si profund condamnabile.Dar la mai bine de 50 de ani de la trecerea Holocaustului,chemarea pe care ne-o lanseaza secolul XXI este de impaciuire si de convietuire pasnica,deziderat pe care inclin sa cred ca societatea romaneasca actuala il pune in practica in chip fericit alaturi de mica (din pacate) comunitate evreiasca ramasa in tara.
Cu ganduri de bine.
Domnule Brândeu, de ce v-ați ascuns sub anonimat la mesajul precedent? De ce l-ați atacat la persoană pe domnul Stern, fapt care a dus la degenerarea discuției? De ce-i deformați spusele lui Radu, după care spuneți că nu se documentează temeinic? Nu credeți că sunați a lup moralist?
Împăciuire și conviețuire pașnică? Nu sunteți la curent cu recudescența negaționismului și a antisemitismului, nu le sesizați în atacurile vehemente chiar și pe această pagină?
P.Clej –ba că îi promovează prea tare pe evrei ba că nu le recunoaște meritele de “popor ales”.
Ironia e ca D-l Stern nu face nici una nici alta. Din ce spune el situatia din Romania nu confirma dar nici nu infirma(!) teza de „popor ales”. O fi adevarata, sau falsa, dar aceasta teza nu poate fi confirmata, sau infirmata, in cazul romanesc fiindca in Romania factorul inter-etnic a alterat receptarea acestui curent artistic. A avut loc o „etnicizare a perceptiei” iar acest lucru ce i-a facut pe artistii romani sa iasa voluntar din joc, sa se auto-excluda.
Dupa cum observa D-l Stern mai sus, aceast tip dinamica nu a avut loc doar in Romania, ea s-a repetat si in spatiul cultural german in legatura cu alte curente artistice, chiar si stiintifice (german psychology vs. „jewish sciences”/psychoanalysis).
Domnule Clej, nu m-am ascuns sub nici o forma sub perdeaua anonimatului in mesajul precedent. Domnul Aleksic este un bun prieten de familie,pasionat de istoria literaturii si care a dorit sa intervina in aceasta discutie.Daca am gresit permitandu-i sa faca acest lucru,mea culpa. Daca referintele d-lui Stern ar fi fost putin mai explicite,in sensul de a releva ambivalenta lui Lovinescu,atat latura de condamnat cat si cea care merita o subliniere pozitiva,poate nu se crea nici acea confuzie,iar mesajul d-lui Aleksic ar fi fost superfluu.Regretele mele.
Din pacate nu sunt la curent cu recrudescenta antisemitismului in Romania pentru ca nu obisnuiesc sa frecventez asemenea cercuri.Daca aceasta este intr-adevar realitatea,este un mare pacat care nu va face decat sa perpetueze o veche stare conflictuala in loc sa aduca ambelor parti o demult asteptata si bine meritata impacare.
Cred ca ma puteti acuza eventual de idealism si naivitate,dar sub nici o forma de antisemitism.Toate interventiile mele au incercat doar sa puna in lumina o abordare unitara,nedisociativa precum o propusese scriitorul TOMA GEORGE MAIORESCU.
Iar legat de conversatiile mele cu dl.Stern,scuzele pe care i le-am adresat Dumnealui pentru tonul virulent al unor interventii de-ale mele care s-au bazat din pacate pe o neintelegere din partea mea al anumitor aspecte pe care Dumnealui dorea sa le sublinieze,sper sa mi le acceptati si Dvs.
El se jura ca nu fura si l-ai prins cu ratza-n gura?
D-le Brandeu, nimeni vrea sa strice relatiile „pasnice”. Dvs divagati, iar si iar. Este vorba despre o expozitie legata de avangarda, 7 artisti evrei anangardisti! Va mai amintiti ca acesta era subiectul? Pina in 1938! Nu in 2012. Expozitia se referea la o perioada cind termenii „jidani” si „romani neaosi” impinzeau presa si au avut influente decisive asupra evolutiei artei in Romania.
Pe urma o sa considerati ca ati fost nedreptatit de ACUM, cind Dvs postati ecouri cu nume diferite? Despre ce societate romaneasca vorbiti si in numele cui?
Ce fel de coexistenta pasnica doriti cind incercati sa minimalizati problematica xenofobiei si a persecutiei interbelice,in loc sa apreciati munca de cercetare si expozitia,care, poate pentru prima oara, spune lucrurilor pe nume?
Nici macar nu ati citit articolele pe care vi le-am sugerat si care v-ar fi deschis citeva ferestre catre adevar. La inceput v-am crezut in bona fide. Nu sinteti. Nici D-na Kruger, cu acrobatia sa matematico-botanica. Va inregimentati in mod automat intr-un „noi” penibil.
Domnule Brândeu, poveștile dumneavoastră sunt atât de fantasmagorice încât dați-mi voie să nu le cred.
Iar faptul că nu știți că în România există o recrudescență a antisemitismului și negaționismului mă face să cred că nu citiți revista ACUM, necum zecile dacă nu sutele de situri extremiste din România, de tip Ion Coja sau Noua Dreaptă.
În sfârșit faptul că invocați scuze cu privire la „neînțelegeri” sau „referințele mai puțin explicite” ale lui Radu este de-a dreptul ridicol. Imagina virtuală Stevan Aleksic pomenea de faptul că Radu ar fi zis despre Lovinescu că era antisemit – o minciună. Sunteți într-o situație de-a dreptul jenantă, domnule Brândeu, sunteți într-o groapă și continuați să săpați.
Domnule „Ion Ionescu”, care era exact citatul complet din ceea ce scrisesem eu? Dacă nu rețineți, vi-l reamintesc:
Nu e numai asta, Vlad, e și așarnamentul de a demonstra ba că Radu îi promovează prea tare pe evrei (sau cum spun ei “jidani”), ba că-i promovează prea puțin și nu le recunoaște meritele de “popor ales”.
D-le Brandeu, cine e Stevan Aleksic? Prieten de familie?
Pictorul sirb demult decedat? Chiar nu va e rusine? O sa spuneti, poate , ca e nepotul sau cu acelasi nume?
http://en.wikipedia.org/wiki/Stevan_Aleksi%C4%87
Stimate Domnule Ionescu,
Personal, fiind total si absolut ateu, singura referinta la „poporul ales” e cea dintr-un foarte vechi banc evreiesc pe care nu rezist sa-l citez, pentru ca cred ca face parte integrala din discutie :
„Un evreu batrin se roaga la D-zeu : Tatal nostru, noi fii tai, nu sintem noi poporul tau ales ? Te rog, te implor, nu vrei sa mai alegi si pe altul ?”
D-lor Clej si Solomon,
Sa inteleg ca domniile Dvs nu sunt dispuse sa-mi accepte scuzele. Aveam convingerea ca a gresi este omenesc.
Inca o data,cu scuzele de rigoare si cu toata consideratia.
D-le Solomon,
In Timisoara exista o comunitate de sarbi destul de numeroasa, iar nume precum Steva sau Aleksic sunt foarte frecvente in limba sarba,precum Ionescu,Popescu etc.in limba romana.
Imi voi asuma si aceasta rusine de care vorbiti daca e in folosul unei bune intelegeri.
Dle Clej,
Ma intrebati daca sint naiva sau ma prefac, si raspunsul corect este nici una nici alta.
Daca as fi fost naiva nu as fi avut cariera in psihiatrie pe care am avut-o, si unde asa de bine am invatat sa nu antagonez pacientii ci sa ma straduiesc sa-i vindec de manii, obsesii si fobii. Este adevarat ca nu mi-a reusit intotdeauna si rata de insucces a fost cu atit mai mare cu cit pacientii au fost mai convinsi ca totul este in ordine cu ei.
Stimate D-le Stern,
Am incercat sa iau legatura cu Dvs pe Facebook,asa cum mi-ati recomandat,dar nu stiu sigur daca v-a si parvenit mesajul pe care vi-l trimisesem.
Doream sa discut cu Dvs si soarta a 2 pictori evrei,reprezentanti ai modernismului,cazuti in uitare,pe care nu ii revendica nici cultura romana,nici cea maghiara,nici comunitatea evreiasca.
Doamna psihiatru Kruger, ia uitați ce email am primit cu privire la domnul Brândeu: M-am uitat, sint total confuz. nu il inteleg pe omul asta. Nici nu cred ca e nebun., ce ziceți, nu avansați o opinie de expert cu carieră de succes?
PS Ce înseamnă în limba română „racial”?
Domnule Brândeu, nu accept nicio scuză până nu explicați acest comportament bizar.
Daca vreunul dintre muzeele Romaniei ar fi fost candva interesat in promovarea valorilor celor care s-au grupat in dadaism, ar fi putut s-o faca fara nicio piedica.
Muzeul Israel a preluat si a promovat expozitia, expunand deopotriva importanta dadaistilor, atat pentru cultura romana, cat, mai ales, pentru cea europeana, semnaland faptul ca, din motive explicabile in perioada respectiva, initiatorii miscarii, evrei, au procedat cum au procedat deoarece conditia lor etnica nu le-a favorizat posibilitatile de exprimare artistica.
Atunci cand vor fi interesati, si nu pentru a polemiza de dragul de a se exhiba, se vor gasi, desigur, si istorici de arta romani, care sa contribue la elucidarea unui fenomen artistic originar din tara lor, cu o binevenita interferenta in cultura europeana.
Ca originar din Romania, eu sunt convins ca, mai tarziu, cand becalismele vor fi extirpate din gandirea societatii romanesti, deopotriva cu sovinismul de doi bani ai multor purtatori de cuvant din intelectualitate, va fi loc si pentru o discutie onorabila despre dadaism.
„Neicusorilor, puisorilor, aveti putintica rabdare…”
Stimate domnule Shahar,
Trebuie sa precizez ca MNAR, Muzeul National de Arta, a organizat o mare retrospectiva pentru centenarul Marcel Iancu, cu un amplu catalog. Din motive financiare insa, expozitia, care prezenta activitatea lui Iancu ca artist si ca arhitect, nu continea decit exponate din Romania.
Tot MNAR a organizat si prima incercare de sinteza privind avangarda din Romania, o expozitie organizata de Magda Cârneci, in care Marcel Iancu si M.H. Maxy erau prezenti. Probabil din aceleasi motive, operele veneau numai din Romania.
Evident, nici una dintre aceste expozitii nu ar fi fost posibila inainte de caderea comunismului. Lasindul la o parte pe Maxy, si Brauner si Iancu erau subiecte non grata : formalisti burghezi, plecati in strainatate si, pe deasupra, mai erau si evrei ! Nimic de-a face cu Cintarea Romaniei ! Dupa 1990, situatia s-a schimbat drastic si pot sa spun ca sint foarte recunoscator si am colaborat exemplar cu colegii de la MNAR pentru realizarea expozitiei.
Domnule Shahar, mi se pare că nu sunteți de mult la curent cu activitatea instituțiilor de cultură (și artă) din România. Doar în ultimii ani au fost organizate mai multe expoziții, dedicate modernismului interbelic, unde au fost incluse și lucrări de avagardă. Nu vreau să mă apuc să fac o listă a proiectelor făcute aici, dar nu stăm rău deloc. Se fac expoziții, conferințe, se publică albume, cărți etc. MNAR are chiar un program amplu pentru copii dedicat avangardei, foarte interesant.
Faptul că interesul este mare pentru acest subiect o demonstrează o licitație tematică dedicată avangardei, organizată acum câteva săptămâni de Artmark.
@Domnule Brandeu, știu că sunt puțin off-topic, dar am o curiozitate care sunt cei doi artiști ne-revedicați de nicio cultură?
p.s. Îmi cer scuze pentru această intervenție care depărtează discuția de subiectul inițial al articolului.
Și încă ceva, nu am reușit să înțeleg natura acestei dezbateri, ce anume vi s-a părut greșit în explicațiile domnului Stern. Expoziția este o selecție tematică, o tema anunțată prin titlu și susținută foarte clar de expunere și de catalog. Catalogul este plin de referințe și trimiteri la documente, nu prea lasă loc unor dezbateri de acest gen. Faptul că în spațiul românesc mișcarea de avangardă a fost inițiată și apoi dezvolată majoritar de evrei este o realitate istorică imposibil de demontat. Eu cred că merită interogate motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru, care în mod evident țin de realitatea socială a epocii: un antisemitism cu tradiție care se agrava de la an la an. Astăzi este un gest patriotic și de onoare să ne asumăm istoria nu să ascundem sub preș părțile care nu ne convin.
Istoria artei nu se poate discuta în absența istoriei sociale și politice, iar dl Stern a reușit să echilibreze un discurs despre istorie într-o expoziție de artă.
Urmăresc toate evenimentele culturale dedicate avangardei din România organizate peste tot și această expoziție rămâne indiscutabil cel mai bun demers curatorial (și de cercetare) de până acum.
Și ca o parateză de în final: Maxy și Perahim au fost comuniști, așa și? Asta le scade cumva valoarea operei pe care au lăsat-o în urmă?? Istoria artei nu vorbeste de mari caractere umane, cei doi domni nu candidează la Premiul Nobel pentru Pace. Istoria Artei vorbește de mari artiști. Caravaggio a fost un criminal (aș glumi spunând că fost un criminal în serie) și totuși este un mare nume al istoriei artei. Nu mai judecați artiștii după caracter!
Stimata doamna Iancu,
Demersul expozitional al d-lui Stern se constituie intr-adevar in cea mai bine articulata si inchegata manifestara pe aceasta tema de pana acum. Aici nu intra nici urma de indoiala. De asemenea antisemitismul a exercitat o influenta incontestabila asupra creatiei celor 7, iar aceste adevaruri sociale si politice merita sa fie relevate in intreaga lor amploare si nu maturate sub pres cum bine precizati. Am avut in schimb impresia (e posibil sa fie denaturata perceptia mea asupra acestui aspect) ca prin argumentarea tezei expozitiei (de ce atat de multi artisti evrei avangardisti si de ce atat de putini romani avangardisti) s-a acreditat ideea ca datorita cautarii obsesisve a specificului national in arta,pictorii romani ar fi fost impinsi catre o arta academica,lucru cu care nu pot fi intru totul de acord. Este adevarat ca anumiti adepti ai poporanismului si semanatorismului promovau o arta retrograda,iar peisajul cultural romanesc era sufocat la un moment dat de epigoni grigoresceni de o valoare mai mult decat indoielnica. Dar in acelasi timp,artisti precum Sirato,Tonitza,Theodorescu-Sion,St.Dimitrescu se manifestau puternic prin intermediul societatii „Arta romana” impotriva acestui epigonism ieftin si pentru o improspatare a limbajului plastic. Ei incercau sa realizeze „un stil national in sensul unui individualism subiectiv in modeul de exprimare a formelor si fenomenelor caracteristice tarii”,precum afirma Sirato. Este la fel de adevarat ca aceasta innoire nu a reprezentat nici pe departe o ruptura radicala precum cea a avangardistilor,dar s-a inscris pe o linie a unui modernism temperat. Expozitia d-lui Kessler, „Culorile avangardei”,facand abstractie de titlul total neinspirat („Culorile curentelor innoitoare in arta romaneasca” cred ca era mult mai potrivit),am impresia ca exact acest lucru a urmarit sa puna in evidenta: si anume faptul ca in ciuda tensiunilor existente intre reprezentantii miscarii de avangarda si „Arta romana”,cele doua curente s-au intersectat intr-un punct comun,intr-o nazuinta comuna a tuturor acestor artisti de a improspata,unii intr-o cheie mai moderata,altii intr-una mai radicala,peisajul sordid al artelor plastice romanesti de la acea vreme.
Stimata Doamna Iancu,
Cei 2 artisti nerevendicati de nici una dintre culturile mentionate sunt Aurel Kessler si Leon Alex. Este imbucurator faptul ca l-ati inclus pe Leon Alex in expozitia „Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului”, dar este de abia un inceput. Acesti 2 artisti consider ca merita mai mult decat praful asternut pe memoria lor.
Nu îmi place să critic colegii de breaslă, dar proiectul „Culorile Avangardei” a fost o afacere eșuată într-o expoziție ridicolă, care nu se susține nici teoretic, nici conceptual. Sunt alăturate lucrări care se exclud reciproc ideologic, stilistic etc Mi s-a părut interesant că a fost inclusă Grete Csaki-Copony, o artistă care îmi place, deși evident n-are nici o legătură cu expoziția în sine. În contemporan expozițiile se fac mult mai atent, mai coerent din punct de vedere conceptual și mai închegate, expunerea de tip Anuarul de stat nu mai are legătură cu manierele de curatoriat contemporan.
Mai departe, eu nu susțin că restul artiștilor activi în interbelic sunt mai puțin valoroși, înțeleg demersul tradiționaliștilor și nu le-am negat calitățile plastice. Dar n-au ce să caute într-o expoziție despre avangardă. Este alt subiect. „From Dada to Surrealism” nu și-a propus să explice interbelicul românesc, conferă o cheie nouă în receptarea avangardei și atât. Este foarte adevărat că sunt foarte puține excepțiile de radicalism artistic în interbelicul din România, dar Radu Stern tocmai la acelea se referă. Este o expoziție inedită din punctul acesta de vedere. Valorifică perfect tema pe care și-a propus-o. Eu cred că domnul Stern nu a vrut să demonteze activitatea Grupului Celor 4 prin expoziția asta. Pur și simplu are un subiect, lucrează cu el și atât. Este loc și pentru alte subiecte, nimic nu a fost anulat.
Poate ar trebui să apară un curator interesat de tradiționalism care să pună în valoare și orientarea opusă și să explice motivele pentru care artiștii români au optat pentru arta cu specific național. Într-adevăr are valoarea ei, dar acum subiectul este altul.
Cât despre cei doi artiști insuficient valorificați, ei bine… s-a făcut în primăvară la Budapesta o expoziție Leon Alex, foarte bună de altfel. Este un artist sensibil, cu o biografie impresionantă, dar ce să facă săracu lângă Victor Brauner? A trăit puțin, a lucrat puțin și preponderent grafică. Din punctul meu de vedere nu este nici pe departe dintre artiștii uitați de arta românească. Iar în ceea ce-l privește pe Aurel Kessler, care apropo provine dintr-o familie protestantă, mixtă de unguri și germani (sași) este valorificat în contextul școlii de la Baia Mare. Ultima data am văzut niște lucrări frumoase în expoziția dedicată școlii de la Baia Mare în Germania, organizată de Galeria Nemzeti. Totuși nu am înțeles ce ați vrut să spuneți prin artiști nerevendicați. Abii artiști pe care i-ați menționat sunt incluși în expunerea permanentă a MNAR.
Stimata doamna Iancu,
Nu am avut nici un moment pretentia ca Grupul celor patru sau altii cu o orientare similara ar avea ceva de cautat intr-o expozitie de avangarda. Nici vorba de asa ceva. Nu am putut impartasi insa pe de-a-ntregul ideea care s-a vehiculat in cadrul acestor discutii ca orientarea culturii romanesti spre cautarea obsesiva a specificului national ar fi impins artistii romani spre o pictura de factura academica. Am dorit sa nuantez aceasta afirmatie si sa scot in evidenta faptul ca au existat curente inoitoare apartinand unui modernism temperat,moderat,care au coexistat alaturi de miscarea de avangarda si care nu au fost nicidecum de orientare academista. Atata tot.
Legat de cei doi artisti mentionati,nici un moment nu am avut pretentia ca ei sa fi participat langa Brauner sau ceilalti sapte in aceasta expozitie.Daca veti citi atent intreaga conversatie pe aceasta tem,veti sesiza ca nu este nici pe departe vorba de un repros,ci de o initiativa lansata de mine de a pune in discutie si destinul acestor artisti.Faptul ca il legati pe Kessler de scoala de Baia Mare este corect,dar el nu apartine propriu zis acestei scoli:a petrecut un singur an (1922) la Baia-Mare.Iar intr-o discutie recenta pe care am purtat-o cu un amic,critic de arta de la Budapesta,numele Kessler este pentru ei un nume total obscur,un nume oarecare aflat pe listele de inventariere a nenumaratilor artisti ce au trecut pe la Baia Mare.Iar in Romania o retrospectiva Kessler nu mi-a fost dat sa vad pana acum.Iar legat de faptul ca Kessler apare in expozitia permanenta a MNAR este un fapt imbucurator: in orice caz acum cativa ani,inainte de restructurarile operate de MNAR in expozitia permanenta,nu figura.
Iar prin artist nerevendicat inteleg ca o anumita cultura,natie etc.nu s-a angajat intr-un demers responsabil si angajat de recuperare a memoriei unui artist prin organizarea de expozitii retrospective,editarea de albume,cataloage etc. Faptul ca ici colo apar cateva lucrari ratacite ba intr-o expozitie permanenta,ba in expozitii tematice,nu consider ca se inscrie intr-un asemenea demers.
Domnule Brandeu, folosind logica dvs. v-aș întreba care este artistul „revendicat” și ireproșabil valorificat/promovat/cunoscut? Excepându-l pe Nicolae Grigorescu.
De ce ar face cineva o retrospectivă Kessler când nu s-a făcut una Ziffer? L-am numit pe Sandor Ziffer doar ca să dau un exemplu geografic apropiat.
Cred că am deviat mult prea mult discuția de la subiectul expoziției și articolul lui Vlad. Cu scuzele de rigoare pentru off-topic, eu mă retrag din discuție. Dacă doriți să continuăm discuția în direcția asta mă puteți contacta pe facebook.
Valentina, e simplu, D-l Brandeu are niste tablouri si doreste ca pretul lor sa cresca, dupa expozitii dedicate lor. Bineinteles, dupa ce o etnie-natiune i-a „asumat”, ca doar asta doreau ei, sa fie asumati.
Astapta un mesaj pe aceasta tema si de la Stevan Aleksic.
D-le Solomon,
Detin in colectie lucrari de Leon Alex sau Aurel Kessler la fel de bine cum detin si Maxy-uri,Tuculescu,grafica de Iancu.Asta in primul rand. In al doilea rand nu sunt un speculant bursier care sta la panda sa le creasca pretul,ci chiar le colectionez din pasiune.Si nu vad ce e rau in faptul ca doresc sa-i readuc pe unii artisti in memoria colectiva.
Nu sa fie asumati isi doreau acesti artisti,ci recunoscuti si apreciati. Iar o readucere a lor in atentia publicului cu greu se poate realiza doar printr-o initiativa particulara de-a mea sau de-a Dvs, fara sprijinul unui guvern sau stat.
Invitați-l să-l prezinte colecția în alt articol. 🙂
Imi pare rau ca am deranjat atat de multa lume. In acest context e timpul sa-mi dau seama ca discursul meu a devenit oarecum patetic si e momentul oportun sa ma retrag.
In ciuda unor puncte de vedere usor diferite asupra unor anumite aspecte, tin sa le transmit d-lor Stern si Solomon felicitarile mele pentru o reusita expozitionala de exceptie.
Va doresc toate cele bune si poate ne reauzim cu un alt prilej legat de avangarda.
Drum bun, salutări lui „Stevan Aleksic” și succes la licitație, domnule Brândeu.
Dle. Clej,
Interesul meu, oricit de bizar vi se pare, este in arta, un subiect care singur recunoasteti ca va depaseste.
Doresc pe aceasta cale sa va informez ca mesajele care insistati sa mi le trimite-ti in mod direct intra nedeschise in Spam.
Nu sint interesata cine sinteti, nu ma intereseaza articolele Dvs., nu ma intereseaza continutul sau subiectul lor si nu sint interesata sa port nici un fel de conversatie cu Dvs.
Dezvaluirea sau folosirea adresei mele fara permisiunea mea in scris o voi considera ca o incalcare a promisiunii facuta de ACUM.TV de a nu publica adresele celor care contribuie la comentarii si vor avea consecintele de riguare.
Cum acum stiu ca si acest mesaj va dispare in citeva minute, i-am facut o copie pentru actele mele.
Stimati participanti la discutie,
Domnul Matei Perahim, informat de dezbatere, ^ma roaga sa postez textul urmator :
„A) Tatal meu s –a nascut cetatean roman (nu ca asta ar avea vreo importanta), caci chiar bunicul lui (adus in tara de catre regele Carol I, de la Viena, ca farmacist) era deja cetatean roman.
B) Familia Blumenfeld, era frantuzita, asa cum era obiceiul pe aici la inceputul secolului in familile mediu burgheze. Cei patru copii ai lui au fost botezati : William, Didier, Mathieu si…Jules. De unde naiba a iesit acest Iulish ?
C) In calitatea sa de cetatean roman Jules Perahim sau mai precis Jules Blumenfeld a facut armata la regimentul 2 vanatori de garda „Regina Maria”.
D) Intoarcerea lui din URSS „pe tancurile rusesti” este una din gogoritele antisemite de care aud de 50 de ani, asa ca m-am plictisit. Era desenator, civil, la o revista a armatei sovietice. Toti colaboratorii, zetari, jurnalisti, tipografi erau imbracati in uniforma, fara grade sau petlite.
E) Nu a fost realist-socialist nici macar dupa razboi. Sau doar in parte. Tablouri din acea perioada, desene si schite, unele prezentate in expozitii inainte de 48, precum si scrisori si insemnari aflate in arhiva mea demonstreaza ca si-a pastrat spiritul si „mana” surealista atat cat se putea, in acele conditii.
F) …si ultima. Cat despre atasamentul la religie…. aici mi-e mai dificil sa ma pronunt. Mama era sigur atasata de religie. De la ea dar si din casa, adica de la amandoi am aflat ca sunt evreu. Am tinut cat timp eram in Bucuresti principalele sarbatori evreiesti : Kipour, Pesah, Rosh Hashana, dar si Pourim sau Simhat Tora. Mai mult interesul tatalui meu pentru regele David e evident in multe desene sau tablouri. Deasemeni pentru alfabetul ebraic care apare in multe schite care prefigureaza cartea Alfabetul Ebraic aparut tardiv in Franta dupa 1970 (nu mai stiu exact anul). De la tatal meu am aflat istoria evreilor atat cat stiam inainte de plecarea lui in Franta in 1969… Inca un ultim amanunt: multe din desenele si tablourile lui ante-belice sunt semnate S.Perahim cea ce este o traducere a numelui Blumenfeld in ebraica- Sde Prahim – camp de flori.
http://www.inimabacaului.ro/2010/10/tristan-tzara-dadaismul-si-monumentul.html
”In cursul anului 2006, pe data 16 aprilie, fosta şcoală generală nr. 8, din cartierul Găzărie al municipiului Moineşti, a fost numită Şcoala Generală „Tristan Tzara”, în memoria celui care are meritul de a fi fost un cetăţean de onoare al municipiului.”
Buna si utila galceava de aici, am urmarit-o cu mare interes.
Oare scopul acestei „galcevi” este pentru a revendica tardiv si post-mortem din partea unora contributia „revolutionarior” artistici care s’au nascut din intamplare in Romania dar s’sau exilat?
Se pare totusi ca „nationalistul” turbat cu nuante antisemite Is alive and well in Romania. Cred ca este o cotradictie de termeni sa te manfresti cu ei ca romani si sa nu-ti placa in mod instinctiv ca evrei.
Realitate este ca unii care au creat dadaismul la Cafe Voltaire nu erau numai evrei dar si francezi etc. care aceau o limba comuna in sens artistic. Cei care revendica astazi contributia romanilor neaosi la modernism sunt liberi sa-si organizeze expozitia lor. Astept cu nerabdare!
Bravo Charlie!
Ai pus punctul pe „i” ! Creaţia, indiferent de natura ei, nu are număr de buletin, nu are paşaport, nu are naţionalitate, tzmatica, – uneori – da, poate fi si naţionalistă.
Când a fost prins premierul român Năstase Adrian cu „mâţa în sac” şi s-au arătat în public tablourile „achiziţionate” de el, şi care umpleau penthouse-ul sau din stradă Zambaccian (cu multe tablouri avangardiste!), comentatorul TV Mândruţă, în faţă întregii naţiuni, a exclamat: „sunt doar nişte tablouri făcute de pictori evrei” !!
Aveţi de comentat ceva despre antisemitismul „de avangardă” ??
Pincule! Tot ce pot sa adaog este ca am intalnit la Boston o pictorita romana foarte taletata care a intins-o din Romania fiindca s’a simtit sufocata de catre profesorii de arte care continau sa practice realismul socialist!
Charlie a scris recent (16-6-2015 la 13:09): „Cei care revendica astazi contributia romanilor neaosi la modernism sunt liberi sa-si organizeze expozitia lor. Astept cu nerabdare!”
Aşteptarea a luat cumva sfârşit înainte să înceapă, ceea ce nu ştirbeşte cu nimic din valoarea artiştilor români de orice etnie ar fi ei şi oriunde/oricum ar expune.
Mai jos propun un link către o lucrare a pictorului expresionist Ion Ţuculescu (1910 Craiova – 1962 Bucureşti), expusă la Muzeul Naţional de Artă al României şi numită „Stările câmpului”. Ea a fost realizată în Romania între anii 1953 – 1956.
http://www.mnar.arts.ro/Arta-Romaneasca-Moderna/s-1/p-37
Multe alte lucrări ale acestui cunoscut pictor pot fi văzute pe web aici: http://www.wikiart.org/en/ion-tuculescu/mode/all-paintings