Răzvrătirile în sânul partidelor puternice au devenit un obicei pentru sistemul politic volatil din R. Moldova. Nici comuniștii nu sunt o excepție, chiar dacă aceștia s-au angajat printr-o convenție mai veche să rămână uniți pentru a rezista în fața presiunilor exercitate de actuala Alianță de guvernare.
În comparație cu valurile precedente de abandonări, calificate în linii mari drept neînsemnate și inofensive, plecarea lui Dodon & Greceanîi (și alții) reprezintă o lovitură puternică pentru PCRM. Prin această turnură politică neașteptată, comuniștii sunt privați de posibilitatea de a mai șantaja AIE-2 în problema alegerii președintelui țării. Odată cu ieșirea lui Igor Dodon și a Zinaidei Greceanîi din fracțiunea parlamentară a comuniștilor se schimbă automat și raportul de forțe pe scena politică. Or, AIE-2 sau componentele acesteia pot reveni la o atitudine glacială față de opoziția comunistă, iar ultima își pierde din nou importanța în ochii actorilor locali și cei externi.
Zvonurile despre identificarea unor “trădători” în rândurile PCRM au circulat înainte de stabilirea zilei alegerii președintelui pentru 18 noiembrie curent, astfel, ca probarea acestui fapt să aibă loc cu două saptâmâni până la votarea respectivă. Acest abandon este însă mai degrabă atipic și vizează aspecte mai ascunse, ce se vor dezvălui în viitorul apropiat. Or, Dodon este cunoscut drept un promotor al unor interese străine de orientare geopolitică estică, fapt confirmat în timpul campaniei pentru alegerile municipale din acest an. Despre existența unor relații speciale între fostul Ministru al Economiei cu cercurile politice de la Moscova au vorbit o serie de pesonaje politice cu nume sonore, printre care și ex-premierul Ion Sturza. Dacă ne conducem după această ipoteză, dealtfel fezabilă având în vedere retorica electorală recentă a lui Dodon, atunci deducem o tentativă a Rusiei de a reamenaja contextul politic moldovenesc, minimizând rolul comuniștilor și lansând un nou jucător. După eșecul din 2003 cu Planul Kozak, dar și complicațiile anterioare cauzate de PCRM care monopoliza puterea politică la Chișinău, Kremlinul nu o singură dată a dat de înțeles că pledează pentru mai multe partide simpatizante în loc de unul hegemon.
Susținător al aripii reformatoare (moderniste) din cadrul PCRM, Dodon nu a reușit să se impună în față conservatorilor și a taberei aflate sub influența lui Mark Tkaciuk. Riscul unor alegeri anticipate iminente în care să triumfe din nou comuniștii l-a determinat pe Dodon și pe tutorele lui (de origine rusească) să organizeze această retragere anume acum. Astfel, apar “voturile de aur” de care avea nevoie Alianța pentru a pune capăt crizei politice îndelungate, iar cercurile politice de la Moscova își asigură încă un actor important în ecuațiile de putere de la Chișinău, având la îndemână și deschiderea Bruxellului satisfăcut de încetarea crizei politice.
Prețul votului celor trei ex-comuniști în frunte cu Dodon ar putea însemna însă pentru Alianță renunțarea la funcția de președinte al țării în favoarea unui exponent altul decât Marian Lupu. Pe lângă aceasta, atingerea unui compromis va necesita și “reformatarea guvernării” – condiție anunțată indirect de către Dodon în momentul părăsirii PCRM. În viziunea lui, remodelarea guvernării se echivalează cu dispariția AIE-2, văzută de el ca sursă de instabilitate și riscuri pentru țară.
Rolul lui Dodon va fi remarcat de populație, dar și de viitorul electorat al partidului pe care acesta intenționează să-l înființeze, ce va cuprinde atât votanții comuniștilor dezamăgiți de PCRM sau atrași de “fenomenul Dodon”, cât și susținătorii democraților descurajați de intrigile și scandalurile politice cu implicarea lui Lupu, Plahotniuc și alți membri PDM.
Dacă Dodon reușește să schimbe regulile jocului, atunci scrutinul viitor va avea loc abia în 2014. Până atunci el se poate impune, devenind o piesă indispensabilă a schemelor politice centrale, cu condiția că el va face parte din executiv sau legislativ, iar Greceanîi este aleasă președintele țării. Anume aceasta poate constitui obiectul tranzacțiilor cu cei din AIE-2, cu atât mai mult că Greceanîi după părăsirea PCRM este în afara oricărui partid, iar Dodon este un politician agreat nu doar la Moscova, dar și la Bruxelles.
În ciuda faptului că sunt voci care anticipează eșecul alegerii președintelui, odată cu reconfigurarea circumstanțelor se creează o fereastră de oportunitate pentru stabilizarea scenei politice. Acest context le conferă lui Dodon și aliatei lui – Greceanîi – rolurile de salvatori și credite de încredere din partea publicului obosit de aroganta AIE-2 și de comuniștii încăpăținați în aceeași măsură. Dar noua adiere de schimbări nu vine dinspre Vest, ceea ce trebuie să ne pună în gardă, deoarece riscăm să nimerim pe traseul ce va apropia R.Moldova de Rusia mimând și mai tare integrarea europeană.